Sunteți pe pagina 1din 11

INTRODUCERE ÎN LINGVISTICĂ- SEMINAR

ANUL I

ANALIZA ÎN TRĂSĂTURI
DISTINCTIVE
NUME STUDENT: CUCU ELENA-LAVINIA
SPECIALIZAREA: ROMÂNĂ-ENGLEZĂ
GRUPA: L112
ISTORIC/REPREZENTANȚI

• Analiza în trăsături distinctive este dezvoltată mai întâi în lingvistica


britanică și americană, după deceniul al șaselea.

• A fost elaborată la început în fonologie, însă aceasta pătrunde în ultimul


timp, mai ales prin lingvistica franceză și prin activitatea lingvistului
român, Eugen Coșeriu și în cercetarea lexicului sub aspect semantic.
Principalii reprezentanți ai acestei metode lingvistice sunt:

1. Roman Jakobson 2. Morris Halle

 În metoda de analiză preconizată de cei doi, se susține că douăsprezece trăsături binare (de
tipul sonor/nonsonor) sunt suficiente pentru a explica orice sistem fonologic. Cele douăsprezece
trăsături sunt niște universalii lingvistice, comune tuturor limbilor.
REPREZENTANȚI

1. Jerrold Katz 2. Noam Chomsky

 Katz și Chompsky au analizat universalitatea componenților semantici.


DEFINIRE METODĂ/ DEFINIRE CONCEPTE
LINGVISTICE OPERAȚIONALE

• Analiza în trăsături distinctive e cunoscută și sub denumirea de „analiză


componențială”.
• În lingvistică , o trăsătură distinctivă este cea mai de bază unitate a structurii
fonologice care poate fi analizată în teoria fonologică.
• Aceasta își propune descompunerea unei entități lingvistice în elemente
ireductibile, numite cuante lingvistice.
• conceptul de bază îl constituie trăsăturile distinctive, numite de S. Marcus
cuante lingvistice, de Lepschy, universalii lingvistice, iar de către B. Pottier,
feme.
• Un fonem își relevă, în diferite serii opoziții, un fascicul de trăsături
distinctive, cauză a fiecărei opoziții în parte.

EXEMPLU:
• fonemul românesc b, prezintă în structura sa mai multe trăsături
distinctive, care au un rol important în definirea individualității în sistemul
fonologic al limbii române: - sonoritate, în opoziție cu p, nonsonoră
- labialitatea în opoziție cu d, nonlabial
- ocluziunea, în opoziție cu caracterul constrictiv al
lui v
- oralitatea, în opoziție cu nazalitatea lui m
!! Înlocuind una din aceste trăsături se obține un nou fonem. În fiecare limbă, din combinarea câtorva
trăsături distinctive se obțin câteva zeci de foneme, ceea ce arată că în limbă acționează ca principiu
economia.
Prin analogie, conceptul de „trăsătură distinctivă” a fost
introdus și în descrierea planului semantic al limbii.

• S-a spus că sensul unei unități lexicale nu e un întreg nediferențiat, ci e analizabil


în „elemente conceptuale minimale, legate între ele în anumite feluri”.

• Acești constituenți semantici minimali au fost denumiți seme.

• Posibilitatea de a analiza cuvintele în elemente diferențiale dovedește că lexicul


are o organizare structurală.
EXEMPLU:

(1) bărbat femeie copil


(2) cocoș găină pui
(3) gâscan gâscă boboc
(4) armăsar iapă mânz
(5) berbec mioară miel
(6) țap capră ied

Ecuație proporțională: bărbăt: femeie: copil: armăsar: iapă: mânz


• Din proporția: bărbat: femeie: armăsăr: iapă, putem extrage patru componenți
semantici 1. (sex masculin)
2. (sex feminin)
3. (adult-uman)
4. (adult-cabalin)
Dacă am analizat corect cuvintele pe baza ecuațiilor proporționale
(adult-uman) și (adult-cabalin) = singurii componenți

Dacă reformulăm proporția: bărbat: femeie: armăsar: iapă: mânz în forma:


(sex masculin) x (adult cabalin) : ( sex feminin) x ( adult cabalin) : ( non-adult cabalin)
extragem și componenții (adult) și (non-adult)
!!! bărbat= (sex masculin) x ( adult) x (uman)
iapă= ( sex feminin) x ( adult) x ( cabalin)
Obiectiv/scop

1. tehnică folosită pentru a formula mai economic anumite relații semantice dintre
unitățile lexicale și dintre propozițiile care le conțin
2. a adus o contribuție considerabilă în dezvoltarea semanticii
3. a apropiat formalizarea sintaxei de formalizarea semanticii în mai mare măsură decât
în trecut
4. înțelegerea în profunzime a unei anumite
5. sintagme (sensul unei propoziții sau a unei sintagme este „produsul” sensurilor lexicale
constituente, iar sensul fiecărei unități lexicale este „produsul” componenților
semantici constituenți)

6. în descrierea vocabularului unei limbi, mai ales în alcătuirea de dicționare


Bibliografie:

1. Graur, Alexandru, Tratat de lingvistică generală, Editura


Academiei, București, 1971, pp.132-134.

2. Lyons, John, Introducere în lingvistica teoretică, Editura


Științifică, București, 1995, pp. 526-538.

3. Dumitru, Irimia, Curs de lingvistică generală, Editura


Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2011, pp. 73-74.