Medicina în antichitate.

China antică,
India antică, tratarea dinților în Guzun Dorin
această perioadă. Huzun Ion
STOMATOLOGIEA IN ANTICHITATE
• Afecțiunile stomatologice au reprezentat o problemă încă din
cele mai vechi timpuri, iar istoria stomatologiei ne confirmă
acest lucru. Istoricii confirmă existența unor dovezi referitoare
la durerile dentare provocate de carii și inflamări gingivale
încă din jurul anilor 2750 ÎHr. Se pare că prima dovadă a unei
intervenții de la nivelul cavității bucale a fost descoperită în
Egipt, acolo unde a fost găsită o mandibulă cu două perforații
localizate sub rădăcina primului molar. Istoricii sunt de părere
că aceste perforații au fost realizate în scopul unui drenaj care
să permită eliminarea unui abces de la nivelul dintelui.
• Manuscrisele egiptene din anii 3700 ÎHr., atestă preocupările
vremii asupra tratamentelor necesare afecțiunilor dentare. De
asemenea, la începutul anilor 4000 ÎHr. se întâlnesc relatări cu
privire la tratarea cariei dentare și rugăciuni destinate
eliberării durerilor provocate de către acestea.
Istoria stomatologiei – Evul Mediu și tratamentele dentare

• În trecut, nu existau soluții pentru înlocuirea dinților lipsă,

iar extracția era singura posibilitate de a trata afecțiunile
care provocau dureri și infecții. Astăzi, o simplă carie este
tratată în mai puțin de jumătate de oră, în timp ce cu
câteva decenii în urmă singura soluție pentru o carie
ajunsă în stadiu avansat era extracția dintelui în cauză.
Tratarea afecțiunilor dentare din perioada Evului Mediu
devine un domeniu destinat cel mai adesea călugărilor, și
nu persoanelor calificate. Între anii 1130 și 1160 edictele
papale au interzis călugărilor să se mai ocupe de astfel de
probleme de sănătate, de aceea extracțiile au început să
fie realizate de către bărbieri, care puteau folosi
instrumentele ascuțite pe care le dețineau.
China Antica
• Medicina tradițională chineză este o gamă
largă de practici medicinale, unde se
împărtășesc concepte comune, care au fost
elaborate în China și se bazează pe o tradiție
veche de peste 2.000 de ani, incluzând diferite
forme de medicină naturistă, acupunctură , și
terapie dietetică.Aceasta este utilizată în
principal ca o abordare complementară
a medicinei alternative. Medicina tradițională
chineză este utilizată pe scară largă în China și
este, de asemenea, utilizată în alte părți ale
lumii.
• Medicina tradițională chineză (TCM) este un sistem medical
tradițional originar din China, practicat drept medicină
alternativă în multe țări. Conține elemente bazate pe
cosmologia taoistă, și consideră corpul omenesc mai mult în
termeni funcționali și vitaliști decât în termeni anatomici.
Sănătatea și boala ascultă conform TCM principiile yin și
yang, și sunt atribuite echilibrului sau dezechilibrului unei
curgeri de forță vitală, Metodele de diagnostic sunt pur
externe, incluzând examinarea pulsului în șase puncte,
examinarea limbii pacientului și un interviu al pacientului;
acordul asupra diagnosticului este scăzut între diferiți
practicieni ai TCM.Descrierea de către TCM a funcțiilor și
structurii corpului uman este fundamental diferită de cea
din medicina modernă, deși unele proceduri și leacuri ale
TCM par a promite rezultate cercetătorilor științifici.
Medicina Indiana
• Medicina indiană susținea ideea că ombilicul era
sediul central al vietii umane. De asemenea ea a
conturat și tabloul clinic al febrelor, ftiziei, leprei,
icterului, a descris amănunțit apariția și tratarea
hemoragiilor, variola, cât și o timpurie boală a
încheieturilor identificată ulterior cu probleme de
grad reumatismal.  
• Medicina indiană se împarte pe o perioadă a două
epoci distincte, și anume medicina preariană în 3000-
1500, și medicina vedică, din 700 i. Chr. până în zilele
noastre. Nu se poate vorbi de medicina indiană fără
să se facă referință la civilizația preariană de la
Mohenjodara. Principala concepție medicală indiană
era balneoterapeutica. Ca mărturie a acestei
concepții este găsirea de arheologi a unor coarne de
cerb, cu scop terapeutic.  
• Medicina indiană susținea ideea că ombilicul era
sediul central al vieții umane. De asemenea ea a
conturat și tabloul clinic al febrelor, ftiziei, leprei,
icterului, a descris amănunțit apariția și tratarea
hemoragiilor, variola, cât și o timpurie boală a
încheieturilor identificată ulterior cu probleme de
grad reumatismal.  
• Tot medicina indiană a fost prima care a conectat
diagnosticarea diabetului cu gustul urinei.