Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XVI-lea, clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră sub Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea. Fortăreața este pentru prima dată atestată la 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, considerată unicul monument medieval din Moldova care s-a păstrat așa cum l-au conceput meșterii. Se gaseste in mijlocul orasului Soroca, la circa 160km spre nord de Chisinau. In perioada medievala cetatea Soroca facea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetati la Nistru, 2 cetati pe Dunare si 3 cetati in nordul tarii. In asa fel, cu un adevarat “brau de cetati din piatra”, erau protejate hotarele tarii. Cetatea Soroca a fost construita la trecatoarea peste Nistru pe locul unor fortificatii mai vechi. La 1499, din porunca Voievodului Stefan cel Mare, este inaltata o cetate patrata din lemn pe locul fortaretei genoveze Olihonia (Alciona). Intre anii 1543-1546, in timpul domniei lui Petru Rares, cetatea este rezidita din temelie de piatra, asa cum o vedem si astazi, adica rotunda cu diametrul de 37,5 m si cu cinci bastioane egal departate intre ele. Mesterii au pus la baza calculelor lor legea suprema a armoniei “sectiunea de aur”, fapt care face cetatea unicala printre mostrele de arhitectura defensiva din Europa. Cetatea Soroca mai este cunoscuta si drept loc unde s-au intrunit ostirile moldovene sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir si armatele rusesti conduse de tarul Petru I in timpul campaniei de la Prut impotriva ostasilor turci in a. 1711. In cetate au mai fost: Bogdan Hmelnitchi, Timus Hmelnitchi, Alexandru Suvorov s.a. Fortareata este unicul monument medieval din Moldova, care s-a pastrat asa cum l-au conceput mesterii, iar in bastionul de la intrare exista o biserica mica militara. Restaurarea Cetății Soroca 2013-2015
Între 2013 și 2015 a avut loc restaurarea
cetății în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale”: Cetățile Hotin, Soroca și Suceava, realizat de Programul operațional comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007–2013, finanțat de Uniunea Europeană. Partenerii proiectului sunt Primăria Soroca (R. Moldova), municipiul Suceava (România) și Rezervația de Stat de Istorie și Arhitectură – Cetatea Hotin. Din cele trei milioane de euro, care este valoarea totală a proiectului, două milioane de euro i-au revenit Cetății Soroca. Pe 19 mai 2015, de Ziua internațională a Muzeelor, Cetatea și-a deschis ușile pentru vizitatori, tot atunci găzduind și un festival medieval. Cetatea are o formă perfect circulară, cu diametrul de 37,5 metri. Zidurile au înălţimea de 15-20 de metri şi grosimea de 3,5 metri. Circumferinţa zidurilor este întreruptă de cinci turnuri de apărare, aflate la distanţe egale între ele. Turnul de la intrare are formă rectangulară, iar celelalte patru sunt rotunde. Când intri în cetate urci pe câteva scări. După ce treci de poarta-gigant din lemn, de la intrare, ajungi în mijlocul cetății unde se află o fântână, obligatorie în orice tip de fortăreaţă medievală. Vei simți contactul cu istoria locului chiar de la primul pas făcut în interiorul cetății. În cetate poți vizita tot felul de încăperi destinate diferitor îndeletniciri din Evul Mediu. Urci tot mai sus și vei vedea găurile destinate tunurilor. Dacă urci pe ziduri vei putea admira panorama orașului Soroca, cursul domol al Nistrului, dar și dealul țiganilor, celebrul cartier al rromilor. În exteriorul cetății poți admira râul Nistrul și grădina publică învecinată, ce poartă numele lui Petru Rareş. Nicolae Bulat este povestitorul cetății Soroca care readuce istoria mai aproape de noi. Îi asculți legendele și poveștile locului cu sufletul la gură. Domnul Bulat are răbdare cu fiecare turist și are deja răspunsurile gata pregătite pentru fiecare întrebare adresată. Îți povestește întreaga istorie a cetății cu date exacte și întâmplări în cele mai mici detalii. Fără Nicolae Bulat, excursiile la Cetatea Soroca şi-ar pierde din farmec. Talentul lui de a povesti te cucereşte din prima clipă. Nicolae Bulat este și directorul Muzeulul de Istorie și Etnografie din Soroca. Nicolae Bulat a fost desemnat ca cel mai bun ghid de turism din Republica Moldova. Imaginea Cetății Soroca este aplicată pe partea din spate a buletinului de identitate al cetățenilor R. Moldova, precum și pe bancnotele de 20 de lei. Pe spatele bancnotei, în interiorul unei rame vei vedea imaginea grafică a Cetăţii Soroca cu inscripţia sub ea „Cetatea Soroca”. Cetatea Soroca este deschisă de miercuri până duminică, de la ora 09:00 până la 18:00, cu pauza de masă de la 13:00 la 14:00.