UNDE STATIONARE.

Difractia undelor
Unda staționară este fenomenul fizic rezultat în urma
suprapunerii a două unde de aceeași frecvență pe aceeași
direcție dar în sensuri opuse, sau în direcții diferite.
Prin interferența celor două unde se obține o structură ondulatorie
constantă în timp. Undele care interferă pentru a crea unda
staționară pot fi de orice fel: mecanice, sonore, optice,
electromagnetice etc. Locurile unde oscilația rezultantă are
amplitudine minimă se numesc noduri, iar cele cu amplitudine
maximă se numesc ventre.Prin opoziție cu undele staționare,
undele elementare obișnuite se numesc unde progresive.

Suprapunerea undelor
directa si reflectata
Dacă (sau acolo unde) undele inițiale au
aceeași amplitudine, oscilația care rezultă în noduri are
amplitudinea nulă. În celelalte cazuri unda rezultantă este o
combinație între o undă progresivă și o undă staționară.
În funcție de mediul de propagare undele staționare pot fi
uni-, bi- sau tridimensionale, ca de exemplu:
• o dimensiune: coarda vibrantă, tubul sonor, fibra optică;
• două dimensiuni: cutia de rezonanță a instrumentelor
muzicale, suprafața unui lichid, membrana unei tobe;
• trei dimensiuni: interiorul unei încăperi, spațiul în care se
propagă unde luminoase coerente.
Locurile unde oscilația rezultantă are amplitudine
minimă se numesc noduri, iar cele cu amplitudine
maximă se numesc ventre.

In timpul oscilatiei,
intre doua noduri
consecutive se
formeaza un FUS.
Un caz interesant de unda stationara se formeaza pe o coarda
vibranta care are un capat fixat rigid de un perete, iar la celalalt se
produce perturbatia. Intr-un punct oarecare aflat la distanta x de
peretele fix, diferenta de drum este:

(2.1)

unde apare in plus 

  datorita reflexiei undei pe un mediu mai dens, adica pe

perete.
Tinand cont de aceasta relatie si de conditiile de maxim si de minim de interferenta,
se pot deduce pozitiile pe coarda a ventrelor si nodurilor:

(2.2)

Deoarece la ambele capete trebuie sa fie noduri, lungimea corzii trebuie sa fie
multiplu de jumatati de lungime de unda:

(2.3)

Folosind aceasta relatie impreuna cu (2.1) si (2.2), se poate deduce

formula frecventelor undelor care se pot propaga prin coarda in
functie de tensiunea T si de caracteristicile corzii:
  

Frecventa proprie cea mai joasa a corzii se obtine pentru k=1 si se

numeste frecventa fundamentala sau armonica de ordinul 1. Urmatoarele
armonici (cele superioare) se gasesc pentru k=2,3,4
• Să presupunem că o undă se propagă de-a lungul unei drepte AA’
numită şi undă directa. In punctul A’ această undă se reflecta şi
pierde o jumătate de lungime de undă. Ecuaţia undei directe este:

= lungimea de unda

T = perioada de oscilatie a punctelor

materiale din mediul in care se propaga
unda
 Difractia undelor

Definiţie: Abaterea undelor de la direcţia iniţială de propagare la

traversarea unor orificii sau la întâlnirea unor obstacole se numeşte
difracţie.

În cazul difracţiei undele se propagă tot timpul în acelaşi mediu

fără schimbarea parametrilor ce o caracterizează.
Observaţii experimentale ale difracţiei undelor:
o Cu cât în planul obstacolului se ecranează mai puţine
unde elementare, cu atât mai mult se împrăştie ele în
spaţiul geometric de umbră.
o Acelaşi fenomen apare şi în cazul orificiilor.
o Dacă se face experienţa cu unde de diferite lungimi de
undă se constată că determinant pentru fenomenul de
difracţie este raportul dintre lungimea de undă şi mărimea
obstacolului.
Pe măsura creşterii dimensiunilor orificiilor sau obiectelor şi a
micşorării lungimi de undă, fenomenul de difracţie devine mai
slab şi cu atât mai conturat, se detaşează partea difractată a
fronturilor de undă de partea nedifractată. Difracţia este
deosebit de pronunţată atunci când dimensiunile obstacolelor
difractante sunt comparabile cu lungimea de undă.