Parlamentul

Britanic
Nume: Pop Raul-George
Primul Parlament al lumii
 La 20 ianuarie 1265, cu 755 de ani în urmă, se întrunea
primul Parlament din lume – apropiat de conceptul
existent în zilele noastre – organizat în Anglia de Simon
Montfort (1208-1265), conte de Leicester.
 Această adunare era alcătuită din câte doi cavaleri din
ficare regiune şi din câte doi reprezentanţi ai fiecărui oraş
sau târg, aleşi în principal pntru a trata cu prelaţii şi marii
baroni treburile regatului, contrabalansând în timp
atribuţiile regelui.
 În evoluţia politică a Europei au existat diferite organisme
cu atribuţii vizând  adoptarea legilor, a deciziilor de drept
public cele mai importante dintr-un stat, sub diferite
denumiri, generice – adunare legislativă, adunare
naţională, adunare de stat, parlament – sau specifice –
“Duma” în Rusia, “Sejm” în Polonia, “Riksdag” în ţările
scandinave.
 În vremurile noastre, denumirea de Parlament presupune
un organ de stat care funcţionează pe bază
reprezentativă, fiind autoritatea publică legislativă
 cea mai importantă, ale cărei decizii sunt
obligatorii şi trebuie tratate ca cea mai înaltă formă
a manifestării de voinţă statală. Totodată, în epoca
modernă, parlamentele au şi atribuţii în domeniul
adoptării şi modificării legilor fundamentale, în
cazul situaţiilor de urgenţă, la ratificarea tratatelor
internaţionale sau în procedura adoptării bugetului
naţional.
 Aceste atribute au fost prezente în unele state din
Vestul Europei încă din secolele XII-XIV, în
organismele reprezentative al claselor dominante.
 Deşi majoritatea specialiştilor consideră că primul
Parlament este cel al englezului Simon Montfort
din 1265, unele izvoare scrise menţionează
şedinţe la care erau invitaţi nu doar aristrocraţi, ci
şi reprezentanţii oraşelor, în anul 1162 în Aragonia,
în 1169 în Castilia şi în 1188 în Leon – în Spania.
 De asemenea, se apreciază că denumirea de “parlament” a
fost folosită pentru prima dată de o cronică scrisă în anul
1183, dar această denumire folosită frecvent şi în secolul XIII,
a înlocuit mult mai târziu denumirile latine diverse (de ex.
colocviu) ale adunării claselor dominante. Adunări ale
aristocraţilor au apărut în secolul XIII în Anglia, în timp ce în
Franţa prima adunare de acest gen a fost convocată în anul
1302.
 Aşadar sub domnia lui Eduard I apare pentru prima oară un
Parlament, convocat de rege ca un organism de guvernământ
şi care avea să devină în timp un instrument de control în
mâinile baronilor, apoi în slujba întregii naţiuni.
 Astfel, în cazurile unor probleme mai dificile ale societăţii, a
intrat în uz să fie consultaţi nu numai baronii, ci şi
reprezentanţii „comunităţilor” – cavalerii şi reprezentanţii
oraşelor de care aminteam.
 Scopul era, pe de-o parte, faptul că regele realiza că un
impozit, spre exemplu, era mai bine primit dacă era cerută
părerea celor care trebuie să-l plătească, pe de alta, neavând,
din cauza dificultăţilor de comunicare, nici un mijloc de a
cunoaşte opinia publică, socotea că e necesar să facă din când
în când câte o „consultare” cu privire la situaţia regatului, cu
oameni care, venind din toate comitatele engleze, puteau
apoi, prin rapoartele lor, să creeze în ţară un climat favorabil.
 În anul 1295 apar primele menţiuni despre “Magnum
Concilium”, convocat de regele Eduard I, având o
reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul,
nobilimea şi oraşele.
 Relaţiile dintre coroană şi Concilium exprimau
subordonarea parlamentului faţă de monarhie, regele
având atât atribuţii executive cât şi legislative, situaţie
care a continuat şi în secolul a XIV-lea, marcat de
separarea parlamentului în două camere, în anul 1332,
când cele două grupuri – unul format din prelaţi şi nobili
şi unul format din cavalerii reprezentanţi ai comitatelor
şi reprezentanţii oraşelor – deliberau separat.
 În anul 1351 din aceste două grupuri s-au format două
adunări cu sedii separate – Camera Lorzilor respectiv
Camera Comunelor, niciuna însă cu atribuţii legislative.
 În timp, rolul Parlamentului a crescut, limitând oarecum
natural puterea monarhiei.
 Deşi iniţial Camera Lorzilor avea o poziţie dominantă,
treptat rolul ei scade, ajungându-se ca la începutul
secolului al XIX-lea supremaţia Camerei Comunelor să
devină efectivă. Dealtfel momentul considerat istoric de
englezi în răsturnarea balanţei puterii în favoarea
Camerei Comunelor a fost anul 1832 – adoptarea
Actului Refomei, urmat cronologic, de principalele legi
care reglementează şi astăzi raporturile dintre cele
două camere – The Parliament Acts – datate 1911 şi
1949.
 Organizarea
Parlamentului
Marii Britanii
Parlamentul este format
din Camera Comunelor şi
Camera Lorzilor, fiind
convocat anual de către
Regină, pentru o sesiune
de circa 10 luni. În fapt,
la Camera Comunelor,
numărul de zile
consacrate şedinţelor
plenare este de 167, iar
la Camera Lorzilor de
112.
 ► Camera Comunelor este alcătuită din 646 membri, al căror mandat are o
durată de 5 ani, fiind aleşi prin sistem majoritar cu un singur tur de scrutin,
organizat în circumscripţii uninominale, iar în Irlanda de Nord conform sistemului
reprezentării proporţionale cu vot unic transferabil. Să menţionăm că sistemul
electoral britanic permite votul prin procură şi cel prin corespondenţă.
•Preşedintele Camerei Comunelor este ales la începutul fiecărei legislaturi pentru
un mandat de 5 ani, şi are obligaţia de a demisiona (după alegere) din partidul din
care face parte. Camera Comunelor mai are şi 3 vicepreşedinţi.
•Comisiile generale sunt structuri de lucru specifice numai Camerei Comunelor, din
sesiunea 2006-2007, când au înlocuit comisiile permanente, având ca scop
principal accelerarea procesului legislativ.
O comisie generală este formată din minimum 16 membri şi maximum 50,
componenţa acesteia reflectând configuraţia politică a partidelor reprezentate în
Cameră.
 ► Camera Lorzilor are 750 de membri,
care, potrivit sistemului de numire, aparţin uneia
din următoarele 4 categorii: înalţi prelaţi (lorzi
spirituali), nobili (care capătă titlul de pair prin
succesiune ereditară), persoane înnobilate de
Regină (titlul de lord având caracter viager) sau
lorzi care îndeplinesc funcţii judiciare.

Preşedintele Camerei Lorzilor este ales de

membrii Camerei, pentru cel mult două mandate,
fiecare de câte 5 ani.
Comisiile speciale, în număr de 18, se reînnoiesc
la începutul fiecărei sesiuni şi se concentrează
asupra următoarelor domenii: Uniunea Europeană,
ştiinţă şi tehnologie, economie şi Constituţia Marii
Britanii.
Comisia pentru Uniunea Europeană, spre exemplu,
are peste 80 de membri a căror activitate se
desfăşoară în cadrul următoarelor 7 subcomisii:
afaceri economice şi financiare; piaţă internă;
afaceri externe, apărare şi dezvoltare; mediu şi
agricultură; legislaţie şi instituţii; afaceri interne;
politică socială şi probleme ale consumatorilor;

Comisia întregii Camere (Committee of the whole

House), examinează de regulă proiectele de lege.
Grupurile politice din cadrul Camerei sunt: Grupul
Partidului Laburist, Grupul Partidului Conservator,
Grupul Partidului Liberal-Democrat şi Grupul
independenţilor.
 Sistemul politic britanic are reputaţia stabilităţii şi coreneţei în primul rând datorită unui sistem legislativ solid, dar şi
tradiţiei respectării cutumelor, unele vechi de sute de ani. Totodată, societatea britanică se bazează pe discreţia politică a
suveranului, pe sistemul bipartidist – care permite menţinerea unui raport de forţe corect între putere şi opoziţie şi o cutumă
care arată că liderul partidului câştigător în alegeri este numit în funcţia de premier.
Legea din 1911 privind Parlamentul a consacrat definitiv predominanţa Camerei Comunelor asupra Camerei Lorzilor,
având competenţa aprobării bugetului, exercitarea controlului financiar asupra Guvernului şi Coroanei şi întreaga putere
legislativă şi de control parlamentar asupra Guvernului.
Toate proiectele de lege trebuie adoptate în formă identică de cele două Camere, în consecinţă trebuie să existe
acordul comun asupra textului indiferent de câte dispute ar exista între cele două camere.
La Camera Comunelor, preşedintele comisiei sesizate în fond dispune de putere discreţionară în selectarea
amendamentelor care urmează a fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor comisiei, iar la Camera Lorzilor, toate
amendamentele sunt supuse dezbaterii.
Camera Lorzilor, ca organ de deliberare, are posibilitatea de a influenţa, prin avizele date, conţinutul şi forma definitivă a
proiectelor de lege publice, iar în ceea ce priveşte proiectele de legi private, Camera Lorzilor are posibilităţi mai largi de
influenţare a procesului legislativ, această Cameră putând amâna timp de un an procedura de vot în Camera Comunelor,
prin exercitarea unui drept de veto absolut.
Există şi anumite proceduri legislative particulare:
Convenţia de la Salisbury, încheiată în 1946, care arată că membrii Camerei Lorzilor nu se pot opune, în a doua sau a
treia lectură, unui proiect de lege al cărui principiu a fost inclus în programul electoral al Guvernului.
Proiectele financiare (Money bills) sunt texte care conţin numai dispoziţii referitoare la impozite, cheltuieli şi împrumuturi
publice şi numai Preşedintele Camerei Comunelor are autoritatea de a decide dacă un proiect de lege constituie un proiect
financiar.
 Sediul
Parlamentului
– Palatul
Westminster
Sediul Parlamentul se află la
Palatul Westminster – o
clădire impunătoare de pe
malul Tamisei, un obiectiv
turistic extrem de vizitat din
Londra. Construcţia se află
pe locul în care Edward
Confesorul a poruncit
construirea palatului original
în prima jumătate a secolului
al XI-lea. Încă din acele
vremuri străvechi, Palatul
Westminster a fost casa
Parlamentului englez.
 Nobilimea britanică
Nobilimea britanică este alcătuită din nobiliare Regatului
Unit și gentry aterizat . Nobilimea celor patru națiuni de
origine ale sale a jucat un rol major în conturarea istoriei țării,
deși acum își păstrează doar drepturile de a candida la
alegerile pentru Camera Lorzilor , drepturile de luat masa
acolo, poziția în ordinea formală de prioritate , dreptul la
anumite titluri și dreptul la audiență (o întâlnire privată) cu
monarhul . Mai mult de o treime din pământul britanic se află
în mâinile aristocraților și a nobilimii tradiționale.
Nobilimea britanică este formată din membri ai familiilor
imediate ale colegilor care poartă titluri de curtoazie sau
mesaje onorifice . Membrii peerage poartă titlurile de duce ,
marchiz , conte , viconte sau baron . Colegii britanici sunt
uneori denumiți generic drept domni , deși duca individuală
nu este atât de stilată când este adresată sau prin referință.
 Un Barony feudal scoțian este un titlu oficial de
noblețe în Regatul Unit (dar nu un pairi), și un baron
feudal se adresează ca baronul X . Numele
străinilor scoțieni includ o descriere a terenurilor lor
sub forma unei desemnări teritoriale . În Scoția, o
denumire teritorială implică rangul de " Esquire ",
prin urmare acest lucru nu este adăugat în mod
normal după nume. Grădinile fac parte din nobilimea
funciară a Scoției și - acolo unde armigeroase
(adică cu drepturi la arme heraldice) - nobilimea
minoră.

Toate onorurile moderne britanice, inclusiv

demnitățile de egalitate, sunt create direct de
Coroană și intră în vigoare atunci când sunt emise
scrisori de brevet , aplicate cu Marele Sigiliu al
Tărâmului . Suveranul este considerat a fi izvorul de
onoare și, întrucât „izvorul și sursa tuturor
demnităților nu poate deține o demnitate de la sine”,
nu poate deține o pereche britanică.