Tumorile benigne și procesele

pseudotumorale în regiunea
OMF la copii și adolescenți
Noțiunea de tumor presupune creșterea în exces a țesuturilor în scurt timp, fiind clasificate în două categorii mari,
benigne și maligne. Din categoria bolnavilor cu tumori ale regiunii maxilo-faciale, 25,5% prezintă tumorile la copii.
Particularitățile de creștere în organismul copilului generează diferențe în leziunile tumorale în populația adultului și
copilului , diferă si prevalența unor procese tumorale la copii în comparație cu adulții așa cum ar fi X histiocitoza,
limfoma, leucemia, hemangioma. În acelaș timp aceste leziunile tumorale la copii diferă și în plan de tablou clinic,
histiopatogeneza, și managmentul lui. [1]

Tumorile se subîmpart în trei grupuri: [2]
- osteogene,
- neosteogene şi neodontogene,
- odontogene.
Neoformațiunile pot fi impartite: [2]
1. după gradul de răspîndire,
2. după localizarea anatomică a tumorii,
3. după forma histologică a tumorii.
În teritoriu maxilo-faciale se întîlnesc multe tipuri de neoformaţii. [2]
Organospecifice: odontomul, adamantinomul, epulisul, tumoarea mixtă,
chisturile maxilare, în deosebi chisturile foliculare.
Organonespecifice:fibromul,papilomul,angiomul, osteomul, osteoblastomul,
chisturile dermoide, chisturile reziduale şi a.
În teritoriul maxilo-facial se întîlnesc tumori, care provin din toate
tipurile de ţesuturi ale acestor regiuni.
- Din ţesut epitelial tegumentar (papiloame),
- Din alte tipuri de ţesut epitelial (epiteliul glandular),
- Din ţesut osos,
- Din ţesut fibros,
- Din ţesut grăsos (celular),
- Din ţesuturile dentare,
- Din ţesut pigmentar,
- Din ţesut nervos,
- Din ţesut vascular.
Clasifarea internatională a tumorilor tes. moi (după Colesov) [3]
1. Origine epitelială :
- Benign: papilomul
- maligna: carcinomului de orice varietate
1. Tumori de origine conj:
- benigne – Fibromul, lipomul, leiomiomul, rabdomiomul, hemangiomul, limfagiomul, neurofibromul;
- maligne – fibrosarcom, rabdosarcom, libdosarcom, leiomiosarcom, angiosarcom, hemangiom percitom malign;
1. Tumori de origine melanogena
- benignă (nev);
- malign(melanomul malign);
1. Tumori de geneza discutabila, neclara:
- benignă (mixomul, granulomul celular),
- malignă (granulocelulad malign, sarcom alveolar moale,sarcomul Capoșe)
1. Tumorile neclasificate
2. Pseudotumori – diferite veruce, chisturi (chist micoid), vegetații fibroase, fibrogranulomul, epulis gigantic,
neuromul gigantic
Caract
eristic
a

genera
lă

Frecvența tumorilor la
vîrsta de 7-12 ani se
datorează creșterii
oaselor faciale, la 12—
16 ani intensificării
activității glandelor
hormonale.
 Deobicei formațiunile benigne se caracterizează printr-o creștere
lentă, nu metastazeaza, nu recidivează dacă tumoarea este
înlăturată radical. Dar la copii tumorile benigne cresc mult mai
rapid ca la maturi.

 Deseori ele sunt foarte greu de diagnosticat morfologic deoarece

celulele in tumorile benigne sunt mici și nediferenriate
asemanatoareca celulelor tinere sanatoase. Celulele au o
diferențiere înaltă nu sunt sensibile nici la raze renghen nici la
cele chimice.

 Unele formațiuni pot regresa si anume hemangiomul, limfagiom,

papiloma.

 Unele au evolutie specifica: hemangiom, rabdomiom- crestere

infiltrativa, invadeaza regiunea sanatoasa, distrug organele
adiacente
Diagnosticarea
Diagnosticul se stabileste greu din cauza lipsei semnelor patomorfologice si radiologice.
Unele formatiuni morfologic nu se identifica in primii ani: neurofibromatoza,limfogranulomatoza
Examinarea profilactica la copii cu neoformatiuni tumorale in regiunea OMF se face in echipa cu
stomatologul, pediatrul, oncologul.
<1an-o data/luna
<5ani- 3-4 ori/an
<adolescent 1data/an.
Profilaxia neoformatiunilor tumorale include depistarea predispunerilor genetice, inlaturarea factorilor
nocivi care pot afecta fătul in perioada prenatala.
Tratamentul
Tumorile osoase
Tumorile benigne de la nivelul oaselor maxilare sunt un set de afecțiuni heterogene. Acestea pot fi de origine
dentară sau nu și în funcție de aceasta se clasifică în două mari grupuri: tumori odontogene și tumori
neodontogene.

Clasificarea
Dupa OMS, tumorile tesutului osos se clasifica în:
a. Tumori osteogene
- Benigne – osteomul, osteoblastomul,
- Maligne – ostesarcomul,
a. Tumori condrogene
- Benigne – condromul, osteocondromul, condroblastomul,
- Maligne – condrosarcomul, condrosarcomumixocortical, condromul mezenchimal
a. Tumorile gigantocelulare
- Osteoblastomul
a. Tumorile osteomedulare sunt toate maligne – sarcomul Ewing, reticolosarcomul, limfosarcomjl,
b. Tumorile vasculare :
- Benigne – limfagiomul, hemangiomul,
- Maligne – hemangiom pericitom malign, ambiosarcom
a. Alte formațiuni – tumorile conjunctive ale oaselor (fibromul, lipomul) liposarcom, sarcom nediferentiat
b. Alte formațiuni osoase – adamanatinom
c. Pseudotumorale – chist osos paraarticular, fibromul neosificant, granulomul euzinofil, miozita neosifianta
 Diagnosticul
Se bazează pe examenul clinci subiectiv, obiectiv si paraclinic.
Formațiunile tes. osoase se diagnosticheaza tirziu, deoarece ele decurg fără
durere, se manifesta numai atunci când exteriorizează, erodînd osul, prin
aparitia unei bombari, modificări de pozitii dentare sau de ocluzie, tulburări
respiratorii, fracturi patologice.
Majoritatea decurg fara durere de la debut, doar osteomul osteoid de la
debut doare nevralgic.
Formațiunile benigne cresc diferit, unele lent osteomul,
cimentomul,odontom,fibromul osos; iar cele care cresc rapid sunt : mixomul,
osteoblastomul litic,fibrom desmoplazic,ameloblastom, care se manifesta prin
distrugere masiva a maxilarului si invadează țesuturile înconjurătoare.
Sunt formațiuni care au o creștere lenta la început dar apoi cresc repid
si se malignizeaza de ex condromul.
 Examenul complimentar

Pe radiografie putem observa modificari de forma, de

dimensiune, de contur, de pozitie si de structura.
Transparenta e caracteristica pentru tumorile ce cresc rapid si pentru
chisturi
Opacitatea apare la odontom,osteom,cimentom
 
 Tumorile odontogene

1. Ameloblastomul
Este cea mai întâlnită tumoră odontogenă. Poate prolifera din resturile laminei dentar sau
din resturile Mallasez. Reprezintă 10% din totalul tumorilor benigne de la nivelul osului
mandibular.
Apare cel mai des în decadele trei până la cinci de viață, dar nu ocolește și celelalte vârste,
inclusiv copiii. Ambele sexe sunt afectate în mod egal. Situl de elecție este la nivelul ramului
ascendent (apar aproximativ 70% din cazuri) apoi zona premolară (20% din cazuri) zona
anterioară (10%) și 10 – 15 % din cazuri sunt asociate cu dinții neerupți.

Ameloblastomul are trei subtipuri: solid multichistic, unichistic și periferic

Clinic simptomele se pot prezenta în același mod la toate formele de ameloblastom, cu

unele diferențe. Ameloblastomul situat intraosos central are o creștere lentă, îndelungată și
invazivă local. Se dezvoltă în toate direcțiile și poate resorbi osul și invada țesuturile moi.
Mecanismele prin care se întâmplă acest lucru sunt prin presiune directă și distensie, cât și
prin activare osteoclastică, putând ajunge la dimensiuni considerabile. În această perioadă
de creștere nu prezintă simptome clinice, cu excepția unor eventuale nevralgii dentare și
deplasări ale dinților. Cu cât crește în volum, apar deformări osoase, netede dureroase, cu
tegumentele acoperitoare cu aspect normal. Dinții cuprinși în tumoră sunt mobili. Poate duce
la tulburări funcționale ale masticației, fonație, deglutiție și respirație. Prin resorbția
accentuată a osului se poate produce fractura în os patologic. Se poate ulcera, prezentând
muguri cărnoși care sângerează ușor. De multe ori au amprenta dinților antagoniști pe ei.
Ameloblastomul extraosos apare deseori ca un nodul mic adiacent mandibulei sau
maxilarului. S-a constatat că gradul de creștere al acestui tip de ameloblastom este mai
scăzut față de cel intraosos, că este mai puțin invaziv și are un grad de recidivă mai scăzut.
Radiologic ameloblastomul multichistic se prezintă
ca o transparență multiloculară. Distensia corticalei
linguale și vestibulare este observabilă, frecvent până
la apariția perforației. Apare în mod comun și resorbția
rădăcinilor dinților adiacenți
Tratamentul recomandat variază de la simpla
marsupializare până la chistectomia totală. Ameloblastomul
solid are tendința de a infiltra pereții osoși integrii, infiltrare
care nu este vizibilă pe radiografie. Astfel tratamentul prin
chistectomie are riscul de a lăsă insule de țesut tumoral la
nivelul osului cu risc crescut de recidivă. Recomandată
este rezecția în limite oncologic sigure, chiar dacă nu este
un proces malign. O margine de țesut sănătos de
aproximativ 1 cm la nivelul osului asigură succesul
intervenției pe termen lung.
Radiologic cel unichistic se prezintă sub forma unei
radiotransparențe uniloculare bine delimitate, cu aspect
asemănător unui keratochist odontogen (primordial sau
dentiger), sau unui chist radicular (sau rezidual).
Tratamentul pune probleme datorită faptului ca
ameloblastomul unichistic poate fi ușor confundat cu un
chist dentiger. De aceea atunci când sunt chisturi de
dimensiuni crescute este indicat un examen
anatomopatologic, pentru a decela exact ce fel de
formațiune este. Dacă este vorba de un ameloblastom uni
chistic luminal chistectomia este suficienta. Totuși este
necesara dispensarizarea pe o perioadă lungă de timp. Se
considera ca este necesara rezecția osoasă marginală ca
tratament profilactic în cazul ameloblastomului chistic
mural.
Fibromul ameloblastic
Fibromul ameloblastic combina elemente de transformare tumorala epiteliala și
ectomezenchimală și are un caracter de „tumora mixtă”. Reprezintă aproximativ
2% din tumorile odontogene. Apare în special la pacienții tineri, aproape exclusiv
în primele două decade de viată. O ușoară predilecție pentru sexul masculin a
fost observată. Localizarea predilecta este la mandibula, în zona posterioară.

Clinic este în general asimptomatic pentru formele de mici dimensiuni, putând

ajunge însă sa deformeze corticalele osoase sau să afecteze erupția normală a
dinților. Poate fi detectat la un examen radiologic de rutină.

Radiologic, formele de dimensiuni relativ mici au aspectul unei

radiotransparențe uniloculare, bine delimitate, dar formele de dimensiuni mari pot
fi multiloculare. În majoritatea cazurilor, în leziune este prezent un dinte inclus
(molarul de minte inferior) și poate fi confundat astfel cu un chist dentiger.
Expansiunea corticalei nu poate fi observată pe radiografie.

Tratamentul de elecție este adoptarea unei atitudini terapeutice cat mai radicale
chirurgical, similară cu cea pentru ameloblastom. Chistectomia și extracția dinților
afectați este tratamentul indicat. Deși rară, transformarea malignă a unui fibrom
ameloblastic într-un fibrosarcom ameloblastic nu este scoasă din discuție.
 Odontomul
Este o tumoră odontogenă foarte frecventă, care combina
elemente epiteliale și ectomezenchimale. Trebuie
menționat faptul ca odontoamele sunt considerate un
hamartom (o anomalie de dezvoltare)
Prezintă două forme: complexă și compusă. Forma
complexă este sub forma unui conglomerat de țesuturi
dentare neregulate, fără a avea forma unui dinte. Forma
compusă este alcătuită din structuri asemănătoare unui
dinte. Forma compusă este predominant întâlnită în zona
anterioară a maxilarului, iar forma complexă este întâlnită
în zona posterioară a maxilarului și a mandibulei.

Clinic sunt asimptomatice și se pot detecta în timpul unui

examen radiologic de rutină.

Tratamentul este chirurgical și constă în excizia în

totalitate a odontomului, fără a exista recidive.
Mixomul odontogen
Mixomul odontogen de la nivelul oaselor maxilare este rezultatul transformării
tumorale benigne a mezenchimului odontogen și are o asemănare histologică
cu papila mugurelui dentar.
Pot apărea practic la orice vârstă, dar în special între 15 și 30 de ani. Trebuie
subliniat faptul ca sunt relativ frecvente la adolescenți. Se poate localiza
oriunde la nivelul oaselor maxilare, zona posterioară a mandibulei fiind cea
mai preferată.

Radiologic, se prezintă ca o radiotransparență multiloculară (cu prezența

unor septuri radioopace) sau uniloculară, care modifică rădăcinile dinților
adiacenți sau produce resorbție radiculară. Uneori limitele leziunii au un
aspect neregulat, în trepte.

Histologic mixomul odontogen prezintă numeroase celule stelate, fuziforme

și rotunde localizate într-o stroma mixoidă care prezintă rare fibre de colagen.

Tratamentul curativ al mixomului odontogen consta în rezecția osoasă

marginală sau segmentara cu îndepărtarea totală a tumorii și a unor margini
în țesut sănătos de 1 cm. Se alege acest tip de tratament datorită tendinței
acestei tumori de a infiltra corticala osoasă.
Odontoameloblastomul
Este o tumoră odontogenică extrem de rară care combină elementele caracteristice
ale ameloblastomului cu cele ale odontomului și care nu reprezintă transformarea în
ameloblastom a unui odontom.
Apare la adulții tineri cu o medie de vârstă de 21,2 ani și nu este o tumoră exclusivă
speciei umane. Are o ușoară predilecție pentru sexul masculin. Se localizează cel mai
frecvent la nivelul mandibulei în zona posterioară.

Clinic se manifestă prin deformarea lentă a osului mandibular, în asociere cu erupția

întârziată sau rămânerea în incluzie a dinților implicați în tumoră.

Radiologic aspectul este de radiotransparență cu focare dense de calcificare,

asemănătoare morfologic unor dinți maturi. Nu produce resorbția apicală a dinților
învecinați, dar poate produce mobilizări ale acestora.

Histologic se prezintă insule de epiteliu odontogenic, asemănător unui

ameloblastom, înconjurate de o componentă mezenchimală ce include smalț, dentină
sau structuri cementare în diverse stadii de maturare. Mai pot apărea celule dendritice
ce conțin pigmentul melanină și agregate de melanină distribuite în celulele epiteliale
ale odontoameloblastomului.

Tratamentul chirurgical de prima intenție este chiuretajul complet al leziunii, cu

îndepărtarea structurilor calcificate intratumorale și rezecția până în țesut sănătos.
Odontoameloblastomul are un caracter extrem de recidivant.
Fibromul odontogen
Prezintă două forme anatomoclinice: fibromul odontogen central și fibromul odontogen periferic.

a. Fibromul odontogen central

Reprezintă 9,4% din totalul tumorilor odontogenice. Are o ușoară predilecție pentru sexul masculin
și vârsta medie la care apare este de 19,9 ani, acoperind un interval de la 11 la 38 de ani. Zona
cea mai afectată este mandibula, mai ales în zona molarilor III.
Clinic formele de mici dimensiuni se prezintă inițial total asimptomatice. În evoluție pot ajunge să
deformeze corticalele osoase (fără prezența unei simptomatologii dureroase) și să inducă
mobilitatea dinților învecinați.
Radiologic se prezintă sunt forma unei radiotransparențe uniloculare bine delimitate. Când
dimensiunile cresc se poate manifesta sub forma unei radiotransparențe multiloculare.
Histologic este format din fibroblaști și fibre de colagen subțiri localizate într-o cantitate crescută
de substanță fundamentală.
Tratamentul de elecție constă în extirparea și chiuretajul leziunii. Recidiva poate apărea doar în
cazul unei chiuretări incomplete.

b. Fibromul odontogen periferic

Este înrudit cu fibromul odontogen central doar că are o localizare la nivelul părților moi orale.

Se prezintă clinic ca o masă gingivale de mici dimensiuni (0,5-1,5 cm), cu creștere lentă, acoperita
de mucoasă aparent normală. Apare în zona gingivală incisivo-canină mandibulară cel mai des.
Histologic pot fi prezente focare amorfe de calcificare cu aspect de cement sau trabecule de
osteoid.
Tratamentul implică excizia locală cu un prognostic favorabil. Există riscul de recidivă, de aceea
este esențială dispensarizarea și menținerea sub observație a pacientului.
Cementoblastomul
Este o tumoră benignă odontogenă derivată din ectomezenchim și este rar
întâlnită. Apare cel mai des în dentiția permanentă, cel mai adesea în zona
molară mandibulară.

Clinic poate fi asimptomatică sau poate apărea sub forma unei tumefacții

dureroase. Mucoasa acoperitoare este nemodificata, iar dintele implicat nu
este mobil și nu apare afectarea vitalității. Dacă crește în volum poate perfora
corticala osoasă.

Radiologic se prezintă o radioopacitate marcată care înglobează rădăcinile

dintelui, în special în jumătatea apicală. Are caracteristic un halou
radiotransparent bine definit care delimitează cementoblastomul de osul
adiacent.

Histologic leziunea prezintă țesut asemănător cementului care continuă

rădăcina dintelui. Mai pot apărea celule osteoclaste sau cementoblaști măriți
de volum.

Tratamentul constă în extracția dintelui afectat în monobloc cu leziunea și

chiuretajul ulterior. Astfel riscul de recidivă este extrem de scăzut.
II. Tumorile neodontogene
Tumorile neodontogene sunt un grup heterogen de leziuni localizate la nivelul oaselor maxilare, dar
care nu proliferează din structurile implicate în dezvoltarea dinților. Ele pot fi leziuni osteogene sau
non-osteogene, dar în următoarele rânduri va fi redată doar prezentarea lor, fără alte clasificări.

Osteomul
Sunt tumori benigne ce conțin compacta osoasă matură. Pot apărea la nivel
suprafeței osoase (osteoame periferice) sau central, în medulara osoasă (osteoame
endostale). Sunt cel mai des întâlnite între decadele a doua și a cincia de viață, cu o
predilecție mai crescută pentru sexul masculin.

Clinic se prezintă precum niște creșteri lente, asimptomatice care în general se

descoperă în timpul unei radiografii de rutină.

Radiologic, osteomul se prezintă sub forma unei radioopacități circumscrise,

rotunde sau ovalare, cu expresia radiologică a unei mase scleroase calcificate.

Tratamentul indicat este excizia chirurgicală. Recidivele sunt rare.

Sindromul Gardner este o afecțiune autosomal dominantă în care pacienții prezintă

polipoză intestinală, multiple osteoame endostale ale mandibulei, fibroame la nivel
tegumentar, chisturi epidermale, dinți impactați și odontoame. Acești pacienți mai au
și un risc crescut de dezvoltare a unei tumori maligne tiroidiene.
 Osteoblastomul și osteomul osteoid
Osteoblastomul apare la nivel vertebral și la nivelul oaselor lungi. Clinic se prezintă sub forma
unei leziuni cu creștere rapidă. Pacientul acuză durere localizată la nivelul leziunii. Majoritatea
cazurilor de osteoblastom apar în cea de-a doua decadă de viață și rareori apar după 30 de ani.
Prezintă o predilecție mai crescută în rândul sexului masculin. La nivel cervical mandibula este
sediul cel mai afectat.

Radiologic se prezintă precum o combinație de radiotransparență cu radioopacități, precum

radiotransparențe rotunde, bine delimitate, care prezintă focare multiple de radioopacitate care
denotă o mineralizare semnificativă.

Histologic se caracterizează prin formarea de trabecule osoase neregulate. Apar grade

variabile de calcificare și activitate osteoblastică sau chiar osteoclastică. Celulele din stromă
sunt în general mici și alungite.

Tratamentul constă în tratament chirurgical conservativ fie prin chiuretaj, fie prin excizie locală.
Recidivele sunt rare, dar există și necesită un tratament mai agresiv.

Osteomul osteoid este o versiune mai mică a osteoblastomului. Ajunge la o dimensiune

maximă de 2 cm. Are aceleași preferințe de vârstă și sex ca și osteoblastomul.

Clinic pacientul acuză durere care se accentuează noaptea și care cedează la

administrarea de aspirină.

Radiologic și histologic prezintă aceleași caracteristici ca și osteoblastomul. Tratamentul

și evoluția sunt asemănătoare cu tratamentul și evoluția osteoblastomului.
Fibromul osifiant
Fibromul osifiant este o tumoră benigna propriu-zisa, care apare cel mai frecvent la nivelul oaselor
maxilare. Se prezintă sub forma unei radiotransparență sau radioopacitate care are margini
netede, de obicei sclerotice. Leziunile sunt de obicei solitare și apar cel mai des la nivel
mandibular.

Histologic prezintă o stromă celulară fibroasă avasculară. Dispoziția este sub formă de trabecule
de osteoid amorf sau sub formă de focare sferice sau frecvent dismorfice.
Este întâlnit la nivelul oaselor craniului și la nivelul oaselor lungi. Există o preferință pentru sexul
feminin.

Tratamentul este reprezentat de excizia chirurgicală și chiuretaj. Există o rată de recidivă care

poate varia între 1 și 63%.

Fibromul osifiant juvenil

Reprezintă o variantă tumorală cu incidență maximă la vârsta adolescenței, fără predilecție pentru
vreunul dintre sexe. Agresivitatea acestor tumori este mai marcată decât la adulți.

Histologic se prezintă sub forma unor leziuni ce conțin benzi de osteoid celular fără celule
osteoblastice. Pot exista focare de celule gigant sau pot exista osteoclaste în anumite zone. Nu
prezintă o capsulă, dar leziunea este totuși bine delimitată de osul înconjurător.

Deși este considerată mai agresivă se recomandă totuși tratamentul conservator prin excizie,

deși leziunile ce interesează structurile craniofaciale pot necesita intervenții chirurgicale extinse.
Există rate de recidivă între 20–50%.
Condromul
Condromul este o tumoră benignă alcătuită din cartilaj
hialin matur. Este una dintre cele mai frecvente tumori
osoase, totuși cu o frecvență scăzută la nivel maxilo-
facial. Distribuția pe sexe este relativ egală și majoritatea
apar până în vârsta de 50 de ani.

Clinic se prezintă sub forma unei tumefacții progresive,

nedureroase care poate duce la ulcerații la nivel mucozal.

Radiologic se prezintă sub forma de radiotransparență

uniloculară cu zona centrală de radioopacitate. S-a
raportat ocazional și resorbția apicală a dinților învecinați.

Histologic leziunile conțin lobuli de cartilaj hialin matur.

Tratamentul este localizat și conservator. Datorită

asemănării sale cu condrosarcomul, se recomandă totuși
excizia largă până în țesut sănătos.
Cherubismul
Cherubismul este o afecțiune rară cu caracter familial,
autozomal dominant, rezultată prin mutatia genei 4p16. 
Faciesul este specific, copiii au aspect de heruvim, cu
forma feței rotundă, ochii tind să privească în
sus. Radiologic leziunile la nivel osos apar sub forma
unui fagure și pot fi foarte extinse. Histologic leziunile
sunt similare cu tumora cu celule gigant.

Tratamentul este de obicei conservator și temporizat. La

vârsta adolescenței se urmărește ghidarea erupției dinților.
La vârsta adultă, la începutul decadei a treia se ghidează
pacientul spre chirurgia estetică pentru reconturarea
oaselor afectate, deoarece leziunile devin mai puțin active
și mai puțin vasculare.
1. https://pdfs.semanticscholar.org/2cd8/f0dbe4824c3495847673a572f886b056aa6b.pdf
2. https://ro.scribd.com/doc/197686240/Prelg-an-v-Sem-ix-Omf
3. CURS PRACTIC DE CHIRURGIE ORALĂ si MAXILO-FACIALĂ PEDIATRICĂ. Pentru studenţii
facultăţii Stomatologie. Răilean Silvia, Ion Lupan
4. https://www.romedic.ro/tumorile-benigne-ale-oaselor-maxilare