Circuitul carbonului în

natură

Proiect prezentat de elevul clasei a 9-a MIHALAȘ VEACESLAV

 Pe Pământ, circuitul carbonului din natură este format dintr-o serie de schimburi de 
substanță, care antrenează carbonul, între biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă.
Cea mai mare parte a carbonului din circuit se află sub formă gazoasă, în special ca 
dioxid de carbon.
 În figura alăturată sunt prezentate fluxurile de carbon între atmosferă și biosferă, 
hidrosferă și litosferă.
 Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot timpul elimină
prin respirație dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din
CO2 și, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteză îl transformă în
combinații organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul
este, totuși, limitată.Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă
și există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități
imense de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în
atmosferă, ducând la o perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă
descrește pe măsură ce temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor,
eliberarea CO2 în atmosferă este un pericol real.
Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în carbonifer, o mare
parte a plantelor din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în litosferă
carbonul din corpul lor sub formă de zăcăminte de cărbune.[1] De fapt, se
consideră că în acea perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în loc de oxigen,
iar plantele au teraformat atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de
carbon (concentrația actuală de numai 0,03 %[1]) fiind de fapt urmarea acestei
activități.[1]Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă
în atmosferă sub formă de CO2 prin activități antropice (arderea 
combustibililor fosili). Se consideră că în ultima jumătate de secol au fost emise
în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin efectul de seră au
dus la începerea fenomenului de încălzire globală
Circuitul carbonului este practic perfect, ca urmare a vitezei sale foarte mari cu care
circulă în diverse medii anorganice și în interiorul biocenozelor prin intermediul 
rețelelor trofice. Carbonul reprezintă elementul biogen primordial, fiind prezent în natură
sub formă de roci calcaroase de origine biogenă, carbonați minerali și sub formă
gazoasă (dioxid de carbon CO2), această ultimă formă reprezentând calea de circulație
a carbonului anorganic în ecosferă.
Atmosfera conține CO2 în proporție de 320 ppm. Rezervorul de CO2 din atmosferă se
cifrează la 700 x 109 tone, iar cel din hidrosferă la 50.000 x 109 t; fitobiomasa realizată
prin sinteza anuală se estimează între 30 x 109 t și 150 x 109 t.
La scara întregii ecosfere, producția anuală de materie organică în stare uscată este
apreciată la 164 milioane tone. Aceasta corespunde la zeci de miliarde de tone de
carbon fixat anual prin procesul de fotosinteză. Cu tot consumul mare de carbon
asimilat de organisme, cantitatea sa în atmosferă se menține constantă de-a lungul
timpului. Aceasta presupune că în natură mai există un alt rezervor important de
CO2 care se găsește în Oceanul planetar.
Schimbul de dioxid de carbon între atmosferă, hidrosferă și litosferă se prezintă astfel:
Circuitul azotului în natură
Circuitul azotului în natură (sau ciclul azotului) reprezintă procesul de circulație
continuă a azotului în atmosferă, scoarța terestră, organismele animale și cele 
vegetale, în decursul căruia acest element chimic trece prin diverse forme și
combinații chimice. Astfel, de exemplu, azotul poate exista în stare gazoasă, sau ca 
nitrat, nitrit, amoniac sau intra în componența a diverși compuși organici.
Transformările survenite în cursul ciclului azotului pot să fie parte a unor procese 
biologice sau nebiologice.
Ciclul biogeochimic al azotului este relativ perfect, deoarece pe măsură ce acest
element este consumat, mecanisme de feed-back readuc azotul din nou în circuit.
În ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în special sub formă 
moleculară în atmosferă și compuși ai azotului în sol. Formele azotului accesibile
pentru plante sunt azotații. O sursă de obținere a azotaților pentru plante o
constituie organismele fixatoare de azot atmosferic. De exemplu, Bacteria
radicicola fixează până la 280 kg azot/ha/an.
În procesul de fixare a azotului participă și unele metale tranziționale, printre care mai
frecvente sunt fierul și molibdenul. După ce sunt înglobați în protoplasma plantelor,
azotații sunt preluați de animale și incluși în protoplasma acestora de unde o parte trec
în uree, iar alta, după moartea organismelor, sub acțiunea bacteriilor se transformă în 
amoniac.
Altă sursă de amoniac o reprezintă descărcările electrice din atmosferă și emanațiile 
vulcanice; o parte din acest amoniac ajunge în corpul plantelor, iar altă parte, sub
influența bacteriilor se transformă în nitriți și nitrați. Parțial, nitriții, sub acțiunea 
microorganismelor denitrifiante pot ajunge din nou în atmosferă sub formă de azot
molecular.
În prezent, circuitul biogeochimic al azotului este modificat în parte, datorită influenței
factorilor antropici printre care cel mai important este poluarea. Procesele industriale de
fixare a azotului atmosferic pentru a produce îngrășăminte chimice constituie, de
asemenea, o altă cauză de perturbare a circuitului biogeochimic al azotului.
In cursul ultimilor decenii datorita nevoilor crescande de hrana pentru o
populatie in permanenta dezvoltare, cantitatile de ingrasaminte chimice cu
N2 aplicate au crescut continuu. Desi o perioada de timp, ingrasamintele
chimice cu N au indreptatit sperantele rezolvarii si pe viitor a satisfacerii
nevoilor nutritive pentru populatie, criza energetica a ultimilor ani si aparitia
unor efecte secundare nedorite, a impus reconsiderarea acestei posibilitati.
Azotul atmosferic este convertit, industrial in NH3 prin procedeul Haber.
Reactia are loc la temperaturi ridicate de cca. 500oC si la o presiune de 300-
600 atmosfere, ceea ce presupune un consum ridicat de energie de cca
22.000 kcal/kg.
In acelasi timp excesul de ingrasaminte chimice cu azot are efecte negative
asupra mediului si uneori asupra omului prin produsele vegetale pe care
acesta le consuma.
Cresterea continutului in proteina la plante sub influenta ingrasamintelor cu
azot are loc in limita potentialului genetic al speciei sau soiului. De aceea
excesul de azot duce la o serie de deranjamente si la acumularea de azot
nitric in plante. Aceste acumulari in plantele furajere sau alimentare provoaca
intoxicatii grave ce pot duce chiar la moartea individului.