George Enescu

Data si locul nașterii: 19 august 1881 Livieni-Varnav,

judetul Botoșani
Data și locul decesului: 4 mai 1955 Paris,Franța
Considerat a fi un copil-minune,
micul Jurjac (aşa cum îi spuneau
familia şi cei apropiaţi), visa să
devină compozitor încă de la
vârsta de 5 ani: „Lucru curios:
nu ştiam nimic, nu ascultasem
nimic sau prea puţin, nu am
avut pe lângă mine vreo
persoană să mă influenţeze şi,
totuşi, de copil, am avut această
idee fixă de a fi compozitor. De a
fi numai compozitor”, îi declara
mai târziu George Enescu lui
Bernard Gavoty, critic muzical şi
jurnalist de radio.
P rimele “lecții” de vioară le-a luat după ureche de
la un lăutar bătrân din Dorohoi, Lae Chioru, pe
care familia l-a instalat într-o odaie de musafiri la
Cracalia ca să fie tot timpul aproape. A plecat însă
repede, după numai câteva săptămâni, motivându-
i Conașului că nu mai are ce să-l învețe pe copil, că
a prins deja toate “șmecheriile” viorii. Atunci, la
sfatul unor cunoscuți, Costache îl duce la audiție la
Eduard Caudella, compozitor și profesor la
Conservator, fost copil minune și el. Enescu avea 5
ani. Dialogul lor a rămas de pomină. Caudella i-a
cerut să cânte ceva. Iar Enescu, dezghetat, i-a spus
“de ce nu îmi arăți întâi ce știi mata?”. Caudella îl
ascultă cântând după ureche și, impresionat, îl
trimite acasă să învețe notele, spunându-i tatălui
să se reîntoarcă după doi ani. Este momentul
decisiv pentru Costache. Convins de talentul real al
fiului său, va pune la bătaie întreaga energie
pentru a organiza acasă, la Cracalia, o adevărată
homeschool (școală la domiciliu).
 Claudella i-a sfatuit pe părintii lui Enescu să
plece într-o capitală occidentală, unde să câștige o
educație complexă, pe care în România de la șfârșitul
secolului trecut nu avea de la cine să o primească.
Astfel a ajuns în 1888, la vârsta de 7 ani la Viena, unde
l-a avut ca profesor pe violonistul Josheph
Hellmesberger, un pedagog și om vestit pentru
experiența sa.

Edoard Claudella Josheph Hellmesberger

Copilul George Enescu si familia sa
 Semnele muzicalității lui George Enescu
s-au ivit pe tot parcursul vieții, el susținând
că are 5 profesii: compozitor, dirijor,
violonist, pianist și profesor. Un muzician
care cuprindea toate domeniile artei sale.
Dintre ele o prețuia mai mult pe cea de
compozitor.
Ca sa poată creea o operă atât de bogată,
în total 33 de mari creații cu care muzica
românească s-a afirmat pentru întâia oară
în lume, era nevoie nu numai de geniu, ci și
de o sârgunță fără pereche.
 Daca am număra notele pe care George Enescu le-a
așternut de-a lungul vieții pe portativ, am ajunge la
cifre enorme. Milioane de punctișoare negre ovale,
grațioase care poartă în ele o lume întreagă de
gânduri și simțiri românești.
Câteva din operele lui sunt: Oedip, Poème
Roumaine, Sonata pentru vioarã si pian no.1
op.2, Octuor op.7, Rapsodia Românã no.1
op.11,1.
 El a fost la fel de desăvârșit în orice făcea ,
uimindu-i pe toți prin măiestria sa înca din
tinerete. Ascultându-i Poema Română, dedicată
patriei sale, la vârsta de 16 ani, și prezentată
într-un concert simfonic la Paris de marele
dirijor Edouard Colonne, criticii francezi l-au
asemănat îndată cu Mozart, căci dădea aceleași
semne timpurii de talent muzical.
Un Mozart român, așa ceva nu cunoscuse
înca muzica noastră...
 Enescu a început să compună și să dea concerte
într-o vreme când poporul ramân căuta să-și afirme, în
toate domeniile culturii capacitățile și comorile
zămislite de-a lungul anilor. Muzica noastră a câștigat
un adevărat caracter național abia prin opera tânărului
compozitor, care cu cele două Rapsodii, a convins
lumea despre frumusețea cântecelor și a dansurilor
poporului nostru.
 George Enescu a evoluat asfel repede, sărind câte
doi, trei ani de studiu într-unul singur, găsindu-și
drumul propriu și devenind “el însușii”. S-a simțit în
curând în stare să umble - cum spunea- pe propriile
picioare, ba chiar să alerge foarte repede.
La concursul de absolvire a Conservatorului din
Paris, el a obținut Marele Premiu, pe care îl merita
înaintea tuturor colegilor săi și care i-a influiențat în
mare măsură cariera de violonist.
 Pentru a-și servi patria, în timpul Primului război
mondial, s-a refugiat în Moldova împreună cu
familia sa.
În anii grei ai refugiului în Moldova, Enescu a
făcut turnee de concerte prin țară și a cântat în
spitale, ca să aducă, prin vioara sa, mângâiere și un
gând bun răniților. Grijile, lipsurile, suferințele
pricinuite de război au fost exprimate în Simfonia
aIII-a cu orgă și cor, care a fost cântată la București
în anul 1919, iar doi ani mai târziu la Paris, unde a
lăsat ascultătorilor o impresie adâncă.
 În al patrulea deceniu al vieții sale, a creeat
marea opera a vieții sale, tragedia lirică Oedip și, tot
odată, lucrările străbatute de ecoul viorilor și-al
fluierelor românești, între care Suita sătească și
Impresii din copilarie.
 S-a stins la Paris, în după-amiaza zilei de 4 mai
1955. Ne-a rămas de la el o operă importantă, care
stă la baza muzicii românești, împreună cu crezul
artistului în noblețea și frumusețea datoriei
împlinite.
 Dupa moartea sa, românii au căutat diverse
moduri de a-l venera, de a nu-l da uitarii pe măritul
compozitor George Enescu:
Casa memorială “George Enescu”

Livieni
Mormântul lui Enescu, din cimitirul
Père-Lachaise, Franța
 Vă mulțumim pentru
atenție!

Scoala Gimnazială Nicolae Popoviciu Beiuș

Întocmit de elevii: Florea Denisa, Lingurar
Constantin, cls. a VI-a
Prof. Coordonator: Rada Daniela