Cybele, Isis

Munteanu Alexandra
Ioancea Daria
 Cybele, Isis:De la Orientul misterios la Roma
In ultimele secole înaintea erei noastre, lumea romană găseşte în Orient iz­voarele unei noi
spiritualităţi. La Roma înfloresc cultele misterelor de origine orientală, care-i seduc chiar pe unii
împăraţi.
În anul 205, î. Hr., în plin război punic între Republica Romană şi Cartagina, romanii dezorientaţi
apelează la ghicitori, a căror profetic arată: „Când duşmanul străin va muta războiul pe pământul
italic, acesta nu va putea fi gonit şi învins decât după ce Mama Zeilor de pe Mun­tele Ida va fi
adusă de la oracolul din Pesinonte la Roma.”
Imediat, câţiva cetăţenii romani de rang înalt se duc la Pesinonte, în Asia Mică, primind de la re­
gele Attalus piatra sacra, care o repre­zenta pe „Mama Zeilor din Ida”, zeiţa Cybele.
Piatra este adusă la Roma, unde este aşteptată de o mulţime imensă, nerăbdătoare să o vada şi
sa o însoţească spre noul său locaş, pe Muntele Palatin, unde îi sunt dedicate ceremonii fas­
tuoase.
În anul următor, Roma obţine recolte extraordinare şi reuşeşte sa în­vingă armata lui Hannibal.
Cultul zeiţei orientale, prima din aceasta categorie, va rămâne definitiv în capitală; i se cons­
truieşte un templu şi îi sunt închinate jocuri.
 Un botez sângeros

În perioada republicii, cultul Cybelei era reglementat strict deoarece îi şoca pe ro­mani prin
violenţa sa. El se baza pe legenda iubitului sau, Attis, care, orbit de dra­goste, se castrează pentru a
se dedica în întregime zeiţei sale: după moartea sa, ea îl reînvie.
Ca şi Attis, galii, preoţii Cybelei, practicau acelaşi ritual mutilant în ziua hirotonisirii lor. În
perioada imperiului, această practică va fi interzisă, iar cultul va cunoaşte o mare răspândire,
iniţial în rândul claselor populare cărora le aducea speranţa vieţii de după moarte, şi apoi în
sferele înalte ale societăţii, fiind adoptat chiar de unii împăraţi.
Religia Cybelei este un cult al misterelor al cărui ritual de iniţiere este deosebit de
spectaculos. Candidaţii sunt coborâţi într-o groapa care simbolizează propriul lor mor­mânt.
Apoi, preoţii zeiţei aduc un taur pe care îl sugrumă; sângele care ţâşneşte are rolul de a-i
purifica pe iniţiaţi sau care ies din groapa regeneraţi în urma aces­tui botez sângeros. Apoi ei sunt
invitaţi să ia parte la o masă care prefigurează banchetul divin în care, ca şi zeii, beau nectar.
Apoi iniţierea continuă printr-o unire mistică cu zeiţa. Iniţiaţii, identificaţi acum cu Attis,
intrau într-un fel de cameră după ce atingeau sexul taurului sacri­ficat, simulacrul unei căsătorii
care-i unea pentru totdeauna pe mystes cu Cybele.
În cursul serii, iniţiaţii partici­pau la un mare festin în cursul căruia le era promisă nemurirea.
 Cultul egiptean şi colegiile isiace
In secolul I î.Hr, după cucerirea Egiptului, cultul lui Isis a traversat Mediterana,
ajungând la Roma. Colegiile de iniţiaţi i se vor închina zeiţei, care era asociată
elementului lichid şi vieţii. Ca şi în cazul zeiţei Cybele, la început sunt atrase de
mesajul plin de speranţă al divini­tăţii egiptene doar păturile de jos ale populaţiei.
Primirea într-un colegiu isiac necesita răbdare şi sacrificii. Intenţia trebuia mai întâi
adusă la cunoştinţa preotului lui Isis, după care se aştepta acordul astrologilor.
După această primă etapă, preotul îi puri­fica pe fericiţii aleşi într-un bazin situat în
faţa templului zeiţei. Urmau zece zile de izolare şi de post. Înainte de a fi condus în
sanctuarul lui Isis, viitorul iniţiat îmbrăca o robă imaculată din pânză de in.
Secretul iniţierii nu ne-a parvenit, dar, conform romanului Apuleus, ceremonia
putea fi considerată un ritual al adorării zeilor. Dimineaţa, proaspătul iniţiat îşi
schimba tunica albă, îmbrăcând un veşmânt mul­ticolor, decorat cu animale fantastice.
Cu o torţă în mână şi coroană pe cap, urca pe o estradă mărturisind în faţa tuturor
intrarea sa în colegiul isiac, ju­rând ca nu-i va divulga niciodată secretele. Ritualul
iniţierii se încheia cu un banchet.
 Corabia lui Isis
Membrii colegiului isiac îşi sârbatoreau zeiţa în fiecare an, pe 5 martie, printr-o procesiune
solemnă care marca reluarea navigaţiei pe mare.
Cortegiul sacru se forma dimineaţa. Bărbaţii aveau craniul ras, semn ca s-au dăruit divinităţii;
femeile erau înveşmântate în haine de voal.
Procesiunea de penitenţi în alb se punea în mişcare sub conducerea unui mare preot; unul
dintre penitenţi ducea o lampa, altul un altar portativ, alţii diverse obiecte de ritual folosite cu
ocazia iniţierii, iar figuranţii încarnau zeii care mărşăluiau alături de adepţi.
Credincioşii se îndreptau spre malul mării unde se afla o nava decorată cu motive egiptene.
Marele preot rostea cuvinte de purificare şi dedica nava zeiţei. Pânzele navei sunt ridicate şi
flutură în bătaia vântului, lăsând sa se vadă literele de aur ce sărbătoreau reluarea navigaţiei.
Mulţimea de adepţi umplea nava cu diverse ofrande: mirodenii, amfore şi obiecte votive.
Apoi nava părăsea portul ieşind în larg şi dispărând la orizont. Plecarea simboliza moartea plină
de speranţa reînnoirii.
Apoi fiecare îşi relua locul în cortegiu, îndreptându-se spre templul lui Isis, unde avea loc
banchetul. Sărbătoarea era deschisă tuturor, dar doar iniţiaţii şi preoţii îi cunoşteau sensul
profund.