Sunteți pe pagina 1din 75

8.

Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

8.1 Tipuri de surse de semnal şi sisteme de măsurare


Cea mai cunoscută mărime electrică produsă de un circuit de condiţionare a
semnalului asociat cu senzorii este tensiunea electrică (pe scurt,
„tensiunea”). Transformarea mărimii măsurate în alte mărimi electrice,
cum sunt curentul şi frecvenţa, se poate întâlni acolo unde semnalul
trebuie transmis prin cabluri lungi în condiţii de mediu dure. Cum în toate
cazurile, înainte de a fi măsurat, semnalul transformat este, în final,
convertit înapoi sub forma tensiunii, este foarte important de înţeles sursa
semnalului de tensiune.
Un semnal de tensiune este măsurat ca diferenţă de potenţial între două
puncte:

O sursă de tensiune poate fi împărţită în două categorii: împământată şi


neîmpământată. Similar, un sistem de măsurare poate fi grupat tot în două
categorii: împământat şi neîmpământat.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.1 Sursă de semnal împământată sau legată la pământ


Este aceea în care semnalul de tensiune este legat de sistemul de
împământare al clădirii.

1.2 Sursă de semnal neîmpământată sau fără legătură


O sursă liberă este aceea în care semnalul de tensiune nu este legat de o
referinţă absolută, aşa cum este pământul sau clădirea. Exemple
obişnuite de surse de semnal libere sunt bateriile, sursa semnalului de
putere a bateriei, termocuplurile, transformatoarele, amplificatoarele de
izolaţie etc.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.3 Sistem de măsurare diferenţial sau nelegat


Un sistem de măsurare diferenţial sau neîmpământat nu are nici una din intrări legate de o
referinţă fixă, cum este pământul. Instrumentele ţinute în mână, bateriile şi
dispozitivele de achiziţie de date cu amplificatori sunt exemple de sisteme de
măsurare diferenţiale.
Un sistem ideal de măsurare diferenţial răspunde numai la diferenţa
potenţială dintre cele două terminale ale sale – intrările (+) şi (-).
Orice tensiune măsurată ţinând cont de pământul amplificatorului,
prezentă la ambele intrări ale amplificatorului, se numeşte tensiune
de mod comun. Tensiunea de mod comun este respinsă complet (nu
e măsurată) de un sistem ideal de măsurare diferenţial. Această
capacitate este utilă la respingerea zgomotului. Dispozitivele practice
au câteva limitări, descrise de parametrii, cum sunt domeniu de
tensiune de mod comun şi rata respingerii de mod comun (CMMR),
care limitează abilitatea de a elimina tensiunea de mod comun.
Tensiunea de mod comun Vcm se defineşte astfel:
- V+ este tensiunea la terminalul neinversat al sistemului de măsurare
- V– este tensiunea la terminalul inversat al sistemului de măsurare
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.3 Sistem de măsurare diferenţial sau nelegat


CMMR este definită după cum urmează (în decibeli):
• CMMR (dB) = 20log (amplificare diferenţială/amplificare în mod comun)

Vcm

În circuitul de mai sus, CMMR se măsoară ca 20log Vcm/Vout, în care V+ = V- = Vcm


CMMR măsoară capacitatea unui sistem de măsurare diferenţial de a elimina semnalul
de tensiune de mod comun. CMMR este o funcţie ce depinde de frecvenţă şi scade
odată cu aceasta. CMMR poate fi optimizat prin folosirea unui circuit balansat.
Marea majoritate a dispozitivelor de achiziţie de date vor specifica valoarea CMMR
până la 60Hz.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.4 Sistem de măsurare împământat sau legat de pământ


Este similar cu o sursă împământată prin aceea că măsurarea se face ţinând cont de
pământ - sistem de măsurare cu o singură intrare.

O variantă a tehnicii de măsurare cu o singură ieşire se regăseşte deseori la


dispozitivele de achiziţie de date. Mai jos e un astfel de sistem, arătând că un
sistem de măsurare cu un singur canal este acelaşi cu un sistem de măsurare
diferenţial cu un singur canal.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.5 Măsurarea surselor de semnal împământate


O sursă de semnal împământată se măsoară cel mai bine cu un sistem de măsurare
diferenţial sau nelegat. Mai jos se vede modul de utilizare a unui sistem de
măsurare împământat pentru măsurarea unei surse de semnal împământat. În
acest caz, tensiunea măsurată Vm reprezintă suma tensiunii semnalului Vs şi
diferenţa potenţială ΔVg care există între pământul sursei de semnal şi pământul
sistemului de măsurare. Rezultatul este un sistem de măsurare zgomotos, care
arată deseori la citire componente ale frecvenţei semnalului de alimentare.
Diferenţa de potenţial dintre cele două pământuri face să circule curentul la
interconexiuni. Acest curent se numeşte curent de buclă de pământ.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.5 Măsurarea surselor de semnal împământate


Un sistem împământat poate fi folosit şi dacă nivelurile semnalului de tensiune sunt
mari, iar reţeaua de interconectare dintre sursă şi aparatul de măsură are
impedanţa scăzută. În acest caz, măsurarea semnalului de tensiune este
degradată de către bucla de pământ, însă degradarea poate fi acceptabilă.
O măsurătoare „nelegată” este furnizată atât de o configuraţie diferenţială, cât şi de
una cu o singură ieşire, folosind un instrument standard de achiziţie de date. Cu
oricare din cele două configuraţii, orice diferenţă potenţială dintre referinţele
sursei şi ale dispozitivului de măsurat vor apărea sub formă de tensiune de mod
comun pentru sistemul de măsurare şi va fi scăzută din semnalul măsurat (vezi
mai jos).
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.6 Măsurarea surselor de semnal libere (neîmpământate)


Sursele de semnal libere pot fi măsurate şi cu un sistem de măsurare diferenţial, dar şi
cu unul cu o singură ieşire. În cazul sistemului de măsurare diferenţial totuşi,
trebuie avut grijă ca nivelul tensiunii de mod comun să rămână în domeniul de
intrare de mod comun al aparatului de măsură.
O varietate de fenomene, cum ar fi curenţii de intrare ai amplificatorului, pot muta
nivelul de tensiune de mod comun al sursei libere în afara domeniul valabil de
intrare al unui dispozitiv de achiziţie de date. Pentru a fixa acest nivel la o anumită
referinţă, se folosesc rezistori. Aceşti rezistori - rezistori direcţionaţi (bias resistors),
furnizează o cale de curent continuu de la intrările amplificatorului la pământul
său. Rezistorii ar trebui să fie de o valoare suficient de mare pentru a permite
sursei să fie liberă faţă de referinţa de măsurare şi să nu încarce sursa de semnal
dar, în acelaşi timp, suficient de mică pentru a menţine tensiunea de mod comun
în domeniul de intrare al dispozitivului.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.6 Măsurarea surselor de semnal libere (neîmpământate)


Dacă semnalul de intrare provine de la o sursă de curent continuu (traductoare cu ieşire în curent), este
necesar ca numai unul dintre rezistori să fie conectat de la intrarea (-) la pământul sistemului de
măsurare. Însă acest lucru duce la un sistem dezechilibrat dacă impedanţa sursei este relativ mare.
Sistemele echilibrate sunt preferate din punctul de vedere al imunităţii la zgomot.
Dacă semnalul de intrare este cuplat la curent alternativ, sunt necesari doi ”bias” rezistori, care să
satisfacă cerinţa direcţiei de curent a amplificatorului. Rezistorii furnizează o direcţie de întoarcere
la pământ pentru curenţii de intrare ai amplificatorului.
Dacă se foloseşte modul de intrare cu o singură ieşire, pentru sursa de semnal liberă poate fi folosit un
sistem de măsurare împământat cu o singură intrare. Sistemul de măsurare neîmpământat cu o
singură intrare poate fi şi el folosit şi este de preferat din punctul de vedere al eliminării zgomotului.
În această configuraţie, sursa liberă are nevoie de rezistori direcţionaţi între intrarea AI SENSE şi
pământul sistemului de măsurare AI GND.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

1.6 Măsurarea surselor de semnal libere (neîmpământate)


Concluzie:
În general, se preferă un sistem de măsurare diferenţial
deoarece acesta respinge nu numai erorile induse de
bucla de pământ, ci şi zgomotul apărut în mediul
înconjurător până la un anumit grad. Configuraţiile cu o
singură ieşire, pe de altă parte, furnizează de două ori
mai multe canale de măsurare dar se justifică numai dacă
importanţa erorilor induse este mai mică decât
acurateţea necesară a datelor. Conexiunile cu o singură
ieşire pot fi folosite atunci când toate semnalele de
intrare îndeplinesc anumite criterii, şi anume:
- semnalele de intrare sunt mari (mai mari de 1V);
- cablurile sunt scurte şi traversează un mediu fără
zgomot sau sunt corect ecranate;
- toate semnalele de intrare pot să împartă un semnal
de referinţă comun la sursă.
Atunci când criteriile de mai sus sunt încălcate, se poate
folosi conexiune diferenţială.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale
8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni
Chiar şi atunci când organizarea măsurătorii evită buclele de pământ sau saturaţia intrărilor analogice prin urmărirea
criteriilor menţionate, semnalul măsurat va include inevitabil o cantitate de zgomot sau semnal nedorit preluat din
mediul înconjurător. Acest lucru este valabil îndeosebi pentru semnalele analogice de nivel scăzut, care sunt
amplificate folosind amplificatorul plăcii, existent la multe dintre dispozitivele de achiziţii de date. Pentru a
înrăutăţi lucrurile şi mai mult, plăcile de achiziţii de date ale calculatoarelor au, în general, nişte semnale digitale de
intrare/ieşire de la conectorii de intrare/ieşire. În consecinţă, orice activitate a acestor semnale digitale furnizată de
către sau către plăcile de achiziţie de date, care se deplasează în cablul de interconectare pe o anumită lungime
foarte aproape de semnalele analogice de nivel scăzut, pot constitui sursă de zgomot în semnalul amplificat. Pentru
a minimiza zgomotul de cuplare de la aceste surse, sunt necesare cablarea şi ecranarea corectă.

Există patru “preluări” principale de zgomot sau mecanisme de cuplare: conductivă, capacitivă, inductivă şi radiativă. Cuplarea
conductivă rezultă din distribuirea curenţilor din diverse circuite într-o impedanţă comună. Cuplarea capacitivă rezultă din
variaţia în timp a câmpurilor electrice din vecinătatea zonei de semnal. Zgomotul inductiv sau cuplat magnetic rezultă din
variaţia în timp a câmpurilor magnetice din zona inclusă în circuitul semnalului. Dacă sursa câmpului electromagnetic este
departe de circuitul semnalului, cuplarea electrică şi cea magnetică sunt considerate combinate - cuplare electromagnetică
sau radiativă.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni


Zgomot cuplat conductiv – acest zgomot există
deoarece conductorii au o impedanţă limitată.
Atunci când se proiectează o schemă
conductoare, trebuie ţinut cont de efectul
acestor impedanţe. Cuplarea conductivă poate
fi eliminată sau minimizată prin înteruperea
buclelor de pământ (dacă există) şi furnizarea
de căi de întoarcere separate pentru ambele
semnale de putere – de nivel înalt şi de nivel
scăzut. Figura a) arată o schemă de conectare
la pământ în serie, unde rezultă cuplarea
conductivă.
Circuitul din figura b) furnizează căi de întoarcere
separate; astfel, ieşirea senzorului de
temperatură măsurată nu variază pe măsură ce
curentul din circuit este închis sau deschis.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni


Cuplarea capacitivă şi inductivă – instrumentul analitic necesar pentru descrierea interacţiunii
dintre câmpurile electric şi magnetic al zgomotului şi circuitele semnalului este ecuaţia
matematică a lui Maxwell. Pentru înţelegerea intuitivă şi calitativă a acestor canale de
cuplare, pot fi folosiţi echivalenţi de circuit. Figurile de mai jos arată echivalentul unui circuit
pentru cuplarea câmpului electric şi magnetic.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni


a) Cuplarea capacitivă – în acest caz, poate fi văzută utilitatea unui circuit echivalent al canalelor
de cuplare. Cuplarea unui câmp electric este modelată ca o capacitanţă între cele două
circuite. Capacitanţa echivalentă Cef este direct proporţională cu aria de suprapunere şi invers
proporţională cu distanţa dintre cele două circuite. Astfel, crescând separarea sau micşorând
suprapunerea, se va micşora şi Cef ,respectiv şi cuplarea capacitivă. Pot fi derivate şi alte
caracteristici ale cuplării capacitive pornind de la acest model. Ca regulă generală, metalul
sau materialul conductor din vecinătatea căii semnalului nu ar trebui lăsat liber deoarece
zgomotul de cuplare capacitivă poate creşte.

Terminaţie incorectă a ecranării – curenţii sunt induşi în ecran Terminaţie corectă a ecranării – nici un curent nu circulă prin
ecran
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni


b) Cuplarea inductivă – rezultă din variaţia în timp a câmpurilor magnetice în zona inclusă în bucla circuitului semnalului. Aceste
câmpuri magnetice sunt generate de curenţi din apropierea circuitului de zgomot. Tensiunea indusă Vn din circuitul semnalului
este dată de formula:

unde f este frecvenţa densităţii de flux variabil sinusoidal


B este valoarea rms a densităţii fluxului
A este aria buclei circuitului de semnal
Æ este unghiul dintre densitatea fluxului B şi aria A

Modelul de circuit echivalent al cuplării inductive este inductanţa M din figura de mai sus. În termeni de inductanţă mutuală M,
tensiunea indusă este dată de formula:
unde In este valoarea rms a curentului sinusoidal din circuitul de zgomot
f este frecvenţa sa

Deoarece M este direct proporţional cu aria buclei circuitului receptor şi invers proporţional cu distanţa dintre circuitul sursei de
zgomot şi circuitul semnalului, creşterea separaţiei sau reducerea ariei buclei de semnal va duce la scăderea cuplării inductive
dintre cele două circuite. Reducând curentul In din circuitul de zgomot sau frecvenţa sa, va avea ca efect tot scăderea cuplării
inductive. Densitatea fluxului B din circuitul de zgomot poate fi şi ea redusă prin răsucirea firelor sursei de zgomot. În final, se
poate aplica o ecranare magnetică fie sursei de zgomot, fie circuitului semnalului, pentru a minimiza cuplarea.

Datorită lipsei controlului asupra parametrilor circuitului de zgomot şi dificultăţii relative de a realiza ecranarea magnetică,
reducerea ariei buclei în circuitul de semnal este o metodă eficientă de minimizare a cuplării inductive. Cablarea în perechi
răsucite este benefică fiindcă reduce atât aria buclei în circuitul de semnal dar anulează şi erorile induse.

Formula a doua determină efectul transportării curenţilor buclei de pământ în ecran.


8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale
8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni
Ecranarea împotriva câmpurilor magnetice de frecvenţă joasă nu este aşa de uşoară ca cea împotriva
câmpurilor electrice. Eficacitatea ecranării magnetice depinde de tipul de material – permeabilitatea sa,
grosimea sa, şi de frecvenţele implicate. Datorită unei permeabilităţi relativ mari, oţelul este mult mai
eficient decât aluminiul sau cuprul pentru a fi folosit ca ecran pentru câmpuri magnetice de frecvenţă joasă
(sub 100kHz). La frecvenţe mari, totuşi, aluminiul şi cuprul pot fi folosite cu succes. În figura urmatoare se
observă pierderea absorbţiei la cupru şi oţel pentru două grosimi diferite ale benzii metalice. Proprietăţile
de ecranare magnetică ale acestor metale sunt ineficiente la frecvenţe reduse, cum sunt cele ale liniilor de
putere (50 până la 60Hz), care sunt principalele surse de frecvenţă redusă în mai toate mediile. Se pot găsi
ecrane magnetice mai bune pentru ecranarea la frecvenţe reduse, cum este mu-metalul, dar acesta este
foarte fragil la şocuri mecanice şi poate suferi o degradare severă a permeabilităţii sale, ceea ce duce la
degradarea eficacităţii ca ecran magnetic.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale
8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni
Când se foloseşte un dispozitiv din seria E, cu un cablu ecranat şi achiziţie în mod diferenţial, aria buclei
din circuitul de semnal este redusă deoarece fiecare pereche de semnale este configurată ca o
pereche răsucită. Acest lucru nu mai este valabil la modul de achizitie cu o singură ieşire fiindcă
ariile buclei de diverse mărimi se pot forma cu canale diferite.
Sursele actuale de curent sunt mai imune la acest tip de zgomot decât sursele de semnal cu ieşire în
tensiune pentru că tensiunea indusă magnetic apare în serie cu sursa, aşa cum se vede şi în fig. de
mai jos. V21 şi V22 sunt surse de zgomot cuplate inductive, iar V c este o sursă de zgomot cuplată
capacitiv.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale
8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni
Cuplarea radiativă – cuplare de la surse de radiaţie, cum sunt
staţiile radio şi TV şi canalele de comunicaţie, ce nu sunt
considerate în mod normal surse de interferenţă pentru
sistemele de măsură cu lăţimea benzii de frecvenţă
redusă (mai puţin de 100kHz). Însă zgomotul de frecvenţă
înaltă poate fi corectat şi introdus în circuitele de
frecvenţă redusă printr-un proces numit “rectificare
audio”. Acest proces rezultă din legătura neliniară în IC, ce
acţionează ca rectificatori.
Calculatorul este o sursă de interferenţă a câmpurilor electric
şi magnetic în vecinătatea circuitelor. Figura alăturată
arată graficele datelor obţinute cu un dispozitiv de
achiziţie de date, folosind o amplificare de 500 cu ajutorul
unui amplificator programabil al plăcii. Semnalul de
intrare este un scurt-circuit la blocul final de conexiuni
(conectorul de intrare/ieşire). Între blocul terminal şi
conectorul de intrare/ieşire s-a folosit un cablu ne-
ecranat de interconectare de 0,5m. Pentru conexiunea de
semnal diferenţială, intrările canalului înalt şi ale canalului
jos au fost legate împreună şi apoi conectate la pământul
sistemului analogic. La conexiunea cu o singură ieşire,
intrarea canalului a fost direct legată la pământul
sistemului analogic.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind
semnalele digitale
8.2 Minimizarea zgomotului de cuplare la interconexiuni
Diverse alte surse de zgomot – atunci când este implicată mişcarea unui cablu de
interconectare, aşa cum se întâmplă într-un mediu vibraţional, trebuie avut
grijă la efectul triboelectric, precum şi la tensiunea indusă datorată schimbării
fluxului magnetic prin bucla circuitului de semnal. Efectul triboelectric este
cauzat de sarcina electrică generată în învelişul cablului, dacă nu se menţine
contactul cu conductorii cablului. Schimbarea fluxului magnetic rezultă din
schimbarea ariei buclei circuitului de semnal, cauzată de mişcarea unuia sau
ambilor conductori – încă o demonstraţie a cuplării inductive. Soluţia este să
se evite cablurile independente şi să se fixeze aceste cabluri.
În circuitele de măsurare folosite pentru măsurarea unor semnale de nivel scăzut,
trebuie avut grijă la încă o sursă de eroare în măsurători – termocuplurile
formate din neatenţie de-a lungul legăturilor diverselor metale. Erorile cauzate
de efectul termocuplurilor nu constituie erori tip interferenţă dar merită să fie
menţionate deoarece pot fi cauza unor influenţe greu de interpretat între
canale la măsurătorile semnalelor de nivel redus.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind
semnalele digitale
8.3 Sisteme echilibrate
În descrierea sistemelor de măsurare diferenţiale, s-a menţionat că CMRR este optimizat într-un circuit echilibrat. Un
astfel de circuit trebuie să îndeplinească următoarele trei criterii:
• sursa este echilibrată – ambele terminale ale sursei (semnalul de tensiune înaltă şi semnalul comun) au
impedanţă egală la pământ;
• cablul este echilibrat – ambii conductori au impedanţa egală la pământ;
• receptorul este echilibrat – ambele terminale ale circuitului final din lanţul de măsurare au impedanţa la pământ
egală.
Într-un circuit echilibrat, cuplarea capacitivă este minimizată deoarece tensiunea indusă de zgomot este aceeaşi la
ambii conductori datorită impedanţei lor egale.

Dacă modelul de circuit din figura de mai sus reprezintă un sistem echilibrat, ar trebui să se aplice următoarele
condiţii:
O analiză simplă a circuitului arată că, în caz de echilibru, adică V+ = V–, tensiunea cuplată capacitiv Vc apare ca un
semnal de mod comun. În caz de dezechilibru, şi anume fie Z 1≠Z2, fie Zc1≠Zc2, tensiunea cuplată capacitiv Vc apare
ca o tensiune diferenţială, adică V+≠V–, ce nu poate fi respinsă de către amplificator. Cu cât dezechilibrul este mai
mare în sistem sau impedanţele nu se potrivesc, cu atât va fi mai mare componenta diferenţială a zgomotului
cuplat capacitiv.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind
semnalele digitale
8.3 Sisteme echilibrate
O conexiune diferenţială (neechilibrată) prezintă un receptor
echilibrat de partea dispozitivului de achiziţie de date dar
circuitul nu este echilibrat dacă sursa sau cablurile nu sunt
echilibrate. Acest lucru este ilustrat in figura 64. Dispozitivul de
achiziţie de date este configurat pentru modul de intrare
diferenţial la o amplificare de 500. Impedanţa sursei Rs este
aceeaşi în ambele cazuri (1 kΩ). Rezistorii diferenţiali folosiţi în
circuitul din figura b) sunt amândoi de 100 kΩ. Respingerea de
mod comun este mai bună pentru circuitul din figura b) decât
din figura a). Figurile c şi d sunt grafice ale semnalului
reprezentat în domeniul timp pentru datele obţinute de la
configuraţiile a şi b. De notat absenţa componentelor parazite
dependente de frecvenţă (zgomot) în configuraţia sursei
echilibrate. Sursa de zgomot din acest caz este monitorul
calculatorului. În cazul circuitelor echilibrate se încarcă sursa
semnalului cu o sarcină rezistivă:

Acest efect de încărcare nu trebuie ignorat. Cazul de dezechilibru nu duce la încărcarea sursei semnalului. În cazul
figurii a, dezechilibrul din sistem (nepotrivirea impedanţelor de la conductorii de semnal înalt şi scăzut) este
proporţional cu impedanţa sursei Rs. În cazul limitat când Rs = 0 Ω, cazul din figura a este tot în echilibru şi
astfel, mai puţin sensibil la zgomot.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind
semnalele digitale
8.4 Caracteristicile impedanţei sursei
Deoarece impedanţa sursei este importantă în determinarea imunităţii de zgomot capacitiv de la sursă la sistemul de
achiziţie de date, caracteristicile impedanţei celor mai cunoscuţi traductori se găsesc în tabelul de mai jos:
Traductori Caracteristicile impedanţei
Termocupluri Scăzută (<20 ohm)
Termistor Mare (>1 kohm)
Detectori de temperatură prin variaţia Scăzută (<1 kohm)
rezistenţei
Senzori de presiune piezo-electrici Mare (>1 kohm)
Punţi tensiometrice Scăzută (<1 kohm)
Electrod de sticlă pH Foarte mare (1 Gohm)
Potentiometru (deplasare liniară) Mare (500 ohm to 100 kohm)

Această acţiune trebuie să înceapă cu localizarea cauzei problemei de interferenţă. Pentru a identifica “vinovatul”
trebuie să se aplice un proces de încercare şi eliminare.
Mai întâi, dispozitivul de achiziţie de date trebuie verificat prin legarea lui la o sursă de impedanţă redusă fără cabluri şi
observarea nivelului de zgomot al măsurătorii. Acest lucru este uşor de realizat prin scurt-circuitarea semnalelor
înalt şi scăzut la intrarea analogică cu un cablu cât mai scurt posibil, preferabil direct la conectorul de intrare/ieşire
al dispozitivului de achiziţie de date. Nivelul de zgomot observat la această încercare va permite formarea unei
opinii asupra celui mai bun caz posibil de măsurare cu dispozitivul de achiziţie de date respectiv. Dacă nivelurile de
zgomot măsurate nu sunt reduse faţă de cele observate în organizarea completă (dispozitivul de achiziţie de date
împreună cu cablurile şi cu sursa de semnal), atunci însuşi sistemul de măsurare este responsabil pentru zgomotul
observat la măsurători. Dacă zgomotul total observat la dispozitivul de achiziţie de date nu întruneşte specificaţiile,
deşi zgomotul propriu sistemului de achiziţie este redus, atunci un alt component al sistemului este responsabil.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind
semnalele digitale
8.4 Caracteristicile impedanţei sursei
Se poate încerca înlăturarea altor plăci din sistem pentru a vedea dacă se reduc nivelurile de zgomot observate.
O altă alternativă ar fi schimbarea locaţiei plăcii. De asemenea, poate fi suspectată plasarea monitorului
calculatorului în apropierea plăcii. Iar la apropierea plăcii pentru măsurătorile de semnal de nivel redus,
este bine să se ţină monitorul cât mai departe posibil de cabluri şi de calculator. Aşezarea monitorului
deasupra calculatorului nu este de dorit atunci când se vrea achiziţionarea sau generarea de semnale de
nivel redus.
Următoarea acţiune care poate fi verificată este fixarea cablurilor de la dispozitivul de condiţionare a
semnalului şi mediul în care acestea stau până la dispozitivul de achiziţie de date, pentru a vedea dacă
dispozitivul de condiţionare este vinovatul. Unitatea de condiţionare a semnalului sau sursa semnalului ar
trebui înlocuită cu o sursă cu impedanţă redusă şi apoi, observate nivelurile de zgomot din datele digitizate.
Sursa de impedanţă redusă poate fi o conectare directă a semnalelor înalt şi scăzut de la intrarea analogică.
De data aceasta însă, conectarea este localizată la capătul cel mai îndepărtat al cablului. Dacă nivelurile de
zgomot observate sunt aproximativ aceleaşi cu ale sursei efective de semnal, vinovatul este cablarea şi/sau
mediul în care rulează acesta. Nişte soluţii posibile la această situaţie sunt reorientarea cablurilor şi
creşterea distanţei de la sursa de zgomot. Dacă sursa de zgomot nu se cunoaşte, analiza spectrală a
zgomotului poate identifica frecvenţele de interferenţă, ceea ce va duce la localizarea sursei de zgomot.
Dacă nivelurile de zgomot observate sunt mai mici decât cele provenite de la sursa efectivă de semnal, ar
trebui încercat un rezistor aproximativ egal cu rezistenţa de ieşire a sursei. Acest aranjament va arăta dacă
problema este cuplarea capacitivă din cablu datorată impedanţei mari a sursei. Dacă nivelurile de zgomot
observate de la această ultimă aranjare sunt mai mici decât cele provenite de la sursa efectivă de semnal,
rezultă că nici cablurile, nici mediul nu reprezintă o problemă. În acest caz, vinovatul este fie sursa de
semnal în sine, fie configuraţia incorectă a dispozitivului de achiziţie de date pentru tipul respectiv de sursă.
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind semnalele digitale

8.5 Tehnici de procesare a semnalului pentru reducerea zgomotului


Toate tehnicile de procesare a semnalului pentru reducerea zgomotului se bazează pe schimbarea
lăţimii de bandă a semnalului pentru a îmbunătăţi rata semnal/zgomot. În termeni mai largi,
acestea pot fi împărţite în măsurători pre şi post-achiziţie. Exemple de tehnici de pre-achiziţie
sunt diversele tipuri de filtrare pentru a reduce zgomotul din afara benzii de frecvenţă de
interes din semnal. Lăţimea de bandă nu trebuie să depăşească dinamica sau domeniul de
frecvenţă al traductorului. Tehnicile post-achiziţie se pot descrie ca filtrare digitală. Cea mai
simplă astfel de tehnică este medierea. Aceasta duce la o filtrare combinată a datelor
achiziţionate şi este utilă în special pentru a respinge frecvenţe specifice de interferenţă, cum
este cea de 50 până la 60 Hz. La cuplarea inductivă de la surse de frecvenţă joasă (liniile de
putere de 50 – 60 Hz) este mai greu de realizat ecranarea.
Pentru o respingere optimă a interferenţei prin mediere, intervalul de timp al datelor
achiziţionate folosit pentru mediere - Tacq, trebuie să fie un multiplu întreg al Trej = 1/ Frej, unde
Frej este frecvenţa care este respinsă în mod optim.

unde Ncycles este numărul de cicluri ale frecvenţei care interferează, ce este mediată.
Deoarece , în care Ns este numărul de eşantionări folosit pentru a media, iar Ts este
intervalul de eşantionare, ecuaţia de mai sus poate fi scrisă astfel:
sau
8. Cablarea şi consideraţii de zgomot privind
semnalele digitale
8.5 Tehnici de procesare a semnalului pentru reducerea zgomotului
Ultima ecuaţie determină combinaţia numărului de eşantionări şi intervalul de eşantionare
pentru a respinge o anumită frecvenţă de interferenţă prin mediere.
De exemplu, pentru o respingere de 60 Hz, folosind N cycles = 3 şi Ns = 40, putem calcula rata
de eşantionare optimă astfel:

Astfel, medierea a 40 de eşantionări achiziţionate la un interval de eşantionare de 1,25 ms


(sau 800 eşantionări/s) va duce la respingerea unui zgomot de 60 Hz din datele
achiziţionate. În mod similar, mediind 80 de eşantionări achiziţionate la 800
eşantionări/s (10 citiri/s), se vor respinge ambele frecvenţe – 50 şi 60 Hz.
Când se foloseşte o tehnică de filtrare digitală trece-jos, cum este medierea, nu se poate
trage concluzia că datele rezultate nu au erori de curent continuu, cum ar fi
compensările cauzate de buclele de pământ.
Cu alte cuvinte, dacă o problemă de zgomot dintr-un sistem de măsurare se poate rezolva
cu ajutorul medierii, sistemul poate avea totuşi erori de curent continuu după
compensare. Dacă este necesară o acurateţe absolută a măsurătorilor, atunci sistemul
trebuie verificat.
9. Calitatea eşantionării
9.1 Rezoluţia
Este definită ca cea mai mică variaţie a semnalului de intrare pe care un instrument sau un senzor o
poate detecta.
Rezoluţia se poate exprima fie în procente, fie sub forma “x părţi din y”, fie în cel mai convenabil mod
- în biţi.
Rezoluţia este determinată de către zgomotul instrumentului şi este cea mai mică schimbare
detectabilă de către sistemul de afişare al instrumentului. De exemplu, dacă avem un multimetru
digital fără zgomot care are 5 ½ digiţi afişaţi şi este setat la 20V domeniu de intrare, rezoluţia
acestuia este 0,1mV. Aceasta se poate determina uitându-ne la schimbarea semnalului măsurat
asociată cu cel mai puţin semnificativ bit. Dacă acelaşi multimetru are nivel de zgomot vârf-la-vârf,
egal cu 10 ori valoarea unei măsurători ideale atunci rezoluţia efectivă este redusă cu 1mV,
deoarece orice schimbare a semnalului mai mică de 1mV este imperceptibilă din zgomot.
În cazul unui convertor analogic-digital ADC, rezoluţia este numărul de nivele binare pe care le poate
folosi convertorul pentru a reprezenta un semnal. Pentru a determina numărul de nivele binare
disponibile bazate pe numărul de biţi de rezoluţie, se calculează
2biţi de rezoluţie. Drept urmare, cu cât este mai mare rezoluţia, cu atât mai multe nivele vor fi folosite
pentru semnal. De exemplu, un convertor ADC cu rezoluţia de 3 biţi poate măsura 23 sau 8 nivele
de tensiune, în timp ce un convertor cu rezoluţia de 12 biţi poate măsura 212 sau 4096 nivele de
tensiune. Pentru convertorul ADC cu 3 biţi, mergând cu exemplul mai departe, cel mai scăzut nivel
al tensiunii va corespunde lui 000, următorul lui 001, şi tot aşa până la 111.
9. Calitatea eşantionării
9.1 Rezoluţia
Figura de mai jos compară un convertor ADC cu 3 biţi şi unul cu 16 biţi. Cel cu 3 biţi poate
reprezenta 8 nivele de tensiune. Cel cu 16 biţi poate reprezenta 65.536 nivele de tensiune.
Reprezentarea undei sinusoidale cu rezoluţia de 3 biţi arată mai mult ca o funcţie în trepte
decât o sinusoidă. Cea de 16 biţi însă furnizează o sinusoidă clară. Un mod de a imagina
rezoluţia este atunci când ne gândim la ecranul televizorului. Cu cât este mai mare rezoluţia
ecranului, cu atât mai mulţi pixeli reprezintă imaginea. O altă modalitate de a imagina
rezoluţia este şi prin luarea în considerare a cantităţii de culoare pe care o foloseşte
monitorul unui calculator pentru a afişa o imagine. Dacă se folosesc doar 3 biţi, imaginea este
întreruptă şi este dificil de distins detaliile, dar dacă se folosesc 16 biţi, imaginea va fi
completă.
9. Calitatea eşantionării
•  Sensibilitatea măsurătorii
9.2
Sensibilitatea este definită ca o măsură a celui mai mic semnal pe care instrumentul îl
poate măsura la cea mai scăzută setare a domeniului instrumentului. Sensibilitatea nu
este legată de rezoluţie. De exemplu: un aparat de măsură analogic pe 8 biţi poate
avea o sensibilitate mai mare decât a unuia pe 16 biţi.
9.2.1 Acurateţea şi exemple de calcul a acesteia
Acurateţea este definită ca o măsură a capacităţii instrumentului de a indica cu
precizie valoarea semnalului măsurat. Acest termen nu este legat de rezoluţie.
Totuşi, nu poate fi niciodată mai bună decât rezoluţia. Modul în care se specifică
acurateţea unei măsurători depinde de tipul instrumentului de măsură folosit. Un
multimetru digital este deseori specificat ca:

sau
sau
Acurateţea poate fi definită şi în termeni de deviaţie de la o funcţie de transfer
ideală. Un dispozitiv de achiziţie de date este deseori specificat ca:
9. Calitatea eşantionării
•   Sensibilitatea măsurătorii
9.2
Exemplu: pentru un domeniu de 10V, acurateţea absolută la scară completă a
unui dispozitiv de achiziţie de date din seria M (National Instruments)
este:

Acurateţea unui instrument depinde nu numai de instrument în sine, ci şi


de tipul de semnal măsurat. Dacă semnalul de măsurat este zgomotos,
acurateţea măsurătorii va fi afectată nefavorabil.
9. Calitatea eşantionării
9.3 Diferenţa dintre precizie şi acurateţe
Precizia se defineşte ca o măsură a stabilităţii instrumentului şi a
capacităţii sale de a returna aceleaşi măsurători de fiecare dată
când se măsoară, pentru acelaşi semnal de intrare. Precizia este
dată de formula:

unde Xn este valoarea măsurătorii “n”


Av(Xn) este valoarea medie a setului de măsurători “n”
De exemplu, dacă se monitorizează o tensiune constantă de 1V şi se
observă că valoarea măsurată se modifică cu 20µV între măsurători,
atunci precizia măsurătorii va fi:

Această specificare este valabilă atunci când se foloseşte voltmetrul


pentru a calibra un dispozitiv sau a realiza diverse măsurători.
9. Calitatea eşantionării
9.3 Diferenţa dintre precizie şi acurateţe
Figura următoare demonstrează diferenţa dintre acurateţe şi
precizie. Acurateţea se referă la cât de aproape este valoarea
măsurată de valoarea reală, iar precizia se referă la cât de
apropiate sunt măsurătorile individuale una de cealaltă.
9. Calitatea eşantionării
9.4 Zgomotul şi sursele de zgomot
Zgomotul este reprezentat de orice semnal nedorit care interferează cu semnalul dorit.
Zgomotul interferează cu măsurătoarea prin inducerea incertitudinii, care tinde să fie
variabilă în timp. Poate fi aleatoriu sau periodic.
Zgomotul poate fi tranzitoriu, poate avea frecvenţe fixe sau poate fi aleatoriu pe o anumită
lăţime de bandă. Uneori, zgomotul este considerat separat de specificaţiile de
acurateţe deoarece medierea şi celelalte tehnici pot fi folosite pentru a-l reduce. Cu
toate acestea în alte cazuri poate fi inclus în specificaţiile de acurateţe.
• Surse de zgomot – în utilizarea aparatelor există multe surse de zgomot. Zgomotul ca
rezultat al sursei înseşi se numeşte “intrinsec”. Aceste surse de zgomot se datorează
unor surse termice (cum este zgomotul unui rezistor) sau poate fi de natură 1/F
(tremurat), cauzat de dispozitivele semiconductoare. De asemenea, zgomotul poate
proveni şi de la mediul înconjurător, cum ar fi de la liniile de putere, luminile din
camere, motoare şi surse de frecvenţă radio (transmiţători radio, telefoane mobile,
staţii radio, etc).
• Zgomotul termic – un circuit electronic ideal nu produce nici un fel de zgomot propriu,
deci semnalul de ieşire dintr-un asemenea circuit conţine doar zgomotul din semnalul
original. Însă circuitele electronice reale şi componentele produc un anumit nivel de
zgomot propriu. Chiar şi un simplu resistor de valoare fixă este zgomotos.
9. Calitatea eşantionării
•  Zgomotul şi sursele de zgomot
9.4
Figura a) arată circuitul echivalent pentru un resistor
ideal, fără zgomot. Zgomotul inerent este reprezentat
în figura b) de către o sursă de tensiune Vn, în serie cu
rezistenţa ideală, fără zgomot Ri. La orice temperatură
peste 0 absolut (0°K sau -273°C), electronii din orice
material sunt într-o mişcare aleatorie continua.
Datorită caracterului aleatoriu al mişcării, nu există curent detectabil în nici o direcţie. Cu
alte cuvinte, un electron deviat în orice direcţie este anulat după perioade scurte de timp
printr-o deviere egală în direcţia opusă. Mişcarea electronilor este, prin urmare, decorelată
statistic. Există totuşi o serie continuă de pulsuri aleatorii de curent generate în material, iar
aceste pulsuri sunt interpretate ca şi semnal de zgomot. Acest semnal are diverse denumiri:
zgomot Johnson, zgomot de agitaţie termică sau zgomot termic.
Expresia zgomotului Johnson este:
undeVn este tensiunea zgomotului (V)
K este constanta lui Boltzmann (1,38 x 1023J/°K)
T este temperature în grade Kelvin (°K)
R este rezistenţa în ohmi (Ω)
B este lăţimea de bandă în hertzi (Hz)
9. Calitatea eşantionării
•  Zgomotul şi sursele de zgomot
9.4
Odată cu constantele şi expresia normalizată la 1 kΩ, ecuaţia se reduce la:

Soluţia ecuaţiei de mai sus se citeşte “nanovolţi per rădăcina pătrată hertzi”. În această
ecuaţie, un resistor de 1MΩ va avea un zgomot termic de 126nV/ √Hz. Zgomotul creşte
odată cu temperatura şi rezistenţa, dar ca o funcţie pătratică. Deci, va fi nevoie de
cvatruplat rezistenţa pentru a dubla zgomotul acelui resistor.
• Zgomotul 1/F sau tremurat – dispozitivele
semiconductoare tind să aibă un zgomot care
nu este plat odată cu frecvenţa. El creşte la
frecvenţă joasă. Este denumit zgomot 1/F,
zgomot roz, zgomot în exces sau zgomot tremurat.
Acest tip de zgomot apare, de asemenea, la multe
sisteme fizice, altele decît cele electrice. Exemple
sunt proteinele, timpul de reacţie al proceselor
cognitive şi chiar activitatea seismică. Profilul spectral al zgomotului în prezenţa zgomotului
1/F şi zgomotului termic
9. Calitatea eşantionării
9.5 Strategii de reducere a zgomotului
Deşi zgomotul reprezintă o problemă foarte serioasă pentru proiectanţi, mai ales
atunci când sunt prezente nivele de semnal redus, pot fi folosite câteva abordări
normale pentru a minimiza efectele zgomotului termic al unui sistem. De exemplu:
• să se păstreze rezistenţa sursei şi a intrării amplificatorului cât mai scăzută posibil;
folosirea unei rezistenţe de valoare ridicată va duce la creşterea zgomotului termic.
• zgomotul termic este, de asemenea, dependent de lăţimea de bandă a circuitului.
Prin urmare, reducerea lăţimii de bandă a circuitului la minimum va duce la
reducerea zgomotului. Însă acest lucru trebuie făcut cu grijă deoarece semnalele
au un spectru în frecvenţă care trebuie păstrat pentru a avea măsurători corecte.
Soluţia este potrivirea lăţimii de bandă cu răspunsul în frecvenţă necesar
semnalului de intrare.
• să se prevină ca zgomotul exterior să afecteze performanţele sistemului prin
utilizarea adecvată a împământării, ecranării, cablării, plasării fizice a cablurilor cu
grijă şi filtrării.
• să se folosească un amplificator de zgomot redus în etapa de intrare a sistemului.
• pentru anumite circuite semiconductoare, să se utilizeze cel mai scăzut potenţial al
alimentatorului de curent continuu.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Pentru a îmbunătăţi caracteristicile spectrale ale unui semnal eşantionat este bine
să se folosească ferestre de netezire. Când se foloseşte transformata Fourier sau
analiza spectrală pe date cu lungime limitată, se pot utiliza ferestre de netezire
pentru a minimiza discontinuităţile semnalelor achiziţionate scurte, reducând astfel
dispersia spectrală.
Cantitatea de dispersie spectrală depinde de amplitudinea discontinuităţii. Pe
măsură ce discontinuitatea se măreşte, dispersia spectrală creşte şi invers.
Ferestrele de netezire reduc amplitudinea discontinuităţilor de la marginile fiecărei
pseudo perioade şi acţionează ca nişte filtre predefinite, înguste şi de tip trece-jos.
Procesul de ferestruire a unui semnal implică multiplicarea înregistrărilor de timp
printr-o fereastră de netezire de lungime limitată, a cărei amplitudine variază lin şi
gradual spre 0 la margini. Lungimea sau intervalul de timp al unei ferestre de
netezire este definit în termeni de număr de eşantioane.
Multiplicarea în domeniul de timp este echivalentă cu spiralarea în domeniul
frecvenţei. Astfel, spectrul unui semnal ferestruit este o spiralare a spectrului
semnalului original cu spectrul ferestrei de netezire.
Ferestruirea schimbă forma unui semnal din domeniul de timp, afectând spectrul
vizibil.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Figura de mai jos ilustrează spiralarea spectrului original al unui semnal cu
spectrul ferestrei de netezire.

Chiar dacă nu se aplică o fereastră de netezire unui semnal, un efect de ferestruire tot
va apărea. Achiziţia unei înregistrări de timp limitate a unui semnal de intrare produce
un efect de multiplicare a semnalului în domeniul de timp printr-o fereastră uniformă.
Fereastra uniformă are o formă dreptunghiulară şi o înălţime uniformă. Multiplicarea
semnalului de intrare în domeniul de timp printr-o fereastră uniformă este echivalentă
cu spiralarea spectrului semnalului cu spectrul ferestrei uniforme în domeniul de timp,
care are o caracteristică de funcţionare sincronizată.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Figura de mai jos arată rezultatul aplicării unei ferestre Hamming
la un semnal din domeniul de timp.
Unda de timp a semnalului ferestruit
se ascute gradual către 0 la margini
deoarece fereastra Hamming
minimizează discontinuităţile de-a
lungul marginilor de tranziţie ale
undei. Aplicarea unei ferestre de
netezire datelor din domeniul de timp
înainte de a transforma datele în
domeniul de frecvenţă duce la
reducerea dispersiei spectrale.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Figura următoare arată efectele ferestrelor de netezire uniformă, Hanning şi cu Flat
Top - aplicate unui semnal.
Setul de date pentru semnalul de mai
sus constă dintr-un număr întreg de
cicluri – 256. Dacă componentele
frecvenţei din semnalul original se
potrivesc exact cu linia frecvenţei (aşa
cum este cazul achiziţionării unui
număr întreg de cicluri), se vede
numai lobul principal al spectrului.
Ferestrele de netezire au un lob
principal în jurul frecvenţei de interes.
Lobul principal este o caracteristică a
domeniului de frecvenţă al ferestrelor.
Fereastra uniformă are cel mai îngust lob. Ferastra Hanning şi cea cu vârful plat introduc o
oarecare împrăştiere. Fereastra cu vârf plat are un lob principal mai larg decât fereastra
uniformă sau cea Hanning. Pentru un număr întrg de cicluri, toate ferestrele de netezire
tind către aceeaşi amplitudine de vârf şi au o acurateţe excelentă a amplitudinii. Lobii
marginali nu apar deoarece spectrul ferestrei de netezire se apropie de 0 la Δf intervale
pe oricare din părţile lobului principal.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Figura anterioară arată, de asemenea, valorile la frecvenţa de 254Hz
până la 258Hz pentru fiecare fereastră de netezire. Eroarea de
amplitudine la 256Hz este egală cu 0dB pentru fiecare fereastră de
netezire.
Figura alăturată arată
valorile spectrale între
240Hz şi 272Hz. Valorile
actuale din seria
spectrală rezultantă
pentru fiecare fereastră
de netezire de la 254Hz la
258Hz sunt arătate
dedesubtul graficului. Δf
este egal cu 1Hz.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Dacă o înregistrare de timp nu conţine un număr întreg de cicluri,
spectrul continuu al ferestrei de netezire se deplasează de la centrul
lobului principal la o fracţiune egală cu Δf, ce corespunde diferenţei
dintre componenta frecvenţei şi frecvenţele FFT. Această deplasare
face ca lobii marginali să apară în cadrul spectrului. În plus, eroarea de
amplitudine apare la vârful frecvenţei fiindcă eşantionarea lobului
central este în afara centrului şi murdăreşte spectrul.
Figura arată efectul dispersiei spectrale la un semnal al cărui set de
date constă din 256,5 cicluri.
În aceeaşi figură, pentru un număr ne-întreg de cicluri, fereastra
Hanning şi cea cu vârf plat introduc mult mai puţină dispersie spectrală
decât fereastra uniformă. De asemena, eroarea de amplitudine este
mai bună cu fereastra Hanning şi cea cu vârf plat.
Fereastra cu vârf plat demonstrează o foarte bună acurateţe a
amplitudinii şi are o împrăştiere mai mare şi lobi marginali mai înalţi
decât fereastra Hanning.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
Figura următoare arată diagrama-bloc a unui VI care măsoară spectrele
ferestruite şi ne-ferestruite ale unui semnal compus din suma a două
sinusoide.
10. Semnale ale funcţiei fereastră
În figura de mai jos se observă amplitudinile şi frecvenţele a 2 sinusoide şi
rezultatele măsurătorii. Frecvenţele sunt date în unităţi de cicluri. Se observă
că spectrul neferestruit prezintă o dispersie mai mare de 20dB la frecvenţa
sinusoidei mai mici.

Se pot aplica tehnici şi mai sofisticate pentru a obţine descrieri cât mai
corecte ale semnalului original de timp în domeniul de frecvenţă. Însă, în
majoritatea aplicaţiilor, aplicarea unei ferestre de netezire este suficientă
pentru a obţine o reprezentare mai bună a frecvenţei semnalului.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI

Transformata Fourier rapidă (FFT) şi spectrul de putere


sunt nişte instrumente foarte puternice de analiză şi
măsurare a semnalelor de la dispozitivele de achiziţie de
date DAQ. De exemplu, se pot achiziţiona semnale
efective în domeniu-timp, măsura conţinutul în frecvenţă
şi converti rezultatele în unităţi reale, apoi afişa aceste
rezultate.
Prin folosirea dispozitivelor DAQ, se poate construi un
sistem de măsurare cu un cost mai mic şi ocoli lucrul cu
un instrument de sine stătător cu analizor de spectru sau
FFT. În plus, există flexibilitatea configurării propriului
proces de măsurare, care să întrunească toate cerinţele
dorite.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.1 Calcule de bază ale analizei în frecvenţă a semnalelor
Calculele de bază pentru analizarea în frevenţă a semnalelor includ convertirea de la un
spectru de putere bilateral la un spectru de putere unilateral, prin ajustarea rezoluţiei
frecvenţei şi multiplicarea spectrului, folosind FFT şi transformând puterea şi amplitudinea
în unităţi logaritmice. Spectrul de putere calculat la FFT rezultă sub forma unei matrice care
conţine spectrul de putere bilateral a unui semnal în domeniul-timp. Graficul spectrului de
putere bilateral arată componentele de ordonată la frecvenţe negative şi pozitive, unde Ak
este amplitudinea de vârf a componentei sinusoidale la frecvenţa k. Componenta DC are o
ordonată de A02, unde A0 este amplitudinea componentei DC din semnal.
Figura de mai jos prezintă spectrul de putere rezultat dintr-un semnal (spectrul arată doar
componente la frecvenţe pozitive) în domeniul-timp, care constă dintr-o sinusoidă de
3Vrms la 128Hz, o sinusoidă de 3Vrms la 256Hz şi o componentă DC de 2VDC. Sinusoida de
3Vrms are o tensiune de vârf de 3*√2 sau de aproximativ 4,2426V. Spectrul de putere este
calculat din funcţia de bază FFT.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
•   Conversia de la un spectru de putere bilateral la unul unilateral
11.2
Marea majoritate a instrumentelor reale de analiză a frecvenţei afişează numai
jumătatea pozitivă a spectrului de frecvenţă deoarece spectrul unui semnal real este
simetric faţă de componenta de DC. Astfel, informaţia privind frecvenţa negativă este
de prisos. Rezultatele celor două părţi din funcţia analizei includ jumătatea pozitivă a
spectrului, urmată de jumătatea negativă.
Într-un spectru bilateral, jumătate din energie este afişată la frecvenţă pozitivă şi
cealaltă jumătate, la frecvenţă negativă. Drept urmare, pentru a converti un spectru
bilateral într-unul unilateral, trebuie înlăturată cea de-a doua jumătate a graficului şi
multiplicat fiecare punct rămas cu 2, cu excepţia DC.

unde SAA(i) este spectrul de putere bilateral


GAA(i) este spectrul de putere unilateral
N este lungimea spectrului bilateral
Restul SAA al spectrului de putere bilateral este eliminat: de la N/2 la N-1.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.2 Conversia de la un spectru de putere bilateral la unul unilateral
Valorile non DC din spectrul de putere unilateral sunt la o înălţime de , care este
echivalent cu , , unde reprezintă amplitudinea rms a componentei sinusoidale la
frecvenţa k. Astfel, unităţile spectrului de putere sunt deseori numite cantitatea
pătratică rms, în care cantitatea este unitatea de măsură a semnalului în domeniul-
timp. De exemplu, spectrul de putere unilateral a unei unde de tensiune este în volţi
rms pătratici.
Figura alăturată arată spectrul unilateral al
semnalului din spectrul bilateral al figurii
anterioare. După cum se vede, nivelul
componentelor frecvenţei de non DC este dublat
în comparaţie cu cel din figura anterioară. În plus,
spectrul se opreşte la jumătatea frecvenţei de
eşantionare.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe FFT şi
măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.3 Ajustarea rezoluţiei frecvenţei şi multiplicarea spectrului
Cele două figuri de mai sus arată puterea versus frecvenţă pentru un semnal în
domeniul-timp. Domeniul de frecvenţă şi rezoluţia axei X a graficului spectrului depind
de rata de eşantionare şi de numărul de puncte achiziţionate. Numărul de puncte ale
frecvenţei sau linii din figura a doua este egal cu , N fiind numărul de puncte din
semnalul în domeniul-timp achiziţionat. Prima linie de frecvenţă este la 0Hz, adică DC.
Ultima linie de frecvenţă din spectrul unilateral este la , în care Fs este frecvenţa
la care semnalul în domeniul-timp achiziţionat a fost eşantionat. Liniile de frecvenţă
apar la intervale ∆f, unde . Liniile de frecvenţă mai pot fi privite şi ca intervale
(bins) ale frecvenţei sau intervale FFT deoarece te poţi gândi la o FFT ca la un set de
filtre paralele cu lăţimea de bandă f centrată pe frecveţa intervalului, pentru fiecare
valoare a frecvenţei de la DC la . În mod alternativ, f se poate calcula sub forma

, în care t este perioada de eşantionare. Astfel N* t reprezintă lungimea


înregistrării în timp, ce conţine semnalul în domeniul-timp achiziţionat. Semnalul din
cele două figuri conţine 1024 de puncte eşantionate la 1,024kHz pentru a produce un
f = 1Hz şi un domeniu al frecvenţei de la DC la 511Hz. Calculele pentru axa frecvenţei
demonstrează că frecvenţa de eşantionare determină domeniul de frecvenţă sau lăţimea
de bandă a spectrului şi că, pentru o frecvenţă de eşantionare dată, numărul de puncte
achiziţionate în înregistrarea semnalului în domeniul-timp determină rezoluţia frecvenţei.
Pentru a putea creşte rezoluţia frecvenţei la un domeniu de frecvenţă dat, trebuie crescut
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.4 Calcule folosind transformata Fourier rapidă
Spectrul de putere indică puterea ca amplitudine medie pătratică la fiecare linie de
frecvenţă dar nu include informaţia fazei. Deoarece această informaţie se pierde, se
poate folosi FFT pentru a vedea atât amplitudinea, cât şi informaţia fazei unui semnal
la diferite frecvenţe.
Informaţia fazei pe care o produce FFT este raportată la momentul de început al
semnalului în domeniul-timp. Din acest motiv la analize repetate trebuie să se
măsoare din acelaşi punct al semnalului pentru a putea obţine citiri identice al fazei. O
undă sinusoidală poate arăta o fază de -90 la frecvenţa undei sinusoidale. O undă
cosinusoidală arată o fază de 0 dacă este achiziţionată faţă de acelaşi moment de
timp. În multe dintre cazuri, preocuparea o reprezintă fazele relative dintre
componente sau diferenţa de fază dintre două semnale achiziţionate simultan.
Diferenţa de fază dintre două semnale poate fi văzută prin folosirea unor funcţiuni FFT
avansate.
Tranformata FFT răspunde printr-un spectru bilateral într-o formă complexă (cu părţi
reale şi imaginare), care trebuie scalată şi convertită la o formă polară pentru a obţine
magnitudinea şi faza. Axa de frecvenţă este identică cu cea a spectrului de putere
bilateral.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.4 Calcule folosind transformata Fourier rapidă
Numărul de puncte din rezultatul ecuaţiilor de mai jos (r şi ⱷ) dar şi amplitudinea
componentelor transformatei FFT este legată de numărul de puncte din semnalul în
domeniu-timp. Pentru a calcula amplitudinea şi faza versus frecvenţă din FFT, se
foloseşte ecuaţia următoare:
𝑀𝑎𝑔𝑛𝑖𝑡𝑢𝑑𝑒 ሾ𝐹𝐹𝑇 ሺ𝐴ሻሿ
𝑟 = 𝐴𝑚𝑝𝑙𝑖𝑡𝑢𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑚 𝑖𝑛 𝑞𝑢𝑎𝑛𝑡𝑖𝑡𝑦 𝑝𝑒𝑎𝑘 =
𝑁
2 2
ට ൣ𝑟𝑒𝑎𝑙ሾ𝐹𝐹𝑇ሺ𝐴ሻሿ൧ + ൣ𝑖𝑚𝑎𝑔ሾ𝐹𝐹𝑇ሺ𝐴ሻሿ൧
=
𝑁

unde funcţia arctangentei produce valori ale fazei între -  şi + , o gamă întreagă de
2 radiani. Folosirea funcţiei de conversie de la dreptunghiular la polar, pentru a
converti sistemul complex la magnitudinea r şi faza , este echivalent cu
folosirea formulei de mai sus.
Spectrul bilateral al amplitudinii arată, de fapt, jumătate din amplitudinea de vârf la
frecvenţe pozitive şi negative. Pentru a face conversia la forma unilaterală, se
multiplică fiecare componentă de la frecvenţele pozitive cu doi (exceptând cea a DC) şi
se renunţă la cealaltă jumătate a domeniului FFT corespunzătoare frecvenţelor
negative.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.4 Calcule folosind transformata Fourier rapidă
Pentru a putea studia spectrul amplitudinii în volţi rms (sau altă cantitate), se împart
componentele non DC cu rădăcina pătratică a lui 2, după ce se converteşte spectrul în
formă unilaterală. Deoarece componentele non DC au fost înmulţite cu 2 pentru a face
conversia de la forma bilaterală la cea unilaterală, se poate calcula spectrul
amplitudinii rms direct din spectrul amplitudinii bilaterală, prin înmulţirea
componentelor non DC cu rădăcina pătratică a lui 2 şi apoi, renunţarea la cea de-a
doua jumătate a domeniului FFT. Ecuaţiile următoare prezintă întregul calcul, de la o
FFT bilaterală la un spectru al amplitudinii unilateral.
𝑀𝑎𝑔𝑛𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎 ሾ𝐹𝐹𝑇ሺ𝐴ሻሿ
𝑆𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑚𝑝𝑙𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑖𝑛 𝑣𝑜𝑙𝑡𝑖 𝑟𝑚𝑠 = ξ 2 ∗ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖
𝑁
𝑁
= 1 𝑡𝑜 − 1
2
𝑀𝑎𝑔𝑛𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎ሾ𝐹𝐹𝑇ሺ𝐴ሻሿ
𝑆𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑚𝑝𝑙𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑖𝑖 𝑖𝑛 𝑣𝑜𝑙𝑡𝑖 𝑟𝑚𝑠 = 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖 = 0(𝐷𝐶)
𝑁

unde i este numărul liniei de frecvenţă a transformatei FFT al lui A.


Magnitudinea în volţi rms duce la tensiunea rms a fiecărei componente sinusoidale a
semnalului în domeniu-timp. Pentru a determina spectrul fazei în grade, se utilizează
următoarea ecuaţie:
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.4 Calcule folosind transformata Fourier rapidă
Spectrul amplitudinii este strâns legat de spectrul de putere. Se poate calcula spectrul
unilateral de putere prin ridicarea la pătrat a spectrului unilateral al amplitudinii rms.
Invers, se poate calcula spectrul amplitudinii spectrului prin scoaterea rădăcinii
pătratice din spectrul de putere. Spectrul bilateral de putere este, de fapt, calculat din
transformata FFT după cum urmează:
𝐹𝐹𝑇ሺ𝐴ሻ∗ 𝐹𝐹𝑇 ∗ (𝐴)
𝑆𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑏𝑖𝑙𝑎𝑡𝑒𝑟𝑎𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒 𝑆𝐴𝐴 ሺ𝑓ሻ =
𝑁

unde FFT*(A) înseamnă conjugata complexă a lui FFT (A).


Când se utilizează transformata FFT în LabVIEW şi LabWindows/CVI, trebuie ţinut cont
de faptul că viteza de calcul a spectrului de putere si FFT depind de numărul de puncte
achiziţionate. Dacă N poate fi divizat în numere prime mici, Lab VIEW şi LAbWindows-
CVI folosesc un algoritm foarte eficient Cooley-Tukey. Altminteri (pentru numere prime
mari), LabVIEW foloseşte alţi algoritmi pentru a calcula transformata Fourier discretă,
iar aceste metode durează deseori mai mult. De exemplu, timpul necesar pentru a
calcula o transformată FFT de 1000 puncte şi 1024 puncte este aproape acelaşi, dar o
FFT de 1023 puncte poate dura dublul timpului pentru a o calcula. Instrumente tipice
de lucru folosesc FFT de 1.024 şi 2.048 puncte.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
•   Conversia în unităţi logaritmice
11.5
De cele mai multe ori, amplitudinea sau spectrul de putere sunt indicate în unităţi
logaritmice decibeli (dB). Folosind această unitate de măsură, sunt uşor de observat
domeniile dinamice largi; mai precis, sunt uşor de observat componente mici ale
semnalului în prezenţa unora mari. Decibelul este o unitate de proporţie şi se calculează
astfel:

unde P este puterea măsurată şi Pr este puterea de referinţă.


Ecuaţia următoare se foloseşte pentru a calcula proporţia în decibeli din valori ale
amplitudinii:
unde A este amplitudinea măsurată şi Ar este amplitudinea de referinţă.
Aşa cum s-a vazut în ecuaţiile precedente ale puterii şi amplitudinii, trebuie furnizată o
referinţă pentru măsurătoarea în decibeli. Această referinţă corespunde nivelului de 0dB.
Se folosesc mai multe convenţii. O convenţie comună este aceea de a folosi referinţa de
1Vrms pentru amplitudine sau 1Vrms pătratic pentru putere, definind o mărime în dBV sau
dBVrms. În acest caz, 1Vrms corespunde la 0dB.
O altă formă comună a dB este dBm, care corespunde unei referinţe de 1mW la o sarcină
rezistivă de 50 pentru frecvenţe radio unde 0dB înseamnă 0,22Vrms, sau 600 pentru
frecvenţe radio unde 0dB înseamnă 0,78Vrms.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.6 Anti-asocierea şi interfaţa de achiziţie pentru analiza
semnalelor bazate pe FFT
Măsurătorile bazate pe FFT necesită digitizarea unui semnal continuu. Conform
criteriului Nyquist, frecvenţa de eşantionare Fs trebuie să fie cel puţin dublul
maximului componentei de frecvenţă din semnal. Dacă acest criteriu este încălcat, are
loc un fenomen numit asociere. Figura următoare arată un semnal eşantionat
corespunzător şi un semnal sub-eşantionat. În acest ultim caz, rezultatul este un
semnal asociat, care pare a fi la o frecvenţă mai scăzută decât semnalul original.

Atunci când criteriul Nyquist este încălcat, componentele frecvenţei de deasupra a


jumătate din frecvenţa de eşantionare apar ca şi componente al frecvenţei sub
jumătate din frecvenţa de eşantionare, rezultând o reprezentare eronată a semnalului.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.6 Anti-asocierea şi interfaţa de achiziţie pentru analiza
semnalelor bazate pe FFT
Figura de mai jos arată frecvenţele associate care apar atunci când semnalul cu
componente reale de 25, 70, 160 şi 510Hz este eşantionat la 100Hz. Frecvenţele
asociate apar la 10, 30 şi 40Hz.

Înainte ca un semnal să fie digitizat, se poate preveni asocierea folosind filtre de anti-
asociere pentru a atenua componentele frecvenţei de deasupra jumătăţii frecvenţei de
eşantionare până la un nivel sub domeniul dinamic al convertorului analog-digital ADC.
De exemplu, dacă digitizorul are un domeniu complet de 80dB, componentele cu
frecvenţa deasupra jumătăţii frecvenţei de eşantionare trebuie să fie atenuate cu mai
mult de 80dB sub scala completă.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.6 Anti-asocierea şi interfaţa de achiziţie pentru analiza
semnalelor bazate pe FFT
Aceste componente de frecvenţă mai înaltă nu interferează cu măsurătoarea. Dacă se
ştie că lăţimea de bandă de frecvenţă a semnalului de măsurat este mai scăzută decât
jumătate din frecvenţa de eşantionare, se poate alege să nu se folosească filtre de
anti-asociere. Figura de mai jos arată răspunsul cu frecvenţa de intrare a unei plăci de
achiziţie a semnalului dinamic de la NI, care are filtre anti-asociere. De observat cum
este puternic atenuat un semnal de intrare cu frecvenţe deasupra jumătăţii frecvenţei
de eşantionare.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.7 Limitele interfeţei de achiziţie
În afara reducerii componentelor cu frecvenţa mai mare decât jumătate din frecvenţa de
eşantionare, interfaţa de achiziţie folosită introduce anumite limitări ale lăţimii de bandă
sub jumătate din frecvenţa de eşantionare. Caracteristica de atenuare a amplitudinii în
funcţie de frecvenţă nu este ideală de tip trece-jos cu o pantă în zona de atenuare verticală
ci există o zonă de frecvenţă în care se face trecerea de la zona de trecere la cea de
atenuare. Pentru a elimina cu certitudine componentele din semnal cu frecvenţa mai mare
decât jumatate din rata de eşantionare, filtrele anti –asociere au caracteristica de atenuare
cu frecvenţa de început al atenuării mai mică decât jumătate din rata de eşantionare.
Deoarece aceste filtre atenuează porţiunea cea mai înaltă a frecvenţei spectrului, se
doreşte limitarea graficului la lăţimea de bandă considerată justificată pentru măsurătoare.
Caracteristicile interfeţei de achiziţie a semnalului afectează măsurătoarea. Plăcile de
achiziţie de semnal dinamic de la NI şi analizorii de semnal dinamic sunt interfeţe foarte
bune de achiziţie pentru realizarea măsurătorilor analizei de semnal bazată pe FFT. Aceste
plăci folosesc tehnologie de modulare delta-sigma, care realizează o netezime foarte bună
a amplitudinii, filtre de anti-asociere de înaltă performanţă şi un domeniu dinamic larg, aşa
cum se vede în figura anterioară. Canalele de intrare sunt, de asemenea, eşantionate
simultan pentru o performanţă bună a măsurării multi-canal. La o frecvenţă de eşantionare
de 51,2kHz, aceste plăci pot realiza măsurări ale frecvenţei în domeniul de DC de 23,75kHz.
Netezimea amplitudinii este maxim ±0,1dB de la DC la 23,75kHz.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.7 Limitele interfeţei de achiziţie
a) Calcularea lăţimii de bandă a măsurării sau numărul de linii pentru o
frecvenţă de eşantionare dată
Plăcile de achiziţie de semnal dinamic conţin filtre de anti-asociere în cadrul
procesului de digitizare. În plus, domeniile de frecvenţă a filtrelor de separare
sunt acordate cu rata de eşantionare pentru a îndeplini criteriul Nyquist, aşa
cum se vede în ultima figură. Caracteristica de atenuare abruptă a filtrelor de
anti-asociere de la aceste plăci permite ca numărul de linii de frecvenţă utile
dintr-un spectru cu 1024 linii bazat pe FFT să fie 475 de linii pentru o
netezime a amplitudinii de ±0,1dB.
Pentru a calcula lăţimea de bandă a măsurătorii pentru o frecvenţă de
eşantionare dată, se multiplică frecvenţa de eşantionare cu 0,464 pentru o
netezime de ±0,1dB. De asemenea, cu cât este mai mare transformata FFT, cu
atât mai mare este numărul liniilor de frecvenţă. O transformată cu 2048 de
linii (2048 de valori măsurate din semnal) FFT produce dublul numărului de
linii utile precizat mai sus.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.8 Specificaţiile domeniului dinamic
Raportul semnal-zgomot (SNR) al plăcilor de achiziţie a semnalului dinamic de la NI
este 93dB. SNR se defineşte ca:
unde Vs şi Vn sunt amplitudinile rms ale semnalului şi zgomotului. De obicei,
specificată pentru SNR este o lăţime de bandă. În acest caz, lăţimea de bandă este
domeniul de frecvenţă al intrării plăcii, care este legat de rata de eşantionare. Un
raport SNR de 93dB înseamnă că se pot detecta componentele frecvenţei semnalului
care sunt cu 93dB sub domeniul complet al plăcii. Acest lucru este posibil deoarece
nivelul zgomotului de intrare total cauzat de interfaţa de achiziţie este cu peste 93dB
sub domeniul de intrare complet al plăcii.
Dacă semnalul monitorizat este un semnal de bandă îngustă (adică energia semnalului
este concentrată într-o bandă îngustă de frecvenţe), este posibilă detectarea unui
semnal chiar mai jos de -93dB. Acest lucru este posibil deoarece energia zgomotului
plăcii este împrăştiată în tot domeniul de intrare al frecvenţei.
Domeniul dinamic al plăcilor de achiziţie a semnalului dinamic este de 95dB. Pe lângă
zgomotul de intrare, interfaţa de achiziţie poate introduce frecvenţe false în spectrul
de măsurare datorită distorsiunii armonice sau intermodulare. Acest domeniu de 95dB
indică că orice componentă la o asemenea frecvenţă falsă are amplitudinea cu cel
puţin 95dB sub domeniul complet de intrare al plăcii.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.8 Specificaţiile domeniului dinamic
Raportul zgomot-plus-distorsiunea totală armonică-supra-semnal (THD), care exclude
distorsiunea de intermodulare, este de 90dB de la 0 la 20kHz. Raportul THD este o măsură
a distorsiunii introduse într-un semnal datorită comportamentului neliniar al interfeţei de
achiziţie. Această distorsiune armonică apare sub formă de energie armonică adăugată
spectrului pentru fiecare dintre componentele cu frecvenţă de valori discrete prezente în
semnalul de intrare.
Specificaţia ce indică un domeniu
dinamic larg ale acestor plăci sunt
datorate în mare rezoluţiei
convertorului ADC de 16 biţi. Figura
alăturată prezintă un grafic tipic al
spectrului unui semnal deţinut cu o
placă cu domeniu dinamic de la NI,
care conţine o componentă armonică
cu frecvenţă de 997 Hz. Se poate
observa că armonicele semnalului de
intrare de 997Hz, etajul de zgomot şi
alte frecvenţe false sunt sub nivelul de 95dB. Prin contrast, specificaţiile domeniului
dinamic pentru instrumentele de lucru de masă au un domeniu de la 70 la 80 dB, folosind
convertoare ADC de 12 şi 13 biţi.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.9 Folosirea corectă a ferestrelor
a) Dispersia spectrală
Pentru o măsurătoare spectrală corectă, nu este suficient să se folosească tehnici adecvate de
achiziţie a semnalului pentru a avea un spectru foarte bine scalat, unilateral. Este posibil să se
întâlnească dispersie spectrală. Dispersia spectrală este rezultatul ipotezei din algoritmul FFT că
înregistrarea temporală se repetă în mod exact pe parcursul întregului timp şi că semnalele
dintr-o înregistrare temporală sunt astfel periodice, la intervale ce corespund lungimii
înregistrării temporale. Dacă această înregistrare are un număr ne-întreg de cicluri, ipoteza de
la care s-a plecat este încălcată şi apare dispersia spectrală. Un alt mod de a privi acest caz este
acela că, frecvenţa unei componente a semnalului ce nu este achiziţionat sub forma unui
număr întreg de cicluri nu corespunde exact celei a liniilor de frecvenţă ale spectrului.
Există doar două cazuri în care se poate garanta că vor fi mereu achiziţionate un număr întreg
de cicluri. Un caz este când se eşantionează în acelaşi timp cu semnalul care se generează şi, se
ia deliberat un număr întreg de cicluri. Un alt caz este dacă se capturează un semnal
tranzitoriu, care este conţinut complet în înregistrarea temporală. În marea majoritate a
cazurilor se măsoară un semnal necunoscut care este staţionar; adică semnalul este prezent
înainte, în timpul şi după achiziţie. În acest caz, nu se poate garanta eşantionarea unui număr
întreg de cicluri. Dispersia spectrală distorsionează măsurătoarea în aşa fel încât energia de la o
componentă de o frecvenţă dată este împrăştiată peste linii de frecvenţă sau intervale
adiacente. Se pot folosi ferestrele pentru a minimiza efectele realizării unei FFT asupra unui
număr ne-întreg de cicluri.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.9 Folosirea corectă a ferestrelor
b) Strategii de alegere a ferestrelor
Fiecare tip de fereastră are caracteristicile ei şi ferestre diferite se folosesc pentru aplicaţii
diferite. Pentru a alege o fereastră spectrală trebuie “ghicit” conţinutul cu frecvenţă al
semnalului. Dacă semnalul conţine componente puternice cu frecvenţă de interferenţă
depărtată de frecvenţa de interes, se va alege o fereastră cu o rată mare de descreştere a
lobului lateral.
Dacă semnalul conţine două sau mai multe componente armonice foarte apropiate unul de
celălalt în frecvenţă, este importantă rezoluţia spectrală. În acest caz, cel mai bine este să
se aleagă o fereastră cu un lob principal foarte îngust. Dacă acurateţea amplitudinii unei
singure componente în frecvenţă este mai importantă decât localizarea exactă a
componentei într-un interval de frecvenţă dat, se va alege o fereastră cu un lob principal
lat. Dacă spectrul semnalului este mai mult plat sau răspândit în bandă, se va folosi
fereastra uniformă (nici o fereastră). În general, fereastra Hann este satisfăcătoare în 95%
din cazuri. Are o rezoluţie bună în frecvenţă şi o dispersie spectrală redusă.
Fereastra cu vârf plat are o acurateţe bună a amplitudinii dar, fiindcă lobul principal este
lat, are o rezoluţie cu frecvenţa slabă şi mai multă dispersie spectrală. Fereastra cu vârf plat
are maximul lobului lateral mai mic decât la fereastra Hann, dar fereastra Hann are o rată
de descreştere mai rapidă. Dacă nu se cunoaşte natura semnalului dar se doreşte aplicarea
unei ferestre, este bine să se înceapă cu fereastra Hann.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.9 Folosirea corectă a ferestrelor
b) Strategii de alegere a ferestrelor
Dacă se analizează semnale tranzitorii, cum sunt semnalele de impact şi răspuns, este
mai bine să nu se folosească ferestrele spectrale deoarece acestea atenuează
informaţii importante aflate la începutul blocului eşantion. Se pot folosi însă ferestrele
forţă şi exponenţială. O fereastră forţă este utilă la analizarea stimulilor de şoc fiindcă
îndepărtează semnalele parazite de la sfârşitul semnalului. Fereastra exponenţială este
utilă la analizarea semnalelor de răspuns tranzitorii fiindcă „domoleşte” finalul
semnalului, asigurând că semnalul se atenuează total până la sfârşitul blocului de
eşantionare.
Ferestrele sunt folositoare la reducerea dispersiei spectrale atunci când se foloseşte
FFT pentru analiză spectrală. Totuşi, deoarece ferestrele sunt înmulţite domeniul-timp
cu semnalul achiziţionat, ele introduc propriile lor efecte de distorsiune. Ferestrele
schimbă amplitudinea totală a semnalului.
FFT poate fi văzută ca un set de filtre paralele, fiecare cu f lăţime de bandă. Datorită
efectului de împrăştiere al unei ferestre, fiecare fereastră măreşte lăţimea de bandă
efectivă a unui interval FFT cu o cantitate cunoscută ca lăţimea de bandă echivalentă
zgomot-putere a ferestrei. Puterea unui vârf de frecvenţă dat este calculat prin
adăugarea intervalelor de frecvenţă adiacente în jurul unui vârf.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.9 Folosirea corectă a ferestrelor
b) Strategii de alegere a ferestrelor
Tabelul de mai jos prezintă factorii de scalare (sau amplificarea coerentă), lăţimea de bandă
echivalentă zgomot-putere şi acurateţea amplitudinii de vârf în cel mai rău caz datorită
componentelor din afara frecvenţei centrale, la cele mai cunoscute ferestre.

Fereastra Factor de scalare Lăţime de bandă Eroarea amplitudinii


(amplificare coerentă) putere-zgomot în cel mai rău caz
(dB)
Uniformă (nici una) 1.00 1.00 3.92
Hann 0.50 1.50 1.42
Hamming 0.54 1.36 1.75
Blackman-Harris 0.42 1.71 1.13
Exact Blackman 0.43 1.69 1.15
Blackman 0.42 1.73 1.10
Flat Top 0.22 3.77 < 0.01
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.10 Calcule pe baza spectrului
Când se cunoaşte amplitudinea sau spectrul de putere, se pot calcula mai multe
caracteristici utile ale semnalului, cum ar fi puterea şi frecvenţa, nivelul de zgomot
şi densitatea spectrală a puterii.
a) Estimarea puterii şi a frecvenţei
Dacă o componentă de frecvenţă se află între două linii de frecvenţă din spectrul
calculat, aceasta apare ca o energie împrăştiată printre liniile de frecvenţă
adiacente, cu amplitudine redusă. Vârful exact este între cele două linii ale
frecvenţei.
Frecvenţa reală a unei componente cu frecvenţă discretă se poate estima până la
o rezoluţie mai mare decât dată de FFT, prin realizarea unei medii ponderate a
frecvenţelor din jurul vârfului detectat din spectrul de putere.
σ 𝑗𝑖=𝑗
+3
−3(𝑃𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒ሺ𝑖 ሻ∗ 𝑖 ∗ Δ𝑓)
𝐹𝑟𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝐿𝐿𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑖𝑚𝑎𝑡ă =
σ 𝑗𝑖=𝑗
+3
−3 𝑃𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒(𝑖)

unde j este indexul vârfului aparent pentru frecvenţa de interes şi


11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.10 Calcule pe baza spectrului
În mod similar, se poate estima puterea în Vrms2 a unei componente cu frecvenţa
discrete cu un vârf dat prin însumarea puterii din intervalele din jurul vârfului
(calculând aria de sub vârf).
σ 𝑗𝑖=𝑗
+3
−3 𝑃𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒(𝑖)
𝑃𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑖𝑚𝑎𝑡ă =
𝑙ă𝐿𝐿𝑖𝑚𝑒 𝑑𝑒 𝑏𝑎𝑛𝑑ă 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒 − 𝑧𝑔𝑜𝑚𝑜𝑡 𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑒𝑠𝑡𝑟𝑒𝑖

De observat că această metodă este valabilă numai pentru spectrul format din
componente de frecvenţă discrete. Nu este valabilă pentru un spectru continuu. De
asemenea, dacă două sau mai multe vârfuri ale frecvenţei sunt la şase linii unul de
celălalt sau mai apropiat, ele contribuie la mărirea reciprocă a puterilor estimate şi la
denaturarea frecvenţelor reale.
Se poate reduce acest efect prin scăderea numărului de linii cuprinse în calculele
precedente. Dacă două vârfuri sunt atât de aproape unul de celălalt, probabil că deja
interferează unul cu celălalt datorită dispersiei spectrale.
În mod similar, dacă se doreşte puterea totală dintr-un domeniu de frecvenţă dat, se
va aduna puterea din fiecare interval inclus în domeniul de frecvenţă şi împărţi la
lăţimea de bandă zgomot-putere a ferestrei.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.10 Calcule pe baza spectrului
b) Calcularea nivelului de zgomot şi a densităţii spectrale a puterii
Măsurarea nivelelor de zgomot depinde de lăţimea de bandă a măsurătorii. Atunci
când luăm în considerare etajul de zgomot al unui spectru de putere, luăm în
considerare nivelul de zgomot în bandă îngustă din fiecare interval FFT. Astfel, etajul de
zgomot dintr-un spectru de putere dat depinde de f al spectrului, care este, în
schimb, controlat de rata de eşantionare şi numărul de puncte. Cu alte cuvinte, nivelul
de zgomot de la fiecare linie de frecvenţă se studiază ca şi când ar fi măsurat printr-un
filtru de f Hz centrat la acea linie de frecvenţă. Prin urmare, pentru o rată de
eşantionare dată, dublarea numărului de puncte achiziţionate reduce cu 3dB puterea
zgomotului, care apare în fiecare interval. Componentele cu frecvenţa discretă au, la
modul teoretic, lăţimea de bandă egală cu 0 şi, prin urmare, nu sunt dependente de
numărul de puncte sau domeniul de frecvenţă al FFT.
Pentru a calcula raportul semnal-zgomot SNR, se compară puterea de vârf la
frecvenţele de interes cu nivelul de zgomot în bandă lată. Acest nivel de zgomot se
calculează în Vrms2 prin însumarea tuturor intervalelor spectrului de putere,
excluzând orice vârf şi componenta de DC, apoi se împarte suma la lăţimea de bandă a
zgomotului echivalent al ferestrei.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
•   Calcule pe baza spectrului
11.10
b) Calcularea nivelului de zgomot şi a densităţii spectrale a puterii
Datorită scalării nivelului de zgomot cu f, spectrul pentru măsurarea zgomotului este
deseori afişat într-un format normal numit putere sau densitate spectrală a
amplitudinii. Acest lucru normalizează puterea sau spectrul amplitudinii la un spectru
care ar fi măsurat cu un filtru de lăţime 1Hz, un obicei/o convenţie al măsurătorilor
nivelului de zgomot. Nivelul la fiecare linie de frecvenţă se citeşte astfel ca şi când ar fi
fost măsurat printr-un filtru de 1Hz centrat la acea linie de frecvenţă.
Densitatea spectrală a puterii se calculează astfel:

Unitatea de măsură este, prin urmare:


Densitatea spectrală a amplitudinii este calculată astfel:

Unitatea de măsură este: .


11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
Atunci când se întelege cum se fac calculele cu ajutorul FFT şi a spectrului de putere,
precum şi influenţa ferestrelor asupra spectrului, se pot calcula mai multe funcţii
bazate pe FFT, foarte folositoare pentru analiza reţelei. Acestea includ răspunsul în
frecvenţă, răspunsul la impuls şi funcţiile de coerenţă.
a) Spectrul de putere încrucişat
O mărime adiţională este spectrul de putere încrucişat. Acest spectru nu este folosit în
mod specific ca o măsurătoare directă, dar este un parametru important pentru alte
măsurători. Spectrul bilateral de putere încrucişat a două semnale în domeniul-timp A
şi B se calculează astfel:

Spectrul de putere încrucişat este într-o formă complexă bilaterală. Pentru a face
conversia la magnitudine şi fază, se foloseşte funcţia de conversie dreptunghiular-
polar. Pentru a converti la o formă unilaterală, se va folosi aceeaşi metodă descrisă mai
sus, la capitolul „conversia de la un spectru de putere bilateral la un spectru
unilateral”. Unitatea de măsură pentru forma unilaterală este în Vrms 2 (sau altă
cantitate).
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
a) Spectrul de putere încrucişat
Spectrul de putere este echivalent cu spectrul de putere încrucişat atunci când
semnalele A şi B sunt unul şi acelaşi semnal. Prin urmare, spectrul de putere mai este
numit şi spectru de auto-putere sau auto-spectru. Spectrul unilateral de putere
încrucişat are amplitudinea egală cu produsul amplitudinilor rms ale celor două
semnale A şi B, şi faza egală cu diferenţa de fază dintre cele două semnale.
Atunci când se ştie cum să se folosească aceste blocuri de bază, se pot calcula şi alte
funcţii utile, cum este funcţia de răspuns în frecvenţă.
b) Răspunsul în frecvenţă şi analiza reţelei
Există trei funcţii ce caracterizează răspunsul în frecvenţă al unei reţele, şi anume
răspunsul în frecvenţă, răspunsul la impuls şi funcţiile de coerenţă.
Răspunsul în frecvenţă al unei reţele este măsurat prin aplicarea unui stimul reţelei,
aşa cum se vede în figura de mai jos, şi apoi calcularea răspunsului în frecvenţă din
stimul şi semnalul de răspuns.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
c) Funcţia de răspuns în frecvenţă (FRF)
Această funcţie are drept rezultat amplificarea şi faza versus frecvenţa unei reţele şi
este calculată după cum urmează:
𝑆𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑙(𝑠𝑡𝑖𝑚𝑢𝑙, 𝑟ă𝑠𝑝𝑢𝑛𝑠) 𝑆𝐴𝐵 (𝑓)
𝐻ሺ𝑓ሻ = =
𝑆𝑝𝑒𝑐𝑡𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑟𝑒(𝑠𝑡𝑖𝑚𝑢𝑙) 𝑆𝐴𝐴 (𝑓)
unde A este semnalul-stimul şi B este semnalul de răspuns.
Funcţia de răspuns în frecvenţă este într-o formă complexă bilaterală. Pentru a face
conversia la amplificarea răspunsului în frecvenţă (magnitudinea) şi la faza răspunsului
în frecvenţă, se va folosi funcţia de conversie dreptunghiular-polar. Pentru a face
conversia la forma unilaterală, se va înlătura cea de-a doua jumătate a sistemului şi se
va înmulţi cu 2 partea rămasă de excepţia semnalului continuu.
Se poate să se folosească câteva valori ale funcţiei de răspuns în frecvenţă şi să se
medieze. Pentru a face acest lucru, se va face medierea spectrului de putere încrucişat
SAB(f) prin însumarea în formă complexă a mai multor spectre determinate succesiv,
apoi împărţirea la numărul de medieri, înainte de conversia la magnitudine şi fază, şi
tot aşa. Spectrul de putere SAA(f) este deja în formă reală şi este mediat normal.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
d) Funcţia de răspuns la impuls
Această funcţie este reprezentarea domeniu-timp a funcţiei de răspuns
în frecvenţă al reţelei. Este semnalul de ieşire domeniu-timp generat
atunci când se aplică un impuls intrării la timpul t = 0.
Pentru a calcula răspunsul la impuls al unei reţele, se va calcula FFT
inversă a funcţiei bilaterale de răspuns al frecvenţei.
𝑆𝐴𝐵 (𝑓)
𝑅ă𝑠𝑝𝑢𝑛𝑠𝑢𝑙 𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 ሺ𝑡ሻ = 𝐹𝐹𝑇 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑟𝑠൫𝐻ሺ𝑓ሻ൯= 𝐹𝐹𝑇 𝑖𝑛𝑣𝑒𝑟𝑠( )
𝑆𝐴𝐴 (𝑓)

Rezultatul este o funcţie de domeniu-timp. Pentru a media mai multe


valori, se va folosi FFT inversă a funcţiei de răspuns în frecvenţă
mediată.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
e) Funcţia de coerenţă
Funcţia de coerenţă este folosită deseori împreună cu funcţia de răspuns în frecvenţă,
ca un indicator al calităţii măsurării funcţiei de răspuns în frecvenţă şi indică cât de
multă energie a răspunsului este corelată cu energia stimulului. Dacă mai există încă
un semnal prezent în răspuns, fie de la zgomotul excesiv, fie de la un alt semnal,
calitatea măsurării răspunsului reţelei este slabă. Funcţia de coerenţă se poate folosi
pentru a identifica atât zgomotul în exces, cât şi cauzalitatea, adică pentru a identifica
care dintre sursele de semnal multiple au contribuit la semnalul de răspuns.
Funcţia de coerenţă se calculează astfel:
ሾ𝑀𝑎𝑔𝑛𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑒𝑎(𝑆𝐴𝐵 (𝑓))𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑡ăሿ2
𝐹𝑢𝑛𝑐𝐿𝐿𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑒𝑟𝑒𝑛𝐿𝐿ă ሺ𝑓 ሻ =
𝑆𝐴𝐴 ሺ𝑓 ሻ𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑡ă ∗ 𝑆𝐵𝐵 (𝑓)𝑚𝑒𝑑𝑖𝑎𝑡ă
Rezultatul este o valoare aflată între 0 şi 1 versus frecvenţă. Valoarea zero pentru o
linie de frecvenţă dată indică că nu există nici o corelaţie între răspuns şi semnalul-
stimul. Valoarea unu pentru o linie de frecvenţă dată indică că energia răspunsului este
datorată 100% semnalului-stimul; cu alte cuvinte, nu există interferenţă la acea
frecvenţă.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
e) Funcţia de coerenţă
Pentru un rezultat corect, funcţia de coerenţă necesită medierea a două sau mai multe
valori ale semnalului stimul şi semnalului de răspuns. Pentru o singură valoare, se va
înregistra unitate la toate frecvenţele. Pentru a media spectrul de putere încrucişat
SAB(f), se va media forma complexă, apoi se va face conversia la magnitudine şi fază,
aşa cum a fost descris pana acum. Spectrele de auto-putere S AA(f) şi SBB(f) sunt deja în
formă reală şi se vor media normal.

f) Sursele de semnal pentru măsurători ale răspunsului frecvenţei


Pentru a obţine măsurători bune ale răspunsului în frecvenţă, în domeniul frecvenţei
de interes trebuie să fie prezentă o energie semnificativă a stimulului. Două semnale
uzuale folosite sunt semnalul cu baleiere şi un semnal de zgomot în bandă lată.
Semnalul baleiat este o sinusoidă calculată pentru o frecvenţă ce variază între o
frecvenţă de început şi până la o frecvenţă de sfârşit, generând astfel energie de-a
lungul unui domeniu de frecvenţă dat. Zgomotul alb şi cel pseudo-aleator au un
spectru al frecvenţei în bandă lată.
11. Noţiuni fundamentale privind analiza semnalelor bazate pe
FFT şi măsurători în LabVIEW şi LabWindows/CVI
11.11 Măsurarea reţelei bazată pe transformata Fourier Rapidă (FFT)
f) Sursele de semnal pentru măsurători ale răspunsului frecvenţei
Este mai bine să nu se folosească ferestre atunci când se analizează semnalele de
răspuns în frecvenţă. Dacă se generează un semnal-stimul baleiat la aceeaşi rată la
care se achiziţionează răspunsul, se poate potrivi durata de achiziţie cu lungimea
baleiată. Nici o fereastră nu reprezintă o alegere potrivită pentru o sursă de semnal în
bandă lată. Datorită faptului că unele semnale-stimul nu sunt constante în frecvenţă
de-a lungul înregistrării temporale, aplicarea unei ferestre poate ascunde porţiuni
importante ale răspunsului tranzitoriu.
11.12 Concluzii
Sunt multe aspecte de luat în calcul atunci când se analizează şi măsoară semnalele
unui dispozitiv de achiziţie de date DAQ. Din păcate, este destul de uşor să se facă
măsurători spectrale incorecte. Înţelegerea calculelor de bază implicate în măsurătorile
bazate pe FFT, cunoaşterea modalităţilor de prevenire a fenomenului de anti-asociere,
scalarea şi convertirea corectă în unităţi diferite, alegerea şi folosirea corectă a
ferestrelor şi învăţarea utilizării funcţiilor bazate pe FFT pentru măsurători ale reţelei,
toate aceste aspecte sunt foarte importante pentru succesul analizei şi măsurării
spectrului semnalelor.