Analiza distribuțională

Definiție:
 Analiza distribuțională se dezvoltă în cadrul descriptivismului american, fiind
elaborată de Leonard Bloomfield.
 Conceptele fundamentale ale metodei sunt:
 Contextul lingvistic;
 Distribuția;
 Însușirile combinatorii.
 Distribuția unui element înseamnă tocmai totalitatea contextelor în care el poate
apărea și este determinată de însușirile lui combinatorii.
Exemplu:

 Ca un prim exemplu pentru cele notate anterior avem cuvântul: cânt-a-se-m.

 Contextul sufixului -se-, pentru mai mult ca perfect, este constituit din sufixul -a,
al temei perfectului, și desinența -m, pentru persoana I. Desinența nu-l
condiționează, sufixul -a, însă, da. În afara lui sau a altor sufixe de perfect,
sufixul -se- nu poate apărea.
Două sau mai multe elemente lingvistice
se pot afla în:
 Distribuție identică;
 Distribuție complementară;
 Distribuție defectivă;
 Distribuție contrastivă;
 Distribuție noncontrastivă.
Distribuția identică (la nivel morfologic)

 Unitățile pot apărea una în locul celeilalte în toate contextele.

 De exemplu morfemele rădăcină: cânt- și fluier-.
Distribuția complementară (la nivel morfologic si fonetic)

 Două unități sunt în distribuție complementară dacă se exclud reciproc în toate

contextele.
 De exemplu, în cazul alomorfelor (variantă a aceluiași morfem în funcție de
context), dar și în cazul alofonelor (variantă a aceluiași fonem în funcție de
context).
 Mai exact, dacă luăm morfemele apropi- și cânt- și vom încerca să le punem la
prezent, indicativ, cu desinența de persoana a treia, singular, vom observa că
morfemele vor deveni apropi-e, respectiv cânt-ă. Nu este corect din punct de
vedere gramatical „apropiă” și „cânte”.
 Dacă ne întoarcem la alofone, vom observa că există două tipuri de n (n dental, în
mână, și n velar, în lângă).
Distribuția defectivă (la nivel morfologic)

 Două unități sunt în distribuție defectivă dacă, în funcție de context, pot să se

susbstituie reciproc sau să se excludă.
 De exemplu avem desinențele de plural: -e și –uri.
 Dacă luăm cuvântul nivel, vom observa că în acest context se substituie: nivel-e,
respectiv nivel-uri.
 Însă, dacă ar fi să ne raportăm la cuvântul bec sau televizor, vom observa că în
respectivele contextele desinențele se exclud. Mai exact, putem spune bec-uri și
televizoar-e, însă nu putem spune bec-e, respectiv televizor-uri.
Distribuția contrastivă (la nivel fonetic)

 Presupune două tipuri de contexte comune:

 Contexte în care unitățile lingvistice sunt în raport de variație liberă.
 De exemplu, ă și î în p-nă putem rosti pănă și pînă fără ca sensul să sufere
modificări.
 Contexte în care unitățile lingvistice sunt în raport de opoziție.
 De exemplu, luând în considerare tot ă și î pentru cuvântul r-u, vom avea rău și
rîu. Vom observa astfel că contextul rămâne același, dar sensul se schimbă.
Distribuția noncontrastivă (la nivel morfologic)

 Unitățile lingvistice sunt în raport de complementaritate parțială, iar vecinătățile în

care apar sunt în raport de variație liberă.
 Un exemplu de distribuție noncontrastivă oferă repartiția în limba română a
desinențelor de plural a substantivelor feminine.
 Astfel, alături de teme care nu admit decât –e ca desinență de plural: mes-e, fet-e
și altele care formează pluralul numai cu –i: nopț-i, veșt-i, etc.
 Există teme care admit ambele desinențe: fabric-e și fabric-i, în acest context cele
două desinențe fiind în raport de variație liberă.
Concluzie

În concluzie, scopul urmărit de analiza distribuțională este în ultimă instanță

delimitarea claselor de unități, practic fiecare element al limbii intră într-o categorie
determinată, definită prin anumite posibilități de combinare, determinate și prin
excluderea altor posibilități de combinare.