Tema 1. Psihologie medicală.

Domeniul de
preocupare a psihologiei medicale.

Plan
1. Definirea psihologiei medicale.
2. Momente istorice.
3. Postulatele psihologiei medicale.
4. Psihologia medicală şi psihologia clinică – delimitări conceptuale.
Psihologia medicală

„... studiul psihologic al relaţiei bolnav-

medic, al aspectelor psihice ale
comportamentelor lor, proceselor morbide
si ale metodelor terapeutice”.
Psihologia medicală:

 se referă la atitudinea faţă de bolnav şi boală,

atitudinea faţă de sistemele de îngrijire a sănătăţii,
atât ale individului bolnav cât şi ale celui sănătos.

 studiază şi reacţia psihică a bolnavului faţă de

agresiunea somatică şi/sau psihică (posibilă
generatoare de boală) şi mijloacele psihice de
tratament.
Obiect de studiu al psihologiei medicale

 Pacientul (bolnavul), componenţa

psihica a bolii lui şi relaţiile sale cu
personalul medico-sanitar
(predominant cu medicul) şi cu
familia.
 particularitatile psihologice
premorbide ale individului, atât sub
aspectul „rezistenţei”, cît si al
structurii reacţiei patologice.
Obiectivele psihologiei medicale

 psihologia omului sănătos și a

pacientului față de agresiunea
somatică sau psihică și efectele
psihologice ale suferinței în diverse
faze de evoluție a bolii;
 relațiile pacientului cu personalul
medico-sanitar, familia și ambianța;
 relația medic-pacient în stabilirea
diagnosticului și desfășurarea
tratamentului;
Obiectivele psihologiei medicale

 asigurarea confortului fizic și psihic

în condițiile de spital și de
suferință;
 soluții tehnice de specialitate
pentru prevenirea îmbolnăvirii și a
consecințelor stării patogene;
 factorii psihici și mecanismele
producerii tulburărilor de
somatizare;
 Momente istorice

 Preocupări de psihologie medicală există încă din

 secolul al XVII-lea, când se accentua pe originea
 psihogenă a bolii.
 Spre sf. secolului XIX au apărut lucrări de psihologie
 medicală, fiind scrise de psihiatri.
 Ca domeniu clinic aplicativ (practic), psihologia medicală îşi are
originea în SUA, L. Witmer, care în 1890 a înfiinţat o clinică de
psihologie medicală în Pennsylvania, fiind considerat fondatorul
psihologiei clinice. A initiat metoda de examinare clinică a bolnavului,
evaluarea psihometrică, anumite metode recuperatorii.

 !!! Witmer susţinea că bolile care ajung în clinică au la origine

deficienţe de natură intelectual – cognitivă şi propunea pentru
rezolvarea lor metode de training.
 Momente istorice II

 În SUA s-au înfiinţat laboratoare de psihologie clinică

în cadrul spitalelor de psihiatrie, sarcina psihologilor
clinicieni era de a realiza examinarea bolnavilor doar
prin teste.

 In anul 1931, când în cadrul Asociaţiei Americane de

Psihologie s-a înfiinţat o secţie de psihologie clinică ce
avea drept scop coordonarea activităţii psihologilor
clinicieni.
 Momente istorice III

 În Anglia psihologia medicală modernă a fost

recunoscută ca profesie din 1948. in care se studia:
 - problematica relaţiei medic – pacient (se studiază şi
efectele psihologice ale bolii).
 - studierea funcţiilor psihologice elementare.
 - legături cu psihologia dezvoltării, psihologia
socială.
 Momente istorice IV

În România, psihologia medicală - anii ’60. Primul curs de psihologie

medicală - la catedra facultăţii de psihologie a Universităţii Bucureşti de
către Gheorghe Ionescu.

 În Moldova, anii 80, la catedra de psihiatrie – de catre V. Mihlin.

Funcţiile psihologiei medicale:

 1. Participă la descoperirea etiologiei

bolilor, insistind asupra elucidarii
cauzelor de natură psihogenă.
 2. Intervine în asistenţa medicală în
cunoaşterea simptomelor diferitelor boli
şi a conduitei individului în boală.
 3. Este implicată în susţinerea
terapeutică, venind cu mijloace
specifice.
Psihologia medicală interferează cu:

 Psihologia socială
 Psihologiei diferenţiale
 Psihologia morală
 Psihiatria
 Psihoneurofiziologia
 Psihofarmacologia
 Psihopatologia
 Psihosomatica
Postulatele psihologiei medicale

 1. Importanţa individualităţii şi a
individualizării pacientului.
“nu există boli în afara bolnavilor” (cu
particularităţile lor individuale) care suferă
purtându-le;
• D.p.d.v al psihologiei medicale, aceste
particularităţi reactive nu sunt numai somatice,
ci sunt şi ale persoanei de natura psihica.
 Postulatele psihologiei medicale

 2. Influenta factorilor de mediu

 Fiecare dintre factorii de mediu are o influenţă
dinamizatoare, în funcţie de „labilitatea” perioadei
de dezvoltare a persoanei, de intensitate sau
evolutie.
 Factorii de mediu intervin de cele mai multe ori,
prin mijlocirea unei experienţe (sau obisnuinte de a
reactiona) de viaţă. La om factorul de experienta
este esenţial în formarea personalităţii.
 Postulatele psihologiei medicale

 3. Factorul uman in relatia medic-pacient.

 Medicii şi întreg personalul medical lucrează cu
oameni bolnavi şi nu cu sindroame patologice, iar
oamenii bolnavi aduc în relaţia terapeutică medic-
pacient o influenţă complexă între factorii
biologici, forţele psihologice şi condiţiile sociale.
Curentele științifice istorice care au contribuit
major la dezvoltarea psihologiei medicale

 Psihanaliza
 Behaviorismul
 Psihologia umanistă
Contributiile si scurt istoric în descrierea
curentelor psihologice
 Modele conceptuale de boală

 • Sub influenţa descoperirilor lui Virchow şi Pasteur medicina sf.sec.

XIX – înc. sec. XX a fost dominată de un determinism strict biologic. –
modelul biologic al bolii.
 • Engel G. subliniind cauza multifactorială a bolii, în care elementele
specifice (biologice) se înlănţuie cu cele nespecifice (psihologice şi
sociale) conturează modelul biopsihosocial al bolii.

 – Sistemul biologic pune accentul pe substratul anatomic, structural,

molecular al bolii şi impactul său asupra funcţionării biologice a
pacientului.
 – Sistemul psihologic pune accentul pe impactul motivaţiei şi
personalităţii privind trăirea bolii şi reacţia la boală.
 – Sistemul social pune accentul pe influenţele culturale de mediu şi
familiale asupra exprimării bolii şi trăirii ei.
Modelul biomedical

 • Este un model reducţionist (ia în considerare doar

factorii biologici).
• Este un model cauzal de tip liniar (bacil-boală).
• Încorporează dualismul (departajează somaticul de
psihic).
• Pune accentul pe starea de boală.
• Ignoră prevenţia bolilor.
• Se focalizează pe organul bolnav făcând abstracţie de
persoană.
• Medicul este responsabil de tratarea bolii.
Modelul biopsihosocial

 – Sistemul biologic pune accentul pe

substratul anatomic, structural, molecular al
bolii şi impactul său asupra funcţionării
biologice a pacientului.
 – Sistemul psihologic pune accentul pe
impactul motivaţiei şi personalităţii privind
trăirea bolii şi reacţia la boală.
 – Sistemul social pune accentul pe
influenţele culturale de mediu şi familiale
asupra exprimării bolii şi trăirii ei.
Modelul biopsihosocial

 • Modelul biopsihosocial:
• Boala are o cauzalitate multifactorială.
• Psihicul nu poate fi separat de somatic şi invers.
• Subliniază atât sănătatea cât şi boala.
• Pune accent nu doar pe tratament dar şi pe prevenţie.
• Suferinţa organului induce suferinţa persoanei.
• Responsabile de prevenţia bolilor, tratament şi recuperare nu
este doar personalul medical, ci şi societatea şi persoana în
cauză.
 Relaţia medic-pacient din perspectiva
modelului biopsihosocial

 • Relaţia
medic-pacient este o componentă
indispensabila a modelului biopsihosocial.

 • Orice medic trebuie nu doar să aibă cunoştinţe

practice despre starea pacientului, dar şi să fie
familiarizat asupra particularitatilor psihologice
individuale a pacientului.
 Psihologia clinică:

 Psihologia clinica isi aduce aportul la reliefarea factorilor psihologici implicati

in starea de sanatate si boala; Este studiul problemelor psihice care se
manifestă în conduitele normale şi patologice şi ale intervenţiei în aceste
conduite.

 !!! E numita “p. clinica” – pentru ca vizeaza abordarea individualizata a

subiectului.
 Definiţii ale psihologiei clinice:

 1. Psihologia clinică se referă la înţelegerea cazului particular al

bolnavului care îşi trăieşte boala, cu temperamentul său, cu
istoria şi trecutul său – toate acestea nuanţând un diagnostic
personal şi ducând la instituirea unui tratament.

 2. Psihologia clinică cercetează individualul (particularul),

unicitatea individului în boală.

 3. Psihologia clinică - un ansamblu de cunoştiinţe şi abilităţi

orientat spre ajutorarea persoanelor ce au probleme medicale şi
comportamentale în scopul realizării unei adaptări personale
mai satisfăcătoare, cu mai bune posibilităţi de autoexprimare.
 Psihologia clinică:

 psihologia aplicata in patologie si in optimizarea subiectilor

umani sanatosi (ex. profilaxia bolilor, optimizarea
performantelor intelectuale etc.).
 este ştiinţa care studiază mecanismele psihologice implicate
în sănătate şi boală, şi interfaţa lor cu mecanismele
biologice/genetice.
 Prima componentă a psihologiei clinice vizează investigarea
mecanismelor psihologice implicate în promovarea, optimizarea
sănătăţii şi prevenirea patologiei.
 A doua componentă a psihologiei clinice vizează investigarea
mecanismelor psihologice implicate în patologie.
DSM-IV (APA 2000 p. 685):
 In directia promovarii, optimizarii sănătăţii şi
prevenirea patologiei, psihologia clinica:

 - contribuie la furnizarea unor tehnologii de control al

stresului, la obiceiuri alimentare dezadaptative, de
autocontrol emotional, prin urmatoarele directii:
- Profilaxia (preventia) primara – interventia care previne
instalarea bolii.
- Profilaxia secundara – interventia imediata dupa aparitila
bolii, pentru a preveni evolutia si complicatiile.
- Profilaxia tertiara – interventia in cazul bolilor cronice
(terapia suportiva).
 In direcția investigarii mecanismelor psihologice
implicate în patologie, psihologia clinica:

 Studiaza etiologia bolilor psihice si somatice,

evidentiind natura psihogena a lor.

 Studiaza comportamentul persoanelor influentați

de factorii psihosociali (domeniile fiind numite
medicina comportamentala si/sau psihosomatica).
 Functiile psihologului clinician

 (psiho)diagnostic psihologic şi evaluare clinică; -identificarea

factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală;

 intervenţie psihologică generală/primară şi specifică, - cea specifică,

fiind exprimată în consiliere psihologică şi psihoterapie; vizează
controlul, la diverse niveluri de expertiză (generală/primară versus
specifică), factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală;

 cercetare; - investigarea rolului factorilor psihologici în sănătate şi

boală, adesea la interfaţă cu mecanismele biologice şi genetice;
 educaţie şi formare; - implicarea celor deja formaţi în acest domeniu
atât în pregătirea noilor generaţii de profesionişti pentru de a deveni
psihologi clinicieni, consilieri psihologici şi psihoterapeuţi (formare
iniţială) cât şi în dezvoltarea lor profesională (formare continuă).
Argumente în favoarea folosirii termenului de
psihologie medicală IONESCU G. (1995)

 – Prezintă un domeniu mai vast decât psihologia clinică, prin

cuprinderea problematicii psihologice adiacente bolnavului.

 – asigură mari posibilităţi de esenţializare şi teoretizare a

faptelor, datelor şi observaţiilor izvorâte din analiza clinică.

 – păstrează ca aspect fundamental planul relaţional interpersonal,

depăşeşte aria observaţiei directe şi individuale.

 – se afirmă ca un domeniu aplicativ al psihologiei spre deosebire

de psihologia clinică, care este ferm axată asupra pacientului.
 De retinut:

 Psihologia medicala studiaza particularitatile

psihologice premorbide ale individului, sub aspectul
„rezistenţei”, si al reacţiei patologice.

 Obiectul de cercetare a ps. med.: pacientul (bolnavul),

componenţa psihica a bolii lui şi relaţiile sale cu
personalul medico-sanitar (predominant cu medicul) şi
cu familia.

 Atenţia principală a psihologiei medicale –componenta

psihologica a actului medical, contactul cu bolnavul
fiind o comunicare terapeutica.
 De retinut:

 Psiholgie clinica este ştiinţa care studiază

mecanismele psihologice implicate în
sănătate şi boală. Este un subdomeniu al
psihologiei medicale.
 Obiectivele psihologiei clinice:
 promovarea, optimizarea sănătăţii şi prevenirea
patologiei.
 investigarea mecanismelor psihologice implicate în
patologie.
 De retinut:

Cel mai simplu act medical presupune o

relaţie interpersonală, un contact uman
specializat dintre cel care suferă şi cel
care ajută, scopul final fiind
alinarea suferinţei umane.
 Fiti atenti la gândurile voastre – ele devin acțiunile voastre!
 Fiti atenti la acțiunile voastre – ele devin obișnuințele voastre!
 Fiti atenti la obișnuințele voastre – ele devin caracterul vostru !!!
Multumesc pentru atenție