Tipologia Dreptului

A elaborat : Cernat Ovidiu.

A evaluat : Munteanu Rita .
Panorama marilor sisteme (familii) de drept in
epoca moderna si contemporana.
1.  Dreptul a cunoscut o continuă evoluţie,  a determinat realizarea, în doctrină, a unor clasificări
privind tipurile de drept. Au fost propuse drept criterii în acest sens dependenţa de tipologia
sistemelor de organizare socială, respectiv apartenenţa dreptului la un bazin de civilizaţie juridică.
Din punct de vedere al apartenenţei dreptului la un bazin de civilizaţie juridică, a fost realizată
o clasificare a dreptului pe mari sisteme sau familii  de drept, în prezent fiind identificate :
– familia sau sistemul de anglo- saxon (common law) – Marea Britanie, SUA, Australia,  Canada
– sistemul bazat pe dreptul religios, tradiţional, destul de răspândit în statele musulmane;
– sistemul dualist– format din dreptul ebraic,hindus, chinez tradiţional, japonez, care îmbină
sistemul de norme tradiţionale cu cele moderne scrise.
– familia sau sistemul juridic de tradiţie romanică – rezultat al receptării dreptului roman în
Europa, şi care  se clasifică în sisteme care cunosc o mai puternică influenţă franceză, sistemul
germano- elveţiano- italian  şi sistemul ţărilor nordice:
 2. Familia juridică de tradiţie romanică, din care fac parte Franţa, Germania, Italia, Spania, s-a format
în Europa în baza studierii dreptului roman la universităţile italiene, franceze si germane, realizându-se o
sinteză a dreptului roman cu preceptele creştine morale ale dreptului canonic. S-a construit astfel, pe cale
doctrinară, un proiect de drept uniform, o ştiinţă juridică pentru multe ţări europene – aşa numita preluare
şi adaptare a dreptului roman. Acest patrimoniu juridic a fost ulterior codificat, adaptat nevoilor şi
evoluţiei societăţii. În cadrul său, se identifică:

• sistemele de inspiraţie franceză (Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia), având ca model

Codul civil napoleonian din 1804, în care există Coduri comerciale, care concep dreptul
comercial nu ca un drept al comercianţilor, ci ca un drept aplicabil unor categorii de acte –
actele de comerţ.
• sistemul germano-elveţiano-italian, care are la bază Codul civil german din 1900, pe cel
elveţian din 1907 şi pe cel italian din 1942;
• sistemele juridice din ţările nordice, care sunt de tradiţie romanistă, dar cu puternice influenţe
de common-law.
3. În ceea ce priveşte familia juridică de common-law, trăsăturile sale sunt diferite
de cele ale familiei de drept romano-germanic (familie căreia îi aparţine şi dreptul
românesc)

 Caracteristicile de bază ale acestei familii de drept sunt: existenţa dreptului scris, sistemul ierarhic unic al izvoarelor
dreptului, divizarea lui în public si privat, precum şi divizarea lui în ramuri de drept. Comun pentru dreptul tuturor
ţărilor din familia juridică de tradiţie romanistă este caracterul lui codificat, fondul de noţiuni comune, un sistem mai
mult sau mai puţin comun al principiilor juridice. În toate aceste ţări există Constituţii scrise, ale căror norme au o
autoritate juridică superioară, care este susţinută şi de stabilirea în majoritatea ţărilor a unui  control judiciar al
constituţionalităţii legilor ordinare. Constituţia delimitează competenţa diferitelor organe de stat în procesul
elaborării dreptului şi determină ierarhia izvoarelor dreptului. În majoritatea ţărilor continentale acţionează coduri
civile, penale, procesual-civile, procesual-penale etc., iar sistemul legislaţiei curente este de asemenea destul de
ramificat, legile reglementând sfere distincte ale vieţii sociale. Printre izvoarele dreptului romano-germanic este
semnificativ rolul actelor normative subordonate legilor: regulamente, decrete etc. În unele ţări convenţiile
internaţionale au o putere juridică mai mare decât legile naţionale (de exemplu, art.20 din Constituţia României
acordă prioritate aplicării tratatelor internaţionale privind drepturile omului ori de câte ori acestea asigură o protecţie
superioară cele realizate prin normele dreptului intern). În ţările de tradiţie romanistă este cunoscuta divizarea
dreptului în public şi privat.
Apartenenţa dreptului diferitor ţări europene la familia juridică romano-germanică nu exclude anumite deosebiri între
sistemele juridice naţionale; fiecare stat are un drept naţional
4. Spre deosebire de ţările romano-germanice, unde izvorul de bază al dreptului este legea, în
ţările familiei juridice anglo-saxone izvor de bază al dreptului este norma formulată de
judecători şi exprimată în precedente judiciare – este, aşadar, un sistem judecătoresc. Regulile
de common-law, mai puţin abstracte decât cele ale familiei de drept romano-germanice,
vizează cazuri de speţă, iar nu reguli generale, care se pot aplica în orice situaţie. Aceasta însă
nu înseamnă că nu există şi un drept statutar, creat de un corp legislativ, astfel încât dreptul
anglo-saxon are o triplă structură: dreptul comun bazat pe precedent, izvor de bază – common-
law; dreptul de echitate – care completează şi corectează izvorul de bază.
 Dreptul englez se caracterizează şi în prezent ca un drept judiciar, elaborat de către
judecători în procesul examinării cazurilor individuale, . Ramurile dreptului englez nu sunt
atât de bine delimitate ca în sistemele de drept continentale, fapt determinat de doi factori:
faptul că judecătoriile au o jurisdicţie comună – de drept public şi privat, respectiv faptul
că dreptul englez s-a dezvoltat treptat, pe calea practicii judiciare şi a reformelor
legislative. În Anglia nu exista coduri de tip european, iar doctrina engleză nu tratează
problema diviziunilor structurale ale dreptului, preferând mai mult rezultatul decât
argumentările teoretice. Sub aspectul conceptelor utilizate, există, de asemenea, diferenţe
între familia juridică de common law şi cea de drept romanic. În familia juridică
de common-law se deosebesc: grupurile de drept englez şi dreptul SUA.
 • În ceea ce priveşte dreptul Statelor Unite ale Americii,  în
prezent, destul de independent. În SUA a fost, de altfel,
înregistrată cea mai mare evoluţie a common-law-ului, revoluţia
din 1877 punând problema dreptului american naţional
independent.  În general, în SUA s-a format un sistem dualist,
asemănător celui englez: dreptul precedentului, în interacţiune cu
cel legislativ. Astfel, în Marea Britanie şi SUA există aceeaşi
concepţie a dreptului şi a rolului său, aceeaşi divizare a dreptului,
se folosesc aceleaşi metode de interpretare a dreptului, normele
elaborate de legiuitor pătrunzând cu adevărat în sistemul de drept
american numai după o aplicare si interpretare a lor repetată
Dreptul musulman sau islamic  - constituie al treilea mare sistem juridic mondial, importanţa sa
nefiind dată numai de aria foarte marede răspândire ci şi de trăsăturile sale specoifice, care îl deoseesc
de sistemele de drept anterior analizate.

Iniţial, acesta a fost integrat organic doctrinei religioase a Islamului, în prezent fiind realizate eforturi
pentru modernizarea sa.

Izvoarele dreptului islamic  sunt date de:

– Coran, compus din 114 sure,  Aceste capitole cuprinde dogme religioase, principii generale de drept şi
educaţie.

–  Sunna – tradiţia sacră, adică tot ceea ce a fost atribuit de tradiţie profetului Mahomed – fapte şi
cuvinte care completează lacunele Coranului;