Rolul atmosferei în învelișul

geografic.
Atmosferă, cuvânt compus de origine greacă desemnează învelișul de aer sau alte gaze al 
Pămîntului sau al altui  corp ceresc. Atmosfera  planetei noastre este practic 100 % gazoasă,
fiind compusă din aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide  fin divizate.
Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”.
Atmosfera de astăzi a Pământului conține molecule diatomice de azot (nitrogen) (N2) în
proporție de aproape 4/5 (78,2 %), molecule diatomice de oxigen(O2) (20,5 %), argon(Ar)
(0,92 %), dioxid de carbon (CO2) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O3) și alte gaze, praf,
fum, alte particule în suspensie, etc.
Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a lungul celor aproximativ 2,5 - 2,8 miliarde de ani
de când există, de la o atmosfera primitiva la cea actuală, trecând prin mai multe faze
intermediare, în decursul cărora ea și-a schimbat nu numai compoziția chimică, dar și alte
caracteristici precum densitate, grosime, transparentă și altele.
 Părți componente
Atmosfera terestră are o masă de cca
4,9 · 1018 kg și este alcătuită in funcție de
temperatură din mai multe straturi, partea
superioară a fiecărui strat terminându-se cu
o zonă de așa-numită „pauză”:
Troposfera între 0 km deasupra munților
înalți și 7 km în zona polara  și 17 km la
tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o
grosime medie de ≈11 km (1/600 din raza de
6.371 km a Pământului). Dacă se închipuie
un Pământ cu diametrul de 1 m, atunci
troposfera ar avea o grosime de numai
0,863 mm. Troposfera constituie
aproximativ 90 % din masa totală a
atmosferei. Aici, în stratul inferior al
atmosferei, au loc
fenomenele meteorologice.
Stratosfera între 7 - 17 până la 50 km
(inclusiv stratopauza)
Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv
mezopauza)
Termosfera numită și „ionosferă” între 80
și 640 km; denumirea de „termo-” este
legată de creșterea relativ bruscă a
temperaturii cu altitudinea, iar cea de
„iono-” de fenomenul de ionizare a
atomilor de oxigen și azot existenți, care
astfel devin buni conducători
de electricitate  și au influență asupra
transmisiilor radio.
Exosfera  între 500 și 1.000 km până la cca
100.000 km, cu o trecere treptată la spațiul
interplanetar.
Atmosfera mai poate fi
subîmpărțită și astfel:
După procesele fizico-
radiologice
Ionosfera
Magnetosfera
Ozonosfera(16 - 50 km)
Hemosfera
Stratul cu viețuitoare
Biosfera (0 - 20 km)
După gradul de
amestec a gazelor:
Homosfera (0 - 100 km)
Homopauza (100 - 120
km)
Heterosfera (> 120 km)
 Importanța atmosferei
Omul nu poate trăi în lipsa aerului atmosferic. Prin respiraţie, el inhalează aer din care, la
nivelul alveolelor pulmonare, oxigenul trece în sângele arterial, iar dioxidul de carbon din sângele
din vene trece în aerul care este apoi expirat.
Oxigenul preluat prin respiraţie este fixat pe hemoglobină şi dus cu sângele la diverse ţesuturi,
unde participă la procesele de oxidare (ardere) a substanţelor organice, cu degajare de energie. 
Dioxidul de carbon din sânge are un rol stimulator pentru procesul de respiratie.
Precipitaţiile atmosferice provoacă organismului uman stări de disconfort accentuat. La fel şi
vântul puternic.
Pentru a se apăra de efectele negative generate de parametrii fizici ai aerului atmosferic, omul
este nevoit să facă mari eforturi şi mari cheltuieli băneşti şi de muncă, pentru confecţionarea de
îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru construirea locuinţelor şi clădirilor care adăpostesc
instalaţiile şi activitâţile umane, cu sisteme de climatizare foarte costisitoare. între aceste
cheltuieli, trebuie amintite şi cele pentru irigatii, pentru realizarea şi încălzirea serelor sau
pentru realizarea solariilor.
De altfel, însăşi diferenţierea teritorială a activităţilor agricole, cu o anumită repartitie a plantelor
de cultură şi a anumitor tehnologii agrare, este determinată de variaţia condiţiilor climatice de pe
suprafaţa terestră.
Însăşi ritmicitatea sezonieră a activităţii în agricultură şi din unele ramuri industriale (de
exemplu, în industria zahărului, în cea a conservelor de legume şi fructe etc.) este determinată de
climă, prin succesiunea anotimpurilor.
La rândul său, şi omul exercită importante influenţe asupra atmosferei. Astfel, prin arderi, el
consumâ cantităţi enorme de oxigen din atmosferă şi produce, în schimb, dioxid de carbon. în
felul acesta, el contribuie la modificarea compozitiei atmosferei. Faptul în cauză poate provoaca
şi o încălzire globală a atmosferei (climatică), datorită rolului termoregulator al dioxidului de
carbon.
Dar, din diferite activităţi industriale şi din transporturi, omul degaja (deversează) în atmosferă
şi alte substanţe, dintre care unele nocive pentru el însuşi şi pentru alte vieţuitoare. Dintre
acestea, pot fi menţionate monoxidul de carbon (CO), dioxidul de sulf (SO2), hidrogenul
sulfurat (H2S), fluorul, acidul fluorhidric, diverse hidrocarburi etc.
Totodată, din arderi sunt împrăştiate în atmosferă enorme cantităţi de fum, iar din unele
activităţi industriale sunt deversate diverse pulberi. Particulele solide care se depun la sol sub
actiunea gravitaţiei sunt denumite pulberi sedimentabile. Particulele mai fine, care plutesc în
atmosferă timp îndelungat, sunt denumite pulberi în suspensie. Particulele foarte fine, care au
dimensiuni sub 100 Micrometri, formează aerosoli prin dispersia în aer. Si fumul se încadrează în
aerosoli.
 Poluarea atmosferei
Se produce astfel o poluare a atomosferei,
care în unele centre urbane sau industriale
devine atât de intensâ, încât afectează grav
sănătatea oamenilor. Poluarea atmosferei
este provocată de activităţile industriale, de
transporturi de activităţile agricole, din
arderile energetice şi casnice între poluanţii
atmosferei se enumeră diferite substanţe
gazoase (CO2, CO, SO2, NO2, NH3, H2S,
hidrocarburi etc.), pulberi sedimentabile şi
în suspensie.
Unii dintre poluanţii atmosferei duc la
producerea depunerilor acide (ploi acide).
Aşa este cazul dioxidului de sulf (provenit de
la turnătorii de metale, de la arderea
cărbunilor în centrale termoelectrice) şi a
oxizilor de azot (rezultaţi din arderea
carburanţilor la autovehicule, din arderea
lemnului şi a păcurii). Ajunse în atmosferă,
aceste gaze duc la formarea de compuşi acizi
care sunt antrenaţi la sol de precipitaţiile
atmosferice.
Ploile acide distrug pădurile, culturile
agricole, dăuneazâ unor animale terestre şi
acvatice, contribuie la degradarea
construcţiilor şi a monu-mentelor etc.
 Masuri:
Problema poluării atmosferei a apărut şi devenit vizibilă în
orizontul internaţional şi global în sec. 20. Aceasta a avut loc
datorită intensificării activităţii industriei, exploatării excesive a
terenurilor agricole, incendiilor forestiere, sporirii intense a
numărului de locuitori şi apariţia unor noi tehnologii care deşi sunt
excelente în domeniul său de lucru sunt teribile în protejarea
atmosferei. 
Dacă nivelul de industrializare actual va continua să crească în
aceleaşi ritmuri, spre sfîrşitul sec. 21 se preconizează un nivel de
poluare al atmosferei cu 1,5 mai înalt decît cel actual. Astfel aerul
va deveni dăunător.
Poluarea atmosferei cauzată de cele mai sus generează următoarele
efecte negative:
- ploile acide distrug vegetaţia;
- are loc efectul de seră; 
- sporirea pacienţilor ce suferă de cancer pulmonar;
- modificări genetice ale unor organisme;
- scăderea longevităţii vieţii în unele regiuni ale globului cu
atmosfera înalt poluată;
Principala sursă de poluare a atmosferei o reprezintă industria
materialelor de construcţii şi transportul.