Sunteți pe pagina 1din 13

Metodica și practica gimnastii școlare

Religia și Sportul

Prof. dr. Liliana Nanu

Milea Ilie-Radu
Conversie - Educație fizică
Anul I
Definiție
RELIGIE = Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni
împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect
de venerare, un cod de comportament, un cadru de
referință pentru a intra în relația cu grupul și universul;
confesiune, credință;

SPORT = Activitate fizică a cărei practică presupune


un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a
unei anumite discipline, având la bază elementul
competitiv și urmărind obținerea de performanțe;
 În societatea postmodernă, sportul poate funcţiona
uneori ca o formă alternativă de religie, ca un mecanism de
reafirmare a identităţii sociale şi culturale 1, reprezentând,
ca şi religia, un recurs la ritual. Pentru mulţi fani, sportul
este ridicat la un statut divin.
 Comparând sportul cu religia, sportul dă naştere unui
simţământ al identităţii şi loialităţii faţă de echipa
naţională sau locală, prin intermediul diverselor ritualuri
de acţiune şi interacţiune (gesturi, imnuri, dansuri etc.), în
urma cărora fanii şi jucătorii formează un tot unitar, iar
religia creează de obicei un simţ al apartenenţei prin
focusarea iniţială asupra aderării la comunităţile locale, iar
acest simţ al afilierii devine apoi o paradigmă pentru
creşterea şi dezvoltarea angajamentelor mai mari.
Practicarea
Sportulunui sport,
o metodă fiesuccesul
pentru și la nivel
în viață pur amatorial,
ajută copilul să își însușească niște abilități atât de necesare
în viața de zi cu zi. Învăță să fie competitiv, dar în același
timp corect și demn, învăță să îmbine concurența cu
integritatea îl va ajuta pe copil să relaționeze armonios cu
cei din jurul său.
Prin practicarea activității sportive de orice fel copilul
pune în mișcare mecanisme naturale de apărare a
organismul, întărind imunitatea și reacțiile de răspuns în
cazul unui atac microbian.
Sportul ca substitut
pentru religie
Dintr-o perspectivă funcţională, sportul preia multe
dintre rolurile societale pe care religia le are, incluzând
ritualuri, crearea spaţiului şi a simbolurilor sacre, formarea
valorilor sociale şi sentimentul de transcendenţă în rândul
jucătorilor.
Ca şi ritualul religios, sportul ne prezintă o dimensiune
timp-spaţiu delimitată. Sportul se suprapune peste ciclul
sacru al timpului mitic pentru a oferi o destindere psihică
de la liniaritatea rutinară a timpului vestic occidental,
cultivând un climat de reverenţă.
Sportul funcţionează ca o formă de religie populară,
suplinind ca sursă de loialitate, devotament, ataşament şi
semnificaţie în multe ţări dezvoltate,
Sportul oferă ocazii unice de a cunoaşte alţi oameni, de a
comunica, de a asuma roluri diferite, de a dobândi atitudini
morale cum sunt fair-play-ul, toleranţa, respectul și de a trăi
emoţii diferite de alte sfere ale vieţi.
În condițiile globalizării, sportul reprezintă un mediu cu
puternic potențial de afirmare a identității naționale. Fiecare
țară a Uniunii Europene are propria tradiție și cultură, ce pot fi
definite inclusiv prin caracteristici ale sportului.
Acestea pot fi explicate prin influenţele religioase, istorice,
culturale şi sociale ce s-au exercitat în timp asupra sportului
din fiecare ţară.
Una dintre consecințele acestor influențe este reprezentată
de dezvoltarea sporturilor naționale și a unor competiții
indisolubil legate de țările organizatoare (turnee de tenis,
rugby, etc.). Pe de altă parte însă, organizarea acelorași
competiții (Jocuri olimpice, campionate mondiale și
europene) în diferite țări, permite promovarea patrimoniului
cultural al acestora.
Relația dintre sport și religie
Prin sport se urmărește edificarea și menținerea sănătății fizice, ca
reverberație a celei sufletești, mens sana in corpore sano, câtă vreme sportul nu
urmărește în mod obsesiv o glorie deșartă și banii, ci bucuria unei competiții
dominate de fairplay, nu are cu ce dăuna vieții bunului creștin.
Dumnezeu îngăduie omului timp și pentru activități recreative, dar care să
nu-i robească inima cu vanități, ca „să nu fim iubitori de mărire deşartă,
supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni, 5, 26).
Astfel de activități pot să disciplineze, să întrețină sănătatea trupului, să
motiveze și să antreneze nu doar fizicul, ci și forțele voliționale ale creștinului de a
lupta cu sârg, cu aceeași ardoare, pentru dobândirea performanțelor spirituale.
Ce bine ar fi să facem din trăirea cuvântului lui Dumnezeu un „sport”,
numindu-l „alergare către Împărăția lui Dumnezeu”! Sinaxarele şi calendarul sunt
pline de mii și mii de „atleți” ai lui Hristos care, prin viața și lucrarea lor, ne-au
arătat că lupta cea bună au luptat, călătoria au săvârşit, credinţa au păzit (II Timotei
4,7). Au luptat nu pentru dobândirea unei cununi stricăcioase, ci a celei
nestricăcioase, sălășluirea în lumina și iubirea Preasfintei Treimi. Așadar, să fim cu
toții „sportivi”, să alergăm, să luptăm şi să nădăjduim întru biruința cea
nestricăcioasă.
Sportul în Sfânta Scriptură
Sfânta Scriptură ne oferă numeroase pilde ce arată că
Dumnezeu îi îngăduie omului să-și petreacă timpul și cu astfel
de momente de destindere sau activități sportive.
Iată ce spune profetul Zaharia: „Așa zice Domnul Savaot:
bătrâni și bătrâne vor ședea iarăși în piețele Ierusalimului, și
acestea se vor umple de băieți și fete, care se vor juca în piețele
lui”.
Înțeleptul Solomon ne învață că este timp în viața
pământească pentru toate: „Pentru orice lucru este o clipă
prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme
este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să
dănţuieşti” (Ecclesiastul 3, 1-4).
Găsim referințe biblice la diferite activități ce astăzi
constituie probe sportive redutabile:
Oina: „Iată că Domnul te azvârle dintr-o singură
aruncătură, te strânge cu o singură strângere. El te înfășoară și
te rostogolește ca pe un ghem pe un câmp întins” (Isaia 22, 17-
18); 
Înotul: „Şi va întinde mâinile sale, precum înotătorul le
întinde ca să înoate (Isaia 25, 11); 
Tir: „Iar eu voi slobozi într-acolo trei săgeţi, ca şi cum aş
trage la ţintă” (I Regi, 20, 20).
Mărturisirea credinței-două
lumi diferite
1.  Sfântul Mucenic Gheorghe a trăit în secolul III, de mic s-a
antrenat pentru a deveni un sportiv de excepție a acelor vremuri. S-
a întrecut pentru a-şi dovedi vitejia la luptă, la aruncarea discului
şi a suliţei şi la cursele de care. Astfel ajunge un bun soldat și viteaz
în luptă, iar prin osteneala sa, pricepere și destoinicie, s-a făcut
prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurta vreme, a cucerit
cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în
garda împăratului  Dioclețian.
2. Tenismena Simona Halep are în palmaresul său sportiv
multe victorii. Pregătindu-se încă din copilărie, a avut un progres
uimitor în tenis, devenind un model în domeniu. A fost mereu
disciplinată și sârguincioasă, s-a pregătit cu atenție și perseverență,
atât în școlile pe care le-a urmat, cât și pe terenul de tenis.
Simona a mărturisit credința și dragostea față de
Dumnezeu și de Maica Domnului, dar și autocontrolul
dobândit prin antrenament și interesul pentru psihologie
au făcut din ea, cu timpul, sportiva de mare ținută de
astăzi. Ea nu se teme să mărturisească în public credința,
prin semnul Sfintei Cruci, mulțumind lui Dumnezeu
pentru victoriile sale.
Concluzii
Sport poate să facă oricine. Cu trupul, cu mintea, cu
sufletul. Sau cu toate laolaltă. De la terenul de tenis la tabla de
șah, de la maratonul alergătorului la cel al pustnicului, liantul
rămâne... Spiritul sportiv.
Prin fairplay, abnegație și perseverență, ne autodepășim,
dar respectăm și depășirea de sine a celui cu care ne comparăm.
Fără spirit sportiv nici o întrecere nu își atinge cu adevărat
scopul, nu duce nicăieri.
Sportivii care acordă atentie spiritualității – se roagă,
meditează, cred în ,,ceva” au capacitatea de a ajunge mai repede
la starea de flow. Astfel prin rugăciune și meditație îți poți
dezvolta capacitatea de a te detașa, dar în același timp de ați
concentra toată energia într-o anumită direcție, permițându-ți
să prestezi pe teren la cel mai înalt nivel calitativ și tactic.
Bibliografie
1. Buiac Dumitru, Copilul mic , nevoia de
mișcare, Editura Eitis, București, 1994.
2. Prof. univ. dr. Nanu Liliana, Metodica Predării
gimnasticii, Editura Șoimu.
3. Idem, Tehnica și metodica mișcărilor în
gimnastica ritmică, Editura Șoimu, Galați
2006;
4. https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-i-a-aco
rdat-simonei-halep-crucea-patriarhala
5. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-
sfantului-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-
de-biruinta

S-ar putea să vă placă și