METODOLOGIA JURIDICĂ

1. Consideraţii generale

• “metodă” vine de la grecescul “methodos” care

înseamnă “cale”, “drum”, dar şi “mod de expunere”
• gândirea ştiinţifică acţionează pe bază metodică,
folosește diverse metode de cercetare
• pentru a cunoaşte, explica şi interpreta fenomenului
juridic (dreptul) este necesar să existe o metodologie
corespunzătoare, pentru a înţelege ştiinţific diferite
aspecte ale dreptului precum funcţiile, esenţa,
conţinutul, forma dreptului, dar şi a legăturile între
drept şi societate.
 1. Consideraţii generale
• definția metodologiei juridice
“un sistem de factori cu relativă constanţă într-un număr
mare de metode, factori care au ca obiect relaţiile ce
se stabilesc între diferite metode în procesul
cunoaşterii fenomenului juridic”
- factori cu relativă constanţă = conţinutul metodologiei
juridice, adică principiile, normele metodologice
- relaţiile ce se stabilesc între diferite metode în procesul
cunoaşterii fenomenului juridic = obiectul
metodologiei juridice
 1. Consideraţii generale
• sistemul metodologiei juridice de cercetare
ştiinţifică nu presupune valorizarea unei
metode mai mult decât o altă pentru că fiecare
metodă aduce aportul său specific în
cercetarea științifică a dreptului
• metodele de cercetare științifică a dreptului nu
sunt folosite, de regulă, individual, ci
colaborează între ele pentru a putea fi explicat
cât mai bine orice fenomen juridic
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• A. Metoda logică
- dreptul = ştiinţă eminamente deductivă
- argumentarea logică – cerință sine qua non și pentru
teoria și pentru practica dreptului
- știinţă eminamente sistematică = dreptul poate fi privit
ca o “matematică a ştiinţelor sociale”
- metoda logică în drept = totalitatea de procedee şi
operaţiuni metodologice şi gnoseologice specifice prin
care se poate afla structura şi dinamica componentelor
sistemului juridic
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice
- cel ce face o afirmaţie în drept trebuie să o probeze, să o dovedească

Ex. Codul de procedură civilă

• Art. 249 Sarcina probei
Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de
cazurile anume prevăzute de lege.
• Art. 250 Obiectul probei și mijloacele de probă
Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori,
prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau
obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin
cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
• Art. 251 Lipsa îndatoririi de a proba
Nimeni nu este ținut de a proba ceea ce instanța este ținută să ia cunoștință din
oficiu. (ex. actele normative)
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice
Ex. Codul de procedură penală
• Art. 99 Sarcina probei
(1) În acțiunea penală sarcina probei aparține în principal
procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile ori, după caz,
procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana
vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate
de exercițiu restrânsă.
(2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție,
nefiind obligat să își dovedească nevinovăția, și are dreptul de a nu
contribui la propria acuzare.
(3) În procesul penal, persoana vătămată, suspectul și părțile au
dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice
Art. 97 Proba și mijloacele de probă
(1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței
sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la
cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care
contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:
• a) declarațiile suspectului sau ale inculpatului;
• b) declarațiile persoanei vătămate;
• c) declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente;
• d) declarațiile martorilor;
• e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii,
mijloace materiale de probă;
• f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.
(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă.
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• semnificație logică juridică

– în sens restrâns = logica normelor juridice
– în sens larg = elementele constructive de
argumentare juridică
• sunt folosite elemente specifice logicii formale, nu
sunt create unele specifice pentru drept.
• ajută nu cercetătorul dreptului, creatorul dreptului, ci
şi pe practicianul dreptului
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• B. Metoda comparativă
• comparaţia = o operaţie ce urmăreşte
constatarea unor elemente identice sau
divergente la două fenomene
• compararea sistemelor de drept ale diverselor
state, a trăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi
normelor acestora = foarte utilă în procesul
metodologic de studiere a fenomenului juridic.
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice
• Reguli pentru utilizarea metodei comparative:
– prima regulă - Se va compara numai ceea ce este comparabil,
compatibil;
– a doua regulă - Termenii supuşi comparaţiei se vor considera în
conexiunile lor reale, în contextul social, politic, cultural în care au
apărut, etc.
– a treia regulă - Se va ţine seama nu numai de sensul iniţial al normei, ci
şi de evoluţia în timp a normei, mai ales dacă a supravieţuit unor
perioade social-istorice diferite.
• metoda comparativă are un rol esenţial în:
– stabilirea tipologiilor juridice
– ajută procesul de legiferare,
– ajută procesul de aplicare a dreptului
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• C. Metoda istorică
- evenimentele istorice, succesiunea lor
determină întotdeauna şi modificări în
conţinutul reglementărilor juridice
- se au în vedere:
- arii, zone, regiuni de cultură şi civilizaţie juridică
(orizontal-geografic), cât şi
- epoci, stadii, trepte de cultură şi civilizaţie juridică
(vertical-istoric).
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• D. Metoda sociologică
- toate fenomenele juridice fiind şi fenomene sociale
- sociologia va aduce o viziune nouă şi asupra
dreptului definindu-l ca un fapt social, nu divin,
natural
- Sociologia juridică se dezvoltă la începutul sec. XX -
Eugen Erlich, “Bazele sociologiei dreptului”, 1913,
la noi – principal exponent Dimitrie Gusti
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice
- metode specifice sociologiei, cercetărilor sociologice: sondajul de
opinie, ancheta sociologică, observaţia, interviul, chestionarul etc.
- sociologia juridică ajută cercetarea ştiinţifică a fenomenului juridic în
domenii precum:
- legiferarea (domeniul creării dreptului);
- cunoaşterea actelor normative (legilor în sens larg) de către
cetăţeni şi organele de stat;
- poziţia subiecţilor raporturilor sociale faţă de reglementările
juridice în vigoare;
- cercetarea cauzelor concrete ale încălcării normelor juridice;
- fixarea limitelor de reglementare juridică şi a sferei extrajuridice;
- stabilirea formelor extrajuridice de influenţare a conduitei umane.
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• E. Metodele cantitative
- “jurometria”, în care se pleacă de la cazuistică,
în termeni cantitativi, pentru a se descifra,
explica şi propune anumite decizii pe plan
juridic, în cadrul creării şi perfecţionării
legislaţiei
- folosirea calculatoarelor în raport cu
fenomenul juridic
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• Informatica juridică pe plan mondial este

orientată spre următoarele direcţii:
- elaborarea şi sistematizarea legislaţiei;
- evidenţa legislativă;
- evidenţa practicii judiciare (jurisprudenţei);
- stocarea şi sistematizarea informaţiei ştiinţifice
juridice;
- evidenţa criminologică.
 2. Metodele cercetării ştiinţifice juridice

• Metodele cantitative contribuie efectiv la:

- perfecţionarea legislaţiei,
- sporirea eficienţei sociale a reglementărilor
juridice,
- îmbunătăţirea activităţii practice de aplicare a
dreptului