Liceul Tehnologic „Tudor Vladimirescu”

HOLOCAUST
Elev: Neniță Iulia
Clasa: a XI-a A
 Plan de prezentare

Holocaustul în România Victimele și numărul

celor decedați

Holocaustul: Omorul pe scară Marșurile morții:

informații generale industrială 1944-1945
01.
Holocaustul
Informații generale
 Termenul de holocaust definește
procesul uciderea a aproximativ șase
milioane de evrei, de toate vârstele,
majoritatea din Europa, în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, ca parte
din „soluția finală a problemei evreiești”,
programul de exterminare a evreilor,
plănuit și executat de regimul
național-socialist din Germania, condus
de Adolf Hitler și de colaboratorii
acestuia.
 O definiție mai largă a
Holocaustului cuprinde și victimele
care nu erau evrei, cum ar fi romii,
polonezii, alte grupuri etnice slave, și
pacienți ai Action T4, uciși deoarece
erau bolnavi mintal sau aveau
handicap fizic și persoane cu altă
orientare sexuală non-heteronormativă.
O definiție și mai largă include
cetățeni sovietici, prizonieri de război,
homosexuali, martori ai lui Iehova,
negri, adversari politici ai naziștilor, și
membri ai altor grupuri mai mici.
 Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a
unui eveniment mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare
europene.
Uciderile au fost comise în toată Europa ocupată de germani, precum și în
Germania Nazistă propriu-zisă și în teritoriile controlate de aliații acesteia. Circa
42.500 de centre de detenție au fost utilizate la concentrarea victimelor în
scopul comiterii de încălcări flagrante ale drepturilor omului. Peste 200.000 de
oameni se estimează că au comis crime asociate Holocaustului.
02.
Holocaustul
în România
 Holocaustul în România
denumește prigoana și exterminarea
evreilor în teritoriile controlate de
statul român între anii 1937 și 1944,
adică de la primele legi anti-evreiești
ale guvernului Octavia Goga și până la
lovitura de stat din 23 august 1944.
 Înaintea alianței dintre România și
Germania nazistă (octombrie 1940),
societatea românească, precum și
celelalte societăți europene ale vremii,
cuprindea un mare număr de evrei
integrați, care nu mai practicau
iudaismul decât în marele ocazii
(nașteri, bar-mițva, căsătorii, decese)
dar și minorități tradiționaliste
religioase, trăind separat de restul
populațiilor, mai ales în nordul și
răsăritul țării, în ștetle rurale sau
ghetoruri urbane.
 Ca în restul Europei vremii, opinia publică era traversată de curente mai mult
sau mai puțin antisemite, având rădăcini fie religioase, fie economice, fie politice.
După marea criză economică din anii 1930, curentele antisemite din
România au câștigat teren, evreii fiind socotiți principalii responsabili, mai ales în
clasa medie sărăcită (țărani mici proprietari, meșteșugari, salariați ai marilor
întreprinderi și ai administrațiilor), care adera la tezele lui Octavian Goga sau ale
Legionarilor pentru care evreii sunt „străini de neam” și trebuie „dați afară”.
03.
Omorul la scară
industrială
 Utilizarea lagărelor de exterminare
echipate cu camere de gazare pentru
exterminarea sistematică în masă a
oamenilor a fost o trăsătură fără
precedent a Holocaustului.
Ele au fost construite cu scopul
expres de a ucide milioane de oameni, în
principal prin gazare. Instalațiile
construite în scopul exterminării în
masă au rezultat din experimente
anterioare efectuate de naziști cu
gazele otrăvitoare în timpul
programului secret Action T4 de
eutanasiere a bolnavilor psihic.
04.
Victimele și
numărul celor
decedați
01.
Evreii
După 1945, cifra cel mai
des folosită pentru numărul
de evrei uciși a fost cea de
șase milioane.
02.
Homosexuali
Între 5.000 și 15.000 de
homosexuali de naționalitate
germană se estimează că au
murit în lagăre de
concentrare.
03.
Polonezi
Aproximativ trei milioane
de cetățeni polonezi neevrei
au murit în timpul războiului.
04.
Romi
Numărul morților a fost de
cel puțin 130 000 din cei
aproape un milion de romi
din Europa controlată de
naziști.
05.
Marșurile morții:
1944-1945
 Până la sfârșitul lui 1944, soluția
finală fusese derulată. Acele
comunități evreiești ușor accesibile
regimului nazist fuseseră exterminate
în proporții de la peste 90% în
Polonia, până la aproximativ 25% în
Franța. În luna mai, Himmler anunța
într-un discurs că „problema evreiască
din Germania și din țările ocupate a
fost rezolvată”.
 Pe măsură ce armata sovietică,
pătrunsă în Polonia, se apropia, lagărele din
estul Poloniei au fost închise, deținuții
acestora evacuați în vest, în lagăre mai
apropiate de Germania.
Auschwitz însuși a fost închis când
sovieticii au înaintat pe teritoriul Poloniei.
Ultimii 13 prizonieri, toți femei, au fost uciși
la Auschwitz II la 25 noiembrie 1944;
documentele arată că au fost unmittelbar
getötet ("omorâte nemijlocit"), doar felul
omorului nefiind clar: prin gazare sau
altfel.
 Cel mai mare și cunoscut dintre aceste marșuri ale morții a avut loc în
ianuarie 1945, când armata sovietică a avansat în Polonia.
Cu nouă zile înainte ca sovieticii să ajungă la Auschwitz, SS a scos
60.000 de prizonieri din lagăr către Wodzislaw, la 56 km distanță, unde
au fost urcați în trenuri de marfă spre alte lagăre. Aproximativ 15.000 au
murit pe drum.
 Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust#Mar%C8

%99urile_mor%C8%9Bii_(1944_%E2%80%93_19
45)
 ro.wikipedia.org/wiki/Holocaustul_în_România
 https://www.pexels.com/ro-ro/cauta/holocaust/
Vă mulțumesc pentru atenție!