Tema 2.

Conceptualizarea noţiunii
de inovaţie
Conținut:
1.Definiţiile inovaţiei
2.Clasificarea inovaţiilor în dependenţă de diverse
criterii
3.Definiţia inovaţiei prin prisma schimbării
4.Cinci tipuri de schimbări după J. Schumpeter
5.Definirea produsului inovativ după standardele
internaţionale din seria ISO 9000
 1. Definiţiile inovaţiei
O inovație este crearea (invenția), introducerea
(lansarea) și difuzarea cu succes (adoptarea) de
produse, servicii, sisteme, procese sau chiar modele
de afaceri, care sunt noi din perspectiva organizației
și / sau a utilizatorului.
 Definițiile inovării

Inovaţia este considerată, în general, drept motorul principal al creşterii economice

în economia globală de astăzi.
Inovaţia a fost definită în multe moduri diferite de către diferiţi specialişti, fără să
existe o definiţie general acceptată.
În DEX online se menţionează că inovaţia este:
"1) o noutate, schimbare, prefacere, sau
2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul
îmbunătăţirii (productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării
soluţiilor aplicate".
Dicţionarul Merriam-Webster Online prezintă o definiţie cu sens larg a inovaţiei:
"1) introducerea a ceva nou, sau
2) o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou". Inovarea este un proces
(acţiunea de a inova), iar inovaţia este rezultatul unui proces de inovare.
Există şi opinia că inovarea este atât un proces, cât şi rezultatul acestui proces,
adică există o polisemie a termenului.
 Definițiile inovării
P. Drucker în cartea sa “Inovaţia şi sistemul antreprenorial” a
determinat că inovaţia este instrumentul specific al sistemului
antreprenorial. Inovaţia reprezintă procesul permanent de
căutare a schimbării, reacţionarea adecvată la această
schimbare şi exploatare acesteia (a schimbării) ca pe o ocazie.
O definiţie cuprinzătoare a inovaţiei, care încorporează atât
produse (şi servicii) cât şi procese (în marketing, în sisteme şi
operaţionale) a fost formulată de G. Pinchot şi R. Pellman
(1999): "inovaţia este atât crearea, cât şi aducerea în utilizare
profitabilă a unor noi tehnologii, noi produse, noi servicii, noi
idei de marketing, noi sisteme şi noi căi de operare".
2. Clasificarea inovaţiilor în dependenţă de
diverse criterii
Manualul OSLO propuneclasificarea inovaţiilor în
patru categorii:
1) inovaţia de produs;
2) inovaţia de proces;
3) inovaţia de marketing;
4) inovaţia organizaţională
 Inovaţie de produs
O inovaţie de produs este "introducerea unui bun sau
serviciu care sunt noi sau îmbunătăţite semnificativ în ceea
ce priveşte caracteristicile lor sau utilizările intenţionate".
Acestea includ îmbunătăţiri semnificative ale specificaţiilor
tehnice, componentelor şi materialelor, ale software-ului
încorporat, ale atitudinii prietenoase faţă de utilizatori sau ale
altor caracteristici funcţionale. Inovaţiile de produs pot utiliza
noi cunoştinţe sau tehnologii, sau se pot baza pe noi utilizări
sau combinaţii ale cunoştinţelor şi tehnologiilor existente.
Termenul produs se foloseşte pentru a acoperi atât bunuri,
cât şi servicii.
 Inovaţia de proces
Inovaţia de proces este implementarea unei metode noi
sau îmbunătăţite semnificativ de producţie (de exemplu
noi procedee de fabricaţie sau fluxuri tehnologice) sau
unei metode noi de livrare. Aceasta include schimbări
semnificative în tehnici, echipamente şi/sau ale software-
ului.
Rezultatul inovării de proces trebuie să fie semnificativ în
ceea ce priveşte: nivelul producţiei, calitatea produselor
sau reducerea costurilor de producţie şi distribuţie.
 Inovaţia de marketing
Inovaţia de marketing este implementarea unei noi
metode de marketing, care implică schimbări semnificative
ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode
de vânzare, de plasare a produsului, de promovare a
produsului sau în privinţa politicii de preţuri. Inovaţiile de
marketing au scopul de a satisface mai bine necesităţile
clienţilor, urmăresc deschiderea de noi pieţe sau o
poziţionare nouă a produselor firmei pe piaţă, cu
obiectivul de a creşte vânzările firmei.
 Inovaţia organizaţională
Inovaţia organizaţională este implementarea unei
noi metode de organizare în practicile de afaceri ale
firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în
relaţiile externe ale firmei. O astfel de inovaţie
urmăreşte creşterea performanţelor firmei prin
reducerea costurilor administrative sau ale
tranzacţiilor, îmbunătăţirea satisfacţiei la locurile de
muncă (şi astfel a productivităţii forţei de muncă)
sau reducerea costurilor de aprovizionare.
 Clasificarea inovațiilor după Schumpeter
Una dintre clasificările timpurii ale tipurilor de inovaţii a fost
elaborată de economistul austriac Joseph Alois Schumpeter (1883-
1950) care deosebeşte cinci tipuri (Schumpeter, J.A.(1934):
a) crearea unor produse noi sau îmbunătăţirea calităţii unui produs;
b) noi metode de producţie care se bazează pe descoperiri ştiinţifice
noi;
c) noi surse de aprovizionare cu materii prime sau semifabricate;
d) crearea unor noi pieţe;
e) apariţia unei noi forme de organizare industrială care să conducă
la crearea unei poziţii de monopol.
 Clasifcarea inovaţiilor din perspectiva avantajelor
Abernathy şi Clark (1985) au evaluat inovaţia din perspectiva avantajelor pe care le
aduce unei organizaţii în raport cu concurenţii săi, rezultând patru tipuri de inovaţii:
a) inovaţii"arhitecturale" (de fond) care recombină anumite componente ale unui
produs sau proces astfel încât să rezulte o nouă "arhitectură". Un exemplu de
inovaţie arhitecturală poate fi înlocuirea oţelului cu materiale plastice, în unele
aplicaţii;
b) inovaţii de "nişă comercială" care permit crearea de noi pieţe prin utilizarea
tehnologiei existente;
c) inovaţii "regulate" (curente) care sunt schimbări incrementale, continue ce au
efecte cumulative semnificative asupra costului şi performanţelor produselor.
Inovaţii curente de perfecţionare continuă au loc în industria automobilelor, a
calculatoarelor etc.;
d) inovaţii "revoluţionare" (de ruptură) care produc tehnologii sau produse
complet noi,implicând schimbări radicale ("de ruptură") ale unor industrii sau
crearea de industrii noi. Apariţia compact-discurilor audio (CD) este, în raport cu
banda magnetică, o inovaţie revoluţionară.
 Cei '4P" ai inovaţiei
Francis, D. şi Bessant, J. (2005) propun patru categorii de
inovaţii (cei '4P" ai inovaţiei):
• P1, inovaţia de produs;
• P2, inovaţia de proces;
• P3, inovaţia de poziţionare a firmelor sau produselor;
• P4, inovaţia de paradigmă.
Aceste patru categorii de inovaţii nu sunt strict distincte,
ci au graniţe fuzzy (vagi). Cei "4P" ai inovaţiei permit
examinarea spaţiului de oportunităţi pentru inovare. 
 Inovaţia de poziţionare

Inovaţia de poziţionare este o schimbare a contextului în

care sunt livrate produsele şi nu afectează semnificativ
compoziţia sau funcţionalitatea produsului. De exemplu,
introducerea unui produs bine definit într-o nouă piaţă
reprezintă o inovaţie de poziţionare. Trăsătura principală a
strategiei de poziţionare inovativă a produselor este
managementul identităţilor, prin publicitate, marketing,
media şi ambalaje. Inovaţia de poziţionare poate schimba
caracteristicile unei pieţe existente sau poate crea o piaţă
complet nouă, care nu exista anterior. 
 Inovaţia de paradigmă
Inovaţia de paradigmă. Termenul de paradigmă şi-a găsit locul în
vocabularul managementului organizaţiilor în expresii ca "schimbare de
paradigmă" sau "ruptură de paradigmă". Expresiile sunt înţelese, în
general, pentru a implica faptul că un sistem tradiţional de convingeri-
vechea paradigmă- a fost înlocuit cu un nou mod de înţelegere, o nouă
paradigmă. Inovaţia de paradigmă este o schimbare a modelelor mentale
de acţiune pentru rezolvarea problemelor asociate cu inovarea unui
produs sau serviciu particular. Exemple de inovaţii de paradigmă care
redefinesc în mod radical natura organizaţiei şi politicile de management
pot fi: schimbarea practicii de management, înlăturarea stilului autoritar,
introducerea stilului participativ, abordări bazate pe echipe.Un exemplu
de inovaţie de paradigmă este dezvoltarea soluţiilor prin Internet pentru
multe domenii, cum sunt activităţile bancare, asigurări, voiaj etc.
 Inovaţii incrementale şi inovaţii radicale
Termenii inovaţii incrementale şi inovaţii
radicale sunt diferenţiaţi frecvent în funcţie de
gradul de schimbare necesar pentru implementarea
inovaţiei, de nivelul de intensitate tehnologică.
 Inovaţiile radicale
Inovaţiile radicale (de ruptură, breakthrough innovation (l.engl.)) produc soluţii cu
totul noi pentru sisteme,procese,produse sau servicii,care se dezvoltă într-o nouă
afacere, pot cauza schimbări majore într-o întreagă ramură industrială sau pot pune
bazele unei noi industrii, însoţită de crearea unor noi pieţe. Inovaţiile radicale asigură o
valoare pentru clienţi substanţial mai mare, aceasta din urmă fiind o dimensiune a
noutăţii. Exemple de inovaţii radicale sunt: laserul, fibrele optice, industria computerelor,
radarul etc. 
Inovaţiile radicale de produs descriu un produs a cărui utilizare intenţionată,
caracteristici de performanţă, atribute, proprietăţi ale construcţiei sau utilizare a
materialelor şi componentelor se deosebesc semnificativ în comparaţie cu produsele
executate anterior. Astfel de inovaţii pot implica tehnologii radical noi sau se pot baza pe
combinarea tehnologiilor existente în noi utilizări.
Inovaţiile radicale se caracterizează prin următoarele:
a) performanţa produsului se îmbunătăţeşte de 5...10 ori faţă de produsele similare
existente;
b) se creează premize pentru reducerea cu 30...50% şi peste a costurilor;
c) produsele au caracteristici de performanţă noi pe plan mondial. Actualmente,
cercetătorii sunt departe de un consens referitor la definiţia formală a inovaţiilor
radicale.
 Inovaţiile incrementale 
Inovațiile incrimentale implică "adaptarea, rafinarea, simplificarea şi îmbunătăţirea
produselor existente şi/sau a sistemelor de producţie şi de distribuţie existente. Inovaţiile
incrementale au fost definite de Banbury şi Mitchell (1995) ca" rafinări şi extinderi ale
proiectelor stabilite care conduc la beneficii substanţiale de preţ sau funcţionale la
utilizatori". Inovaţiile incrementale sunt, de regulă, îmbunătăţiri minore ale produselor şi
proceselor existente. Inovaţia incrementală a unui produs sau serviciu se referă la un
produs/serviciu existent, ale cărui performanţe au fost intensificate sau îmbunătăţite în
ciclul de viaţă, de la o versiune la alta. Un produs simplu poate fi îmbunătăţit prin utilizarea
unor componente sau materiale cu performanţe mai înalte, în timp ce un produs complex,
format din mai multe subsisteme tehnice integrate, poate fi îmbunătăţit prin schimbări
parţiale aduse unuia dintre subsistemele sale. Inovaţiile incrementale pot consta şi din
extinderea liniilor de producţie existente, crearea de familii de produse sau extinderea
funcţiunilor produselor existente prin adăugarea de funcţiuni complementare. Inovaţiile
incrementale au caracter continuu (spre deosebire de cele radicale care sunt discontinue)
şi o frecvenţă relativ mare, în vederea satisfacerii necesităţilor percepute pe piaţă, însă
asigură firmelor câştiguri mai mici în comparaţie cu inovaţiile radicale. Categoria inovaţiilor
incrementale include şi inovaţii "imitate", similare cu cele ale concurenţilor,care sunt noi
pentru firmă,însă nu sunt noi pentru piaţă. Inovaţiile imitate au de obicei o inovativitate
tehnologică scăzută şi o inovativitate de piaţă mai redusă.
 4. Cinci tipuri de schimbări
după J. Schumpeter
Schumpeter a identificat inovația drept dimensiunea critică a
schimbărilor economice.
El a susținut că schimbarea economică se învârte în jurul inovației,
activităților antreprenoriale și puterii pieței.
El a căutat să demonstreze că puterea de piață originată de inovație
poate oferi rezultate mai bune decât concurența invizibilă și prețul.
El a susținut că inovația tehnologică creează adesea monopoluri
temporare, permițând profituri anormale care vor fi în curând concurate
de rivali și imitatori. Aceste monopoluri temporare erau necesare pentru
a oferi un stimulent firmelor pentru a dezvolta noi produse și procese.
 Cinci tipuri de inovații care definesc actul
antreprenorial, după Schumpeter
Schumpeter identifică următoarele cinci tipuri de inovații care definesc actul antreprenorial:
1. Produs: introducerea unui bun bun - care este unul cu care consumatorii nu sunt încă
familiarizați - sau a unei noi calități a unui bun.
2. Proces: Introducerea unei noi metode de producție, care nu este încă testată prin
experiență în ramura de producție în cauză.
3. Model de afaceri: deschiderea unei noi piețe, adică o piață în care ramura specială de
producție a țării în cauză nu a intrat anterior, indiferent dacă această piață a existat sau nu
înainte.
4. Sursa aprovizionării: cucerirea unei noi surse de aprovizionare cu materii prime a
jumătăților de produse fabricate, din nou, indiferent dacă această sursă există deja sau
trebuie mai întâi creată.
5. Fuziuni și dezinvestiri: Realizarea noii organizații a oricărei industrii, cum ar fi crearea unei
poziții de monopol (de exemplu prin încredere) sau rupere a unei poziții de monopol.
I. Schumpeter a formulat aceste dispoziții încă din 1911. Mai târziu, în anii 30, a introdus
conceptul de inovație, interpretându-l ca o schimbare pentru a introduce și utiliza noi tipuri de
bunuri de larg consum, vehicule noi de producție și transport, piețe și forme de organizare în
industrie.
 5. Definirea produsului inovativ după
standardele internaţionale din seria ISO 9000
În conformitate cu standardul internațional ISO 9000: 2008,
produsul este rezultatul unui proces (proces de afaceri /
proces inovator), adică setul de activități legate de afaceri
sau interacțiunea acestora, care convertește intrările în ieșiri.
În acest fel, există 4 categorii de produse inovatoare:
- Servicii (de exemplu, transport);
- Software (ca exemplu: software de calculator, dicționar);
- Hardware (ca exemplu: partea mecanică a motorului);
- Materiale prelucrate (ca exemplu: lubrifiant).
Funcţiile unui produs inovativ sunt evaluate (cantitativ, dar
nu numai), prin intermediul caracteristicilor produsului.
Există patru categorii de caracteristici: tehnice,
economice, psiho-senzoriale şi estetice.
Caracteristicile tehnice care se iau în considerare în mod
curent, pentru produse din toate categoriile, sunt:
– soluţia constructivă;
– natura şi structura materialelor;
– gabaritul produsului;
– precizia şi siguranţa în funcţionare;
– caracteristicile ergonomice (comoditatea în exploatare).
Caracteristicile economice sunt cele care se
materializează, direct sau indirect, în bani.
Principalele caracteristici economice sunt:
– randamentele şi consumuri specifice;
– indicatori de utilizare intensivă ;
– grad de automatizare şi cibernetizare;
– cheltuieli de întreţinere;
– cost iniţial.
Calitatea, aşa cum este definită de norma ISO 9000, este o noţiune
complexă, dinamică, cu un grad mare de generalitate şi foarte
adesea greu cuantificabilă. Ea se poate exprima prin funcţiile
produsului, anume:
• funcţia principală - cea pentru care este conceput (şi cumpărat)
produsul. Intotdeauna, un produs are o singură funcţie
principală.
• funcţiile auxiliare - cele care decurg din utilizarea produsului sau
care sunt necesare la realizarea funcţiei principale.
• funcţiile de vânzare - funcţiile al căror rol este de a facilita
alegerea cumpărătorului sau de a-l incita să cumpere.
• funcţiile inutile - cele care nu joacă nici un rol, existând ca urmare
a unor imperfecţiuni de proiectare sau realizare a produsului .
Caracteristicile sociale se referă la:
– utilitatea produsului;
– efectele pe care le are utilizarea lui asupra mediului ambiant
Între caracteristicile psiho-sensoriale şi estetice, care
prezintă o importanţă mai mare în cazul produselor care
se vând ca bunuri de consum menţionăm:
– aspectul exterior;
– finisarea;
– concordanţa cu moda (element valabil nu numai în
vestimentaţie ci şi la modelul unui automobil, al unui
casetofon sau al mobilei);
– confortul pe care il asigură, ca atare sau în exploatare.
 Criterii de diferenţiere a invenţiei şi inovaţiei
Criteriu Invenția
Unde este Oriunde: în instituţii
realizată? academice şi de cercetare,
precum şi la întreprinderi şi
trusturi, inclusiv IMM
Cine o Inventatorul: un cercetător, o
ectuează? echipă de cercetare, o
întreprindere
Profi lul O minte deschisă şi curioasă
rolului cu abilitatea de a combina
diferite concepte şi elemente
şi a produce o idee nouă
Inovația
În special în instituţii/la întreprinderi care oferă
comercializare de idei inedite (implementarea
de noi idei în producţia industrială)
Inovatorul: o persoană care poate fi asociată cu
inventatorul sau nu, o întreprindere care iniţiază
efortul de exploatare a invenţiei şi este
caracterizată prin conştientizarea existenţei unor
riscuri mari şi o atitudine orientată spre
schimbare, deoarece procesul de inovare este
asociat întotdeauna cu componenta de risc
avansat
Combinarea şi punerea laolaltă a unor abilităţi
diferite, incluzând tehnologie şi cunoaştere a
producţiei, cunoaştere a pieţei, resurse
financiare