Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SOCIALIZĂRII ÎN
FORMAREA
PERSONALITĂŢII
DRD Cioinac Nionela
PLANUL LECȚIEI:
1. Socializarea primară
2. Socializarea secundară
3. Socializarea continuă
4. Socializare adaptativă
5. Socialzarea anticipativă
6. Socializare pozitivă
7. Socializare negativă
8. Socializare concordantă
9. Socializare discordantă
10. Resocializarea
11. Desocializarea
TIPURI DE SOCIALIZARE
1. Socializarea primară este socializarea proprie copilăriei şi constă
în transformarea copiilor în fiinţe umane autentice, prin limbaj şi
educaţie, în cadrul familiei. Socializarea primară este cel mai
important factor în vieţile tuturor oamenilor, deoarece transformă
nou născuţii în fiinţe sociale. Acest proces include: (1) stabilirea
poziţiei iniţiale a individului în societate; (2) interioarizarea
adecvată a valorilor şi credinţelor societăţii şi (3) învăţarea pattern-
urilor corespunzătoare de comunicare şi interacţiune cu alţii
2. Socializarea secundară este socializarea, care se produce prin
învăţarea normelor şi valorilor altor instanţe de socializare: şcoala,
grupul de prieteni, grupul de adulţi. Ea se caracterizează prin
neutralitate afectivă, spre deosebire de socializarea primară, care
este profund afectivă. Sunt cazuri în care socializarea secundară a
copilului se poate realiza în spirit familial chiar şi în instanţele
extrafamiliale (case de copii cu atmosferă familială). Se întâlnesc
situaţii în care socializarea în cadrul familiei (primară) este profund
deformată.
TIPURI DE SOCIALIZARE
3. Socializarea continuă este socializarea. care se
realizează de-a lungul întregii vieţi a individului prin
transmiterea şi asimilarea unor modele culturale şi
normative proprii societăţii. Ea reflectă necesitatea învăţării
şi însuşirii permanente a noilor norme şi valori din societate.
4. Socializare adaptativă care conduce la formarea acelor
capacităţi care facilitează integrarea, participarea şi
realizarea socială a unor activităţi într-un cadru
instituţional.
5. Socialzarea anticipativă este socializarea prin care un
individ învaţă valorile, credinţele şi comportamentele unui
grup, din care nu face parte, dar la care doreşte să adere în
viitor. Ea contribuie la realizarea unor schimbări în
atitudinea şi acţiunile acestuia, schimbări necesare pentru a
se adapta noului grup şi pentru a dobândi un nou status.
TIPURI DE SOCIALIZARE
6. Socializare pozitivă – conform cu
valorile, normele şi aşteptările sociale
dezirabile şi promovate de către societate.
7. Socializare negativă este contrară
aşteptărilor, valorilor şi normelor sociale
generale, dar conformă cu cele ale unui
grup sau ale unei socioculturi.
8. Socializare concordantă - conformă cu
valorile şi normele sociale generale.
9. Socializare discordantă – neconformă cu
valorile şi normele generale.
TIPURI DE SOCIALIZARE
10. Resocializarea se referă la învăţarea şi asimilarea unui
nou set de valori, credinţe şi comportamente, total diferite
de cele însuşite anterior, în condiţiile în care un individ îşi
scimbă grupul de apartenenţă sau statusul social. Uneori,
schimbările sunt normale, fireşti (schimbarea serviciului,
dobândirea statusului de părinte), alteori ele pot fi
dramatice (statutul de emigrant sau cel de şomer).
Resocializarea poate fi :
- voluntară (convertire religioasă, supunerea voluntară la
psihoterapie), scopul ei fiind înlocuirea identităţii, a
valoril cu unele noi, schimbarea comportamentului
- involuntară (“reeducare”, “spălarea creierului”, în
închisoare, spitale psihiatrice) si presupune instituirea
unui control total si permanent asupra persoanei (zilnic, în
fiecare clipă).
TIPURI DE SOCIALIZARE
11. Desocializarea presupune izolarea
fizică si socială a unei persoane, ruperea
ei de contextele sociale care i-au
satisfăcut nevoile de interacţiune si i-au
sprijinit statusurile adoptate în vederea
eliminării modelelor de interacţiune si
comportament anterior însuşite (drept
exemplu este individul care se retrage din
societate pentru rugăciune, meditaţie
etc. numit – sihastru).
TIPURI DE SOCIALIZARE
În dependenţă de perioada de vîrstă indetificăm următoarle tipuri de socializare:
1. Socializarea în copilărie implică dobîndirea capacităţii de comunicare şi interacţiune,
competenţei de exercitare a rolului de copil, şcolar, prieten, conştiinţei datoriilor şi
responsabilităţilor cu privire la normativitatea vieţii sociale;
2. Socializarea în adolescenţă are în esenţa ei, un rolanticipativ pregătind tinerii pentru
viitoarele roluri de adult. Mead G.H. a utilizat pentru acest caracter anticipativ noţiune de
„preluarea rolului altuia”.
3. Socializarea în perioada de maturitate este caracterizată, mai ales de experienţele
familiale, ocupaţionale şi culturale dobîndite în contexte particulare de viaţă (de ex.
economic sau politic). Brim O. G. consideră că socializarea adultului are următoarele
traăsături: presupune mai degrabă sinteza „vechiului material decît dobîndirea unuia nou;
implică schimbarea de la un punct de vedere idealist la unul realist; are la bază învăţarea
capacităţii de confruntare cu cerinţe conflictuale; dezvoltă competenţa pentru exercitarea
unor roluri specifice.
4. Socializarea la bătrâneţe presupune „dezangajarea” faţă de rolurile sociale active şi
familiarizarea cu alte roluri participative (în familie, organizaţii cu caracter voluntar, în
activităţi culturale şi chiar productive). Într-o serie de societăţi o mare parte dintre bătrîni
trăiesc izolaţi de societate fără nici-un fel de „angajament social”, situaţie care contribuie la
accelerarea procesului de îmbătrînire şi la accentuarea trăsăturilor determinate de patologia
bătrîneţii.