Comerț

Definire și istorie

Mihailov Anatolie CON-13

 Istoria comerțului
• Privită în contextul său istoric, se remarcă faptul că prezenţa comerţului s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au
început să comunice între ei. Dacă la început, primii oameni se mulţumeau cu puţine lucruri şi se străduiau să-şi producă tot ceea
ce le era necesar, cu timpul, pe măsura dezvoltării civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decît prin
schimb, creîndu-se adevărate curente şi căutări reciproce. Curentele respective au cunoscut o dezvoltare continuă, ajungînd ca în
final să fie soluţionate prin comerţ, produsele excedentare dintr-o familie, colectivitate sau regiune avînd nevoie de un
întreprinzător care să le caute debuşee într-o altă zonă sau colectivitate, unde ele erau deficitare.
• Schimburile care se efectuau la început direct - produs contra produs - constituiau aşa-zisul troc. Într-un asemenea stadiu, pentru
a-şi procura ceea ce avea nevoie, omul ceda din cele ce-i prisoseau altor oameni, care îi dădeau în schimb ceea ce şi ei aveau ca
excedent. Pentru ca acest troc să se poată efectua, era necesar ca trebuinţele sau dorinţele celor interesaţi să coincidă, iar
produsele ce urmau a fi schimbate să fie divizibile sau să aibă o valoare sensibil egală.
• Schimbul a fost mult mai simplu cînd s-a trecut la folosirea unei mărfi intermediare, numită monedă. Trocul s-a descompus
atunci în două operaţiuni: vînzarea şi cumpărarea. Pornind din acest moment, a început adevăratul comerţ.
• Specialiştii în teoria comercială, analizînd evoluţia în timp a schimbului, subliniază faptul că se poate vorbi de o adevărată
civilizaţie comercială, ale cărei începuturi trebuie căutate într-un trecut de peste patru mii de ani. Astfel, China, Mesopotamia,
Europa de Nord făceau încă de atunci comerţ la scară internaţională. Mai multe popoare mediteraneene - cretanii, fenicienii etc. -
au fost, de asemenea, mari navigatori şi negustori, formînd adevărate stabilimente comerciale în Africa, Anglia, Ţările Baltice etc.
Mai tîrziu, grecii şi apoi romanii au constituit veritabile imperii comerciale, profitînd de îmbunătăţirea transporturilor terestre şi
maritime, de crearea şi perfecţionarea continuă a sistemelor monetare, de dezvoltarea schimburilor şi a economiei artizanale.
• A urmat, apoi, pentru Europa, epoca invaziilor barbare şi musulmane care au antrenat puternice sinuozităţi
în dezvoltarea schimburilor, stimulînd apariţia unei economii "domeniale", o economie închisă, în cadrul
căreia fiecare senior din Europa feudală producea tot ceea ce era necesar unei vieţi foarte aspre.
• Începînd cu secolul al XI-lea se poate însă vorbi de o adevărată "revoluţie comercială" , în cadrul căreia
reprezentanţii unor schimburi mai largi şi mai diversificate între domenii şi zone s-au înfruntat cu adepţii
economiei închise, creîndu-se, treptat, puternice centre de producţie şi consum. Dealtfel, în această
perioadă, se poate vorbi de existenţa a doi poli ai comerţului european - zonele mediteraneene şi cele de la
Marea Nordului - care au conturat între ele o zonă comercială ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne,
ţările de pe Rin şi Mosella.
• Revoluţia comercială ce a avut loc începînd cu secolul al XI-lea, prin consecinţele sale asupra schimburilor
domeniale şi crearea zonelor comerciale, face să apară şi negustorul - mercator - care, la început, a fost
itinerant, iar apoi s-a stabilizat în diverse oraşe. Se nasc astfel şi se dezvoltă primele puncte de întîlnire
dintre mărfurile din sud şi cele din nord, care, ulterior, vor ceda locul iarmaroacelor, bîlciurilor şi marilor
tîrguri europene.
• În ansamblul său, societatea s-a transformat continuu, meşteşugarii au vrut să trăiască în oraşe sau în
locurile unde găseau debuşee pentru produsele realizate. Agricultura s-a specializat neîncetat, devenind şi
ea o sursă de produse care, în marea lor majoritate, depăşeau necesităţile familiei şi chiar ale zonei,
trebuind să fie valorificate prin intermediul schimburilor. La finele secolul al XI-lea şi începutul celui de-al
XII-lea, ca urmare a respectivelor modificări în cadrul colectivităţilor, se separă burghezia comercială,
care, realizînd beneficii mai uşor decît meşteşugarii, poate să creeze noi aşezăminte comerciale.