CEREREA DE BUNURI

PUBLICE
Efectuat:Vrabie Natalia
MRU 191 an.2 frecv.zi
Coordonator:Vaculovschi D
  dr. hab., conf. univ.
Bunurile publice sunt o categorie specială de bunuri care respectă 2 principii de bază:
Imposibilitatea excluderii – nu se pot institui restricții cu privire la consumul
acestor bunuri odată ce au fost produse.
Principiul nonrivalității – aceste bunuri nu se epuizează pe măsură ce sunt
consumate.

Aceste caracteristici privesc bunurile publice pure, cum ar fi

Apărarea naţională (o persoană nu poate fi exclusă din sistem şi
nici apărarea uneipersoane nu conduce la faptul că o alta nu ar fi
apărată), sau televiziuneapublică, sau plajele publice sau
drumurile publice. Totuşi o mare parte a bunurilor – care sunt
privite drept bunuri publice – nusatisfac în întregime ipotezele
din definiţie. Acestea formează bunurilepublice impure (mixte) ,
şi pot fi caracterizate de posibilitatea rivalităţii slabe(pe o plajă
nu pot încăpea în acelaşi timp o mare mulţime de
persoane,ambuteiajele de la sfârşit de săptămână la ieşirile din
oraşe, pe drumurilepublice), obligativitatea utilizării sau absenţa
efectului umbră – existenţa efectului de congestie .
.

Tipuri de bunuri economice

bun colectiv (bun social) - bun privat - bun comun - 
bun de tip club - bun public - bun public global - 
bun contabil
bun complementar vs. bun substitutiv
bun liber vs. bun rar
bun durabil - bun perisabil
bun intermediar (bunul producătorului) - bun final
bun de tip capital
bun Giffen - bun inferior - bun normal - bun de lux - 
bun Veblen - bun superior
bun căutat - bun de tip experiență - bun meritoriu - 
bun de tip încredere
Atunci când economiștii descriu o piață utilizând  
modelul cererii și ofertei , ei presupun adesea că drepturile de proprietate
pentru bunul în cauză sunt bine definite și că bunul nu este liber să
producă (sau cel puțin să le ofere încă unui client).

Cele 4 tipuri diferite de bunuri sunt:

1 Bunuri private
2 Bunuri publice
3 Bunuri congestibile
4 Bunuri pentru club
 Factori deformatori ai cererii de bunuri
publice


In faza formularii cererii, cand se subliniaza beneficiile si se neglijeaza costurile,

practic, se creaza o dorinta generala de a spori cat mai mult oferta de bunuri si
servicii publice. Are loc procesul de deviere a perceptiilor de la realitate datorita
unor tipuri de influente distorsionante.1
Asemenea influente provoaca asa-numita inflatie a cererii sau o supra-cerere de
bunuri publice. in aceasta faza cererea este expresia modului de perceptie
generala (QG) a actiunilor de inlaturare a esecurilor pietei prin exA¬tinderea
cererilor de bunuri si servicii publice.
Exista mai multi factori care determina formarea unor perceptii deformate de
acest tip si care duc la umflarea nejustificata a volumului cererilor de buA¬nuri si
servicii publice peste posibilitatile reale de a le satisface prin cresterea ofertei.
Acesti factori au fost definiti, sistematizati de Wolf in diferite grupe, factori care
tin mai mult de mecanismele politicii. in cele ce urmeaza vom reda pe scurt unii
dintre factorii cei mai semnificativi ce tin in principal de latura politica.
1. in cadrul procesului politic, actorii politici, pentru a fi rasplatiti cu un numar
maxim de voturi, fac multe promisiuni privind remedierea neajunsuriA¬lor
pietei, precum si propuneri de solutii legislati. in felul acesta este stimulata
sporirea volumului cererilor de bunuri publice
.

 Non-rivalitatea si non-excludabilitatea fac ca aceste bunuri sa

necesite o atentie speciala. In /primul rand, non-excludabilitatea
creaza tentatia de a consuma bunurile publice in exces sau de a
evita orice plata aferenta lor, de vreme ce persoanele nu pot fi
excluse de la consum. Apoi, nonrivalitatea face ca „mana
invizibila a pietei” sa nu functioneze in cazul acestor bunuri,
pentru ca pretul si consumul lor nu sunt reglate de raportul
cerere-oferta. In cazul bunurilor economice private, odata
cumparat de catre o persoana, bunul respectiv nu mai este
accesibil celorlalte persoane, iar marimea cererii de consum
influemteaza pretul. 
 De exemplu, daca o persoana cumpara un apartament, acesta ii
va apartine si nu poate fi cumparat sau folosit de catre alti
doritori.

Conceptul dconformitate cu prevederile legale, alcătuiesc obiectul
 

exclusiv al proprietăţii publice a unităţilor administrativ – teritoriale şi

trebuie să fie conservate şi păstrate pentru generaţiile e bun public
Domeniul public reprezintă totalitatea bunurilor care, datorită naturii,
destinaţiei, interesului şi importanţei sale publice deosebite, în viitoare.
Din domeniul public al satelor (comunelor), al oraşelor (municipiilor), al
raioanelor şi al unităţii teritoriale autonome fac parte bunurile prevăzute
de prezenta lege, cele prevăzute expres de alte acte legislative, precum
si/sau alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin
decizia consiliului local, daca au fost dobândite de unităţile administrativ-
teritoriale prin modalităţile prevăzute de lege şi dacă nu sunt declarate
prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional. 
.

 O caracteristică notabilă a bunurilor publice este că piețele libere produc

mai puțin din ele decât este de dorit din punct de vedere social. Acest
lucru se datorează faptului că bunurile publice suferă de ceea ce
economiștii numesc problema free-riderului: de ce ar plăti cineva pentru
ceva dacă accesul nu este limitat la clienții plătitori? În realitate, oamenii
contribuie uneori în mod voluntar la bunurile publice, dar în general nu
sunt suficiente pentru a furniza cantitatea optimă din punct de vedere
social.
 În plus, dacă costul marginal al deservirii unui alt client este în esență
zero, este optim din punct de vedere social să oferim produsul la un preț
zero. Din păcate, acest lucru nu creează un model de afaceri foarte bun,
astfel încât piețele private nu au prea multe stimulente pentru a furniza
bunuri publice.
 Sectorul public oferã numeroase bunuri şi servicii pe care le furnizeazã pieţei şi
sectorul privat sau pe care acesta din urmã ar putea sã le asigure dacã nu ar fi
reglementãri contrare. Câteva exemple în acest sens vizeazã învãţãmântul
. superior, colectarea deşeurilor sau producţia unor bãuturi alcoolice. Explicaţia
care stã la baza implicãrii sectorului public în aceste activitãţi se rezumã
la externalitãţi pozitive, la nivelul veniturilor şi la tradiţii.
 Apariţia bunurilor cu externalitãţi pozitive (numite şi bunuri benefice) oferã
avantaje suplimentare societãţii faţã de cele de care beneficiazã direct indivizii.
Astfel, consumatorii individuali sunt dispuşi sã plãteascã mai puţin pentru
aceste bunuri faţã de cât apreciazã societatea în ansamblu. Pentru creşterea
consumului de aceste bunuri, societatea sprijinã fie producãtorul privat, fie
consumatorul şi oferã serviciile la preţuri inferioare pieţei. În aceastã categorie
se includ locuinţele, îngrijirea medicalã, educaţia, muzeele de artã etc.
 Alte bunuri produse de sectorul public au ca scop principal generarea de
venituri. De exemplu, operaţiile şi sistemul de loterie, sau producţia de bãuturi
monopol de stat sunt generatoare de venituri. Dar, dincolo de acest efect, scopul
implicãrii sectorului public în aceste domenii este limitarea criminalitãţii şi
violenţei. De asemenea, colectarea gunoiului reprezintã o activitate cu efect
asupra sãnãtãţii publice. şi exemplele pot continua.
.
 Problema free-riderului este motivul pentru care
guvernul furnizează adesea bunuri publice. Pe de altă
parte, faptul că un bun se întâmplă să fie furnizat de
guvern nu înseamnă neapărat că acesta are
caracteristicile economice ale unui bun public. Deși
guvernul nu poate face un bun excludibil într-un sens
literal, el poate finanța bunuri publice prin
perceperea de impozite pe cei care beneficiază de
bun și apoi oferă bunurile la un preț zero.
 Bunurile publice reprezinta o marfa sau un serviciu care oferit unui
individ ramane disponibil si altor personae, fara cheltuieli
suplimentare. Bunurile publice sunt considerate expresie a
interventiei statului in economie in vederea corectarii esecului pietei.

 Existã trei categorii de bunuri oferite de sectorul

public care fac obiectul procesului de determinare
a pretului:
 a) utilitãtile numite monopoluri naturale
 b) bunurile publice suprasolicitate
 c) alte bunuri si servicii pe care sectorul privat le
oferã în cantitãti insuficiente sau pe care sectorul
public le produce si oferã, prin traditie.