Sunteți pe pagina 1din 16

Managementul riscului financiar

al Grupului PURCARI
Managementul riscului financiar
al Grupului PURCARI
Managementul riscului financiar
al Grupului PURCARI
EVALUAREA INVESTIȚIILOR
Investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență - interese de
participare în entități asociate. Asociații asupra cărora Grupul are o influență
semnificativă, dar nu exercita control sau control comun asupra politicilor
financiare și operaționale. Participațiile în entitățile asociate sunt recunoscute
inițial la cost, care include Costurile tranzacției. Ulterior recunoașterii inițiale,
investițiile în asociați includ cota-parte din profitul sau pierderea și din alte
elemente ale rezultatului global entităților asociate, până la data încetării
influenței
AUDITUL INTERN

Un profesionist competent a fost selectat pentru a


conduce funcția de audit intern, care și-a început
activitatea pe 1 mai 2019. El va raporta direct
Comitetului de Audit și Consiliului de
Administrație.
GUVERNANȚA CORPORATIVĂ

Conducerea societății
Societatea este în prezent administrată de către un Consiliu alcatuit din cinci
administratori, dintre care doi administratori neexecutivi independenți

COMITETUL DE NOMINALIZARE,
COMITETUL DE AUDIT: REMUNERARE ŞI GUVERNANȚĂ
CORPORATIVĂ:
Comitetul de Audit deţine un rol de
monitorizare şi de consultanță, iar Comitetul deţine un rol consultativ şi
misiunea sa constă în monitorizarea misiunea acestuia constă în asistarea
procesului de raportare financiară şi Consiliului în îndeplinirea
asistarea Consiliului în desfășurarea competenţelor sale în ceea ce priveşte
sarcinilor sale în ceea ce priveşte problemele de nominalizare şi de
raportarea financiară, controlul intern remunerare.
şi gestionarea riscului.
CONTROL INTERN

• Grupul a stabilit un sistem de control intern care include


activităţi axate pe prevenirea şi detectarea ineficienţelor şi a altor
nereguli, evaluarea conformității cu procedurile interne,
evaluarea exactității sarcinilor, prezentarea informațiilor
obiective şi recomandărilor către conducerea Societății.

• Sistemul de control intern Purcari ajută Societatea să-și


îmbunătățească eficiența de funcţionare, precum şi să adere la
valorile şi principiile Grupului.
STRATEGII MANAGERIALE
SITUAȚII FINACIARE
 Situațiile Financiare au fost intocmite in conformitate cu Standardele
Internationale de Raportare Financiara („IFRS”) adoptate de Uniunea
Europeana („IFRS-EU”) si cerintele din Legea societatilor comerciale din
Cipru. Cap.113.

 Grupul a aplicat consecvent politicile contabile în toate perioadele


prezentate în situațiile financiare.

 Situațiile financiare consolidate pentru anul încheiat la 31 decembrie 2020


au fost aprobate si autorizate de catre Consiliul de Administratie
Aprecierea generală a principalilor indicatori economico-financiari ai
Grupului Purcari
Denumirea indicatorilor Anul precedent 2019 Anul curent 2020 Abaterea (+/-) Ritmul Creșterii %
Profitul (pierderea) netă, lei -6 854 103 21 654 182 28 508 285 - 
Venitul din vânzări, lei 199 099 390 203 672 077 4 572 687 102,30
Costul vânzărilor, lei 100 153 415 105 886 837 5 733 422 105,72
Profitul brut, lei 98 945 975 97 785 240 -1 160 735 98,83
Rezultatul din activitatea operațională, lei 54 792 715 48 607 050 -6 185 665 88,71
Profitul (pierderea) până la impozitare, lei 48 938 333 70 060 661 21 122 328 143,16
Valoarea medie a capitalul propriu, lei 177 269 754 222 630 377 45 360 623 125,59
Valoarea medie a activelor, lei 354 179 102 381 737 439 27 558 337 107,78
Numerarul în casierie și la conturi curente,
12 573 775 50 788 605 38 214 830 403,92
lei
Rata rentabilității economice % 15 13 -3 86,67
Rata stabilității financiare % 71,69 72,17 0,48 100,67

• În baza datelor prezentate în tabelul, se observă că entitatea a înregistrat o dinamică în anul 2020 față de anul 2019 din perspectiva mai
multor indicatori.
• Observăm majorarea venitului din vânzări cu 4 572 687 lei (2,30%), scăderea profitului brut cu 1 160 735 lei (1,17%), dar totodată și
majorarea costului vânzărilor cu 5 733 422 lei (5,72%), au generat creșterea profitului până la impozitare cu 21 122 328 lei (43,16%), și au
dus la creșterea profitului net cu 28 508 285 lei, înregistrându-se în anul 2020 valoarea de 21 654 182 lei.
• În cursul anului 2020 entitatea a înregistrat o creștere a valorii medii a capitalului propriu de 45 360 623 lei (25,59%) și a valorii medii a
activelor cu 27 558 337 lei (7,78%). Numerarul în casierie și la conturi curente a înregistrat cea mai mare creștere constatată în structura
acestor indicatori, și anume o majorare de 38 214 830 lei (303,92%).
• Rezultatul din activitatea operațională a înregistrat o scădere de 6 185 665 lei (11,29%), cu o valoare de 48 607 050 lei în anul 2020.
• Dacă e să privim din perspectiva ratei rentabilității economice, aceasta înregistrează o scădere de 3 %, și o valoare de 13% în anul 2020.
• Rata stabilității financiare pune niște semne de întrebare înregistrând o valoare de 72,17 % cu 0,48% mai mult decât în perioada anului
2019. Această valoare este considerată peste valorile normale cu circa 6%, punând astfel întreprinderea într-o situație nefavorabilă,
evidențiind caracterul efemer al finanțării.
• Deci, ca rezultat al activității entității pe parcursul anului 2020 a fost unul favorabil, datorită faptului că au crescut veniturile din vânzări,
dar totodată s-au majorat și costul vânzărilor, menținându-se astfel și ducând la înregistrarea unui profit net de 21 654 182 lei.
PERFORMANȚE
PERFORMANȚE
PERFORMANȚE
STEWARDSHIP
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!

S-ar putea să vă placă și