Dezvoltare curriculară şi

învăţarea bazată pe proiecte

Modul 3
DEZVOLTAREA CURRICULARĂ

În majoritatea ţărilor lumii se operează diferenţa

destul de netă între:
"teoria curriculum-ului“ şi "dezvoltarea
curriculară" (engl.'curriculum development')
"teoreticienii" curriculumului şi "proiectanţii" de
curriculum.
Dezvoltarea curriculara isi propune, in esenta, sa
elaboreze si sa testeze – in vederea relativei
oficializari si a generalizarii ulterioare - acele
documente care consemneaza ofertele
educationale si experientele de invatare pe care
scoala le poate propune elevului.
DEZVOLTAREA CURRICULARĂ

Demersuri de construire a curriculumului:

a. Deliberarea curriculară – operaţia de
selectare a criteriilor şi principiilor de
procedură ce reglementează acţiunea
educaţională
b.Negocierea curriculară – proiectarea
curriculară în urma deliberrii, care implică
acordul beneficiarilor proiectului curricular
DEZVOLTAREA CURRICULARĂ

c.Explorarea curriculară – precede construcţia şi

se referă la:
analiza documentelor curriculare anterioare
(care eventual nu mai corespund momentului)
exigenţele curriculumului naţional ca ofertă
oficială, formală
explorarea specificului beneficiarilor
programului curricular
d. Selectarea curriculară – continuă explorarea
curriculară şi presupune deliberarea asupra
elementelor curriculare noi care răspund
nevoilor identificate
DEZVOLTAREA CURRICULARĂ

e. Interpretarea curriculară – trecerea de la

curriculum ca ansamblu de finalităţi şi
conţinuturi, la transpunerea acestora în
programul complex de predare şi învăţare;
presupune decizia cu privire la resursele
metodologice, materiale, umane şi de timp, utile
în parcurgerea curriculumului
f.Adaptarea curriculară – reconfigurarea în
sensul accesibilizării a ofertei curriculare (în
general, pentru întâmpinarea nevoilor
educaţionale speciale)
DEZVOLTAREA CURRICULARĂ

g.Diversificarea curriculară – multiplicarea

manierelor concrete de parcurgere a
curriculumului (simultan sau prin acumularea
experienţelor de adaptare curriculară)
h. Dezvoltarea curriculară – în sens larg – o
consecinţă, dar şi o activitate ”umbrelă” a
celorlalte activităţi curriculare în ansamblu.
Dezvoltarea curriculară se obiectivează în
sporirea bazei de date privind modalităţile de
parcurgere a ofertei curriculare.
Nivele de dezvoltare curriculară şi
etape specifice acestui proces
Dezvoltarea curriculară este o preocupare
prezentă la toate nivelele de definire a
currriculum-ului:
- la nivel naţional (Structura legislativă,
regulamente şi recomandări, alocarea
resurselor)
- la nivel judeţean (Alocarea resurselor,
recomandri şi ghiduri de implementare,
formarea continuă a cadrelor didactice)
Nivele de dezvoltare curriculară şi
etape specifice acestui proces

la nivel şcolar (Coordonarea

programelor de dezvoltare curriculară,
formarea continuă a cadrelor didactice)
la nivelul clasei – (Proiectarea lecţiilor,
identificarea nevoilor, planurile
individuale de educaţie, diferenţierea
curriculară)
Nivele de dezvoltare curriculară şi
etape specifice acestui proces

Procesul de dezvoltare curriculară în

vederea eficientizării programului
educaţional va parcurge următoarele
etape (stadii):
- Analiza
- Elaborarea
- Aplicarea
- Evaluarea
Nivele de dezvoltare curriculară şi etape specifice
acestui proces
Analiza - presupune identificarea specificului situaţiei pentru
care se intenţionează adaptarea curriculară şi formularea
finalităţilor vizate în demersul de adaptare

Elaborarea- descrierea direcţiilor de acţiune şi activităţile de

întreprins, ordinea activităţilor cu eşalonarea lor în timp,
diferitele responsabilităţi ale celor implicaţi şi va anticipa
rezultatele.

Aplicarea – punerea în practică a programelor elaborate

Evaluarea- o validare a progreselor şi nu o judecare a

rezultatelor, o certificare a faptului că optimizările apar în
direcţia aşteptată.
Curriculum-ul la decizia şcolii (CDŞ )– un
domeniu flexibil de dezvoltare
curriculară

Disciplinele opţionale pot fi clasificate

după criteriul integrării ariilor curriculare:
A. Opţionalul la nivelul disciplinei - constă
fie din activităţi, module, proiecte care nu
sunt incluse în programa şcolară avansată
de autoritatea centrală, fie dintr-o disciplină
care nu este prevăzută ca atare în planul-
cadru sau nu apare la o anumită clasă/ciclu
curricular.
Curriculum-ul la decizia şcolii (CDŞ )– un
domeniu flexibil de dezvoltare
curriculară
B.Opţionalul la nivelul ariei curriculare -
presupune alegerea unei teme care
implică cel puţin două discipline dintr-o
arie.
C. Opţionalul la nivelul mai multor arii
curriculare - implică cel puţin două
discipline aparţinând unor arii
curriculare diferite.
Curriculum-ul la decizia şcolii (CDŞ )– un
domeniu flexibil de dezvoltare
curriculară
Componentele unei programe pentru o disciplină
opţională:
- Argumentul. Se va redacta 1/2 - 1 pagină care motivează
cursul propus: nevoi ale elevilor, ale comunităţii locale,
formarea unor competenţe de transfer etc
Obiectivele de referinţă vor fi formulate după modelul
celor din programa naţională (al materiilor de trunchi
comun), dar nu vor fi reluări ale acestora.
Un obiectiv de referinţă este corect formulat dacă, prin
enunţul său, răspunde la întrebarea "ce poate să facă
elevul?". Pentru un opţional de o oră pe săptămână se vor
defini şi urmări 5-6 obiective de referinţă - pe care elevii
urmează să le atingă până la sfârşitul anului.
Curriculum-ul la decizia şcolii (CDŞ )– un
domeniu flexibil de dezvoltare
curriculară
Lista de conţinuturi - cuprinde informaţiile
pe care opţionalul le propune ca bază de
operare pentru formarea capacităţilor
vizate de obiective
Activităţile de învăţare - duc la
dezvoltarea competenţelor propuse
modalităţi de evaluare - vor fi menţionate
tipurile de probe care se potrivesc
opţionalului propus (de ex. probe scrise,
probe orale, probe practice,referat, proiect
etc.).
Curriculum-ul la decizia şcolii (CDŞ )– un
domeniu flexibil de dezvoltare
curriculară

Pentru opţionale care se studiază în mai

mulţi ani se formulează şi Obiectivele
cadru sau competenţele generale.
INTEGRAREA CURRICULARĂ

Literatura pedagogică actuală descrie

integrarea curriculară drept o
modalitate inovatoare de proiectare a
curriculumului, care presupune
sintetizarea şi organizarea didactică a
conţinuturilor din domenii diferite ale
cunoaşterii, astfel încât să se asigure
achiziţia de către elevi a unei imagini
coerente, unitare despre lumea reală.
INTEGRAREA CURRICULARĂ

Valenţe formative ale abordării integrate a

curriculum-ului:
- cei care învaţă identifică mai uşor
relaţiile dintre idei şi concepte, dintre
temele abordate în şcoală şi cele din
afara ei;
-baza integrată a cunoaşterii conduce
la o mai rapidă reactivare a informaţiilor;
- timpul de parcurgere a curriculum-ului
este sporit.
INTEGRAREA CURRICULARĂ

- integrarea curriculară şi în special metoda

proiectelor încurajează comunicarea şi
rezolvarea sarcinilor de lucru prin cooperare;
- în timpul derulării proiectelor se dezvoltă un
“sens al comunităţii” şi o perfecţionare implicită a
modurilor de grupare;
- elevii devin mai angajaţi şi mai responsabili în
procesul învăţării;
curriculum-ul integrat promovează atitudini
pozitive.
cadrul didactic devine un “facilitator” mai mult
decât o sursă de informaţii.
INTEGRAREA CURRICULARĂ

Dificultăţi ale abordării integrate a

curriculumului:
- abilitarea metodologică a cadrelor didactice
pentru integrarea curriculară;
- realizarea unei coordonări corecte între temele
abordate din perspectivă integrată şi temele
abordate clasic;
- stabilirea modalităţilor de evaluare a
performanţelor individuale, mai ales în situaţia
învăţării prin cooperare;
- acomodarea corectă a proiectelor şi abordării
pe teme într-o schemă orară coerentă.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară
Definim paradigmele de integrare
curriculară drept concepţii şi dezvoltări
teoretice, unitare şi coerente în legătură cu
problema conectării conţinuturilor pentru
asigurarea unităţii cunoaşterii.
Modelele de integrare curriculară au o
mai accentuată notă practic-aplicativă şi
pot sugera modalităţi de proiectare
didactică concretă.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară

Literatura pedagogică descrie trei

paradigme de integrare curriculară şi
de obţinere în grade diferite a
conexiunilor tematice între diferite
domenii ale cunoaşterii:
Interdisciplinaritatea
multidisciplinaritatea
transdisciplinaritatea
Paradigme şi modele de integrare
curriculară

A. Paradigma multidisciplinară
reprezintă o formă mai puţin elaborată
a transferurilor disciplinare, în această
abordare,profesorii fiind încă centraţi
pe disciplinele şcolare considerate
separat. Ea implică rezolvarea unei
teme curriculare unice din perspectiva
mai multor domenii de cunoaştere.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară

Modalităţile de predare multidisciplinară

sunt diverse, ele constituindu-se în aşa-
numitele modele de integrare curriculară:
A. Modelul integrării secvenţiale –
presupune integrarea conţinuturilor unei
discipline cu conţinuturile altor discipline
din aceeaşi arie curriculară.
propunătorul facilitează transferul
achiziţiilor învăţate de la un domeniu la
altul, prin comentariile, trimiterile,
întrebările, sarcinile de lucru formulate.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară
B. Modelul curriculum-ului infuzionat -
constă în studierea disciplinelor şcolare
prin prisma unui centru de interes care
poate fi temporar sau permanent şi care
este infuzat în conţinuturile predate.
Acest centru de interes poate fi o
deprindere ce va fi exersată:de
comunicare, scriere, lectură, utilizarea
computerului, formularea şi argumentarea
unei opinii etc.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară
C. Modelul integrării ramificate -
reprezintă o modalitate de planificare
tematică prezentă în special la nivelele
iniţiale de educaţie (preşcolară şi primară)
şi este adesea prezentă în forma de
organizare didactică a centrelor de
învăţare.
Elementul central al acestui model este
tema studiată, iar detalierea experienţelor
de învăţare se face pe disciplinele şcolare
prevăzute în planul de învăţmânt.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară
D. Modelul polarizării conţinuturilor -
implică stabilirea unui nou domeniu de
cunoaştere (eventual opţional), în jurul
căruia, pentru realizarea unor obiective
specifice, sunt polarizate segmente din alte
discipline.
Exemplu: tema “Micii cercetători” în care
dezvoltarea deprinderilor de cercetare
presupune iniţierea de activităţi de
cercetare pe teme specifice unor discipline
şcolare diverse.
Paradigme şi modele de integrare
curriculară

B. Paradigma interdisciplinară - conţinutul a două sau

mai multe discipline de studiu se intersectează pe
suprafeţe de cunoaştere de interes comun
În programele interdisciplinare disciplinele şcolare sunt
identificabile, însă raportarea unei unităţi de conţinut la o
anume disciplină este mai puţin importantă decât în
abordarea multidisciplinară.
Paradigma interdisciplinară este ilustrată de modelul
integrării liniare. În acest model, integrarea
conţinuturilor se face în jurul unor deprinderi de transfer
(abilităţi cognitive, abilităţi de comunicare etc.), a unor
teme mari, de natură interdisciplinară
este foarte potrivit pentru proiectarea intervenţiei
educaţionale diferenţiate şi individualizate cu scopuri
recuperatorii sau de dezvoltare
Paradigme şi modele de integrare
curriculară
C. Paradigma transdisciplinară reprezintă o
abordare globală, deplină a cunoaşterii. Întreg
programul de învăţare este organizat în jurul
nevoilor şi intereselor de cunoaştere ale elevilor.
Transdisciplinaritatea fundamentează învăţarea
pe realitate, favorizează transferul cunoştinţelor
în contexte diverse.
Modelul didactic de integrare transcurriculară a
conţinuturilor este Modelul integrării în reţea, iar
metodologia didactică ce ilustrează această
abordare este învăţarea bazată pe proiect sau
metoda proiectelor. Pornind de la subiectul
proiectului, elevii împreună cu profesorul optează
pentru o reţea de teme şi resurse de studiu
corelate cu tema centrală.