PARTICIPAREA

ROMÂNIEI LA PRIMUL
RĂZBOI MONDIAL
ARIANA COSTEA
XB
 ROMÂNIA PANA LA INTRAREA IN RĂZBOI

România era condusă de regele Carol I de Hohenzollern din 1866. Pentru o perioada indelungată mai
inainte de declasarea primului război mondial, România a fost un aliat al Austro-Ungariei. In
conformitate cu termenii alianței dintre cele două state, România era obligată să intre în război numai
dacă aliatul austro-ungar era atacat. Când a izbucnit războiul, România a considerat că Austria a fost
statul care a declanşat războiul și, prin urmare, Bucureștiul nu era obligat să se alăture efortului de
război al aliatului său. În cele din urmă, România s-a alăturat celor care luptau împotriva Puterilor
Centrale
România și-a negociat cu grijă condițiile pentru intrarea in război de partea Aliaților. Astfel,Bucurestiul
cerea recunoașterea drepturilor României asupra teritoriului Transilvaniei, care fusese incorporat în
Regatul Ungariei în 1867.
Aliații au acceptat condițiile românilor in vara anului 1916. Dacă România s-ar fi alăturat efortului aliat de
război mai devreme în acel an, mai înainte de declanşarea Ofensivei Brusilov, era foarte posibil ca rușii să
fi reușit să obțină o mare victorie. Anumiți istorici militari apreciază că Rusia a întârziat aprobarea
cererilor României, deoarece se temea că va fi pusă în discuție și situația teritoriului smuls din trupul
Moldovei in 1812, Basarabia. Istoricul militar britanic John Keegan afirmă că, mai înainte de intrarea în
război a României, Aliații căzuseră de acord în secret să nu-și onoreze după război angajamentele cu
privire la expansiunea teritorială românească. Guvernul român a semnat un tratat cu Aliații pe 17 august
1916, după care adeclarat război Puterilor Centrale pe 27 august același an. Armata română era destul de
mare - 500.000 de militari, organizați în 23 divizii. Din păcate, armata era incadrată cu puțini ofițeri
profesioniști, era slab pregătită, iar dotarea era insuficientă. Şeful Statului Major German, generalul Erich
von Falkenhayn, a apreciat în mod corect că România este atrasă de o alianță cu Antanta și a făcut planuri
pentru atragerea țării de partea Putrerilor Centrale.
 INTRAREA ROMANIEI IN RAZBOI

• Pe 27 august 1916 trei armate române au trecut la atac traversând Carpatii Meridionali după care au
intrat in Transilvania. Primele atacuri au fost incununate de succes, obligându-i pe austro-ungari să se
retragă, dar, la mijlocul lui septembrie, germanii au transferat pe frontul transilvănean patru divizii,
avansarea românilor fiind oprită. Rușii au deplasat la rândul lor in ajutorul românilor trei divizii, dar
acești militari nu au fost aprovizionați corespunzător.
• Primul contraatac al Puterilor Centrale a fost organizat de generalul August von Mackensen, care a
coordonat o armată multinațională formată din trupe germane,bulgare și otomane. Atacul a fost
declanşat din Bulgaria pe direcția nord pe 1septembrie. Atacul a fost îndreptat dinspre pozițiile de pe
Dunăre spre Constanța.Garnizoana de la Turtucaia, împresurată de trupele bulgaro-germane, s-a
predat pe 6 septembrie.
Pe 15 septembrie, Consiliul român de război a hotărât să suspende ofensiva în Transilvania și să se concentreze pe
distrugerea grupului de armate Mackensen in schimb. Planul, cunoscut sub numele de Ofensiva Flămânda,
presupunea atacarea forțelor Puterilor Centrale printr-o lovitură de flanc și spate, după traversarea Dunării pe la
Flămânda, în timp ce, pe linia principală a frontului, trupele româno-ruse trebuiau să lanseze o ofensivă spre
Cobadin și Kurtbunar. Pe 1 octombrie, 2 divizii româneşti au forțat cursul Dunării la Flămânda și au creat un cap
de pod lat de 14 kilometri și adânc de 4 kilometri. În aceeași zi, diviziile româno-ruse au declanat ofensiva pe
frontul dobrogean,atac care a inregistrat succese limitate. Eşecul incercării de spargere a frontului germano-bulgar
din Dobrogea, combinată cu furtuna puternică din noaptea de 12 octombrie, care a avariat puternic podul de
pontoane de peste Dunăre, I-a făcut pe Averescu să anuleze întreaga operațiune. Consecințele acestui eșec au fost
uriașe pentru tot restul campaniei.
Generalul rus Andrei Medardovici Zaioncikovski și trupele sale au sosit în grabă pentru a întări frontul aliat
româno-rus, în incercarea de oprire a armatei lui Mackensen mai înainte ca acestea să cucerească calea ferată
București -Constanța. Au urmat lupte grele, cu atacuri și contraatacuri viguroase până pe 21 septembrie.
Comanda trupelor germano-austriece din Transilvania era acum asigurată de Falkenhayn (demis din fucția de
sef al Statului Major). El a declanșat propria ofensivå pe 18 septembrie. Primul atac a fost declanşat impotriva
Armatei I românå lãngă orașul Hateg. Atacul a oprit avansarea românilor. După opt zile, două divizii de
vânători de munte germani aproape că au reusit să taie coloanele române în marş lângă Sibiu. Trupele române
au fost nevoite să se retragă în munți, iar germanii au reușit să ocupe Pasul Turnu Roșu. Pe 4 octombrie,
Armata a ll-a română a atacat forțele germane la Brașov dar a fost respinsă, fiind nevoită să se retragă.
Armata a 4-a, care actiona in nordul țărií s-a retras în condițiile în care armata austriacă exercita o presiunele
moderate asupra sa, astfel că, pe 25 octombrie,armata română se afla cu toate efectivele înapoi în interiorul
granițelor naționale.
În Dobrogea, generalul Mackensen a lansat o nouă ofensivă pe 20 octombrie, după o lună de pregătiri atente,
și a trupele amestecate de sub comanda sa au reușit să învingă pe cele ruse. Rușii au fost forțați să se retragă
din Constanta spre Delta Dunării. Armata rusă era nu doar demoralizată, dar și cu proviziile pe sfârşite.
Mackensen a ales să transfere in mare secret o jumate din armata sa lầngă orașul Sviștov (Sistova) din
Bulgaria, pregătindu-se să forțeze cursul Dunării.
CAMPANIA DIN ROMANIA

• Forțele de sub comanda lui Falkenhayn au executat câteva atacuri de probă in trecătorile Carpaților pentru a testa punctele slabe ale
apărării. După câteva săptămâni de concentrare ale celor mai bune trupe ale sale,unitățile de elita Alpen Korps, in fața Pasului Vulcan,
germanii au atacat pe 10 noiembrie i-au impins inapoi pe apărătorii români din munți. Pe 26 noiembrie deja luptele se dădeau în zona de
câmpie. În munți începuseră ninsori puternice, și în scurtă vreme operațiunile militare ar fi trebuit să inceteze. Armata a 9-a germană a
inaintat in celelalte sectoare ale frontului, atacând toate trecătorile Carpaților Meridionali, românii fiind fortați să se retragă constant, in
condițiile în care situația aprovizionăriilor devenea critică.
• Pe 23 noiembrie, cele mai bine antrenate trupe de sub comanda lui Mackensen au traversat Dunărea plecând din două locații de lângă
Svistov.
• Atacul german i-a luat prin surprindere pe români, frontul apropiindu-se rapid de capitala București. Atacul lui Mackensen amenința să
taie în două frontul romànesc, iar noul comandant suprem român, proaspăt avansatul general Constantin Prezan a incercat să organizeze
un contraatac disperat. Planul era foarte curajos, urmând să folosească întreaga rezervă a armatei române, dar avea nevoie pentru reușită
de cooperarea rușilor pentru oprirea ofensivei lui Mackensen, timp in care armata română ar fi trebuit să atace în dreptul joncțiunii dintre
trupele lui Mackensen și Falkenhayn. Numai că armata rusă nu a fost de acord cu planul de luptă și a refuzat să coopereze.
Pe 1 decembrie, armata română a atacat totuşi. Mackensen a reușit să
transfere forțe către frontul atacat al lui Falkenhayn. După oprirea avântului
românesc, germanii au contraatacat in toate punctele. Guvernul și curtea regală
română s-au retras la lași. Bucureștiul a fost ocupat pe 6 decembrie de cavaleria
germană. Numai vremea și drumurile proaste au salvat o bună parte a armatei
române de la incercuire sau distrugere. Totuși, peste 150.000 de soldați români
fuseseră capturati.
Ruşii au fost forțați să trimită întăriri masive pe fontul românesc pentru a evita o
invazie germană în sudul Rusiei. După mai multe lupte de mică amploare, armata
germană a fost oprită din avansare la mijlocul lunii ianuarie 1917. Armata română
continua să lupte, deși cea mai mare parte a teritoriului său se afla sub ocupație
străină.
Pierderile armatei române au fost estimate la 300 - 400.000 de soldați,
morți, răniți, dispăruți sau prizonieri. Pierderile cumulate ale germanilor,
austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000
de oameni.
Campania victorioasă a întărit mult moralul trupelor germane și a
generalilor lor: Falkenhayn și Mackensen (Esposito, Atlas of American Wars,
vol. 2). În cele mai multe cazuri, victoriile fuseseră obținute de diviziile
germane, cu un ajutor bulgar in sud. Germanii se dovediseră superiori la
toate capitolele: aprovizionare, echipare, pregătire de luptă și capacitate a
conducătorilor. Printre tinerii ofițeri din trupele de elită Alpen Korps se afla
și viitorul feldmareşal Erwin Rommel
URMĂRI

• Luptele au continuat în 1917, Moldova rămânâd neocupată datorită

strategiei de apărare în triunghi a Armatei a 4-a (cu pierderi minore după
retragerea menționată anterior), care a rămas neclintită în apărarea
Carpaților Răsăriteni, protejând laşii împotriva atacurilor germane repetate.
În mai 1917, armata română a atacat alături de aliații ruși pentru a sprijini
Ofensivei Kerenski. După ce au reușit să rupă frontul austro-ungar la
Mărăști, avansarea trupelor ruso-române a trebuit să fie oprită datorită
eşecului dezastruos al Ofensivei Kerenski. Forțele lui Makensen au
contraatacat, dar au fost invinse la Mărășești
Intre timp, tehnicienii germani au reușit să repună în funcțiune sondele din
câmpurile petroliere din jurul Ploieștiului, iar până la sfârșitul războiului au extras
peste un milion de tone de țiței. De asemenea, germanii au rechiziționat două
milioane de tone de cereale de la țăranii români. Aceste materiale au fost vitale
pentru aprovizionarea Germaniei până la sfârșitul războiului, in 1918.(John
Keegan, World War I, pag. 308).
In mod clar, România a intrat în lupta intr-un moment defavorabil. Se apreciază în
zilele noastre că, dacă ar fi intrat in război de partea Antantei în 1914 sau 1915, s-
ar fi putut evita cucerirea Serbiei. La începutui anului 1916, românii ar fi putut
sprijini Ofensiva Brusilov. Cauza principalå a întârzierii intrắrii în război a
României a fost neincrederea cvasigenerală a liderilor politici și militari români în
Rusia.
Generalul Esposito afirma că liderii militari români au făcut câteva greşeli
strategice și operaționale:
Din punct de vedere militar, strategia română a fost cea mai proastă. Alegând
Transilvania ca obiectiv prioritar, armata română a ignorat total armata bulgară
din spatele ei. Când ofensiva prin munți a eșuat, înaltul comandament român a
refuzat să economisească forțele de pe front pentru a permite crearea unei
rezerve mobile, cu care amenințarea de mai târziu a lui Falkenhayn să fie
respinsă. Românii nu și-au masat nicăieri forțele în mod corespunzător pentru a
obține concentrarea puterii de luptă. (Esposito, Atlas of American Wars, vol 2)
Când bolşevicii au cucerit puterea în urma Revoluției din Octombrie și
au semnat cu germanii Tratatul de la Brest-Litovsk, România a fost
lăsată complet izolată și incercuită de forțele ostile, neavând altă
optiune decât să iasă la rândul ei din război și să accepte condițiile
umilitoare ale Păcii de la București. După ofensiva încununată cu
succes de la Salonic care a avut ca rezultat scoaterea din război a
Bulgariei, România a reintrat in război pe 10 noiembrie 1918, cu doar o
zi mai inainte ca războiul să se încheie în vest.
Pe 27 martie 1918 Sfatul Țării din Basarabia a proclamat unirea cu
România cu o majoritate a voturilor. Pe 14 octombrie, reprezentanții
populației din Bucovina a votat pentru unirea cu Țara (unirea
realizându-se pe 15 noiembrie), iar pe 1 decembrie același an, și
reprezentanții românilor și saşilor din Transilvania a adoptat o
proclamația de la Alba lulia de unire cu Regatul Român.
Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamațiile de unire în
conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declarația celor
14 puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson.