Limba literară şi limbajul

standard
Aspecte ale opoziţiei scris –
oral
• Există două modalități de utilizare a limbii
române: scrisă și orală.
• De regulă, limba scrisă este asociată cu
limba literară, iar limba vorbită cu cea
familiară.
• Dumitru Irimia: „elementele fundamentale
ale opoziției oral – scris aparțin raportului
limbaj popular (prin esență oral) – limbă
literară (prin esență scrisă)”.
• Este, desigur, o abordare prea simplistă,
întrucât știm prea bine că limba literară
poate fi utilizată și sub forma orală, mai
ales în situațiile de comunicare publică.
• mass-media (radio, tv), în instituțiile
academice (școală, liceu, colegiu,
universitate, academie), în instanțele
judiciare și administrative (judecătorii,
ministere de resort, instituții cu destinație
administrativ-juridică), în alte locuri.
• Iorgu Iordan, definind și delimitând
conceptul de limbă literară, afirma: „...cred
necesar să insist asupra faptului că
„stiluri”, varietăți sau aspecte stilistice
are nu numai limba scrisă sau numai
cea artistică, cum suntem deprinși să
admitem (...), ci și limba vorbită...”
Opoziția oral – scris. Paul
Cornea:
• Dintre factorii descriși de Jakobson sunt
efectiv prezenți doar doi: mesajul și
destinatarul.”
• Totodată, cercetătorul consideră că
„scrierea e un mijloc de comunicare
„non-cooperativ”, după expresia lui Colin
Cherry, fiindcă nu îngăduie feed-back-ul
(...). Ea are, în schimb, avantajul
durabilității”
• Aceasta, în schimb, „nu dispune
obișnuit de puterea emotivă a
oralului, are un caracter mai
intelectual, transmite mai multă
informație…”
• Prin urmare, se confirmă că oralul
presupune și o doză bună de
afectivitate, manifestată instant în
procesul de comunicare, pe când
scrisul diminuează emoția spontană,
menținând calmul și sobrietatea
gândirii.
David Crystall:
• În prezent, putem vorbi și despre unele
tendințe care au apărut în cadrul
oralității limbajului datorită evoluției
tehnologiilor moderne și care au
generat în scurt timp și o nouă formă
de comunicare, comunicarea pe
internet, cu trăsături specifice,
reconsiderând, astfel, varianta clasică a
opoziției oral/scris.
• Întrepătrunderea formei scrise de
comunicare cu cea orală devine un fapt tot
mai evident în realitatea noastră, chiar
dacă își are pornirea în spațiul virtual.
• Unii au ajuns să vorbească tranșant
despre apariția unei a treia forme de
comunicare, pe lângă cea scrisă și
orală:
A treia formă de comunicare:
 Stiluri funcţionale. Limbaj
standard
• Ca orice altă limbă, în dezvoltarea ei, limba
română a cunoscut un continuu proces de
diversificare şi de unificare.
• Membrii unei comunităţi lingvistice nu
vorbesc la fel, diferenţele putând atinge
chiar unele laturi ale sistemului.
• Toate acestea duc la apariţia registrelor
stilistice, precum şi a stilurilor
funcţionale.
• O definiție curentă a „stilurilor / limbajelor
funcționale” este următoarea:
• „Varietăți ale limbii literare comune,
diferențiate între ele prin funcția pe
care o îndeplinesc ca mijloace de
comunicare în sfere determinate de
activitate”.
• „Stilurile funcționale au un caracter istoric
și își datorează apariția unor factori
extralingvistici: evoluția culturală a
societății, dezvoltarea diferitelor
domenii de activitate care au impus
fixarea unor limbaje specializate.”
(Angela Bidu-Vrânceanu)
• Nu există un consens în ceea ce
privește numărul (în sincronie) al
acestor stiluri / limbaje funcționale,
nici în ceea ce privește criteriile care
ar trebui să stea la baza clasificării
lor.
• În lingvistica românească, dintre cei care
s-au ocupat de subiect sunt de amintit
Iorgu Iordan, Constant Maneca, Ion
Coteanu, Paula Diaconescu, Lidia
Sfârlea, Dumitru Irimia, Stelian
Dumistrăcel.
• Noțiunea de stil vizează ansamblul
mijloacelor de exprimare, utilizate la
formularea unui anumit mesaj, în
funcție de parametrii comunicării (după
schema lui R. Jakobson), astfel că
anumite texte/mesaje capătă trăsături
comune, care însă le deosebesc de alte
tipuri de texte/mesaje.
• Astfel are loc departajarea și delimitarea
unor variante de exprimare în cadrul
limbii concrete, aceste variante căpătând,
prin tradiție, denumirea de stiluri.
Niveluri de exprimare
(Antichitate)
• Mihaela Popescu: stilul funcțional un
sistem lingvistic…menit să servească
necesităților de exprimare ale unui
anumit domeniu (social, cultural,
profesional, familial etc.). Stilurile nu
sunt altceva decât ipostaze ale limbii
înseși, atunci când aceasta are o
destinație specială.
Iorgu Iordan – una din primele
clasificări ale stilurilor
• Paula Diaconescu: clasificarea stilurilor după
criteriul expresivitate / non-expresivitate, care
admite tot două funcţii ale limbii:
• marcată + expresiv-estetic („o categorie
centrată asupra formei, exprimând atitudinea
faţă de mesaj ca atare”) şi
• nemarcată expresiv-estetic („organizează
vorbirea în raport cu orientarea spre oricare
dintre ceilalţi factori ai comunicării”).
• Referindu-se la funcţiile limbajului după R.
Jakobson, autoarea include în varianta
nonartistică:
• stilul tehnico-ştiinţific (funcţia
referenţială, cognitivă),
• stilul oficial-administrativ (funcţia
conativă),
• stilul publicistic (funcţia fatică).
• Stelian Dumistrăcel propune o clasificare
recentă în lucrarea Limbajul publicistic
românesc, anul 2006.
• „Deocamdată, afirmă Cristinel Munteanu,
clasificarea cea mai coerentă și mai
bine justificată din punct de vedere
teoretic ni se pare a fi cea aparținându-i
lui Stelian Dumistrăcel…”
• Cercetătorul pornește de la distincțiile operate
de trei iluștri înaintași: Aristotel, Ion Heliade
Rădulescu și Karl Buhler.
• În baza relației dintre funcții (după Buhler –
denotarea, manifestarea și apelul),
• „uzuri” (după Aristotel – uzul științific, cel poetic
și cel practic),
• respectiv „limbi” (după Heliade Rădulescu –
„limba științelor sau a duhului”, „limba inimei sau
a simtimentului” și „limba politicii”),
Dumistrăcel - trei stiluri:
Stilul comunicării publice și
private: limbaje
• În majoritatea lucrărilor în care se tratează
problema numărului și a tipurilor de
stiluri se mențin constant două:
• - stilul științific și
• - stilul administrativ-juridic,
• Atât limbajul, cât și tipurile de texte din
aceste domenii au multe trăsături comune.
Stilurile nonartistice:
• Astăzi, în condițiile creșterii mobilității
sociale, a urbanizării și a industrializării,
dispar din ce în ce mai mult granițele
dialectale.
• Datorită comunicării, a învățământului și a
discuțiilor lingvistice publice se deplasează
progresiv și hotarele sociodialectale.
• Standardul cuprinde mai multe dintre
criteriile pe care le-am tratat mai sus
drept factori ai varietății.
• Din punct de vedere social,
standardul este o varietate care
este scrisă și vorbită de elitele
sociale.
• Astăzi, termenul de limbă literară
este înlocuit în mod frecvent cu
noțiunea din lingvistica anglo-
saxonă „limbă standard”, fără a ține
cont însă de statutul diferit al
conceptului standard față de acela al
limbii literare.
• Prin conceptul standard se înțelege o
altă realitate lingvistică decât aceea
care se referă la procesul de
diferențiere între limba populară și
limba literară.
• Limbajul standard este limbajul
general, comun, uzual, cu fapte și
reguli lingvistice folosite în împrejurări
obișnuite de toți vorbitorii instruiți.
• Este de menționat că anume limbajul
standard stă la baza manualelor, inclusiv
a celor pentru începători, pentru străini.
Limbajul standard
• Așadar, l i m b a j u l s t a n d a r d este
varianta corectă, îngrijită, literară,
uzuală a limbii naționale.
• Trebuie avut în vedere faptul că are loc o
perpetuă modernizare: trăsătura
caracteristică a limbajului standard este
folosirea masivă a neologismelor și o
cât mai mare uniformitate stilistică a
lexicului.
Limbaj standard: