B O L I A L E S I S T E M E L O R D E R E L AT I E

EPILEPSIA

Popa Marina-Ioana
CLASA A 10A G
INTRODUCERE

• Epilepsia este o boală cronică a

creierului care afectează aproximativ 65
de milioane de oameni în întreaga lume,
conform cercetătorilor. Boala se
manifestă prin convulsii recurente,
episoade scurte de mișcare involuntară
ce pot implica o parte a corpului
(epilepsie parțială) sau întregul corp
(epilepsie generalizată), uneori fiind
însoțite de pierderea cunoștinței și a
controlului funcțiilor intestinului gros
sau ale vezicii urinare.
 CAUZE
• Nu se știe de ce apare, însă doctorii au adunat o serie de factori care
contribuie la declanșarea bolii. Aceștia includ:

• Influențele genetice - existe unele forme de epilepsie care apar pe linie

genetică. Cercetătorii cred că prezența unor gene poate cauza o sensibilitate
mai mare față de factorii de mediu care declanșează convulsiile. Cu toate
acestea, epilepsiile ereditare reprezintă 1% din totalul cazurilor și apar
înainte de vârsta de 20 de ani;
• Unele afecțiuni ale creierului - prezența unei tumori poate cauza boala, însă
și accidentul vascular cerebral este responsabil pentru epilepsie în cazul
persoanelor de peste 35 de ani;
• Unele boli infecțioase - meningita, SIDA și encefalita virală pot cauza
epilepsie;
• Unele probleme prenatale - lipsa unei nutriții adecvate pe durata sarcinii,
deficiențele de oxigen, malformațiile creierului și chiar o infecție a mamei
pot crește probabilitatea de apariție a epilepsiei la copil. De asemenea, dacă
mama a luat droguri pe durata sarcinii, există un risc mai mare de aparitie a
bolii la făt;
• Autismul sau neurofibromatoza (implică probleme ale dezvoltării
neuronilor).
 Factori de risc în epilepsie
Pe lângă cauzele de mai sus, există și o serie de
factori de risc care cresc probabilitatea de apariție
a bolii:
FA C T O R I D E R I S C
vârsta - epilepsia debutează la copiii sub 17 ani
sau afectează persoane vârstnice (cei peste 60 de
ani);
istoricul medical al familiei - dacă unul dintre
părinți are epilepsie, copilul poate dezvolta
această boală;
leziuni la nivelul capului - pot apărea în cazul
unui accident de mașină sau motocicletă;
demența sau boala Alzheimer.
SIMPTOME

• Epilepsia apare ca urmare a unei activități

anormale în creier, care determină convulsii
comportament sau senzații neobișnuite. Convulsiile
pot afecta diverse procese coordonate de acesta.
Principalele simptome ale epilepsiei includ:

• o stare de confuzie
• mișcări necontrolabile ale mâinilor și picioarelor
• pierderea cunoștinței sau o stare de alienare față de
mediul înconjurător
• senzație de frică sau anxietate.
• În general, persoanele afectate de epilepsie tind să
aibă aceleași simptome de la o criză la alta.
 • De ce apar crizele epileptice?. Doctorii știu ce se întâmplă în
A C T I V I TAT E A creier în timpul convulsiilor, mecanismul producerii se
cunoaște, însă nu și de ce. Crizele epileptice apar ca urmare a
NEURONALĂ unor descărcări lente anormale în creier. Crizele se
diferențiază unele de altele în funcție de zona din creier unde
EXCESIVĂ ÎN apar aceste descărcări. De exemplu, dacă ele apar în zona din
creier responsabilă cu vederea, persoana afectată va avea
CREIER halucinații; pe de altă parte, dacă este afectată zona
responsabilă cu mișcarea, simptomele pot include căderi și
tremurat.

• Există inclusiv cazuri de epilepsie lipsită de convulsii, dar

care se manifestă printr-o alienare față de realitate și chiar
delir; aceste simptome nu sunt “înregistrate” de creier, iar
persoana în cauză nu își amintește de ele după trecerea crizei.

• În fine, cea mai comună formă de boală este cunoscută sub

numele de “epilepsie a lobului temporal” și afectează unul sau
ambii lobi temporali din creier. Persoana leșină foarte rar, însă
trece printr-o situație de disociere care pornește din stomac și
care se manifestă prin lipsa de reacție la ce o înconjoară;
pacientul își amintește criza doar parțial. Afectează mai ales
persoanele cu vârsta cuprinsă între 10 și 30 de ani.
CRIZELE EPILEPTICE
• Acestea pot fi clasificate în două mari grupe: crize parțiale și crize generalizate.

• Crizele parțiale apar atunci când există o activitate anormală doar într-o zonă a creierului. Acestea, la
rândul lor, se împart în:

• crize parțiale fără pierderea cunoștinței - includ convulsii ale mâinilor sau picioarelor, alterarea stării
emoționale, amețeli, schimbarea percepției asupra mirosului, gustului sau sunetelor, precum și senzația
de amorțire, lumini care par intermitente;
• crize parțiale cu pierderea cunoștinței - includ cădere ori leșin sau o detașare temporară față de ceea ce
este în jur. În timpul unei astfel de crize, persoana afectată realizează activități repetitive, în special
frecatul mâinilor, mestecat, înghițit sau mers în cerc.
• Crizele epileptice generalizate apar atunci când toate zonele creierului sunt afectate. Există șase tipuri de
crize generalizate:

• crize fără convulsii - apar mai ales la copii și se manifestă prin “privit în gol” și mișcări impulsive sau
clipit anormal. Apare o senzație temporară de detașare față de mediul înconjurător;
• crize tonice - se manifestă prin înțepenirea mușchilor spatelui, mâinilor sau picioarelor și poate duce la
cădere;
• crize atonice - duc la pierderea controlului asupra mușchilor și se manifestă prin cădere bruscă;
• crize clonice - se manifestă prin mișcări involuntare a mușchilor gâtului, feței și brațelor;
• crize mioclonice - apar deodată și se manifestă prin mișcări bruște ale mâinilor sau picioarelor;
• crize tonico-clonice - sunt printre cele mai dramatice, manifestându-se prin pierderea cunoștinței,
înțepenirea mușchilor, tremur, mușcarea limbii și, uneori, pierderea controlului asupra vezicii urinare.
 FA C T O R I De cele mai multe ori, o criză epileptică este declanșată de anumite situații sau factori externi, precum:
•

D E C L A N S AT O R I lipsa somnului
• febra sau o boală trecătoare
• expunerea prelungită la stres
• luminile strălucitoare și cele intermitente
• consumul de cafea, alcool, medicamente sau droguri
• săritul peste mese, consumul excesiv al anumitor alimente.
• Identificarea factorilor declanșatori nu este întotdeauna ușoară. Pentru a determina ce declanșează
crizele epileptice, specialiștii recomandă păstrarea unui jurnal în care pacientul să scrie:

• ziua și ora crizei;

• ce făcea când a avut loc criza;
• ce se întâmpla în jur (oameni, zgomote, lumini etc);
• existența unor mirosuri neobișnuite, sunete sau imagini (halucinații);
• cât de stresat era;
• ce a mâncat sau cât timp a trecut de la ultima masă;
• cât de obosit era și cum a dormit noaptea precedentă.
• Acest jurnal trebuie dus periodic la consultul medical. Doctorul îl poate folosi pentru a ajusta
medicația sau pentru a recomanda noi forme de tratament.
DIAGNOSTICARE
• Pe baza simptomelor și a istoricului medical, doctorul va recomanda realizarea mai multor teste pentru a
stabili diagnosticul și pentru a determina cauza convulsiilor. Mai jos sunt câteva posibile teste care ajută la
diagnosticarea epilepsiei:

• Examen neurologic - doctorul va testa comportamentul, capacitatea motorie și funcțiile mentale pentru a stabili
tipul de epilepsie;
• Teste de sânge - acestea vor arăta dacă există infecții, afecțiuni genetice sau alte boli care se manifestă prin
convulsii;
• Electroencefalograma - unul dintre cele mai populare teste pentru a diagnostica epilepsia. Doctorul lipește de
scalp o cască cu electrozi. Aceștia înregistrează activitatea electrică a creierului. Dacă ai epilepsie, testul va
indica o anomalie a undelor cerebrale chiar și în absența convulsiilor. Pentru a stabili tipul epilepsiei, s-ar
putea să fie nevoie de o monitorizare îndelungată, uneori inclusiv pe durata somnului, pentru ca aparatul să
înregistreze o criză convulsivă;
• Test de imagistică cu computer tomograf (CT) - acest dispozitiv folosește raze X pentru a scana creierul.
Imaginile obținute indică doctorului eventualele anomalii care ar putea cauza convulsiile (de exemplu, tumori,
sângerări cerebrale sau chisturi);
• Test RMN (IRM)- detaliază activitatea undelor cerebrale prin expunerea la un ansamblu de magneți puternici.
Acest test indică existența unor leziuni sau anomalii ce ar putea explica apariția convulsiilor;
• Test PET (tomografie cu emisie de pozitroni) - înainte de expunerea la un aparat RMN, se va injecta o doză
mică de substanță radioactivă pentru a ajuta la “aprinderea” zonelor active din creier și pentru a detecta
eventualele anomalii;
• Teste neuropsihologice - doctorul va testa gândirea, memoria și abilitatea de vorbire prin câteva teste simple.
Acest lucru va dezvălui ce zonă din creier este afectată.
T R AT A M E N T

• Potrivit specialiștilor, 70% dintre persoanele care au epilepsie scapă de

convulsii dacă iau medicația recomandată de doctor. Deoarece nu există un
medicament care să trateze toate tipurile de epilepsie, diagnosticarea
corectă a bolii este primordială.

• În cazul copiilor cu epilepsie, administrarea pe termen lung (2-3 ani) a

medicației anticonvulsive poate duce la dispariția convulsiilor. În cazul
adulților care iau medicamente, absența convulsiilor cel puțin trei ani la
rând poate duce la diminuarea dozelor și chiar eliminarea medicației.

• Stabilirea medicamentului potrivit reprezintă un proces complex. Medicul

va ține cont de frecvența convulsiilor, vârstă, precum și de alte probleme
de sănătate - pentru a se asigura că anticonvulsivele nu interacționează cu
alte medicamente. De cele mai multe ori, se recomandă o doză mică de
medicament care crește progresiv, până când convulsiile sunt ținute sub
control.
C O M P L I C AT I I
• Apariția unei crize epileptice în anumite situații poate pune în pericol atât viața
pacientului, cât și a celor de lângă el. Mai jos sunt câteva dintre complicațiile asociate
epilepsiei:

• Cădere - poate duce la rănirea, traumatizarea capului sau fracturarea oaselor;

• Înec - există o probabilitate de până la 19 ori mai mare de a te îneca dacă ai o criză
atunci când înoți, prin comparație cu restul populației;
• Accidente de mașină - dacă ai o criză convulsivă în timp ce conduci, există un risc mai
mare de accidente, precum și în cazul în care manevrezi anumite aparate (de exemplu,
cele din construcții). Legislația interzice condusul în cazul celor cu epilepsie, iar pentru
a putea conduce din nou, trebuie să nu fi avut convulsii pe o perioadă de minim 10 ani;
• Probleme de sarcină - crizele convulsive pot pune în pericol atât gravida, cât și fătul, iar
unele antiepileptice cresc riscul de defecte la naștere. Dacă ai epilepsie și vrei să rămâi
însărcinată, vorbește cu doctorul înainte. Acesta va trebui să te monitorizeze pe durata
sarcinii și să ajusteze medicația;
• Probleme emoționale - persoanele cu epilepsie sunt mult mai predispuse la probleme
psihologice, în special depresie, anxietate și gânduri suicidale. Aceste probleme apar
atât din dificultatea de a înțelege boala și simptomele sale, cât și din efectele secundare
ale medicamentelor;
• Status epilepticus - constă în convulsii care durează mai mult de cinci minute sau mai
multe episoade convulsive la rând, fără a exista perioade în care îți recapeți cunoștința.
 PREVENTIE
• Epilepsia nu este o boală ce poate fi prevenită, ci doar ținută sub control, printr-o
combinație de medicamente și obiceiuri sănătoase. Mai jos sunt câteva sfaturi pentru
a limita apariția convulsiilor:

• ia medicamentele recomandate de medic și spune-i dacă apar orice fel de anomalii

emoționale, cognitive sau de comportament;
• dormi suficient;
• relaxează-te pe timpul zilei, limitând pe cât posibil stresul;
• fă mișcare;
• limitează consumul de cafea, alcool și tutun;
• poartă o brățară specială pentru epileptici - astfel, personalul de la urgențe va ști cu
ce problemă de sănătate te confrunți;
• adoptă o dietă sănătoasă din care să nu lipsească proteinele și grăsimile sănătoase -
studiile realizate spun că ajută la reducerea convulsiilor în cazul copiilor;
• evită adoptarea unei diete restrictive;
• vorbește cu doctorul înainte de a lua un alt medicament.
• Episoadele epileptice pot fi periculoase mai ales pentru persoanele diagnosticate
recent sau pentru cei din jurul lor. Indiferent de tipul de epilepsie, este bine ca
bolnavii să ia medicamentele conform instrucțiunilor doctorului și să îi spună despre
orice fel de schimbări emoționale sau de comportament. Ținerea sub control a
convulsiilor poate duce, pe termen lung, la reducerea medicației sau chiar la
eliminarea acesteia.