Ştiinţa

• este un sistem de cunoştinţe despre natură,

societate, gândire,
– Cunoştinţe sunt obţinute prin metode specifice
care sunt exprimate ulterior prin:
• concepte,
• categorii,
• principii
• şi noţiuni.
 Stiinta ca fenomen social distinct
şi ca formă specifică de activitate trebuie privită
atât ca:
– un sistem de idei, reprezentări şi teorii ,
– cât şi ca sistem care se dezvoltă perpetuu şi
produce noi cunoştinţe şi valori spirituale.
 Sistemul ştiinţei
se divide în următoarele subsisteme:
•ştiinţe ale naturii ;
•ştiinţe despre societate ;
•ştiinţe despre gândire.
Ştiinţa dreptului:
•aparţine ştiinţelor despre societate deoarece acestea din
urmă se preocupă de legile generale ale societăţii.
•studiază juridicul în toate formele sale de manifestare,
dimensionând astfel existenţa umană în funcţie de anumite
condiţii social-istorice.
•studiază legile existenţei şi dezvoltarea statului şi dreptului,
instituţiile politice şi cele juridice, formele lor de evoluţie în
trecut şi în prezent, influenţând societatea şi activitatea
umană.
 Dreptul ca fenomen normativ
• reprezintă încercarea de disciplinare şi coordonare a
raporturilor sociale.
• acţionează in mod subordonat scopului de a promova
valori larg receptate (de exemplu: viata si libertatea
persoanei, proprietatea, protecţia drepturilor şi
libertăţilor individuale, protecţia societăţii civile).
În acest mod ştiinţa dreptului formează principii
generale în baza cărora dreptul îşi structurează un
mecanism adecvat de influenţare a comportamentului
uman pe temeiul unor necesităţi valorice.
 Principiile
pot fi de inspiraţie filosofică, politică, socială (de ex.:
principiul separaţiei puterilor în stat; principiul
pluralismului politic),
•sau
pot avea un caracter exclusiv juridic (cum ar fi: principiul
legalităţii incriminării şi pedepsei; principiul autorităţii de
lucru judecat sau principiul conform căruia legea specială
derogă de la cea generală).
•dau continut concret categoriilor juridice, asigurandu-le
functionalitatea.
•între principii există o ierarhizare sau un raport de la
general la particular.
 principii generale
• au semnificaţia unor norme superioare, generale,
• pot fi exprimate sau formulate în textele actelor normative, de
regulă în Constituţie, sau dacă nu sunt formulate expres sunt
deduse în lumina unor valori sociale general acceptate.
• unele dintre ele sunt expresii sub forma unor adagii latine, având
originea în vechiul drept roman, (spre ex.: “nemo censetur ignorare
legem”, care exprimă faptul că nimeni nu se poate prevala de
necunoaşterea legii); un exemplu de principiu, in corelatie cu
primul, afirma “nimeni nu este mai presus de lege”, fiind prevăzut
în Constituţie.
Intre principiile fundamentale de drept si normele juridice delimitarea
se face potrivit raportului care exista intre intreg si parte, potrivit
careia normele juridice se raporteaza in permanenta la principii.
Normele juridice pozitive contin si descriu o mare parte din
principiile dreptului.
Cele mai importante şi mai cuprinzătoare principii sunt definite ca
principii generale, fundamentale sau constituţionale, cum sunt
spre exemplu: democratismul politic, garantarea drepturilor omului
sau independenţa judecătorilor.
 PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI
• asigura unitatea, omogenitatea, coerenta si capacitatea de dezvoltare a unor
relatii asociative.
• sunt rezultatul experientei sociale, iar utilitatea practica a cunoasterii
principiilor generale consta in aceea ca ele traseaza liniile directoare pentru
intregul sistem juridic si exercita o actiune constructiva, orientand activitatea
legiuitorului.
• sunt idei generale sau percepte directoare care stau la baza întregului sistem
de drept dintr-o ţară, orientând reglementarea juridică şi aplicarea dreptului.
• au un rol important in administrarea justitiei,- cei abilitati cu aplicarea
dreptului trebuie sa cunoasca nu numai norma juridica, ci si spiritul sau, iar
principiile dreptului determina tocmai spiritul legilor.
• in situatii determinate, principiile de drept tin loc de norma de reglementare.
In consecinta, judecatorul nu poate refuza solutionarea unei cauze, invocand
lipsa textului legal, in baza caruia poate judeca, deoarece ar fi invinuit de
denegare de dreptate, asadar, va solutiona acea pricina in baza principiilor de
drept.
Actiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garantiei dreptului
impotriva imprevizibilitatii normelor coercitive si asigurarea concordantei
legilor si oportunitatii lor.
 functiile indeplinite de principiile generale ale dreptului
J.L.Bergel distinge:
•functia fundamentala
•functia tehnica.
Functia fundamentala consta in fundamentarea oricarei
constuctii juridice, normele juridice neputand fi elaborate
si neputand evolua decat in concordanta cu principiile
generale ale dreptului .
Functia tehnica este indeplinita de principiile de
interpretare a normelor si a actelor juridice, avand ca
finalitate asigurarea coeziunii ordinii de drept si a adecvatei
aplicarii a dreptului.
 Dupa sursa de inspiratie
principiile generale ale dreptului au fost
impartite in:
• principii de inspiratie filozofica si politica, ca
de exemplu: principiul egalitatii in drepturi ;
•principii tehnico-juridice, astfel cum sunt
principiul autonomiei de vointa sau principiul
contradictorialitatii.
principii conform ramurii de drept
Avem principii generale
• de drept privat, iar în cadrul acestora, principii
care guvernează asupra raporturilor civile sau
asupra raporturilor comerciale,
•de drept public, iar în cadrul acestora, principii
aplicabile în raporturile de drept constituţional,
de drept financiar sau de drept penal, etc..
 principii proprii unor ramuri de drept

sunt conţinute în coduri sau legi, spre exemplu:

•principiul oralităţii şi publicităţii şedinţei de
judecată;
•principiul legalităţii pedepsei penale;
•principiul conform căruia nu se poate deroga
prin convenţii sau dispoziţii particulare de la
legile care interesează ordinea publică şi bunele
moravuri.
 Ramura de drept
• semnifică unitatea mai multor instituţii juridice legate strâns
între ele prin obiectul lor şi prin anumite principii şi metode
de reglementare.
• De exemplu, ramura drept civil cuprinde instituţiile juridice
referitoare la persoanele fizice şi juridice, obligaţiile civile,
contractele civile, drepturile reale ş.a.
• Toate aceste instituţii regăsite în ramura dreptului civil se află
într-o strânsă legătură dată de natura privată a tuturor
raporturilor juridice pe care le reglementează, iar sub
aspectul metodei de reglementare în toate aceste raporturi,
reglementarea se întemeiază pe principiul egalităţii juridice a
participanţilor la aceste raporturi.
 Instituţia juridică
• cuprinde norme juridice care reglementează o
anumită grupă unitară de relaţii sociale
instaurând astfel o categorie aparte de
raporturi juridice.
• De exemplu, în materia dreptului comercial se
regăsesc instituţiile juridice referitoare la
societăţile comerciale, actele şi faptele de
comerţ, persoanele comerciante, ş.a.
 Categoria juridică
• se aplică asupra unui obiect determinat pentru a putea
exprima ansamblul de persoane, de drepturi sau de
fapte pe care înţelegem să le grupăm într-o asemenea
categorie. Celula de baza a categoriei juridice este
conceptul.
• Prin definirea conceptelor se formează categorii
juridice, care permit determinarea fenomenelor juridice
şi stabilirea relaţiilor dintre ele. Unele din aceste
categorii juridice compun conţinutul unor instituţii
juridice, iar altele rămân în afara sistemului dreptului,
având doar un rol pur explicativ. Spre exemplu,
categoriile juridice referitoarea la persoanele salarizate şi
contractele de muncă formează ramura dreptului muncii.
 Ordinea juridică
este formată dintr-un ansamblu de instituţii juridice, iar după criteriul
de referinţă se pot distinge mai multe forme sau variante de ordine
juridică, astfel:
•după materia pe care o reglementează există:
– ordine juridică de drept penal,
– ordine juridică de drept constituţional etc.;
•după teritoriul pe care îl avem în vedere:
– ordine juridică de drept naţional,
– ordine juridică de drept internaţional, etc.;
•după segmentul de persoane cărora li se adresează o
reglementare, putem discuta de:
– ordinea juridică a grupărilor de societăţi,
– ordinea juridică a organizaţiilor corporative sau ordinea juridică a
organizaţiilor economice;
 Diviziunea dreptului public
este formată din totalitatea principiilor şi normelor juridice care
au ca obiect de reglementare raporturile juridice cu caracter
oficial. Din diviziunea drept public fac parte următoarele ramuri
de drept:
•dreptul constituţional  ;
•dreptul administrativ  ;
•dreptul financiar  ;
•dreptul penal ;
•dreptul procesual penal ;
•dreptul procesual civil.
 dreptul constituţional
• cuprinde ansamblul normelor juridice ce
stabilesc principiile fundamentale ale
structurii social-economice şi ale organizării
de stat, sistemul, principiile de organizare şi
de funcţionare a organelor statului, precum şi
drepturile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţenilor ;
 dreptul administrativ
• cuprinde ansamblul reglementărilor având ca
obiect raporturile juridice ce se stabilesc între
organele administraţiei de stat, între acestea,
pe de o parte, şi alte organe ale statului,
organizaţii sociale, economice sau cetăţeni, pe
de altă parte
 dreptul financiar
• cuprinde ansamblul normelor juridice având
ca obiect de reglementare raporturile juridice
ce se nasc în legătură cu bugetul statului,
bugetul organelor administraţiilor locale,
impozitele, taxele şi alte datorii la aceste
bugete
 dreptul penal
• conţine totalitatea normelor juridice ce
reglementează faptele considerate infracţiuni,
pedepsele aplicabile în cazul săvârşirii unor
asemenea fapte, regimul executării
sancţiunilor penale 
 dreptul procesual penal
• cuprinde totalitatea reglementărilor
referitoare la descoperirea infracţiunilor,
urmărirea penală a făptuitorilor şi procedura
judiciară a soluţionării cauzelor penale
 dreptul procesual civil
cuprinde ansamblul reglementărilor referitoare
la procedura de judecată a cauzelor civile şi
executarea silită a hotărârilor judecătoreşti
definitive şi altor titluri executorii.
 Diviziunea dreptului privat
cuprinde, în principal, următoarele ramuri de
drept :
•dreptul civil ;
•dreptul comercial;
•dreptul familiei;
•dreptul muncii.
 dreptul civil
• conţine totalitatea principiilor şi normelor
juridice ce reglementează raporturile juridice
cu caracter patrimonial sau personal
nepatrimonial care se încheie între persoanele
fizice, între acestea şi persoanele juridice,
respectiv între persoanele juridice
 dreptul comercial
• cuprinde ansamblul reglementărilor aplicabile
raporturilor juridice referitoare la persoana
comercianţilor, actele şi faptele de comerţ,
falimentul comercial
 dreptul familiei
• cuprinde totalitatea normelor juridice ce
reglementează raporturile de familie, tutela,
curatela şi drepturile copilului
 dreptul muncii
• conţine ansamblul reglementărilor prevăzute
în legi şi alte acte normative referitoare la
salariaţi, raporturile de muncă ale acestora şi
protecţia socială a salariaţilor