CREȘTEREA ȘI DEZVOLTAREA COPILULUI LA DIFERITE VÂRSTE.

DEZVOLTAREA PSIHONEUROLOGICĂ
AL COPILULUI.

Svetlana HADJIU,
dr. med., conferenţiar,
Clinica neuropediatrie, Departamentul Pediatrie
USMF “Nicolae Testemiţanu”
Procesele de creștere
 Cunoaşterea proceselor creşterii şi dezvoltării copilului
are o deosebită semnificaţie pentru înţelegerea acestei
perioade de viaţă, cât şi pentru nevoia aprecierii unor
aspecte normale sau de patologie.

 Aceste fenomene sunt caracteristice copilăriei, copilăria

fiind perioada de viaţă de la naştere până la adolescenţă.

 Copilăria este vârsta între 0 -18 ani, conform datelor

OMS.
Definiţie
 Creşterea şi dezvoltarea reprezintă un şir de procese
dinamice de ordin molecular ce interesează toate
ţesuturile şi care se petrec într-o anumită succesiune
din momentul concepţiei şi până la maturitate, cu
participarea lor în mod diferenţiat după specificul tisular
şi al organelor respective.

 Creşterea şi dezvoltarea reprezintă un proces biologic

complex, specific a tot ce este viaţă, caracteristic
fiecărei rase şi particular fiecărui individ.
 Perioadele copilăriei

 I. Peroada prenatală (intrauterină): din momentul

fundației pînă la naștere: 40 săptămîni sau
280+10zile și se împarte în:

1. Ou (zigot): 0-14 zile

2. Embrion: 14 zile-12 săptămîni

3. Făt: de la 12 săptămîni pînă la naștere.

 Perioadele copilăriei
 II. Perioada postnatală:
1. prima copilărie: de la nastere pînă la 3 ani, cu trei etape:
a) nou-nascut (0-28 zile);
b) sugar (1-12 luni)
c) copil mic (anteprescolar): 1-3 ani.

2. A doua copilarie (perioada preșcolară) – 3-7 ani

3. A treea copilărie: a) perioada de școlar (7-16 ani),

incluzând pubertate (11-13 ani la fete, 12-16 ani la băieți
12-16 ani) și adolescență.
 Dezvoltarea organismului
uman

 Interesează, din punct de vedere funcţional, toate

procesele, mecanismele de adaptare şi perfecţionare
la care este supus continuu, în limitele unor
parametri biologici impuşi de mediu şi activităţile
umane (fizice, psihice, intelectuale).

 Dezvoltarea corespunde, astfel, acelor fenomene

prin care se maturizează organele, sistemele, precum
funcţiile şi activităţile lor.
Dezvoltarea fizică
 Creşterea şi dezvoltarea interesează în mod continuu
întregul organism pe întreaga copilărie.

 Este un proces dinamic de creştere (majorarea taliei,

masei corpului, dezvoltarea fiecărui segment aparte a
corpului etc.) şi maturizarea biologică a copilului în
anumite perioade ale copilăriei (Conceptul clinicii pediatrice).

 Aici se referă și unii parametri fiziometrici, iar la copiii

de vârstă fragedă în special până la un an - formarea
funcţiei statice, motorii ce determină în general
capacitatea de muncă sau rezerva potenţialului fizic.
I an de viață:
 Pregătire la realizarea reacțiilor de antigravitație:
fortificarea sistemului osos și muscular; formarea
tesutului adipos fiind ca sursă de alimentație, depo pentru
hormonii steroideni, apărare mecanică a scheletului și
organilor interne.
 Formarea curburelor fiziologice ale rahisului (lombare)

 Erupția “dinților de lapte”

 “Explozie” în dezvoltarea neuropsihică

 Evoluție excesivă în dezvoltarea sistemului digestiv și

pentru alimentație sinestatoare (masa 16)
 Virsta de la 1 an pina la 5-6 ani

 Pina la 3 ani copilul se joaca cu jucării ca

“consumator”, după 3 ani - ca “cercetător”

 La 4 ani se incepe vîrsta de “de ce?”

 Dacă la 3 ani se joacă cu mingea, la 5-6 ani joaca tenis

(majorarea coordanării musculare)

 Majorarea capacităților cognitive și de atenție

Virsta de la 1 an până la 5-6 ani
 Apariția unor funcții sinestătoare în microsocium

 Copilul bine merje în picoare, mișcarile se maturizeaza și sunt

mai libere, poate fugi.

 După vîrsta de 6 ani salt în organizarea și exactitatea miscîrilor

fine ale mîinelor.

 Formarea caracteristicelor personale, trăsăturelor individuale.

 La 3-4 ani copilul dobândește posibilitatea de a desena, la 6-7

ani - a scri.
Virsta de la 6-7 ani pînă la 11-13 ani
 Fetele
intră în perioada de prepubertate cu 1-1,5 ani mai precoce în
comparație cu băieții

 La3-8 ani se majoreaza dublu metabolismul cerebral în comparație

cu adulții

 Dezvoltarea sistemului muscular asigură capacități majore în

mobilitate și neistovire

 La 8-10 ani cele mai mari capacități motorii și activitatea maximală în

joc

7 ani - etapa importantă în organizarea structural-funcțională a

creierului

 Semne de dezvoltare sexuală

Vîrsta de pubertate
 Salt pubertat în creștere, salt pubertat în dezvoltarea sexuală

 Osificarea epifizelor a majorității oaselor a scheletului și

încetinirea creșterii

 “Revoluția pubertată” a muschilor scheletari

 Modificări negative în compartimentele superioare ale SNC la

etapele precoce a dezvoltării sexuale se manifesta la nivelul
comportamentului prin instabilitatea emoțională, micsorarea
capacității de muncă
 Caracteristica perioadelor de
copilarie
 În perioada finisării evoluției sexuale (IV-V) se micșorează
activitatea sistemului hipofizar-hipotalamic și se termină
influența ei negativă la scoarța hemisferelor mari

 În pubertată pînă la 15 ani nu este format tipul invariant de

identificare caracteristic pentru adult

 Organizarea și diferencierea asociațiilor funcționale ale

compartimentelor cortixului
Mecanismul creșterii și dezvoltării

Creșterea prezintă 2 laturi

Cantitativă
 Calitativă
Latura cantitativă: o echivalență cu acumulare de
substanță organică, se manifestă prin înlocuire a
masei organice lizate pe tot parcursul vietii, cu
majorarea greutății și lungimii organismului.

Se efectuează prin 2 mecanisme:

 proliferare celulară
 hipertrofie celulară (creșterea de volum celular)
Mecanismul creșterii și dezvoltării

 Latura calitativă: presupune diferențierea structurală si

funcțională. Hipertrofia celulara se face prin sinteză
proteică.

 Diferențierea constă în apariția celulelor specializate

pentru o anumită funcție (glandele genitale, organele de
simț și sistemul nervos central)

 În evoluție acumulările cantitave se alterează cu saltul

calitativ
 Ritmul

 Intensitatea şi succesiunea fenomenelor

creşterii şi dezvoltării se diferenţiază de la o
perioadă la alta de viaţă variind de la sistem,
aparat şi organ.

 Aceste schimbări sunt determinate onto- şi

filogenetic şi impuse de factorii de influenţă ai
creşterii şi ai proceselor de adaptare.
 Legile creșterii

 Procesulde creștere se supune regulilor alometrice și nu celor

izometrice

 Legea alternației: compartimentele corpului nu cresc în acelasi

timp, ci alternativ (membrele inferioare și cele superioare cresc în
diferite intervale de timp)

 Legea proprietăților: fiecare perioadă a copilariei se

caracterizează prin particularitățile sale de creștere

 Legeaantagonismului morfologic și ponderal: în perioada

acumulatativă diferențierea este redusă

 Legea cresterii inegale: fiecare segment al corpului are ritmul

său de creștere
 Legile creşterii (după Andronescu)
 I. Legea alternanţei: osul lung se îngroaşă şi se alungeşte alternativ, pauza dintre
procesele de creştere în lungime fiind folosite pentru creşterea în grosime şi invers.
o legea basculei - perioadele de activitate şi repaos ale unui os lung dintr-un

segment sunt contrare pentru celelalte două oase lungi ale aceluiaşi membru, pe
când primul creşte în lungime, celelalte în grosime şi invers.
 II. Legile proporţiei: există 3 faze în evoluţia variaţiilor de proporţie dintre
lungimea corpului şi lăţimea lui faţă de adult, respectiv între: 4-6 ani; 6-15 ani şi
după 15 ani.
o de la naştere şi până în perioada de adult fiecare segment al corpului are modul
său propriu de comportament faţă de înălţime. Creşterea în lungime este urmată
de creşterea în grosime.
o dacă un segment al corpului are o creştere proporţional superioară celei
staturale, segmentele imediat superioare sau inferioare celui considerat vor avea
o creştere proporţional inferioară celei staturale. 
 III. Legile pubertăţii: înainte de pubertate talia creşte în
special pe seama membrelor inferioare, iar după ea pe
seama trunchiului.
o înainte de pubertate este mai viu procesul de alungire,
în timpul ei, şi după ea, procesul de îngroşare osoasă;
o înainte de pubertate procesele de creştere interesează
în special oasele iar la pubertate şi după ea masa
musculară.

  IV. Legile asimetriei: cu aplicabilitate la vârsta adultă. 

 Factorii ce influențează creșterea și
dezvoltarea
 FACTORII EXOGENI:
 I ALIMENTAȚIA (Rolul factorului alimentar este esenţial - atât calitativ cât şi
cantitativ (lipide şi glucide în principal au rol energetic; proteinele sunt predominant
substanţe plastice; Lipsa din raţia alimentară a unor factori esenţiali nesintetizaţi
(aminoacizi esenţiali, acidul linoleic, vitamine) au consecinţe grave asupra creşterii).

 II Mediul geografic: aer, soare, lumină, temperatura, presiune atmosferică,

razele ultraviolete

 III Factorii socioeconomici: condițiile sanitare, morbiditatea infecțioasă și

parazitară, locuința, stresul, nivelul de trai al familiei, profesia părinților,
dinamica socială

 Factorii educativi

 Exercițiile fizice
Factorii ce influențează creșterea
și dezvoltarea
 Noxele chimice, radiație, traumatisme etc.

 Factorii endogeni
 Factorii genetici

 Factorii hormonali: TSH, Tiroxina, triodtironin

 Paratireoidele

 Suprarenalele

 Glandele sexuale

 Factorii
patologi: infcțiile acute și cronice, intoxicațiile cronice, afecțiuni
cu maldigestie și malabsorbție, afecțiunele cronice sub- și decompensate
 Factorii de influentă a creşterii copilului
Creşterea copilului este subordonată unor factori complecşi care
intervin şi condiţionează diferenţiat aceste procese.
 Factori genetici-ereditari: sunt responsabili de diferenţierile constituţionale
individuale imprimate în procesul de concepţie, precum şi fenomenului însăşi
al creşterii şi dinamicii sale până la maturitate după genotipul dominant, după
tipul morfologic familiar.

 Factori endocrini: acţiunea lor se exercită din perioada vieţii intrauterine, la

naştere este prezentă concentraţia crescută a hormonului somatotrop; sunt
prezente tulburările de creştere întâlnite la atiroizii congenitali, căt şi rolul
cunoscut al estrogenilor în sinteza osteoidă la făt. După naştere rolul
glandelor endocrine este mai demonstrativă.

 Hipofiza prin diverse stimulante este indispensabilă creşterii armonioase.

Hormonul somatotrop acţionează asupra cartilajelor de creştere prin
intermediul somatomedinei. El are un rol fundamental asupra condrogenezei.
 Influentă asupra creşterii
 Hormonii tiroidieni predomină asupra osteogenezei şi asupra condrocitului.
Este cunoscut rolul lor în metabolismul proteic şi mineral, de mineralizare a
scheletului, în procesele de osteoliză şi de rezorbţie osteoclastă.

 Timusul participă în procesele de creştere şi dezvoltare din primele luni de

viaţă. Prin importanţa în sistemele de apărare şi imunocompetenţă sau în
imprimarea unor caracteristici de ordin constituţional.

 Suprarenalele şi gonadele acţionează asupra creşterii sub controlul

hormonului somatotrop prin intermediul cortizonului, testosteronului,
estradiolului, interesând, procesele de proliferare sau liză a cartilajelor în
creştere.

 La perioada de pubertate hormonii hipotalamohipofizari, tiroidieni,

corticosuprarenalelor şi gonadelor îşi exercită controlul și acţiunea lor asupra
proceselor de diferenţiere şi maturizare osoasă şi sexuală.
Factorii interni ai patologiei
Ca urmare de acţiune a stărilor patologice creşterea copilului suferă.
 Deficitul statural întâlnit în mai toate anomaliile cromozomiale, precum şi în cadrul
unor sindroame malformative.

 Afecţiunile viscerale cronice sau cu evoluţie prelungită pot opri sau încetini creşterea
(cardiopatiile, hepatopatiile, nefropatiile, hemopatiile etc.).

 Diferite afecţiuni cronice digestive, expresie a unor: insuficienţe, tulburări de digestie

sau de absorbţie (mucoviscidoza, steatoreea, sindrom de malabsorbţie, diaree prin
intoleranţă) sunt cauze de frânare ale creşterii si dezvoltării.

 Afecţiunile metabolice consecutive tulburărilor metabolismului glucidic (diabetul

zaharat, glicogenoza), proteic (cistinoza, fenilcetonuria) sau lipidic. 

 Un număr mare de tulburări al creşterii sunt întâlnite în cadrul patologiei endocrine

(hipotiroidism, insuficienţa hipofizară, hipercorticism spontan sau terapeutic) precum
şi în cazul unor tumori renale, craniene, ovariene etc.
 Aprecierea dezvoltării fizice a copilului

Criteriile de apreciere a dezvoltării fizice la copii:

 Talia (culcat, pe şezute, în picioare)
 Masa corpului
 Perimetrul cutiei toracice
 Perimetrul craniului

 Spirometria (aprecierea volumului vital pulmonar)

 Dinamometria (forța musculară, puterea de întindere)
 suprafaţa corpului
 particularităţile dezvoltării osoase
 gradul de manifestare a ţesutului adipos subcutanat
 dezvoltarea psihomotorie.
Aprecierea maturităţii biologice
Se apreciază:
 Talia

 Caracterul creşterii ei anuale

 Numărul dinţilor permanenţi

 Prezenţa semnelor secundare de maturizare sexuală

Maturație biologică
 La anumite vârste maturizarea biologică poate fi atât ca
criteriu primar, cât şi criteriu secundar în aprecierea
dezvoltării fizice.

 Pentru copiii elevi ai claselor mici prioritar în

determinarea vârstei biologice este: numărul dinţilor
permanenţi, maturizarea osoasă, talia.

 Pentru elevii claselor mari o însemnătate prioritară o

are prezenţa semnelor maturizării sexuale, osificarea - şi
mai puţin talia şi dezvoltarea sistemei dentare
Succesiunea aprecierii dezvoltării fizice
 Cu ajutorul tabelelor se apreciază corespunderea vârstei
biologice cu cea calendaristică.

 Nivelul dezvoltării biologice echivalenta cu cea de calendar,

dacă majoritatea indicilor dezvoltării biologici se menţin în
intervalul M±1δ. Dacă maturizarea biologică întârzie
comparativ cu calendarul sau depăşeşte vârsta de calendar se
vorbeşte despre reţinere (retardare) sau despre grăbirea
(accelerarea) tempoului de creştere biologică.

 Pentru aprecierea indicilor antropometrici ne folosim de scara

regresiei după talie; indicii funcţionali – după standardul de
vârstă, indicile ponderal, nutriţional, statural.
 Scara regresiei
 Dezvoltare fizică mijlocie,
 Mai mare sau
 Mai mică decât cea mijlocie.

 Armonioasă,
 disarmonioasă sau
 grav disarmonioasă.

Copiii din grupa disarmonioasă de obicei au dereglări de activitate

cardiovasculară, endocrină, neurologică etc. şi necesită un studiu
special.
La aceşti copii se întocmesc planuri individuale de supraveghere,
consultaţii ale specialiştilor (endocrinolog, ortoped etc.), tratament şi
proflaxie. Situaţiile marginale în apreciere de obicei o deţin copiii cu tip
patologic al constituţiei.
Metodele explorării
dezvoltării fizice
Metoda somatometrică (aprecierea lungimilor, diametrelor,
perimetrelor și a masei corporale)
Metoda somatoscopică (forma cutiei totacice, a spatelui, tălpii,
țesutului adipos, elasticitatea tegimentelor, maturizarea biologică)
4 grade de dezvoltare a musculaturii:
 Gr. I- musculatura slab dezvoltată-relieful muscular
slab pronunțat, elasticitate scăzută, cutie toracică
plată, forța musculară slabă

 Gr. II- musculatura dezvoltată suficient, relieful

muscular pronunțat mediu, peretele abdominal în
tonus, forța musculară medie
Metodele explorarii
dezvoltarii fizice
 Gr. III - Relieful oaselor atenuat, conturile corpului
rotungite, grosimea pliurilor 10-15 mm, la adulți până la
20 mm
 Gr. IV - e constatat cînd grosimea pliului subcutanat
depășește la copii 15 mm, la adulți 20 mm

Fiziometrie
 Spirometria
 Forța musculară
 Puterea de întindere
Dezvoltarea fizică la copii-creșterea staturală
 Lungimea la nastere- 50 cm (47-55 cm)

 Crește în prima lună cu 4 cm

 In lunele II si III – cu câte 3 cm lunar

 In luna IV - cu 2 cm

 V-XII luni - minimum cu 1 cm lunar

 Talia medie la I an : 70-75 cm

 În II ani de veață crește cu 10-12 cm

 Talia medie la II ani : 80-92 cm

 Între 2-6 ani creștere anuală de cca 5-9 cm

 În primii ani de scoală de cca 5,5-6,5 cm\an

SUPRAFAŢA CORPORALĂ
Se exprimă în m2
O metodă de stabilire a suprafeţei corporale (m2) raportată la
greutatea corporală (kg)
 1-5 kg greutate corporală / m2 = 0,05 • kg + 0,05;

 6-10 kg greutate corporală / m2 = 0,04 • kg + 0,10;

 11-20 kg greutate corporală / m2 = 0,03 • kg + 0,30;

 21-40 kg greutate corporală / m2 = 0,02 • kg + 0,40;

SUPRAFAŢA CUTANATĂ

Se apreciază comform tabelelor

special întocmite sau impiric

 S = T2 • 0,92 (cm2);
 unde T- talia;
 0,92 - un coeficient.
 Exploziile creșterei
 I explozie - în primul an de viață (Talia se majorează de
1,5 ori și masa de 3-4 ori)

 II explozie de semitalie - la 5-6 ani (talia copilului

constitue 70% din talia adultului predominant datorită
alungirei membrelor)

 III explozie de pubertate - la 13-15 ani (se alungește

atât trupul cît și membrele)
Creșterea ponderală
 În prima lună - cca. 200 g săptămânal (20-30g/zi), în primele 3
luni cca. 750-1000 g/lună)

 În lunile IV-VI cca. 140 g săptămânal (15-20g/zi), cca. 500 g

lunar

 În lunile VII-IX cca. 260 g lunar

 În lunile X-XII cca. 70 g săptămânal

 GN se dublează la 4-5 luni, se triplează - la I an, se quadruplă

pe la 2 ani, se multiplică cu 5 la 3 ani, cu 6 - la 5 ani, cu 7 la
7ani, cu 10 la 10 ani.
Metoda devierilor sigmale (R. Martin)
 Gradele dezvoltării fizice, 7 categorii
 Medie
 Mai sus ca medie
 Mai jos ca medie
 Înaltă
 Foarte înaltă
 Joasă
 Foarte joasă

 Ca perimetru de bază sa propus devierea aritmetică

medie sau sigma (ơ)
5 trepte de apreciere după metoda indicată

 M+ ơ categoria medie

 M+2 ơ – mai mare (mică) decât medie

 M>2ơ – înaltă

 M<2ơ – joasă

 Se compară cu graficele variabilității fiecărui parametru

antropometric
Creșterea ponderală
 In 2 an de viață 200-250 g/lunar (băieții au în primii 2
ani de viață o G cca. 500g mai mare ca a fetelor)

 După 2 ani sporul ponderal este de cca. 2 - 2,5 kg pe

an
 Indicii dezvoltării fizice
 IP = G actuală (reală)/G ideală (corespunzătoare taliei)
a vârstei (N 0,9-1,2)

 IN = G actuală (reala)/G ideală a taliei (N> 90% sau

0,9-1,0 / copil eutrofic; gr. I de malnutritie (reducere a
greutății în raport cu talia) - 89-81% (indice 0,89-0,81),
gr.II - 80-71%, gr. III < 70%.

 IS = T actuală (reală)/T ideală a vârstei; gr. I de

hiposomie IS = 95-91%, gr. II - 90-86%, gr. III - 85%.
 Indicele de masă corporală (IMC) este unul din parametrii
în baza căruia este posibilă evaluarea periodică a stării
sănătăţii.
IMC (în engleză BMI - Body Mass Index) se calculează
prin raportarea masei corporale (exprimată în kilograme,
sau lbs) la pătratul înălţimii (exprimată în metri, sau inci).
În cazul folosirii unităţilor metrice de măsură, IMC are ca
rezultat o mărime exprimată în kg/m2
Cutia toracică
 Cilindrică

 Conică

 Plată

 Deformații diverse

 ”mătănii„ costale

 ”piept de găină„

 ”piept de cizmar„
Cutia craniană
 Apreciată după diferența dintre diametrele anterior-
posterior și transversal

 Mezocefalică

 Dolichocefalică

 Brahiocefalică

 Modificările privind suturile, fontanelele, forma lobilor

frontali, parietali, osul occipital
Perimetru cranian

 La nastere 35 cm mediu (34 -37 cm)

 Creșterea perimetrului cranian în primele 3 luni cu 2 cm

lunar și încă cu 5 cm până la vîrsta de 1 an

 PC mediu la 4 luni 40 cm

 PC se mareste cu 10-12 cm în primul an, din care cu 50%

în primele 6 luni
 SUTURILE
 Examenul suturilor se face prin palpare, în únele cazuri ele pot fi
vizibile prin scalp.

 Suturile pot fi deschise până la 6-7 luni.

 Nou-născutul născut pe cale vaginală poate avea o încălecare a

suturilor (numită asinclitism), care de obicei se rezolvă în prima
săptămână de viață.

 Suprapunerea unor suturi la naștere poate sugera prezența unor

importante tulburări de structură a parenchimului cerebral
(anomalii de dezvoltare a creierului).
 Fontanelele
 Se vor examena prin observație și palpare.

 La naștere fontanela anterioară este deprimată sau plată. De obicei este

între 1-3 cm, dar variază ca dimensiune și poate fi mai mică sau mai mare.

 Pulsațiile sincrone cu pulsul se văd și se simt prin palpare, la nivelul

fontanelei mari. În mod normal fontanela bombează în timpul plânsului, în
momentul defecației. Atunci când crește tensiunea intracraniană fontanela
la fel bombează. Aceste momente cer o apreciere corectă a situației.

 Fontanela posterioară este de obicei deschisă, de mărimea unei pulpe de

deget mic, și se închide de cele mai multe ori după prima săptâmână de
viață. Atunci când fontanela posterioară se mărește sau persistă peste
această vârstă ne vom gândi la creșterea tensiunii intracraniene, posibil
intrauterin.
 Dentiția
 Calcificarea dentiției primare începe prin a șaptea lună de
sarcină

 6 - 8 luni: incisivii inferiori (extreme ale normalului: de la

1/1500 copii care se nasc cu un dinte până la apariția
primului dinte la cca 15-16 luni)

 apoi ca aproximație, câte un dinte la fiecare lună- incisivii

mediani, superiori, apoi cei laterali iferior și superiori, la
un an copilul având de regulă 8 incisivi
Dentiția
 Pe la 12-18 luni apar primii molari “de lapte”

 Pe la 18-24 luni apar caninii și pe la 2-2,5 ani cel de al

doilea molar “de lapte”

 Dentiția primară sumează 20 de dinți (8i, 4c, 8m)

 Dentiția definitivă începe cu molarul de “6 ani”. Dinții

se schimbă în ordinea în care apăruseră.
 Dezvoltarea psiho-motorie la copil
 În literatură se folosesc mai mulţi termeni privitor dezvoltarii SN la
copil. Mai frecvent se utilizează dezvoltarea neuropsihică şi
dezvoltarea psihomotorie.

 Aceşti termeni sunt sinonimi şi sunt utilizaţi de pediatri şi medici de

familie.

 În psihologie, psihiatrie, psiho-neurologie sunt folosite teste mai

complicate – testul Wisc, testul Denver, T. Capitan 2004, (planșe după
Hellbruge T. Et alll, 1985) sau alte teste speciale alese de specialiști.
De ce este important?
 Cunoaşterea dezvoltării psihomotorii, intelectuale şi afective a
copilului, împreună cu dezvoltarea lui somatică, reprezintă un
obiectiv obligatoriu pentru aprecierea dezvoltării lui normale.

 Studiul dezvoltării psihomotorii, intelectuale şi afective la copil

trebuie să fie complex şi solicită cunoaşterea unor noţiuni de
bază din neurologie şi psihologie specifice copilului.

 Pentru o apreciere corectă a dezvoltări psmt se impune

urmărirea copilului în timp şi în corelaţie cu informaţia despre
mediul său psiho-familial.
Se face o analiză completă prin
întrunirea tuturor criteriilor de apreciere
 Se urmăresc separat şi apoi în ansamblu fiecare din
componentele dezvoltării motorii, psihice, intelectuale şi
afective şi în mod diferenţiat din fiecare perioadă a copilăriei,
pentru determinarea valorii lor.

 Este de reţinut faptul că foarte multe dintre criterii considerate

ca repere de apreciere normală între anumite vârste, pot avea
o interpretare cu caracter de patologie prin prezenţa lor la alte
vârste.
Criteriile determinării dezvoltării psihomotorii
T. Capitan (2004) consideră importante pentru determinarea
dezvoltării psihomotorii următoarele criterii:
 Motorica

 Statica

 Activitatea reflector condiţionată (sistema 1 de semnale

condiţionate)

 Vorbirea (sistema 2 de semnale condiţionate)

 Activitatea sistemului nervos central

 În ontogeneză
 Diferite compartimente ale SN se integrează într-un sistem funcţional
unic, activitatea căruia cu vârsta se complică şi se desăvârşeşte. Cel
mai intens se dezvoltă SN la copiii de vârstă fragedă şi îmbină factorul
ereditar şi educativ.

 Intrauterin SN începe să se dezvolte de la I săptămână

formând o foiţă medulară, care pe parcursul săptămânii a II-a ia forma
unui tub medular. La 5-6 săptămâni se pot distinge 5 compartimente
ale SNC:
 telencefalon
 diencefalon
 mezencefalon
 metencefalon
 mielencefalon
 Perioade de diviziune celulară
 Cea mai intensă - revine perioadei 10-18 săptămâni
intrauterin. Acest răstimp este critic în formarea SNC.

 Mai târziu începe diviziunea accelerată a celulelor gliale

care continuă şi pe parcursul anului doi de viaţă.

 Dacă am considera numărul celulelor nervoase la matur

100%, la nou-născut sunt 25 % şi spre sfârşitul primului an
sunt aproape 90-95%.
Dezvoltarea SN la nou-născut
 La nou-născut substanţa cenuşie nu este bine diferenciată de
substanţa albă.

 Celulele sunt compact aşezate una faţă de alta, superficial.

Practic este absent învelişul mielinic.

 Cu vârsta se schimbă topografia, forma şi numărul

circumvoluţiunilor.

 Procesul de diferenciere nervoasă are loc pe seama creşterii

axonilor, mielinizării lor, prin creşterea şi ramificarea
dendritelor, formarea sinapselor interneuronice.
 Particularități de mielinizare
 Cu cât copilul este mai mic cu atât procesele de mielinizare sunt mai energice.

 Procesul de maturație foarte intens în primul an de viaţă; mult mai încet acest
proces se desfăşoară după 5 ani. Foarte active sunt procesele de creştere în
primele 3 luni de viaţă.

 La 8 ani structura scoarţei cerebrale este asemănătoare maturilor.

 Mielinizarea are loc mai intens I-II an de viaţă, când copilul începe să meargă.

 În ansamblu mielinizarea nervoasă se finisează în primii 3-5 ani de viaţă.

 Mielinizarea definitivă a fibrelor nervoase se termină la 30-40 ani.

 Mielinizarea nedesăvârşită determină viteza mică de conducere a impulsului

nervos.
Circulaţia sanguină a creierului la copil
 Este mai bună decât la adulţi.

 Acest fenomen se explică prin perfecţionarea reţelei capilare după

naştere.

 Această situaţie a SNC în creştere necesită cantităţi mari de oxigen (de

20 de ori mai mare decât a muşchilor).

 Refluxul venos este dificil până la închiderea fontanelelor, din care

motiv se creează premize pentru acumularea substanţelor toxice şi a
diferitor metaboliţi în caz de diferite afecţiuni acute, prin ce şi se
explică prezenţa complicaţiilor neurotoxice la copii.

 E dovedit experimental, că hipertensiunea intracraniană provoacă

schimbări degenerative a celulelor nervoase, iar o acţiune de lungă
durată a hipertensiunii duce la atrofie şi moartea celulelor nervoase.
Măduva spinării
 La naştere este mai bine dezvoltată decât SNC.

 Ingroşările cervicală şi sacrală se conturează după

3 ani de viaţă.
Definiție
 Developmentul neuro-psiho-motor este evoluția achizițiilor
sensoriale, intelectuale și motricitatea al individului în cursul vieții
sale.

  Dezvoltarea neuro-psycho-motorie conține mai multe

compartimente:
 Development motor: motricitatea globală și fină
 Development sensorial
 Development socio-afectiv
 Development cognitiv
 Development verbal
Dezvoltarea motorie
Poate fi apreciată prin evoluţia
următoarelor repere:

 Poziţia corpului

 Motricitatea

 Tonusul muscular

 Reflexele
 Motricitatea
 Motorica – mişcări orientate, activitate manipulatorie a copilului.

 Nou-născutul se află într-o poză flexie determinată de hipertonus

muscular. Hipertonusul muscular este pronunţat în toate poziţiile. Când
copilul se află pe burtă, pe spinare, pe partea laterală sau verticală.

 Mâinile sunt flectate în toate articulaţiile, alipite de piept. Mâinile sunt

strânse în pumn, degetele mari ascunse în palmă. Picioarele sunt
flectate în toate articulațiile şi puţin abducte în regiunea femurului,
laba piciorului este îndoiată dorsal. Nici în timpul somnului nu are loc
discontractarea.

 Mişcările nou-născutului sunt limitate, haotice, iregulate, atetoide,

tremurătoare. Aceste fenomene dispar după prima lună de viaţă.

 
Indicii motoricii se dezvoltă în
următoarea consecutivitate:
 La început coordonate devin mişcările muşchilor oculari (săptămână a 2-
3). Când copilul fixează privirea asupra unui obiect strălucitor.

 Întoarce capul după jucărie ce este determinat de muşchii gâtului.

 Activitatea mâinilor se începe din luna a 4-a. Ridică mâinile la nivelul

ochilor şi le priveşte. Ia jucăriile în mână, poate lua sticluţa cu lapte să bea.

 În lunile 4-5 apar mişcări coordonate a spatelui ce se manifestă prin

întoarcerea capului de pe spinare pe spate, iar în lunile 5-6 de pe burtică
pe spate.

 Mişcările devin coordonate când copilul în vârsta de un an se duce în altă

parte a camerei pentru a aduce o jucărie.
 Poziţia copilului
1. Are o anumită valoare de apreciere şi interpretare mai ales
în prima copilărie.

2. Nou-născutul îşi păstrează pe o scurtă perioadă de timp

poziţia din cursul sarcinii.

3. Apoi se menţine în mod normal în flexie, cu membrele

superioare şi inferioare egal flectate.

4. Către 2 luni poziţia copilului devine din flexie în semiflexie.

5. Poziţia lui în extensie apare după 3 ani.

Motilitatea
 Este iniţial reflexă, involuntară,
mişcările nou-născutului fiind
dominate de către tonusul activ şi
automatismele sale primare ale
căror influenţe se prelungesc şi în
lunile următoare.

 Mişcările nou-născutului au un
caracter viu şi limitat. Ele sunt de
scurtă durată, spontane, globale şi
de aspect vermicular.

 Concomitent cu dezvoltarea rapidă a

SN, mişcările copilului devin treptat
conştiente.
 Motilitatea
 Apare motilitatea voluntară care se dezvoltă în mod
diferenţiat în raport cu segmentele corpului.

 Motilitatea feţei, mai ales a sugarului mic, se identifică

cu mimica, răspunzând promt prin râs, plâns sau
grimase la satisfacţii şi insatisfacţii.

 Dezvoltarea progresivă a mişcărilor membrelor

superioare se produc de la rădăcina lor către
extremităţi.

 Între 3 şi 4 luni sugarul foloseşte umerii. Puţin mai

târziu apar mişcările de pronosupinaţie.
MOTILITATEA
 De la 4 luni el poate apuca cu mîina folosind eminenţa hipotenară şi degetul
mic. Numai după această vârstă îşi ţine pumnul şi degetele desfăcute.

 Către 6 luni prinde un obiect printr-o mişcare asemănătoare greblei, îndoindu-

şi degetele când apucă.

 Între 6 şi 8 luni motilitatea trunchiului devine voluntară.

 Către vârsta de 2 ani copilul se poate ajuta în mod egal de ambele mâini, apoi
majoritatea devin dreptaci.

 O parte din cei stângaci (înjur de 7 %) rămân stângaci numai după vârsta de 4
ani.

 În jurul vârstei de 5- 6 ani copilul este capabil să diferenţieze mâna dreaptă de

cea stângă. Să-şi îchee nasturii, să-şi lege şireturile.
 Tonusul muscular
 Reflectă în bune condiţii dezvoltarea motorie normală a copilului.

 Aprecierea la naştere a maturizării SNC se evaluează clinic şi prin

studiul tonusului muscular și prin aprecierea scorului Apgar.

 Criteriile elaborate se adresează aprecierii tonusului muscular activ şi

pasiv şi a unor automatisme primare.

 Nou-născutul la termen şi sugarul mic prezintă o hipertonie fiziologică

evidentă a membrelor superioare şi inferioare.

 Evoluţia dezvoltării tonusului muscular se desfăşoară dinspre

periferie. Studiul lui se efectuează cu ajutorul manevrelor de
extensibilitate şi măsurarea unghiurilor de deschidere dintre
componentele acestor segmente.
 Tonusul muscular
 Tonusul capului. In I lună îşi ridică capul pentru o scurtă perioadă de
timp.

 La 2 luni şi-l ţine drept şi stabil. După 2 luni începe să-şi ridice odată cu
capul umerii şi toracele.

 La 3 luni ține bine capul.

 După 5-6 luni culcat pe spate își ridică bine capul din poziţia corpului.

 Culcat pe spate de la 4 luni ridicându-şi capul şi umerii, încearcă să

şeadă.

 La 4-5 luni se rostogoleşte de pe o parte pe alta.

Continuare...
 Apoi de pe spate pe burtă şi invers.

 Poziţia şezândă sugarul o deprinde între 6-8 luni, este

anticipată şi dezvoltarea motilităţii trunchiului şi a membrelor
inferioare.

 Poziţia în picioare e posibilă după dispariţia reflexului de redresare,

respectiv după 6-8 luni. La început ridicarea se face cu ajutorul
braţelor şi mâinilor prin mişcări de agăţare, musculatura membrelor
inferioare fiind mult încordată. Apoi el stă în picioare sprijinit numai
cu o mână pentru ca între 10-12 luni el să poată sta nesprijinit.

 De la 9-10 luni poziţia de trecere de la cea şezândă la cea în picioare.

Mersul propriu zis se dezvoltă în jurul vârstei de 1 an.
 Tonusul muscular
 După 1 an activitatea motorie începe să fie mai controlată, dar dinamica corticală este
foarte mobilă şi procesele de iradiere ale excitaţiei sunt foarte intense; din care cauză
mişcările sunt active şi încă putin stăpânite.

 Copilul oboseşte foarte repede şi îşi restabileşte forţele rapid prin ce se explică
comportamentul caatare.

 La 2 ani poate urca şi cobora singur scările sprijinindu-se. Mersul este articulat.

 La 4 ani este capabil să meargă în echilibru pe bară, să stea într-un picior. Îşi foloseşte
mâinile cu uşurinţă pentru îndeletnicirile şi jocurile lui.

 In perioada şcolară controlul cortical asupra activităţii

motorii se dezvoltă intens, activitatea motorie voluntară
permiţându-i să execute mişcări cu mai multă precizie.

 Copilul e capabil să scrie, să coase, să împletească etc.

 
 Examenul tonusului muscular
 

Acest examen la nou-născut se face prin:

 aprecierea posturii, cum a fost descrisă anterior;

 examenul tonusului muscular pasiv, prin aprecierea rezistenței la

mișcările pasive imprímate de examinator la nivelul diferitor
articulații;

 examenul tonusului muscular activ, adică răspunsul motor la

diverse poziții imprímate de examinator;

 În examenul tonusului muscular se va insista asupra modificărilor

sesizate în comportamentul postural, detectate la observație.
 Reflexe necondiţionate
 În perioada nou-născut, cât şi în celelalte vârste mai
deosebesc şi reflexe necondiţionate. Ele prezintă fenomene
filogenetic întărite. Deosebim trei grupe de reflexe
necondiţionate: stabile, tranzitorii şi posturale. 

Reflexe stabile
Se manifestă de la naştere şi se păstreză toată viaţa:
 reflexul de deglutiţie
 reflexele tendinoase
 reflexul cornean
 reflexele conjunctivale
 reflexul supraorbital
 Reflexe
 Deosebit de preţioase la nou-născut sunt reflexele
necondiţionate tranzistorii. Ele sunt expresia nivelului de
dezvoltare morfofuncţională a sistemului nervos.

 Reflexele tranzitorii exprimă dependenţa de structurile

subcorticale. Dispariţia lor este un fenomen de maturitate,
inhibiţie, ce are ca substrat corticalizarea activităţii SNC.

 Reflexele tranzitorii permit aprecierea nivelului de

dezvoltare al SNC şi uneori pot avea valoarea localizatoare
a leziunii.
 Reflexe tranzitorii
Aceste reflexe există după naştere şi treptat, în anumite
perioade dispar. În acest grup de reflexe intră:
 reflexe orare: suptului (1,5-2 ani), reflexul de căutare (3-4 luni),
reflexul de trompă (2-3 luni), palmo-oro-cerebral (2-3 luni).

 reflexe spinale: de apărare (până la 2 luni ), reflexul de

sprijinire (până la 2 luni ), reflexul de pas automat (până la 2
luni ), reflexul Moro (până la 4 luni ), reflexul Robinson (până la
3 luni ), reflexul Galant (până la 4 luni), reflexul Peres (până la
3-4 luni ), reflexul Bauer (până la 4 luni ).

 reflexe pozotonice şi mieloencefalice

 Semnificaţia patologică a reflexelor
 absenţa reflexului la vîrsta la care ar trebui să fie prezent;

 persistenţa reflexului după perioada în care, în mod normal

ar trebui să dispară;

 răspunsul asimetric şi răspunsul exagerat la orice vîrstă,

timpul apariţiei şi dispariţiei lui, corespunderea reflexului
vârstei copilului
În condiţii normale reflexele apar şi dispar la anumite vârste.
Lipsa lor la anumite vârste denotă retenţia dezvoltării
neuropsihice a copilului.
Vor fi considerate patologice acele reflexe care se păstrează în
vârsta când ele trebuie să lipsească.
 Cele mai importante
reflexe tranzitorii sunt:

Reflexe ale automatizmului oral:

 reflexul palm-oral (Babkin) persistă pînă la 3 luni (presiunea

palmară la copil face ca să deschidă gura, să ridice capul şi să-l
întoarcă spre partea excitării);

 de trompă -pînă la 2-3 luni

 de căutare (3-4 luni) atingerea unghiului gurii duce la întoarcerea

capului şi deschiderea gurii ca şi cum ar căuta sînul

 de supt (se inhibă în jurul vîrstei de 1 an) atingerea buzelor

produce dschiderea gurii şi a mişcărilor ritmice de supt
 R. automatizm spinal
(la nivel de măduvă a spinării)
 reflexul de apărare (aşezarea pe burtă , întoarcerea capului într-o parte)
 reflexul de sprijin şi a mersului automat (1-1,5 luni) ţinut de trunchi copilul
suspendat este coborît lent pentu a atinge cu plantele planul patului. Se produce
extinderea membrelor inferioare şi mişcări de păşire.
 de tîrîire (Bauer) (4 luni), de apucare (uneori se ridică –Robinzon)
 Babinski - atingând partea laterală a talpei cu un obiect dejetul mare se
retroflexsează iar celelalte se desting sub formă de evantai.
 Galant - paravertebral-copilul în poziţie de decubit ventral, îi stimulăm cu unghia
tegumentele de la articulaţia scapulohumerală în jos, 2-3 cm paravertebral.
Răspunsul constă în curbarea trunchiului pe partea stimulată. Reflexul dispare la 3-
4 luni
 Peres - pe procesul spinal şi spina apăsăm la copcic cu degetul mare, copilul
plânge şi se retroflexează (3-4 luni)
 Moro - schimbarea poziţiei capului în relaţie cu trunchiul în poziţia de decubit
dorsal . Cînd examenatorul ridică capul de pe masă şi lasă să cadă brusc în mîna
lui, cu aproximativ 30o faţă de poziţia trunchiului extins, are loc extensia şi
abducţia membrelor superioare şi extenzia şi răsfirarea degetelor urmată de flexia
şi adducţia membrelor superioare şi emiterea unui sunet. Reflexul dispare la 4-5
luni.
 R. automatizm suprasegmentar pozotonic
 reglează tonusul muşchilor în dependenţă de poziţia capului şi
trunchiului (la nivelul bulbului şi mezencefalului).
În bulb-reflexele mielencefalice (pînă la 2 luni):
1) cervical tonic asimetric (Magnus). Capul întors spre stînga-membrele se
extind din stînga şi se flexează din dreapta şi invers (poza scrimerului)

2) Cervical tonic simetric-flexia capului măreşte tonusul în flexorii mîinilor

mai pronunţat, capul în extensie-tonusul creşte în extensorii membrelor

3) reflexul tonic de labirint-la noi-născuţi aşezaţi pe spate creşte tonusul în

extensori, iar aşezaţi pe burtă-în flexori.

 se menţin în normă pînă la 2 luni, dacă este afectat SNC ele se menţin mai departe
şi împedică dezvoltarea motorică şi psihică.
 Reducerea lor la 2 luni coincide cu apariţia reflexelor poziţionale mezencefalice
 Reflexele mezencefalice pozotonice

Pînă la 5 luni picioarele şi trunchiul se află pe aceiaşi axă şi

numai după 5 luni apare posibilitatea rotaţiei trunchiului
faţă de bazin ce asigură întoarcerea copilului de pe spate pe
burtă şi invers.

 reflexul simplu cervical poziţional - la rotaţia capului se

roteşte şi trunchiul-se păstrează pîna la 5-6 luni

 reflexul de îndreptare a trunchiului - atingerea tălpilor-

îndreaptă capul.

 reflexul poziţional de labirint - Landau superior și Landau

inferior.
Reflexe posturale

După naştere aceste reflexe nu există şi se formează în

anumite vârste. În acest grup de reflexe intră:

 reflexul superior Landau. Reflexul superior Landau apare

la 4 luni – plasat pe burtă copilul ridică capul, partea
superioară a corpului, sprijinit în mâini şi se ţine în aşa
poziţie.

 reflexul inferior Landau. Reflexul inferior Landau apare la

5-6 luni – culcat pe burtică copilul dezdoaie şi ridică
picioarele (reflex în lanţ).
Cercetarea tonusului muscular
Se face numai când copilul este liniştit:
 Prin mişcări pasive ale membrelor, prin apăsare (palpare a muşchilor).
 Hipertonie: paralizii cerebrale, traume ale SNC, boala Ştrumpel etc.
 Hipotonie: leziuni de neuron motor central și periferic, amiotrofii, boli
musculare, leziune cerebeloasă, extrapiramidală de neosrtiat,
aminoacidopatii, boala Daun, sindromul Prader-Willy etc.
 Mişcări spontane, atetoide, tremurătură: la afectarea sistemului
extrapiramidal. Hiperkineziile (în caz de kernicterus) apar pe fond de
hipotonie la 5-6 luni.
 Asimetrie: hemipareze, paralizii obstetricale.

 Tremurătura bărbiei: la n-n la emoţii (în imaturitatea SNC).

 Tremurătura totală este mai rară şi de amplitudine înaltă şi indică un
prag convulsivant ridicat, în caz de frison în caz de t O înaltă.
Statica
 Statica – fixarea şi continenţa unor părţi a corpului în
poziţie necesară. Primul semn static ţinerea capului, care
apare în lunile 2-3. La trei luni copilul trebuie să ţină bine
capul în poziţie verticală.

 Al doilea semn static – copilul şede. Acest semn static

apare la 6 luni, iar la 7 luni copilul se târâie.

 Al treilea semn static – copilul stă în picioare ce se

manifestă la 9-10 luni.

 Al patrulea semn static copilul merge. Acest semn se

manifestă la 11-12 luni sau mai înainte.
 Activitatea reflector condiţionată
 Prezintă o reacţie adecvată la factorii excitanţi ai mediului ambiant şi
necesităţile proprii.

 Principalul reflex la copil este dominanta alimentară: foamea – excită

copilul. Aplicarea la sân, primirea laptelui – liniştește şi adoarme copilul.

 La sfârşitul primei luni peste 1-2 minute după aplicarea copilului la sân
apare o pauză, când copilul examinează cu privirea faţa mamei, pipăie
sânul.

 Pe parcursul lunii a doua se formează zâmbetul, lunii a treia – mişcări a

mâinilor şi picioarelor când o vede pe mama.

 Aceste evenimente confirmă formarea reflexelor condiţionate la excitanţii

ambientali.
 
 Aprecierea dezvoltării psihomotorii
 De ţinut cont că fiecare criteriu se
manifestă diferit în diferite perioade.

 Reflexele condiţionate sunt expresia

abilităților auditive şi vizuale. Pot fi
uşor apreciate de medicul familiei,
pediatru şi asitentele medicale.

 Reflexe auditive se testează prin

aplicarea în apropierea urechii a
sunetului unui clopoțel. Reacțiile
sunt în funcție de stadiul
comportamentului în care se află n.n.

 Reflexe vizuale sunt examinate prin

aplicarea unei stimulări luminoase
intense.
 Dezvoltarea senzorială
Reflexe vizuale
 Vede la naştere, se orientează spre sursa de lumină, în somn superficial clipește
(somn profund – nu, treaz sesizează vocea mamei, este atras de figura umană).

 3 luni – analizează mâinile.

 4 l. – întinde mâina pientru a prinde obiectul din câmpul vizual homolateral; la 5

luni – încearcă să prindă obiectul dincolo de axul corpului. Lipsa de răspuns: nu
vede, este neatent, retard mental

 2-3 ani – numește obiectele familiare.

 3-4 ani – testul E, aprecierea gradului de maturare cognitivă.

 Deficit vizual este dat de: tulburări de refracție, opacități lenticulare, defecte ale
analizatorului vizual (retina, n. Optic, chiazma optică, tractul optic, cortexul
vizual).
 Fundul de ochi
 Edem papilar: hiprtensiune intracraniană, nevrita optică.

 Hemoragii retiniene: hiprtensiune cerebrală acută, traumatisme craniene, diateze

hemoragice, leucemie, encefalopatia hipertensivă.

 Atrofia optică: primară, secundară.

 Modificări maculare pigmentare: ceroid lipofuscinoză, a-beta-lipoproteinemie, boli

peroxizomale, mitocondriale, sm Laurence-Moon-Biedl.

 Retinopatia cicatricială: TC, rubeola congenitală (difuză).

 Pata roșie cireșie: boala Tay-Sachs, Niemann-Pick, leucodistrofia metacromatică,

gangliozidoza, sialidoza, b. Farber.

 Facoame retiniene: scleroza tuberoasă.

 Angiomatoza retinei: Von Hippel-Lindau.
Dezvoltarea senzorială
Reflexe auditive
 Nou-născutul răspunde printr-un reflex global de închidere,
reflexul Moro.

 La stimuli auditivi puternici el răspunde prin grimasă sau

plâns, surâs, mimică (în somn superficial – reacție reflexă a
întregului corp, apoi reacția se estompează).

 La 5-6 luni apare conjugarea mişcărilor capului şi ochilor

către sursa sonoră.

 Controlul şi supravegherea acuității auditive şi vizuale sunt

obligatorii din perioada de nou-născut.
 Reflexele auditive
 se testează aplicând sunetul unui clopoțel aproape de urechea copilului. Reacțiile
apărute vor fi în funcție de stadiul comportamental în care se află nou-născutul, în felul
următor:

 în faza de somn profund, răspunsul la sunetul clopoțelului se va manifesta printr-o

reacție foarte slabă, copilul va strânge doar pleoapele, sau răspunsul va fi absent;

 în faza de somn superficial copilul va răspunde la sunetul clopoțelului printr-o reacție de

strângere a pleoapelor mai accentuată și o reacție reflexă a întregului corp; când se va
prelungi stimularea, reacția se va estompa, devenind din ce în ce mai scăzută;

 în faza de veghe calmă, nou-născutul nu reacționează aproape deloc, uneori poate

închide pleoapele; trebuie de știut că lipsa reacției în această fază de comportament ne
trebuie interpretată ca deficit de auz; se știe că în această fază el reacționează mult mai
complex, sesizând vocea mamei și localăzând-o prin întoarcerea capului spre ea;

 când copilul va fi în faza de veghe cu agitație nu vor exista reacții la stimularea auditivă.
 Limbajul
 Alături de primul sistem de semnalare (senzațiiși reprezentări) apare
al II-lea sistem de semnalare, reprezentat prin cuvânt (alterarea
mecanismului psihic al vorvirii – afazia, tulburări organice și
funcționale de reglare și execuție a articulației cuvintelor).

 Vorbirea apare la copil în săptămânile a 4-6 când începe a gânguri.

 La 6 luni copilul pronunţă unele sunete „ba-ba-ba”, „ma-ma-ma”.

 Către sfârşitul primului an în lexiconul copilului sunt deja 8-12

cuvinte, înţelese de el – papa, mama, dă-mi, na, av-av, am-am, tic-tac.

 Către 2 ani lexiconul copilului include circa 300 cuvinte, apar primele
propoziţii scurte.
Dezvoltarea senzorială
 Mirosul în mod practic are o dezvoltare mai puţin
cunoscută. După 1 an reacţionează la mirosurile plăcute şi
dezagreabile. Dezvoltarea lui este mult influenţată de
dezvoltarea gustului.

 Sensibilitatea tactilă, termică şi dureroasă sunt prezente

de la naştere şi se dezvoltă pe măsura creşterii, cu timpul
răspunsul la aceşti stimuli este mai adaptat.

 Sensibilitatea superficială este prezentă la noi-născuţi, cea

profundă se dezvoltă la vârsta de 2 ani. Sensibilitatea ne
furnizează mai puţină informaţie pentru diagnostic la copii
de vârstă fragedă.
Dezvoltarea senzorială
Gustul
 Este prezent de la naştere.

 Nou-născutul reacţionează la substanţele acide, amare

sau sărate.

 Răspunde printr-un reflex de supt la cele dulci.

 Gustul se dezvoltă în raport cu alimentaţia copilului.

 Gustul la ei este adesea paradoxal, bizar şi capricios.

 Principalele aspecte
ale dezvoltării psihice
 Primele manifestări ale dezvoltării psihice coincid cu
momentul când copilul începe să-şi descopere propriul corp
şi mediul său înconjurător.

 La pacientul fără tulburări de conștiență, se examinează

funcțiile cognitive (atenție, gândire, randamentul memoriei
de fixare și evocare), afective (labilitate afectivă, stări de
euforie, elemente maniacale, depresive), voliționale (gradul
de mobilizare, inițiativa în activitate, comportamentul).
 Descoperirea propriului corp
 Se manifestă la 4 luni.

 După 4 luni sugarul schiţează unele interese pentru funcţiile sale

excretorii, suporturi viitoare importante pentru educaţia sfincteriană,
care obişnuit începe după vârsta de 8- 10 luni şi chiar mai târziu prin
cerutul oliţei etc.

 Deasemenea poate surâde la vederea imaginii sale.

 Către vârsta de 1 an este interesat îndeaproape de imagine şi de a

descoperi ceea ce se află îndărătul oglinzii.

 După vârsta de 1,5-2 ani copilul îşi recunoaşte unele componente ale
corpului său, pe care le arată cu interes la solicitare.
Descoperirea mediului înconjurător

 Este legată în mod direct de relaţiile sugarului şi

copilului mic cu persoanele din jur.

 Descoperirea obiectelor şi a spaţiului, precum şi a

mijloacelor lui de comunicare, în principal limbajul.

 Relaţiile cu persoanele din jur.

 
 Dezvoltarea psihomotorie a copilului
(0 -1 an)
 Este important sa stiți că fiecare copil are un ritm propriu de
dezvoltare.

 Ca nu exista un progres continuu și că nu toți copiii trec prin

toate stadiile de dezvoltare psihomotorie.

 La examinarea copilului se are în vedere factori

constituționali (copil activ, leneș, intermediar), factori
afectivi sau morbizi (obosit, bolnav, etc.).
 Ce înseamnă dinamica dezvoltării?
 Să urmariți copilul în timp ce crește.

 Aceasta este este o experiență fascinantă.

 Fiecare perioadă aduce ceva nou:

zâmbește, gângurește, ridică capul stând pe
burtă, se rostogolește, se târăste, stă în
șezut, se ridică, merge, spune silabe.
 Întârzierea dezvoltării
 Daca copilul este puțin mai încet în
atingerea abilităților, nu înseamnă că
dezvoltarea lui este afectată.

 Îngrijoreazănumai dacă întârzierea este

mare, situație în care trebuie să batem
alarma.
De ce este important să cunoaștem?
 Un medic de familie, pediatru, neurolog trebuie poată
depista patologia neurologică, care presupune cunoaşterea
semiologiei neurologice a copilului, respectiv şi a
adultului.

 Datele semiologice colectate la investigarea neurologică a

copilului se cer încadrate în marile sindroame neurologice
şi modalitatea de căutare a acestor simptome şi
interpretarea lor se face în funcţie de maturizarea SN.
 Particularităţile morfo-funcţionale
ale SN la copilul mic
 Marchează comportamentul lui, imposibilitatea obţinerii unei colaborări atât
de necesare unui examen de subtilitate, spre deosebire de copilul mare şi adult.
 Lipsa de colaborare cu pacientul, precum şi nevoia unei adaptări suple a
medicului la comportamentul copilului sunt alte elemente ce concretizează
particularităţile examenului neurologic la aceste vârste.
 Aceasta impune o mai mare capacitate de adaptare a medicului la nevoile unui
mic pacient. În cadrul examenului neurologic al unui copil mic trebuie de
urmărit o multitudine de elemente, ce ca face timpul necesar unui examen
clinico-neurologic corect să fie apreciat aproximativ 40 – 60 minute.
 La copiii sugari deseori pot fi prezente nişte perturbări uşoare a unor parametri
neurologici şi evidenţierea lor necesită observaţia în timp a cazului, controlul
repetat al pacientului, pentru a confirma suspiciunile sau pentru a monitoriza
evoluţia problemei sub acţiunea tratamentului.
 Particularitățile sistemul nervos al copiilului

1) imaturitatea elementelor celulare şi a fibrelor nervoase, ce

determină o afectare difuză a creierului,
2) sensibilitate mărită faţă de factorii nocivi şi prag de
excitabilitate scăzut, ce poate provoca stare de rău convulsiv,
3) hidrofilie mărită a ţesutului nervos ce contribuie la
dezvoltarea rapidă a edemului cerebral,
4) intoleranţa SNC faţă de sistemul imun, ce condiţionează
apariţia autoanticorpilor anticerebrali în caz de afectare a
barierei hematoencefalice,
5) plasticitatea şi posibilităţi compensatorii mari ale creierului,
6) creierul chiar şi la nou-născut se află într-o cutie relativ rigidă
– craniul.
Reperele pentru aprecierea dezvoltarii psihomotorii la
vârsta de sugar sunt:

 La o lună se constată o mobilitate în regiunea bucală (atingerea

buzelor declanșează suptul). Mîinile sunt stranse, nu apuca,
dar devin active la atingerea lor. Își ridică capul pentru câteva
secunde și îl intoarce de pe o parte pe alta. Ridicat în brațe
devine liniștit, tresare la zgomote, urmărește lumina cu
privirea.

 La două luni ridică pentru câteva secunde capul când este pus
cu fața în sus. Când este ridicat, ține pentru scurt timp capul în
același plan cu corpul. Urmărește pentru scurt timp un obiect
în mișcare, zâmbește, ascultă sunetul de la un clopoțel sau
jucărie.
Reperele pentru aprecierea dezvoltarii
psihomotorii - II:
 La trei luni își mișcă bine membrele; culcat pe abdomen își
ridică capul și trunchiul, sprijinindu-se pe brațe, adus în poziție
șezând cade pe spate; zâmbește la contactul cu persoanele din
jurul său, ascultă vocea, gângurește și cercetează cu ochii în
direcția sunetului, își mută privirea de la un obiect la altul.

 La patru luni asezat în decubit dorsal își ridică capul și umerii,

capul poate fi ținut drept cd copilul stă sprijinit. Execută
mișcări de apărare și reacții selective de retragere; este docil,
răspunde prin zâmbet la zâmbetul celor din jur, realizează un
contact social mai îndelungat, întoarce capul la sunet, ascultă
muzică, agită jucăria, scapă obiectele, trage o hârtie de pe față.
 Continuare
 La cinci luni ține capul fără să-i mai cadă pe spate, corpul rămâne în
axul vertical, împinge în picioare când este ținut de sub axile. Prinde
obiectele care i se oferă, urmărește cu privirea obiectele din jur până
ce dispar și asteaptă revenirea lor. Se bucură de vederea mâncării, răde
tare, zgomotos.

 La șase luni se ridică sprijinit de incheieturile mâinii, sta în șezut,

câmpul său vizual se mărește și participă mai intens la viața din jurul
lui, se întoarce de pe spate pe abdomen și invers, în decubit ventral se
sprijină pe coate și pe mâini. Gângurește sau bolborosește, ia un cub
de pe masă.

 La șapte luni se răsucește de pe față pe spate, mânuiește singur

jucăriile, bea cu cana, privește un obiect în cădere, emite sunete.
Continuare
 La opt luni încearcă să se târască viguros, stă bine în șezut,
culcat își ridică capul, se rostogolește, își suportă greutatea,
sare activ, întinde mâină, strânge obiectele mari, trece o
jucarie dintr-o mâina în alta; se privește în oglindă și se bucură,
țipă pentru atragerea atenției, o preferă pe mama sa unde se
simte în siguranță, emite sunete vocale polisilabice.

 La nouă luni se ridică în picioare susținut, face primii pași

susținut, execută mișcări cerute (da mâină, duce mâina la
buze, etc.). Poate mânca singur un biscuit, ajută și chiar își ține
singur biberonul, duce obiectele la gură, limba fiind folosită
pentru explorarea obiectelor din jur. La nouă luni sugarul
spune: "ma-ma" sau "da-da".
Continuare...
 La zece luni merge sprijinit de mâină, apucă obiectele digital
(cu policele și arătătorul), reacționează la pronuntarea
numelui, râde când privește în oglindă, descoperă jucăria
ascunsă, încearcă să recupereze obiectul căzut, manipulează
două obiecte izbindu-le unul de altul.

 La unsprezece luni stă singur în picioare câteva minute, apoi se

așeaza fără să se lovească, își suge degetul, emite două cuvinte
cu înteles.

 La un an merge în tarc sau face plimbări prin cameră,

susținându-se de mobile, imită, știe "să facă pa", se joacă cu
jucăriile și chiar cu mingea, emite mai mult de două cuvinte.
Răspunde la comenzi simple, returnează un obiect sau îl reține
intenționat.
 Aprecierea DzNrPs
 Primii trei ani de viață sunt definitorii pentru formarea personalității
individului, își vor pune amprenta asupra întregii vieți. 
 Îngrijirea copilului se realizează în așa fel încât se încearcă obținerea
încrederii în sine, pe de altă parte evoluează și relația sa cu adultul.
 Cele mai intense emoții, sentimente se trăiesc în acest interval de timp,
când instrumentele și abilitățile copilului de a le face față nu sunt încă
conformate.
 Se consolidează personalitatea copilului în măsura în care învață
despre lumea din jur explorând, comunicând și dezvoltandu-și astfel
respectul față de alții și de sine, asumarea riscului în cunoaștere,
intenționalitate și în controlul de sine.

 Pentru a-ți da seama dacă totul este în regulă, dacă copilul se dezvoltă
normal, trebuie să stiți care sunt stadiile dezvoltării psihomotorii,
dezvoltarii personalității și limbajului copilului între 1 și 3 ani:
Stadiile dezvoltării psihomotorii, limbajului și personalității
copilului la vârsta de 1 an: 

 Îndată ce începe să meargă, copilul își lărgește sfera de acțiune

exponențial, fiind capabil să exploreze mediul de unul singur. La
inceput copilul va avea 2 stări: de totală independență față de
părinte sau dependență extremă.
 Copilul de un an depune un efort foarte mare în dezvoltarea
conceptului de sine și îndată ce va înțelege că el și părinții sunt
persoane separate va începe să manifeste posesiunea asupra
anumitor obiecte.
 Copilul devine de asemenea conștient că poate să ceară anumite
lucruri și că poate refuza anumite cerințe.
 O data cu formarea ideii de sine, la copil apare și frica de abandon.
Copilul începe să conștientizeze că depinde de părinte, că părintele îi
conferă siguranță și putere. Această frică de a fi separat de părinte se
manifestă preponderent în jurul vârstei de 18 luni.
 Continuare...
 La încheierea primului an de viață, copilul poate să pronunțe
doar câteva cuvinte. Începand cu 1 an și jumătate, 1 an și 8 luni,
ajung ușor la 200-300 și către 3 ani dispun de 1000-1100 de
cuvinte. Totodata este evident și un progres calitativ în ceea ce
privește limbajul copilului. 

 De la circa 1 an si 6 luni putem spune că se intra intr-o a 2-a

etapa, adica anteprescolarul foloseste 2-3 cuvinte, dar care nu
sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozitiile,
conjunctiile lipsesc. Conjunctiile nu au pentru copil inca nici o
semnificatie si desi nu au o structura sonora foarte complicata
el nu le poate pronunta. De aceea la aceasta varsta copilul este
inteles doar de persoanele foarte apropiate. Cei din afara familiei
pun frecvent o astfel de intrebare: "Ce spune?".                  
 Stadiile dezvoltarii psihomotorii, limbajului, personalitatii
copilului la varsta de 2 ani:
 Starea emotionala a copilului de 2 ani este foarte fragila, pot aparea schimbari bruste de
la ras la plans, aparent fara nici un motiv. 

 Copilul este curios si nerabdator sa afle cum functioneaza fiecare lucru desi inca nu
poseda destula îndemanare pentru a realiza acest lucru in siguranta, fara a se accidenta.

 La e 2 ani copilul invata care este relatia sa cu celelalte persoane, si incepe sa isi
controleze pornirile.

 La varsta de 2 ani se pare ca tind sa domine cuvintele care desemneaza actiuni pentru ca
obiectele pot fi aratate. In aceasta perioada face foare mult timp referire la propri
persoana. Copilul isi spune numele cand isi manifesta o dorinta, copiaza modul in care se
comporta adultul.

 Dupa varsta de 2 ani apare fraza gramaticala si copilul treptat utilizeaza mai corect

modelele adultilor, cu flexionarea cuvintelor si a determinativelor cum ar fi adjectivele si
adverbele.
 Dezvoltarea sociala si emotionala a copilului intre 3 si 4 ani: 

 Se face trecerea de la stadiul de bebelus la copilaria propriu-zisa. Acum copiii au

imaginatie bogata, le place sa se joace si le plac activitatile fizice in general.
Cateodata manifesta timiditate cand incerca sa faca lucruri noi.
 Acum invata cum sa se impace cu ceilalti din jurul sau. El isi poate controla
sentimentele, Inteleage unele abilitati sociale cum ar fi impartitul lucrurilor cu
altcineva.

 Îi place sa se joace si sa fie in preajma altor copii. Se pot intrista cand cei din jur sunt
tristi.

 Copiii incep sa fie capabili sa astepte pentru scurt timp : vom merge afara dupa ce
mananci.

 Copilul de 3 ani inca se pot teme de monstrii, intuneric, animale.

 Îsi dezvolta simtul umorului, îi place sa rada si repeta frazele sau situatiile caraghioase.

 Copilul intre 3 si 4 ani incepe sa-si ia responsabilitati în ceea ce priveste toaleta

proprie.
Dezvoltarea fizica a copilului intre 3 si 4 ani: 
 Lumea interioara a copiilor este foarte puternica la varsta de 3-4 ani. Cateodata este dificil
pentru ei sa deosebeasca ceea ce este real de ceea ce nu este. 

 Copilul intre 3 si 4 ani intelege acum ca mintea lui este separata de cea a parintilor si ca acestia
nu ii pot citi gandurile; -inca nu inteleg notiuni precum inaltime sau marime. 

 Copilul intre 3 si 4 ani are anumite notiuni despre timp si stiu ca noaptea urmeaza dupa zi;
inteleg notiunea de mare si notiunea de mic;

 Copilul intre 3 si 4 ani poate spune despre ceilalti copii daca sunt baietei sau fetite, dar nu
inteleg inca ca aceasta este ceva permanent;

 Copilul la varsta de 4 ani este capabil sa deseneze oameni.

 Un copil de 4 ani poate copia patrate si poate construi un pod cu trei picioare.

 La varsta de 4 ani copilul adora activitatea fizica si ii place la nebunie sa alerge, sa sara, sa se

catere, sa danseze. 
Examenul neurologic
 La vârstele mici are particularităţi
date de imaturitatea SN,

 Aceste particularităţi marchează

comportamentul copilului la diferite
etape de dezvoltare (săptămâni, luni)

 Particularităţi ce sunt datorate

incompletei dezvoltări a SN,
maturizării treptate foarte rapide a
SN în primele etape de vârstă, ceea
ce duce la apariţia unor performanţe
din ce în ce mai specializate.
 Evaluarea neurologică
 este un act profund intelectual şi mijloacele moderne
instrumentale nu pot înlocui anamneza, antecedentele,
dar, mai ales, datele obţinute la examenul obiectiv.

 Examenul clinic general şi neurologic sunt elemente clinice

absolut necesare pentru un clinician exelent şi nu pot fi
nicicând înlocuite cu examenele paraclinice.
 În cadrul unui examen neurologic
 Un medic de familie, pediatru, neurolog trebuie poată
depista patologia neurologică, care presupune
cunoaşterea semiologiei neurologice a copilului, respectiv
şi a adultului.

 Datele semiologice colectate la investigarea neurologică a

copilului se cer încadrate în marile sindroame neurologice
şi modalitatea de căutare a acestor simptome şi
interpretarea lor se face în funcţie de maturizarea SN.
Particularităţile examenului
neurologic la copil

 Examenul neurologic al copilului presupune

cunoaşterea examenului neurologic al adultului.

 Examenul neurologic în perioada copilăriei necesită

tehnici diferite în funcţie de diferitele etape de vârstă
parcurse de copil, astfel, examenul neurologic are
particularităţi la prematur, la nou născutul la termen,
la sugar şi copilul mic, iar la copilul mare este
asemănător cu al adultului.
Examenul neurologic al copiluli are următoarele etape:

 aprecierea gradului de maturizare a activităţii sistemului

nervos;

 decelarea unor simptome neurologice care vor permite

localizarea procesului patologic, stabilirea diagnosticului
topografic, a diagnosticului etiologic,

 şi încadrarea într-o anumită entitate nozologică, pentru

precizarea diagnosticului de boală.
 Concluzii
 Aprecierea dezvoltării
psihomotorii al copilului este
dificilă și necesită aptitudini
profesioniste de cunoaștere a
particularităților de dz al SN la
copii de diferite vârste.

 Este necesar observația în timp

al cazului pentru a preveni
handicapul psmt.