Leonardo da Vinci

Viata si activitatea

Studiu Individual № 1
Realizat de: Morosan Daria
 Leonardo di ser Piero da Vinci  cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, s-a
născut în data de 15 aprilie 1452 (pe stil vechi - pe stil nou se adaugă încă 9 zile,
astfel că după calendarul actual, artistul s-a născut pe data de 23 aprilie, a fost cel
mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a
acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, 
anatomist, geolog, cartograf, botanist şi scriitor. Leonardo da Vinci este considerat
adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.
Geniul său creator şi spiritul său inventiv şi-au pus amprenta asupra epocii, fiind
considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate
nemaiîntâlnită până atunci, animat de o imaginaţie fără precedent în istorie. Este
considerat unul din marii inovatori ai picturii şi unul din cei mai mari pictori din
istorie. 
 • Copilăria, 1452–1466
Leonardo da Vinci s-a născut „la ora trei noaptea”, naşterea sa fiind consemnată în jurnalul lui Ser Antonio, bunicul patern, [13][14], în orăşelul
Vinci din Toscana, pe valea inferioară a râului Arno, localitate aflată sub jurisdicţia Republicii Florentine, condusă de familia Medici, fiul
nelegitim al lui messer Piero Fruosino di Antonio da Vinci, un bogat notar florentin, şi al Caterinei, ţărancă.[15][16][17] Cercetătorul italian
Francesco Cianchi, după ce a studiat timp de mai mulţi ani registrele parohiale din Vinci şi din împrejurimi, afirmă că nu a locuit în acea
perioadă nicio persoană cu acest nume şi că, în realitate, mama lui Leonardo ar fi fost o sclavă arabă creştinată şi botezată Caterina,
aparţinând bogatului Vanni di Niccolo di Ser Vann, unul din clienţii lui Piero Fruosino di Antonio da Vinci  Mama sa, după ce a fost eliberată,
s-a căsătorit cu un localnic, Acchattabriga di Piero del Vaccha. Tatăl său, la un an de la naşterea lui Leonardo s-a căsătorit cu Albiera, în vârstă
de 16 ani, care a murit în 1464, la 28 de ani, fără a avea copii. Ser Piero se va recăsători de încă 3 ori, având câte 6 copii din ultimele două
căsătorii. La moartea tatălui său - cel adevărat - au izbucnit certuri între artist şi cei 7 fraţi ai săi, moştenitorii legitimi ai lui messer Piero, cu
privire la împărţirea moştenirii. Leonardo nu avea un nume de familie în accepţiunea de azi, „da Vinci” menţionând originea „din Vinci”, iar
particula „ser” indica faptul că tatăl său era un aristocrat. Se cunosc extrem de puţine lucruri despre copilăria sa. Primii cinci ani din viaţă i-a
petrecut alături de mama sa, în cătunul Anchiano, după care începând din 1457 a trăit în casa tatălui său, împreună cu un unchi, Francesco
şi, bunicii paterni, în micul oraş Vinci. Leonardo a primit o educaţie normală pentru copiii din familiile înstărite de atunci: scris, citit, latină,
geometrie şi matematică. Din copilărie, Leonardo menţionează în notele sale doar două evenimente. Primul, pe când era în leagăn, când un
zmeu de hârtie a coborât spre el, atingându-i buzele cu coada, şi al doilea, survenit câţiva ani mai apoi, pe când explora de unul singur
împrejurimile casei mamei sale, a descoperit o peşteră, fiind îngrozit că un monstru ar putea să se găsească înăuntru, dar mânat de
curiozitate a pătruns totuşi în interior.Primii ani din viaţa artistului au stârnit numeroase controverse printre biografii săi, fiind subiect de
legendă. Giorgio Vasari, pictor şi biograf al lui Leonardo, povesteşte cum un ţăran din vecinătate şi-a confecţionat un scut, apoi i-a cerut
tânărului da Vinci să picteze ceva pe faţa acestuia. Leonardo ar fi pictat un monstru ce scotea foc pe nări, care avea un aspect atât de
înfricoşător, încât ser Piero, tatăl băiatului, impresionat de talentul lui Leonardo, ar fi arătat scutul unui negustor de artă florentin, care l-a
cumpărat imediat, vânzându-l mai apoi Ducelui de Milano. Pentru a-l răsplăti pe ţăran, ser Piero ar fi cumpărat alt scut, decorat cu o inimă
străpunsă de o săgeată, pe care l-a dat acestuia. Nu putem şti cât de adevărată este această istorie, cert este însă că un desen al lui
Leonardo da Vinci din aceeaşi perioadă, dovedeşte un talent şi o predispoziţie pentru perfecţiunea detaliului ieşite din comun.
 • In atelierul lui Verrocchio,
1466- 1476
În 1466, pe când avea 14 ani, Leonardo a devenit ucenicul artistului Andrea di Cione, cunoscut sub numele de
Verrocchio, al cărui atelier era renumit în toată Florenţa. În atelierul lui Verrocchio lucrau şi alţi ucenici, care
vor deveni ulterior faimoşi precum Domenico Ghirlandaio, Perugino, Botticelli, şi Lorenzo di Credi. Au urmat
ani de studiu intens, Leonardo da Vinci fiind deprins cu tehnicile desenului, modelării artistice, cu tehnicile
picturii în ulei şi tempera, căpătând cunoştinţele de bază necesare unui artist, fiind totodată iniţiat în tainele
metalurgiei şi prelucrării metalelor, chimiei, mecanicii şi tâmplăriei. Cea mai mare parte a muncii din atelier era
prestată de ucenici. Conform celor afirmate de Giorgio Vasari, Leonardo da Vinci ar fi colaborat cu Verrocchio
la realizarea Botezului lui Cristos, pictând un înger care ridică roba lui Isus într-o manieră mult superioară de
cea a maestrului său, încât Verrocchio, umilit, n-ar mai fi pictat niciodată. Tabloul este pictat în tempera şi ulei
şi se găseşte la Galeria Uffizi din Florenţa. Leonardo a pictat îngerul îngenuncheat din stânga, peisajul de fundal
şi a repictat trupul Mântuitorului. Diferenţa dintre cele două stiluri este evidentă, relevând stilul original şi
elegant al lui Leonardo. În aceeaşi perioadă, se presupune că artistul ar fi servit drept model pentru două
lucrări ale lui Verrocchio, statuia de bronz a lui David de la Bargello, şi Arhanghelul Rafael în tabloul Tobias şi
îngerul. În 1472, după şase ani de studiu şi muncă susţinută, Leonardo da Vinci, acum în vârstă de 20 de ani, s-
a calificat maestru, fiind admis în Ghilda Sf. Luca, ghilda artiştilor şi doctorilor. Deşi tatăl său i-a oferit
posibilitatea de a avea propriul atelier, era atât de ataşat de cel ce-i fusese profesor, încât a continuat
colaborarea cu acesta.
 • Viaţa profesională, 1476–
1513
În arhivele din 1476 ale tribunalului din Florenţa s-a descoperit un denunţ anonim, în urma căruia patru tineri, printre care şi
Leonardo da Vinci, erau acuzaţi de sodomie. Deoarece denunţul nu era semnat iar acuzaţiile n-au putut fi probate, dosarul a
fost clasat. (Procesul Saltarelli) În Evul Mediu, pe tot teritoriul actualei Italii, în republicile italiene şi pe tot cuprinsul statelor
papale, actele de sodomie erau categoric interzise, delictele fiind instrumentate de Inchiziţie, iar vinovaţii fiind pedepsiţi prin
ardere pe rug. Nu există informaţii privind viaţa şi activitatea sa în următorii doi ani (până în 1478). Cert este că în 1478 a
părăsit atelierul lui Verrocchio, dar şi casa părintească. Un anume "Anonimo" Gaddiano, afirmă că în 1480, Leonardo da Vinci
locuia în palatul familiei Medici, şi că lucra în grădina pieţei San Marco, care găzduia un fel de academie de artişti, poeţi şi
filozofi înfiinţată şi finanţată de aceeaşi familie. În ianuarie 1478, a primit deja prima comandă în calitate de artist
independent, pictura unei bucăţi din altarul Capelei Sf. Bernard din Palazzo Vecchio, urmată de a doua, în martie 1481,
Adoraţia magilor, pentru călugării de la San Donato a Scopeto. Nici una din comenzi nu a fost finalizată, cea de-a doua fiind
abandonată datorită plecării artistului la Milano. Vasari povesteşte că Leonardo ar fi fost extrem de talentat ca muzician. În
1482, acesta ar fi realizat o liră din argint cu corpul de forma unui cap de cal, şi că Lorenzo de Medici l-ar fi trimis la Milano,
pentru a dărui această liră Ducelui de Milano, Ludovico Sforza, cu scopul de a întări legăturile cu acesta. Cu această ocazie,
Leonardo da Vinci a compus o scrisoare, citată adesea, adresată ducelui Sforza, prin care îl informa despre aptitudinile sale
inginereşti şi artistice. Artistul a petrecut în Milano următorii 17 ani, din 1482 până în 1499. Printre primele lucrări importante
care i-au fost comandate, se remarcă pictura Fecioara pe stânci, pentru Confreria Imaculatei Concepţii şi fresca intitulată Cina
cea de Taină pentru mânăstirea Santa Maria delle Grazie. În primăvara lui 1485, Leonardo da Vinci a călătorit în Regatul
Ungariei, trimis de Sforza la principele Matei Corvin. Se presupune că ar fi pictat pentru acesta un tablou intitulat Sfânta
Familie, căruia i s-a pierdut urma. Între 1493 şi 1495, în notele de socoteli zilnice ale artistului apare o femeie cu numele de
Caterina. Atunci când aceasta a murit în 1495, lista cheltuielilor de înmormântare sugerează că ar fi vorba despre mama sa.
Leonardo da Vinci s-a implicat în multe proiecte pentru ducele Sforza, inclusiv crearea de care
alegorice pentru diverse ocazii festive, proiectul domului catedralei din Milano, şi modelul unei uriaşe
statui ecvestre a lui Francesco Sforza, predecesorul ducelui Ludovico. În vederea realizării acestei
statui nemaivăzute, au fost procurate 70 de tone de bronz. Monumentul a rămas neterminat timp de
mai mulţi ani, o chestiune deja obişnuită pentru Leonardo. Modelul de lut al imensei statui a fost
terminat în 1492. El depăşea ca proporţii singurele două mari statui ecvestre ale Renaşterii, statuia lui
Gattamelata din Padova, realizată de Donatello şi statuia lui Bartolomeo Colleoni din Veneţia,
realizată de Verrocchio. Statuia lui Verrocchio a fost turnată în bronz abia în 1488, după moartea
acestuia, şi după ce Leonardo începuse deja să facă planurile detailate pentru turnarea în bronz a
uriaşei sale statui. Toată lumea era cu ochii aţintiţi asupra uriaşei statui, Michelangelo chiar a afirmat
că va fi imposibil pentru Leonardo s-o toarne. În noiembrie 1494, bronzul destinat statuii a fost
utilizat pentru confecţionarea de tunuri care să apere oraşul de invazia regelui Carol al VIII-lea al
Franţei. La începutul celui de-al doilea război italian, în 1499, trupele invadatoare franceze au luat la
ţintă modelul uriaş din lut al imensei statui. Odată ce Sforza a fost răsturnat de la putere, Leonardo
da Vinci, împreună cu Salai, asistentul său, şi cu unul din prieteni, matematicianul Luca Pacioli, au fost
nevoiţi să fugă din Milano la Veneţia, unde a fost angajat ca arhitect militar şi inginer, pentru a
dezvolta sistemul de apărare al oraşului contra unui atac naval. În anul 1500 s-a întors la Florenţa,
unde el şi tovarăşii săi au fost oaspeţii călugărilor de la mânăstirea Santissima Annunziata, care le-au
oferit posibilitatea organizării unui atelier de lucru, unde, conform spuselor lui Vasari, Leonardo a
creat macheta Fecioarei cu Pruncul şi Sf. Ana şi Sf. Ioan Botezătorul, o lucrare care a stârnit atâta
admiraţie încât “bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni” s-au perindat prin faţa ei “ca la o mare sărbătoare”.
Atelierul a fost redescoperit în 2005, în timpul restaurării aripii în care funcţionase timp de mai mulţi ani
departamentul de hărţi militare. În 1502, Leonardo se află la Cesena, în serviciul lui Cesare Borgia, fiul
papei Alexandru VI, în calitate de arhitect militar şi inginer, călătorind de-a lungul şi de-a latul Italiei
împreună cu patronul şi protectorul său. În această calitate, Leonardo a creat mai multe hărţi şi planuri.
Hărţile erau ceva extrem de rar în acea epocă, iar cele realizate de Leonardo par a avea o nouă concepţie.
Printre hărţile realizate atunci, se remarcă cea a văii Chiana, menită să ofere patronului său o imagine de
ansamblu asupra teritoriului şi poziţiilor fortificate. Harta a fost realizată în strânsă legătură cu alt proiect
al său, un baraj înspre mare în Florenţa pentru a susţine alimentarea cu apă a oraşului. Artistul a revenit la
Florenţa în 18 octombrie 1503, unde în următorii doi ani a desenat şi pictat o frescă intitulată Bătălia de la
Anghiari, lucrare comandată de Signorie, în paralel cu altă frescă, Bătălia de la Cascina, realizată de
Michelangelo. Amândouă lucrările s-au pierdut. Compoziţia lui Michelangelo este cunoscută datorită unei
copii realizate de Aristotole da Sangallo în 1542. Lucrarea lui Leonardo este cunoscută datorită schiţelor
pregătitoare şi mai multor copii ale zonei centrale, cea mai bună dintre ele o datorăm pictorului Peter
Paul Rubens. În 1504, da Vinci a făcut parte din comitetul pentru amplasarea statuii David a lui
Michelangelo, contrar voinţei autorului. În 1506, s-a întors la Milano, împreună cu mulţi din ucenicii săi,
printre care Bernardino Luini, Giovanni Antonio Boltraffio şi Marco d'Oggione, ultimul fiind cunoscut
pentru copiile sale după Cina cea de Taină. Din păcate, nu a putut sta prea mult timp în Milano, deoarece
tatăl său a murit în 1504, el trebuind să se întoarcă la Florenţa în 1507, pentru a rezolva problema
moştenirii împreună cu fraţii săi. În 1508 s-a întors în Milano, unde a locuit în propria sa casă, situată
aproape de Porta Orientale, în parohia Santa Babila.
 • Ultimii ani, 1513–1519

Începând din septembrie 1513, până în 1516, în timpul papei Leon X, Leonardo a petrecut mult timp în Cortile del Belvedere, în
Vatican, unde în aceeaşi perioadă lucra şi pictorul Raffaello Santi, cunoscut sub numele de Rafael. În octombrie 1515, regele
Francisc I al Franţei a recapturat oraşul Milano. În 19 decembrie, Leonardo a fost prezent la întâlnirea dintre Francisc I şi Papa Leon
X, care a avut loc la Bologna. Leonardo a primit o comandă din partea lui Francisc I de a realiza un leu mecanic, care putea să
meargă, şi care putea să-şi deschidă pieptul pentru a da la iveală o tufă de crini. Nu se cunoaşte scopul pentru care a fost
comandat acest leu mecanic, dar se presupune că era destinat să-l întâmpine pe rege la intrarea sa triumfală în Lyon, şi probabil că
a fost utilizat în cadrul convorbirilor de pace cu papa. Leul s-a pierdut, o replică mai mult sau mai puţin fidelă cu originalul a fost
realizată de curând şi se găseşte la Muzeul din Bologna. În 1516 a intrat în serviciul lui Francisc I, sub înalta protecţie a acestuia,
fiindu-i dată o locuinţă în Clos Lucé (Cloux), azi devenită muzeu, lângă reşedinţa regală Château d'Amboise. Aici şi-a petrecut
ultimii ani din viaţă, însoţit de ucenicul său, contele Francesco Melzi, având alocată o pensie de 10,000 de scuzi italieni. Leonardo
da Vinci s-a stins din viaţă la Clos Lucé, la 2 mai 1519. În ultimii ani, regele Francisc I şi Leonardo deveniseră prieteni apropiaţi.
Giorgio Vasari povesteşte că regele l-ar fi ţinut de mână până în ultima clipă. Această istorie, foarte dragă francezilor, ilustrată de
tabloul lui Jean Auguste Dominique Ingres, pare a fi mai degrabă o legendă, dat fiindcă în aceeaşi zi, de la Saint-Germain-en-Laye,
Francisc I a emis un edict, în consecinţă nu putea fi la Clos Lucé. Alţi cercetători au remarcat că edictul nu era semnat personal de
rege. Vasari menţionează că în ultimele zile, simţindu-şi sfârşitul aproape, Leonardo a chemat un preot pentru a se spovedi şi
împărtăşi. Conform dorinţei sale, 60 de cerşetori au însoţit cortegiul funerar. Fiecare din aceştia a fost răsplătit cu o sumă de bani
stabilită în prealabil de Leonardo. Principalul moştenitor şi executorul testamentar al artistului a fost contele Melzi, care i-a fost
alături până în ultima clipă. Lui i-au rămas picturile, desenele, biblioteca, uneltele şi alte obiecte personale ale artistului, precum şi
o sumă de bani. Nu a fost uitat nici Salai, fostul său ucenic şi tovarăş, la fel şi credinciosul său servitor, Battista di Vilussis, fiecare
primind jumătate din via lui Leonardo, fraţii artistului care şi-au împărţit terenuri, şi servitoarea sa, care a primit o „pelerină
neagră, de bună calitate, cu marginea îmblănită”, ceea ce voia să însemne, că servitoarea sa putea participa la funeralii îmbrăcată
„decent”. Leonardo da Vinci a fost înmormântat în Capela Saint-Hubert a (castelului Amboise)
 • Studii de anatomie

Leonardo a căpătat primele noţiuni de anatomie pe când îşi făcea ucenicia în atelierul lui Verrocchio. Acesta insista faţă de
ucenicii săi asupra importanţei studiului anatomiei umane. În calitate de artist, pasionat de anatomie, Leonardo da Vinci a
devenit repede un adevărat specialist în “anatomie topografică”. A realizat astfel o mulţime de studii, constând în desene
amănunţite de muşchi, tendoane şi alte detalii anatomice vizibile. Devenit ulterior artist de renume, i s-a acordat
permisiunea de face disecţie de cadavre la Spitalul Santa Maria Nuova din Florenţa, şi ulterior în spitale din Milano şi Roma.
Între 1510 şi 1511 a colaborat în acest sens cu doctorul Marcantonio della Torre. Leonardo a realizat peste 240 de desene
extrem de detailate, pe care le-a descris cu cca. 13 000 de cuvinte, în vederea publicării unui tratat de anatomie. Toate
acestea au rămas la Francesco Melzi, care intenţiona să le publice, dar şi el a fost depăşit de complexitatea problemelor
apărute, în special datorită scrisului lui Leonardo da Vinci. Aceste probleme rămăseseră încă nerezolvate în momentul
decesului lui Melzi, şi încă alţi 50 de ani după, astfel încât numai o mică parte din materialul cu privire la anatomie a fost
inclusă în tratatul de pictură, publicat în 1632 în Franţa. În timp ce Melzi ordona materialul pe capitole, acesta a fost
examinat de mulţi artişti şi anatomişti, printre care, Giorgio Vasari, Benvenuto Cellini şi Albrecht Dürer, care a făcut mai multe
desene după materialul lăsat de Leonardo. Desenele anatomice ale lui Leonardo includ numeroase studii privind scheletul
uman, părţile lui componente, precum şi studii privind muşchii şi tendoanele. A studiat de asemenea mecanica scheletului
omenesc şi forţele musculare, prefigurând ştiinţa modernă a biomecanicii. A mai desenat inima, sistemul circulator şi
vascular, organele sexuale, alte organe interne şi a fost printre primii care a desenat un embrion uman în uter. Desenele
realizate şi modul de notare a indicaţiilor şi explicaţiilor erau extrem de avansate pentru acea vreme; se consideră că, dacă ar
fi fost publicate atunci, ar fi contribuit substanţial la progresul medicinei. Ca artist, Leonardo a studiat efectele emoţionale
asupra fizionomiei, studiind în special efectele furiei. De asemenea, a studiat şi desenat diformităţi ale feţei şi semne ale
nebuniei. A studiat de asemenea anatomia multor animale, disecând vaci, urşi, maimuţe, păsări şi broaşte, comparând
anatomia acestora cu cea a omului, şi a făcut o serie de studii asupra cailor.
Concluzie:
 Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din
perioada de apogeu a acesteia. Geniul său creator şi spiritul său inventiv şi-au pus
amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist, un spirit
animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci, animat de o imaginaţie fără
precedent în istorie. Este considerat unul din marii inovatori ai picturii şi unul din
cei mai mari pictori din istorie. 
El a contribuit la dezvoltarea medicinii, anatomiii, sculpturii, picturii, geografiii,
muzicii, arhitecturii si altora.