„Sărmanul Dionis” și nuvela

fantastică-prezentare analitică

MIHAI EMINESCU (1850-1889)

 1. Biografia „ciudată” a
scriitorului
 Viața marelui poet național Eminescu a rămas o
sursă inepuizabilă de teorii și polemici. Dincolo de
opera sa inegalabilă, există multe aspecte din viața sa
mai puțin cunoscute publicului larg.
1. A scris poezii până în ultimele clipe ale vieții
În ciuda problemelor sale de sănătate, Mihai Eminescu
a scris poezii până în momentul morții. În
momentul autopsiei, halatul său a fost luat și a fost
găsit un carnețel, pe care erau scrise ultimele poezii:
„Viața” și ,,Stele în cer”.
2. A murit într-un halat
ponosit, încuiat în salon.
La patru dimineața, pe 15
iunie 1889, poetul va avea
o moarte care nu va
corespunde cu nivelul
creației sale. A decedat pe
un pat de spital, încuiat în
camera de la sanatoriu. Cu
câteva minute înainte de
trecerea la cer, a vrut doar
un pahar cu lapte.
3. Muza din spatele versurilor ,,Pe lângă plopii fără
soț”.
Mihai Eminescu era îndrăgostit de Cleopatra Leca
Poenaru, fiica pictorului Constantin Leca și
verișoara lui Caragiale. Ea venea adesea pe str.
Mercur nr. 1, unde se țineau seratele literare.
Cleopatra avea casa pe strada Cometa, care avea
mulți plopi, pe care Eminescu i-a numărat și
rezultatul era „fără soț”.
4. ,,Uite ce pasăre am prins!”.
Tânărul mergea în pădure, lua șerpi, după care
râdea când tatăl său dădea de ei.
5. A urât matematica.
Eminescu nu a suportat
matematica, deoarece nu
putea reține numerele și
credea că e cea mai grea
știință ,,de pe fața
pământului” (George
Călinescu în ,,Viața lui
Mihai Eminescu“).
2. Opera fantastică
Roger Caillois spunea în lucrarea ,,În inima
fantasticului” că fantasticul este o încălcare a
ordinii recunoscute, o rupere aproape insuportabilă
de lumea reală. Cele trei momente ale oricărei
scrieri fantastice sunt ordinea, ruperea si revenirea
la ordine.
Louis Vax afirma că povestirea fantastică ,,ne prezintă
niște oameni asemeni nouă, locuitori ai lumii reale
în care ne aflăm și noi, azvârliți dintr-odată în
inima inexplicabilului”.
 Caracteristici ale fantasticului
 Existența planului real și al
celui fictional;
 Dispariția limitelor de timp
și spațiu la apariția
elementului misterios/ ireal;
 Compoziția gradată a
narațiunii menține
tensiunea epică;
 Final ambiguu;
 Ezitarea de a opta pentru o
explicație;
 În general, pentru a face elementul inexplicabil să
devină acceptabil, naratorul propune sau
sugerează diverse explicații, care rămân
nesatisfăcătoare;
 Mesajul operei este adesea cu iz filozofic, tratând
diverse aspecte ale existenței umane.

Fantasticul se sprijină pe conflictul dintre o ordine

rațională și o alta opusă, inadmisibilă,
incompatibilă cu prima, declanșând o atitudine
interogativă.
 3. Sărmanul Dionis

Opera apare între anii 1872-1873 în revista

,,Convorbiri literare” la Iași.
Este o nuvelă fantastică, filosofică și romantică,
inspirată de Adalbert von Chamisso (,,Omul care
și-a pierdut umbra”), Calderon de la Barca
(,,Viața este vis”), Théofile Gautier (,,Romanul
mumiei”) si de Arthur Schopenhauer (,,Lumea ca
voință și reprezentare”), din care extrage
următoarele idei.
*Omul de geniu folosește timpul și spațiul ca
obiective de cunoaștere;
*Între omul de rând si cel de geniu există o antiteză
clară;
*ideea aprioritismului timpului și spațiului (care
existau de dinainte;
*timpul și spațiul sunt doar reprezentări subiective ale
omului.
 Substrat antropologic

Constituit de propria viață ridicată la rang de mit sau

simbol. Mihai Eminescu își portretizează sinele in
toate personajele masculine.
Tema este condiția omului de geniu care aspiră la o
cunoaștere absolută.
Titlul, conform clasificării lui Roland Barthes:
LA NIVEL OBVIU este analitic, alcătuit dintr-o
sintagmă nominală, pe baza patronimului „Dionis”
care trimite la zeul grec al vinului, Dionysos, ilustrând
astfel ipostaza frenetic dionisiacă a cunoașterii.
Adjectivul „sărmanul” conturează viața mizeră,
plină de lipsuri. La NIVEL OBTUZ, „sărman”
creionează și atitudinea Mariei față de protagonist,
de compasiune: „acolo stă sărmanul”. Raportat la
idealul său de a atinge absolutul, adjectivul
prevestește eșecul protagonistului, întrucât Dionis
reiterează destinul îngerului căzut, Lucifer.
Rema este ca a niciunei alte opere nuvelistice,
fiind structurată în:
 A. Un prolog speculativ

Prolog filozofic despre timp și spațiu ca modalități

obiective de cunoaștere și ca existență subiectivă a
făpturii umane:
„în faptă, lumea-i visul sufletului nostru. Nu există
nici timp, nici spațiu, ele sunt numai cu sufletul
nostru...”
 B. Diegeza propriu-zisă

Principalul procedeu compozițional este povestirea

în ramă sau povestirea cu sertare.
Astfel, în planul teluric protagonistul e Dionis,un
copist, cronotopul: București, sfărșitul secolului al
XIX-lea, iar în nivelul II al scriiturii (planul
fantastic) protagonist este călugărul Dan, cronotop:
în vremea lui Alexandru cel Bun, în Socola, Iași.
 C. Epilogul/Postfața

Reia ideile din prolog și scoate în evidență

metempsihoza, de vreme ce este sugerată de
Théophile Gautier prin tehnicile sale: „mulți din
lectorii noștri vor fi căutat cheia întâmplărilor lui în
lucrurile ce-l înconjurau”.
 PROCEDEELE COMPOZIȚIONALE

1. Abolirea obiectivității: Eminescu utilizează

persoana întâi plural la pronume și la verbe,
implicând astfel și receptorii nuvelei, care devin
naratori in discursul diegetic: „ridicându-și căciula
cea mițoasă vedem o frunte atât de netedă”, „umbra
eroului nostru dispărea prin șiroaiele ploaiei”, „nu
cumva suntem asemenea acelor figuranți care trec
pe scenă, înconjoară fundalul și reapar iarăși?”
 2. Procedeul curriculumului

Presupune însumarea datelor biografice pe tot

parcursul operei.
 3. Antiteza

Citat: „era un contrast plăcut: fața lui trasă și fină

din care nu se putuse încă amărăciunea unei tinereți
apăsate, ci rămăsese încă într-o trăsătură de nespusă
naivitate [...] lângă fizionomia ovală, rotunzită și
albă a ei...chipul unui demon lângă chipul unui
îngee ce n-a cunoscut niciodată îndoiala.”
 „Sărmanul Dionis”- nuvelă
fantastică (argumente)
a) Nuvela cultivă categoria estetică a fantasticului, care
reprezintă o falie în real- ruptură în:
*timp: călătoria pe timpul lui Alexandru cel Bun;
*spațiu: călătoria în spațiul selenar
*logica evenimentelor: dedublarea+metamorfoza
(Ruben se transformă în Satana și transformarea
Pământului într-o mărgea);
b) existența a două planuri: -real
-fantastic, care interferează
prin tehnica ambiguizării voite, realizată prin folosirea
de modalizatori.
Modalizatori: oarecum, părea.
De asemenea, se practică lipsa de individualizare
onomastică a personajelor (mai ales în asemănarea
doctorului „pleșuv” cu Ruben, timp în care
Eminescu menține confuzia protagonistului);
c) Sunt prezente și interogațiile fără răspuns de la
narator: „fusese vis, visul lui cel atât de aievea sau
fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea
omenească?”.
c) Nuvela „Sărmanul Dionis” este definită ca opera
aperta, finalul fiind unul ambiguu, naratorul
vehiculează trei posibilități cauzale ale nefirescului
acțiunilor: visul, metempsihoza (reîncarnarea) sau
delirul.
d) Opera conține rețetarul tematic și motivic al
prozei fantastice, care enumeră: -evadarea prin
călătorie în timp și spațiu+pactul faustic
-motivul oniric
-motivul selenar
-metamorfozarea
Curiozități Eminescu- video
https://m.youtube.com/watch?v=9MsV9zjOURc
 CITATE FILOZOFICE DIN OPERĂ

- „și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea

mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi, aș
vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș
avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar
părea mai mari. Cu toate acestea, născut cu mii de
ochi, în mijlocul unor arătări colosale, de toate în
raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar
părea nici mai mari, nici mai mici decât cum îmi par
azi.”
 CITATE FILOZOFICE NO.2
 „în acești atomi de spațiu și timp, cât infinit!”
 „ Nu cumva îndărătul vieții e un regizor a cărui
existență n-o putem explica?”
 „Sufletul călătorește din veac în veac, același
suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai
trăit.”
 Fundamental lirică, caracterizată prin fervoarea cugetării
filosofice, proza eminesciană cuprinde, în germene, teme și
motive care anunță marile poeme.
             Dintre prozele antume, „Sărmanul Dionis” se afirmă cu
cea mai mare pregnanță atât prin valoarea sa, cat și prin
posteritatea artistică. Prin conținutul ideatic propus, Eminescu
devine artizanul nuvelei fantastice și filosofice românești.