Romantismul

Curent cultural/literar în secolul XIX - începutul secolului XX

Definiție, context istoric
 Orientarea ideologică, artistică și literară care a marcat prima jumătate a secolului al XIX-
lea (aproximativ 1790-1850) în spațiul european. Curent literar polemic, apărut ca reacție
împotriva raționalismului și a clasicismului rigid. Triumful romantismului în Franța este
marcat de apariția manifestului Prefața la drama Cromwell (1827) de Victor Hugo - „Nu
există reguli, nici modele. Conceptul artei de frumos include și urâtul și grotescul”-, și de
„bătălia” pentru Hernani.
 Curentul literar pătrunde la noi pe filieră franceză, datorită scriitorilor pașoptiști, iar
articolul program Introducție la Dacia literară, scris de Mihail Kogălniceani (1840),
susține ideologia romantică.
Apariția curentului este favorizată de factori social-istorici ca:

• revoluțiile burghezo-democratice
• lupta pentru independență
• lupta pentru libertatea națională
• filoxofia idealistă germană (Schelling, Fichte, Hegel, Schopenhauer)
Trăsături definitorii:
 Introducerea unor noi categorii estetice: urâtul, grotescul, fantasticul, macabrul, pitorescul,
feericul
 Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea
 Promovează inspirația din tradiție, folclor și din trecutul istoric, pe care îl consideră opus
realității contemporane, de care erau dezamăgiți, fiind preocupați de reflectare în opere a
specificului național (culoarea locală)
 Evadarea din lumea reală se realizează prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru
natural nocturn
 Contemplarea naturii se concretizeazăprin descrierea peisajelor sau a succesiunii
anotimpurilor ca sugestie a curgerii ireversibile a timpului, prin reflecții asupra gravelor
probleme ale Universului în elegii, meditații și poeme filozofice
 Acordă importață deosebită sentimentelor, cu predilecție iubirii, trăirilor interioare intense,
fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative
 În genul liric se manifestă inovații prozodice și supremația subiectivismului, a pasiunii
înflăcărate, a sentimentelor excesive, a fantezie debordante
 Trăsături definitorii:
 În creații epice, existența eroilor excepționali, care acționează în împrejurări ieșite din
comun, precum și potretizarea omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume;
personajele romantice nu sunt dominate de rațiune, ci de imaginație și de sentimente
 Preocuparea pentru definirea timpului infinit și a spațiului nemărginit, ca proiecție subiectivă
a spiritului uman, concepție preluată din lucrările filozofilor idealiști
 Îmbogățirea limbii literare prin registre stilistice variate, prin includerea cuvintelor și
expresiilor populare, a arhaismelor, a regionalismelor, specifice oralității
 Utilizarea de procedee artistice diversificate, printre care antiteza ocupă locul principal atât
în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor sau atitudinilor
exprimate.
 Se remarcă bogăția figurilor de stil și expresivitatea, sugestia și ambiguitatea ca trăsături ale
limbajului poetic în textul liric
 Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic
folosit atât în specia literară cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme filozofice
 Romantismul românesc a fost precedat de o formulă literară de tranziție de la iluminism
spre romantism, numită preromantism, reprezentat de Vasile Cârlova, Ion Heliade
Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, scriitori
cunoscuși și sub numele de pașoptiști.
 Romantismul românesc a fost reprezentat în mod strălucit de Mihai Eminescu, care este
considerat ultimul mare romantic european, încheind, așadar, romantismul universal.
 Postromantismul (prelongirea romantismului și clasicismului) s-a manifestat prin
îmbinarea elementelor romantice cu trăsături simboliste sau sămănătoriste, perioadă în care
se înscriu G.Coșbuc, Al.Macedonski, O.Goga, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Specii literare cultivate

 Specii dramatice: drama istorică (V. Hugo, A. Pușkin), filozofică, lirică

 Specii lirice: meditația, elegia, eomanța (Lemartine, V. Hugo)
 Specii epice: legenda, balada, poemul, nuvela, romanul istoric, de aventuri, frescă.
 Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu (fragment)
 Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.

Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:

De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;
Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nălucirii; un mormânt se dezvelește,

O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…
Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește…
Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc.

Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă…

Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez…
Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă,
Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,

Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute,
Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?
 Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu

 Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia a fost scrisă în urma călătoriei făcute în 1842 la mănăstirile din Oltenia.
Vechea mănăstire Cozia, situată pe malul drept al Oltului, loc de veci pentru domnitorul Mircea cel Bătrân,
i-a trezit sentimente puternice și reflecții originale despre trecutul glorios și despre război. Poezia a apărut în
revista Propășirea, în 1844.
 Poezia ilustrează romantismul, având o serie de trăsături specifice evoluției acestui curent în literatura
română: tema istorică, motivele preromantice (umbrelor, zidurilor, mormintelor, nocturnul, fantoma),
îmbinarea diferitor specii lirice, antiteza trecut-prezent, particularitățile stilului retoric (invocația și
exclamația retorică, gradarea, hiperbola)
 Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu este o meditație cu elemente de elegie, de odă
și de pastel.
 Tema poeziei este istoria națională, dezvoltată pe linia ei de model pentru tânăra generație.
 Cadrul descris corespunde regimului nocturn al imaginii poetice și, ca specie, ilustrează pastelul. Imaginarul
romantic se susține prin motivul apei, umbrei, al mănăstirii vechi, al timpului trecut, al nopții ...
 În concluzie, poezia ilustrează elocvent trăsături ale romantismului românesc, printre care preferința pentru
tema istorică, pentru meditația asupra trecutului, atestăm motive preromantice, prezența figurilor de stil ca
antiteza și metafora, dialogul cu natura și nu în ultimul rând, cultivarea speciilor romantice – elegia și
meditația.