PRINCIPII ŞI

RAŢIONAMENTE NECESARE
PRACTICII NURSING
• Aspecte generale
• Aspecte legate de infecţie
• Aspecte privind edemele
• Aspecte privind hipertensiunea de cauză
renală
• Aspecte privind incontinenţa
• Aspecte privind enurezisul
• Aspecte privind insuficienţa renală acută şi
cronică
 1. Aspecte generale

• rinichiul are rol în formarea urinei în timp ce restul sistemului

urinar serveşte la drenarea sau stocarea urinei până aceasta va fi
eliminată prin actul micţional,
• în timpul micţiunii există simultaneitate între relaxarea sfincterului
urinar extern şi contracţia vezicii,
• poziţia “şezând” pentru femei şi “stând în picioare” pentru bărbaţi,
permite relaxarea optimă a sfincterului urinar extern şi a muşchilor
perineali,
• stresul şi anxietatea pot inhiba relaxarea sfincterului urinar,
• pierderea tonusului vezicii urinare apare atunci când vezica este
destinsă mai mult de 1000 cm3 (vezica atonă) şi datorită
sondajului vezical permanent,
• alcoolul, cafeaua şi ceaiul au un efect diuretic şi iritant asupra
vezicii.
 2. Aspecte legate de infecţie
• staza sau acumularea de urină contribuie la creşterea bacteriană.
Această situaţie poate apare atunci când există factori favorizanţi
la acest nivel:
- factori obstructivi (calculi, tumori, stenoze);
- reflux vezico-ureteral;
• în condiţii de stază urinară bacteriile pot ascensiona de-a lungul
tractului urinar, realizând infecţia ascendentă;
• în producerea infecţiilor intervin şi traumatismele uretrei,
consecutive activităţii sexuale sau manevrelor instrumentale
efectuate în diverse situaţii la nivelul tractului urinar;
• infecţiile urinare recurente determină fibroză la nivelul vezicii
urinare, scăzând astfel capacitatea vezicii;
• infecţiile renale recidivante pot determina afectarea funcţionalităţii
renale (pielonefrita cronică prin fibroză secundară);
• staza urinară, infecţiile, urina alcalină şi scăderea volumului urinar
contribuie la formarea calculilor la nivelul aparatului renal.
 3. Aspecte privind edemele
• Edemele reprezintă forma de manifestare clinică a hiperhidratării
extracelulare. Edemul renal apare în sindroamele nefrotice,
glomerulonefritele acute şi cronice. Sunt determinate de retenţia
exagerată de sodiu şi apă prin diminuarea filtrării glomerulare şi
creşterea reabsorbţiei tubulare. În sindroamele nefrotice un rol
important în etiopatogenia edemelor îl are scăderea proteinelor
plasmatice.
• Pielea edemaţiată este lucioasă şi transparentă, cu ştergerea cutelor
obişnuite şi pierderea elasticităţii. La presiunea pe un plan osos apare a
depresiune locală numită godeu.
• Uneori edemul este discret, putând fi decelat numai prin creşterea
greutăţii, alteori edemul este generalizat (anasarcă).
• La pacienţii cu edeme asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele:
- lipsa de mişcare poate duce la apariţia trombozelor,
- măsurarea greutăţii zilnice apreciază pierderea sau retenţia de
lichide, - tratamentul diuretic, utilizat în cazul edemelor, poate duce
la hipotensiune, hipopotasemie (cu excepţia diureticelor care
economisesc potasiu), hiponatremie,
- ţesutul edemaţiat este expus riscului de lezare deoarece este foarte
fragil.
 4. Aspecte privind hipertensiunea
de cauză renală
• Hipertensiunea arterială are caracter mixt sistolo-diastolic. Intensitatea ei
este variabilă în funcţie de gradul leziunilor care o generează şi de stadiul
evolutiv al bolii. Se realizează prin două mecanisme:
• supraîncărcarea volemică: HTA volum dependentă,
• activarea sistemului renină-angiotensină: HTA renin dependentă.
• În ambele tipuri de HTA pot să survină pusee bruşte de exacerbare, care
determină instalarea unor complicaţii severe.
În urmărirea HTA asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
• HTA de volum dependentă apare în evoluţia glomerulonefritelor acute,
cronice, insuficienţă renală cronică,
• se însoţeşte de cefalee, acufene, tulburări de vedere (corelate cu
creşterea valorii TA),
• puseele hipertensive sunt declanşate de cele mai multe ori de un aport
hidrosalin necontrolat,
• profilaxia HTA se realizează prin aplicarea corectă a regimului igieno-
dietetic,
• valorile mici şi moderat crescute pot fi influenţate favorabil de repausul la
pat şi restricţia hidrosalină,
• medicaţia hipotensoare va fi administrată la indicaţia medicului.
 5. Aspecte privind incontinenţa

– cel puţin 60% din totalul cazurilor de incontinenţă pot reveni la

normal dacă asistenta se străduie să găsească factorii ce
contribuie la incontinenţă,
– incontinenţa poate fi reversibilă sau controlabilă. Incontinenţa
controlabilă nu poate fi vindecată dar golirea vezicii poate fi
planificată,
– incontinenţa la stres se manifestă prin pierderea unei cantităţi
mici de urină în condiţiile unei presiuni intraabdominale
crescute (tuse, efort de defecaţie, strănut, râs),
– incontinenţa poate apare atunci când muşchii diafragmei
pelvine sunt slăbiţi în urma naşterilor, traumelor locale,
– obstrucţiile istmului vezical, care duc la distensia vezicii şi
incontinenţă prin prea plin, pot fi determinate de colonul
impactat sau de măriri de volum ale prostatei,
– izolarea socială a persoanei cu incontinenţă poate fi consecinţa
propriei decizii, din jenă sau poate fi impusă de alţii.
 6. Aspecte privind enurezisul

• enurezisul apărut înainte de vârsta de 4 ani poate fi fiziologic.

Cauzele enurezisului includ: vezică mică, modificări structurale ale
tractului urinar, diabet (insipid, zaharat) şi epilepsia nocturnă,
• enurezisul după 4 ani poate fi fiziologic sau de maturaţie. Cei mai
frecvenţi factori sunt reprezentaţi de: apariţia unui nou frate,
probleme emoţionale, somn adânc.
• enurezisul este în primul rând o problemă de maturaţie şi de regulă
încetează între 6-8 ani. Este mai frecvent la băieţi,
• enurezisul apare mai frecvent la copii cu antecedente familiale în
acest sens,
• modificările comportamentale care apar uneori nu sunt
determinate de enurezis ci sunt consecinţa unei slabe înţelegeri
sau insensibilităţii anturajului faţă de această problemă.
 7. Aspecte privind insuficienţa
renală acută şi cronică
• Insuficienţa renală este definită ca incapacitatea
rinichiului de a-şi satisface multiplele funcţii datorită
alterării rapide a funcţiei renale (insuficienţa renală
acută) sau datorită distrugerii lent, progresive şi
ireversibile a populaţiei de nefroni (insuficienţa renală
cronică).
• Insuficienţa renală acută rezultă din suprimarea bruscă
dar potenţial reversibilă a funcţiilor renale.
• În IRA această alterare survine, de obicei, pe rinichi
anterior indemn.
• Tulburarea fiziopatologică centrală este reprezentată
în IRA de întreruperea filtrării glomerulare ceea ce
duce la oligoanurie cu retenţia de apă şi produşi de
catabolism.
• Retenţia de apă determină expansiunea spaţiilor atât
extracelular (ceea ce duce la apariţia edemelor) cât şi
intravascular (ceea ce duce la HTA, insuficienţă
cardiacă).
• Semnele neurologice (convulsii, coma) constituie
elementele de gravitate ale tabloului clinic în IRA.
• IRA poate apare şi pe fondul unei insuficienţe renale
cronice (IRC) secundar deshidratărilor sau infecţiilor.
• IRC apare datorită leziunilor glomerulo-tubulare
ireversibile care duc la dezordini metabolice şi
modificări morfofuncţionale la nivelul tuturor
sistemelor şi organelor.
• Orice nefropatie cronică bilaterală sau pe rinichi unic
poate evolua spre IRC.
 PRINCIPIILE DE TRATAMENT ÎN
BOLILE RENALE

1. Regimul igieno-dietetic
2. Diuretice
3. Dializa
4. Transplantul renal
 1. Regimul igieno-dietetic

• Regimul igieno-dietetic deţine o poziţie centrală în multe boli

renale şi este adaptat fazei evolutive a bolii.
• Repausul la pat trebuie asigurat, în faza acută, deoarece reduce
catabolismul endogen.
• Restricţia de lichide şi electroliţi este necesară pentru a diminua
retenţia hidrosalină.
• Retenţia de lichide este necesară până la stabilirea diurezei.
Calculul necesarului de lichide se face în funcţie de diureza zilei
precedente, după formula: Total de lichide
administrate=diureza(ml) zilei precedente + 400ml/m2/zi
(rezultată din perspiraţia insensibilă), la care se adaugă cantitatea
corespunzătoare unor eventuale pierderi (prin vărsături sau
scaune diareice). Restricţia de electroliţi constă în suprimarea
sodiului din alimentaţie şi restricţie de potasiu, până la reluarea
diurezei (se evită citricile, bananele). Aceste măsuri favorizează
resorbţia edemelor şi prevenirea complicaţiilor.
• Aportul proteic redus este important atât în fazele acute ale bolii
cât şi în IRC. În fazele acute restricţia de proteine este iniţial
completă apoi parţială şi este dependentă de nivelul ureei serice.
Aportul proteic redus scade efortul osmotic al rinichiului.
• În IRC aportul proteic redus scade retenţia azotată, scade rata
degradării funcţiei renale, întârzie apariţia simptomelor, întârzie
apariţia simptomelor uremiei.
• Principiile după care se alcătuieşte un regim hipoproteic ideal în
IRC sunt urmatoarele:
- să nu negativeze bilanţul azotat,
- să poată fi acceptat şi respectat de către pacient,
- aportul de azot proteic redus să fie în echilibru cu pierderile
de azot.
• În faza acută, în primele 2-3 zile de boală, nevoile calorice vor fi
asigurate prin aport de hidraţi de carbon (miere de albine, zahăr,
sucuri de fructe).
 2. Diureticele

• Diureticele sunt substanţe care negativează bilanţul cel puţin unuia

din constituienţii lichidelor extracelulare prin creşterea excreţiei
urinare a acelui constituient.
• Tratamentul diuretic este indicat în hipertensiunea arterială de
cauză renală, edemul renal, insuficienţa renală acută şi cronică.
• Complicaţiile comune tuturor diureticelor sunt:
- depleţia de volum şi toate consecinţele ei renale, cardiace şi
hepatice,
- hiponatremia,
- hipopotasemia, cu excepţia diureticelor care economisesc
potasiu (spironolactonă)
- hiperuricemia.
• În insuficienţa renală sunt contraindicate diureticele care
economisesc potasiu.
 3. Dializa

• Dializa este un proces de epurare a produşilor

catabolici din sânge.
• Poate fi folosită în IRA, până la apariţia funcţiei
renale sau în IRC pentru a prelungi durata de
supravieţuire. Pentru realizarea dializei este
necesar ca sângele pacientului să vină în
contact cu un fluid de dializă prin intermediul
unei membrane semipermeabile.
• Astfel dializa apare ca un proces natural de
difuziune şi osmoză.
• Există două tipuri de dializă utilizate: dializa
peritoneală şi hemodializa.
 Dializa peritoneală

• În acest tip de dializă membrana semipermeabilă

utilizată este reprezentată de peritoneu.
• Fluidul de dializă este introdus în cavitatea peritoneală
unde vine în contact cu reţeaua capilară bogată, de la
nivelul peritoneului.
• Ureea, creatinina, potasiul şi alte substanţe toxice
difuzează prin membrana peritoneală din capilare în
lichidul de dializă, care este drenat în exterior.
• Dializa peritoneală poate fi folosită ca măsură
temporară în tratamentul IRA sau ca metodă
alternativă la hemodializa, în îngrijirea pacientului cu
IRC. Există două metode principale de dializa:
intermitentă şi continuă.
Dializa peritoneală intermitentă

• Prin peretele abdominal, sub anestezie locală, se

introduce o canulă care se fixează prin sutură. Acest
lucru se poate realiza manual sau cu ajutorul unui
aparat. Lichidul de dializă este introdus în cavitatea
peritoneală, iar după 15-30 minute este drenat într-un
recipient în exterior. Se realizează astfel un ciclu de
dializă, care se continuă timp de 24-48 ore şi se repetă
dupa 2-3 zile, dacă este necesar.
• Pentru realizarea dializei se poate utiliza un dispozitiv
automat ciclic, care realizează dializa timp de 12 ore în
timpul nopţii când pacientul doarme.
 Hemodializa

• Foloseşte o membrană semipermeabilă sintetică prin

intermediul căreia sunt puse în contact, în afara
organismului în aşa numitul rinichi artificial, sângele
bolnavului şi o soluţie apoasă de electroliţi. Penru
realizarea hemodializei trebuie să existe un flux
sanguin adecvat prin dializor. De obicei, abordul
vascular pentru dializă se realizează printr-o fistulă
arterio-venoasă realizată chirurgical.
• Cea mai folosită fistulă este fisula Cimino-Brescia,
realizată între vena cefalică a policelui şi artera
radială.
Complicaţiile acute ale hemodializei sunt:
• hipotensiunea datorită scăderii volumului
extracelular prin ultrafiltrarea crescută,
• hipoxemie,
• crampe musculare determinate de hipovolemie,
hipoxie tisulară sau
• hipocalcemie,
- reacţii alergice acute,
- pruritul,
- hemoliza,
- aritmii,
• tulburări hidroelecrolitice.
Complicaţiile cronice ale hemodializei sunt:
- complicaţii cardiovasculare,
- tulburări gastrointestinale,
- modificări pulmonare,
- tulburări metabolice şi endocrine,
- tulburări hematologice.
 Nutriţia hemodializaţilor
cronici

• Înainte de iniţierea hemodializei, uremicilor li

se prescrie de rutină o dietă hipoproteică şi cu
cantitate mică de fosfaţi, aceste diete sunt şi
hipocalorice, epuizând rezervele nutriţionale
încă dinaintea intrării în hemodializă.
• După începerea dializei, mulţi pacienţi continuă
dieta deficitară proteic şi energetic.
 Necesarul nutriţional al hemodializaţilor
cronici
• necesarul energetic este egal cu al adultului normal, 35-38
kcal/kg/zi; bolnavii care au peste 60 ani au necesităţi energetice
mai mici 30 kcal/kg/zi; la obezi aportul trebuie redus sub 35
kcal/kg/zi,
• necesarul de proteine este minim 1g/kg/zi, optim 1,2g/kg/zi, din
care cel puţin jumătate să fie de valoare biologică mare (carne,
ouă, peşte),
• aportul de lipide trebuie să asigure 30-40% din necesarul de
calorii, cu o raţie de acizi graşi polinesaturaţi/saturaţi de 1; aportul
de colesterol mai puţin de 300mg/zi,
• aportul de apă trebuie să fie egal cu diureza plus maxim 500 ml
pentru a acoperi pierderile insensibile. Aportul de sodiu variază în
funcţie de pacient;
• reducerea sodiului se face la oligurici, hipertensivi, pacienţi cu
insuficienţă
• cardiacă, bolnavii cu retenţie lichidiană mare între şedinţele de
dializă.
• vitaminele hidrosolubile sunt deficiente la hemodializaţi, de aceea
ele trebuie suplimentate în alimentaţie.
În dializa de lungă durată apar o serie de probleme psiho-sociale:
• dependenţa: - pacientul este stresat, dependent de alţii,
- poate conduce la resentimente şi agresiune.
• depresia: - poate fi cauzată de mai mulţi factori,
- deşi după hemodializă pacienul se simte mai bine, ştie
că este o situaţie de moment şi că ulterior va trebui să
apeleze din nou la dializă,
- apar restricţii în stilul de viată care duc la scăderea
veniturilor,
- scăderea activităţii sexuale, impotenţa duc la probleme
maritale.
 4. Transplantul renal

• Transplantul renal este astăzi un tratament acceptat ca şi

tratament în insuficienţa renală cronică. Rinichiul donat poate fi
prelevat de la o persoană în viaţă (5-10%) sau, în cele mai multe
cazuri de la decedaţi, după ce s-a declarat moartea cerebrală şi s-a
obtinut acceptul familiei. Donatorul trebuie să fie compatibil cu
primitorul în grup sanguin şi antigene HLA.
• Înainte de transplant, pacientul trebuie avertizat asupra riscurilor
şi beneficiilor transplantului.
• Riscurile transplantului sunt reprezentate de:
- rejetul rinichiului transplantat,
- efectele tratamentului imunosupresor: infecţii, deprimarea
hematopoiezei.
 Strategii nursing postoperator:

• evaluarea balanţei hidroelectrolitice, transplantului, semnelor de

rejet, infecţiilor,
• pacientul va sta singur în cameră, se vor institui măsuri de asepsie
continuă,
• monitorizarea temperaturii, recoltarea periodică a uroculturii.
Pentru prevenirea rejetului sunt necesare următoarele măsuri:
- administrarea imunosupresoarelor,
- urmărire şi semnalarea semnelor de rejet care apar în a-2-a sau
a-3-a zi postoperator.
Aceste semne sunt reprezentate de:
- febră,
- starea generală modificată,
- diureză scăzută,
- creatinina şi ureea crescute.
• În cazul prezenţei acestor semne se instituie tratament
de urgenţă (corticosteroizi intravenos).
• Pentru reuşita transplantului este necesar suportul
psihologic din partea asistentelor:
• să discute cu pacientul despre: frica de rejet, viitorul
incert, tratamentul cu imunosupresoare,
• să pregătească pacientul pentru externare:
- pacientul trebuie să fie conştient că va urma un
tratament de lungă durată,
- să recunoască semnele rejetului, infecţiilor,
- să accepte dieta şi restricţia hidrică,
- să se adapteze noului stil de viaţă.
 TULBURĂRILE FUNCŢIILOR
APARATULUI URINAR

1. Aspecte generale
2. Factori etiologici şi favorizanţi
3 Culegerea de date privind tulburările
micţionale
4. Aspecte nursing legate de disurie
5. Aspecte nursing legate de enurezis
6. Aspecte nursing legate de incontinenţă
 1. Aspecte generale

1. Micţiunea este iniţiată prin excitarea fibrelor parasimpatice din

pereţii
vezicii urinare ca urmare a destinderii acestora prin acumulare de
urină.
2. Contracţia detrusorului şi relaxarea sfincterului intern sunt
comandate de un reflex integrat medular.
3. Sfincterul striat extern este supus controlului cortical, al cărui
centru se află în cortex.
4. Declanşarea micţiunii devine un act voluntar începând cu al doilea
an de viaţă.
5. Realizarea unei micţiuni normale presupune integritatea
morfologică şi funcţională a tuturor structurilor care intervin în
mecanismul micţiunii sau în desfăşurarea acesteia (sistem nervos,
căi urinare).
• Asistentele pot diagnostica şi trata independent numai tulburările
legate de actul micţional, nu şi tulburările legate de formarea
urinei.
 2. Factori etiologici şi favorizanţi

2.1 Factori etiologici:

• Anomalii congenitale ale tractului urinar:
- stricturi,
- hipospadias sau epispadias,
- ureterocel,
- megavezică (capacitatea urinară crescută
dar fără tonus),
- boala de col vezical.
• Tulburări ale tractului urinar:
- infecţii,
- obstrucţii.
• Leziuni sau tulburări neurogene:
- tumori cerebrale,
- accidente vasculare cerebrale,
- scleroza multiplă,
- boli demielinizante.
• Măriri de volum ale prostatei:
- cancer de prostată,
- adenom de prostată.
• Deficit de estrogeni:
- vaginite,
- uretrita atrofică.
 2.2. Factori favorizanţi:

• Scăderea tonusului diafragmei pelvine:

- obezitate,
- scădere importantă în greutate şi de dată
recentă,
- postprostatectomie,
- cicatrici ale regiunii perineale.
• Colon impactat
• Deshidratare
• Terapie medicamentoasă:
- antihistaminice,
- anticolinergice,
- terapie imunosupresoare,
- diuretice.
• Factori iritanţi ai regiunii perineale:
- activitate sexuală,
- igienă personală deficitară,
- utilizarea unei metode instrumentale de diagnostic.
• Graviditatea
• Anestezia generală sau rahidiană
• Incapacitatea de a-şi comunica nevoile
• Lipsa de intimitate
• Scăderea reactivităţii vezicii urinare la umplere datorită:
- sedativelor,
- tranchilizantelor,
- depresiei,
- confuziei.
• Cateter Foley
• Stres sau frică
• Accesul redus la baie datorită:
- distanţei,
- proastei iluminări,
- patului prea înalt,
- grilajelor laterale de protecţie.
 2.3.Factori legaţi de vârstă:

• copii:
- capacitate mică a vezicii urinare,
- lipsa de motivaţie.
• vârstnici:
- sensibilitate motorie şi senzitivă scăzută,
- scăderea tonusului muscular,
- incapacitatea de a-şi comunica nevoile.
 3. Culegerea de date privind
tulburările micţionale

• Culegerea de date este o etapă importantă deoarece pe baza

informaţiilor obţinute prin această etapă a procesului de nursing
se elaborează diagnosticul nursing şi intervenţiile nursing.
• Datele obţinute sunt: obiective şi subiective.
• Datele subiective sunt cele percepute şi descrise de pacient, iar
datele obiective sunt reprezentate de datele obţinute de asistentă
cu ajutorul simţurilor.
• Din punct de vedere clinic, tulburările micţionale prezintă câteva
caracteristici definitorii:
- disuria,
- polakiuria,
- nicturia,
- enurezis,
- jet urinar fracţionat,
- distensie vezicală,
- incontinenţa.
3.1. Culegerea datelor subiective:
Istoricul simptomelor: pacientul acuză:
- pierderea controlului micţional,
- durere sau disconfort,
- arsuri,
- modificări ale orarului micţional,
- debutul şi durata, orarul şi descrierea actului micţional, factorii
care precipită, calmează, provoacă
simptomele urinare,
- senzaţii care apar înainte şi în timpul micţiunii:
- dificultăţi la începutul micţiunii,
- dificultăţi la sfârşitul micţiunii,
- efort micţional dureros.
• senzaţia de uşurare după micţiune:
- completă,
- continuă dorinţa de micţionare şi după ce vezica a fost golită
• capacitatea de a întârzia actul micţional după apariţia nevoii de a
urina:
- prezenţa (cât timp?),
- absenţa,
- modul în care copilul a deprins utilizarea toaletei.
• Consecinţe asupra modului de viaţă:
- social,
- profesional,
- sexual,
- asumarea responsabilităţilor,
- reacţia celorlalţi faţă de copil (părinţi, fraţi, alţi
copii).
• Identificarea factorilor etiologici şi favorizanţi:
- infecţii,
- tulburări renale sau vezicale,
- tulburări neurologice,
- probleme legate de prostată,
- factori legaţi de vârstă.
 3.2. Culegerea datelor obiective:
• Observarea modului în care se efectuează micţiunea şi aprecierea caracterului
jetului urinar constituie un element de mare valoare semiologică.
• Modificările jetului urinar constau în:
- jet slab,
- cu traiectorie mult micşorată,
- dedublat,
- evacuarea urinei picătură cu picătură, asemănător cu evacuarea din
stropitoare.
• Urina:
- culoare: - galben,
- chihlimbar,
- culoarea paiului,
- roşu-brun,
- brun-închis,
- negru.
- miros: slab, amoniacal, puternic, acetonic;
- clară sau tulbure;
- reacţie (pH): - normal 4,6-7,5 sau alcalin peste 7,5,
- negativ sau pozitiv pentru glucoză, proteine, bacterii, corpi
cetonici, hematii.
• Monitorizarea eliminărilor şi aportului de lichide
(înregistrarea pe 2-4 zile pentru a stabili media).
• Din datele culese, asistenta trebuie să răspundă
întrebărilor:
- care este aportul zilnic de lichide?
- la ce cantitate de lichide ingerate apare
incontinenţa?
• Date legate de tonusul muscular:
- abdomenul prezintă tonus sau este flasc,
- există o scădere considerabilă în greutate de dată
recentă care ar putea afecta tonusul musculaturii
abdominale.
• Date despre vezică:
- destinsă (palpabilă)
- poate fi golită prin stimulare externă (metoda
Crede - apă caldă turnată peste perineu),
- capacitatea vezicală (cel puţin 300-350 ml).
• După actul micţional există (dacă există, în ce
cantitate?) sau nu urină reziduală
• Date obţinute în urma examenelor paraclinice:
- examen de urină, uroculură şi
antibiograma,
- sânge (uree,creatinina),
- radiografii (urografie, radiografie renală
simplă),
- electromiografia muşchilor sfincterului
urinar extern şi a muşchilor diafragmei
pelvine.