AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII

CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

Prof. Costache Constantin
Liceul Tehnologic Topolog
AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE
ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

• OBȘTEA SĂTEASCĂ
• AUTONOMIILE LOCALE
• FORMAREA STATELOR MEDIEVALE
• INSTITUȚIILE STATELOR MEDIEVALE
 I.OBȘTEA SĂTEASCĂ
• După retragerea aureliană, etnogeneza a
continuat, iar populaţia romanizată s-a retras
în zonele rurale.
• Au apărut şi s-au dezvoltat la nordul Dunării
primele structuri teritoriale tradiţionale:
• obştile săteşti, formă primară de comunitate
a românilor.
 OBȘTEA SĂTEASCĂ
• Criterii de organizare a obştii săteşti:
- teritorial – întindere bine delimitată, în zone greu accesibile;
- agrar – principalele ocupaţii: agricultura şi creşterea animalelor;
- de convieţuire socială – iniţial îi grupa pe descendenţii unui
strămoş comun, care locuiau în sate.
Obştile săteşti – conduse de cneaz (termen de origine slavă) sau
jude (termen de origine latină), cu atribuţii administrative şi
judiciare, ulterior – caracter politic şi militar.
• Puterea unora dintre cnezi s-a extins cu timpul peste mai
multe obşti formându-se uniunile de obşti („Romanii
populare”).
 OBȘTEA SĂTEASCĂ
• Concentrarea uniunilor de obşti în jurul unei
autorităţi mai puternice – formează
autonomiile locale – formaţiuni politice
prestatale –, conduse de un voievod (termen
de origine slavă)sau duce (termen de origine
latină).
 II.AUTONOMIILE LOCALE
Context istoric
• Apariţia organizării politice este un proces
îndelungat şi se înscrie în evoluţia firească a
evenimentelor, care avea loc la toate popoarele
vecine.
• În secolul al IX-lea sunt atestaţi în izvoarele
istorice, românii, organizaţi în nuclee de state,
forme politice prestatale: autonomii locale
(jupanate, cnezate, voievodate sau ţări).
 II.AUTONOMIILE LOCALE
• Autonomii locale în spaţiul românesc
1. Spaţiul intracarpatic (viitoarea
Transilvania) – secolele IX-XI
2. Spaţiul extracarpatic, la sud de Carpaţi
(viitoarea Ţară Românească)
3. Spaţiul extracarpatic, la est de Carpaţi
(viitoarea Moldova) – secolele XII-XIII
4. Spaţiul extracarpatic, între Dunăre şi
Mare (viitoarea Dobrogea) – secolele
X-XIII
1. Spaţiul intracarpatic (viitoarea Transilvania) – secolele IX-XI

Secolul al IX-lea, în Gesta Hungarorum, cronică maghiară scrisă de

notarul regelui maghiar
Bela al III-lea – sunt menţionate trei autonomii locale româneşti:
• voievodatul lui Glad, în Banat, cu cetatea de scaun la Cuvin;
• voievodatul lui Gelu, în centrul Transilvaniei, cu cetatea de scaun la
Dăbâca;
• voievodatul Menumorut, în Crişana, cu cetatea de scaun la Biharea.

Secolul al XI-lea – Legenda Sfântului Gerard – sunt menţionate două

voievodate româneşti:
• voievodatul condus de Gyla, în centrul Transilvaniei;
• voievodatul condus de Ahtum, în Banat.
 2.Spaţiul extracarpatic, la sud de Carpaţi (viitoarea Ţară Românească) –
secolul al XIII-lea

• 1247 – Diploma Cavalerilor Ioaniţi – act acordat de regele

Ungariei, Bela al IV-lea, Cavalerilor
Ioaniţi – menţionează existenţa, la sud de Carpaţi, a cinci
formaţiuni politice româneşti:
• voievodatul lui Litovoi, între Olt şi Jiu;
• voievodatul lui Seneslau, în stânga Oltului;
• cnezatul lui Ioan, în sudul Olteniei;
• cnezatul lui Farcaş, în nordul Olteniei;
• Ţara Severinului, care cuprindea estul Banatului şi vestul
Olteniei (ulterior Banatul de
Severin).
3. Spaţiul extracarpatic, la est de Carpaţi (viitoarea Moldova) – secolele XII-XIII

Secolul al XII-lea – cronicile ruseşti menţionează o

„ţară Berlad”.
Secolul al XIII-lea
- documentele cancelariei regale maghiare şi papale
stabilesc o „ţară a brodnicilor”;
- O cronică rusească atestă o „ţară a bolohovenilor”.
Documentele atestă existenţa unor autonomii locale
cu numele de: „codrii” – Codrii Cosminului,
„câmpuri” – Câmpul lui Dragoş, „ocoale” şi „cobâle”.
4. Spaţiul extracarpatic, între Dunăre şi Mare (viitoarea Dobrogea)
– secolele
X-XIII

Secolul al X-lea – este atestat un „jupanat”, condus

de jupân Gheorghe.
Secolul al XI-lea – este atestată o unitate teritorial-
administativă „Thema Paristrion”,condusă de un
funcţionar al Imperiului Bizantin;
- lucrarea Anei Comnena, Alexiada, atestă trei
formaţiuni politice conduse de Tatos, Satza şi
Sestlav.
 Autonomii locale în spaţiul românesc

Semnificaţia formării autonomiilor locale

• Existenţa autonomiilor locale româneşti este
atestată de izvoare istorice externe în contextul
desfăşurării ultimelor migraţii (secolele IX-XIII) –
dovada evoluţiei în cadrul obştilor săteşti.
• Autoritatea conducătorilor obştilor săteşti este
consolidată în contextul migraţiilor.
• Statele medievale româneşti sunt continuatoarele
autonomiilor locale
 IV.FORMAREA STATELOR MEDIEVALE
• A. Context istoric
• Context extern favorabil:
• - Criza dinastică din Regatul Maghiar;
• - Creşterea influenţei Hoardei de Aur;
• - Imperiul Bizantin considera spaţiul carpato-danibiano-pontic impotant din motive strategice
• şi militare.
• Autonomiile locale româneşti tind să se coaguleze.
• • Tradiţia istorică a descălecatului – trecerea unor conducători politici români din Transilvania,
• la sud şi la est de Carpaţi, în condiţiile creşterii presiunii regalităţii maghiare asupra
• micii nobilimi româneşti din Transilvania sau chiar a anihilării, în unele cazuri, a autonomiei
• teritoriale româneşti – (factor extern).
• Factori interni:
• - întărirea raporturilor feudale în jurul unei autorităţi puternice;
• - creşterea demografică;
• - relieful;
• - premisele economice.
 B. Statele medievale

• 1. Întemeierea statului medieval Transilvania

• La începutul secolului al XI-lea
• - formarea Regatului Maghiar – începe expansiunea ma- sunt organizate expediţii
militare, însoţite de organizarea politico-administrativă a teritoriului.
• În secolul al XIII-lea
• - spaţiul intacarpatic este organizat ca voievodat autonom în cadrul Regatului Maghiar,
• până în 1541.
• • Sunt aduse forme de organizare specifice Ungariei din punct de vedere administrativ-
teritorial
• şi religios: comitatele, episcopie catolică.
• • Populaţia românească, rămasă majoritară, păstrează vechile forme de organizare
voievodală
• şi cnezială, „ţările româneşti”.
• • Pentru consolidarea stăpânirii maghiareghiară spre est;
 B. Statele medievale
• Pentru consolidarea stăpânirii maghiare în Transilvania, între secolele XII-XIII,
regalitatea
• maghiară colonizează populaţii de religie catolică: saşii, secuii, cavalerii teutoni.
• • Saşii – origine germană – aşezaţi în regiunea Sibiului, Bistriţei, Ţara Bârsei –
autonomi,
• contribuie la consolidarea economică a voievodatului.
• • Secuii – popor cu origine necunoscută – avangarda armatei maghiare – aşezaţi în
zonele
• Târnavelor şi Subcarpaţilor de Curbură; autonomi – cu rol militar, de apărare a
trecătorilor
• din Carpaţi.
• • Cavalerii teutoni (1211-1225) – colonizaţi de regele maghiar Andrei al II-lea,
aşezaţi în
• Ţara Bârsei – scop militar (apărarea hotarelor) şi religios (extinderea religiei catolice).
 Întemeierea statului medieval Ţara Românească

• Prima etapă
• • Existenţa formelor de organizare politică
prestatală – autonomiile locale (Diploma
Cavalerilor
• Ioaniţi).
• • Voievodul Litovoi (probabil urmaş al celui
menţionat în 1247) încearcă anularea raportului
• de vasalitate faţă de coroana maghiară.
 Întemeierea statului medieval Ţara Românească

• A doua etapă
• • Tradiţia istorică a descălecatului: la sfârşitul
secolului al XIII-lea, semilegendarul Negru-
• Vodă din Ţara Făgăraşului descalecă la
Câmpulung.
 Întemeierea statului medieval Ţara Românească

• A treia etapă
• • Realitatea istorică: Basarab I Întemeietorul (?1310-1352) – unifică
autonomiile locale şi
• întemeiază statul.
• • În 1324 – Basarab I – numit de către regalitatea maghiară
,,voievodul nostru transalpin”,
• recunoaşte suzeraniatea maghiară; i se recunoaşte statul şi domnia.
• • În 1330 – Posada – confruntarea dintre Basarab I şi Carol Robert
de Anjou, regele maghiar;
• consecinţa: independenţa statului Ţara Românească.
• Consolidarea statală – în timpul domniei urmaşilor lui Basarab I.
 Întemeierea statului medieval Moldova

• Prima etapă: Primul descălecat. Descălecatul lui

Dragoş (mijlocul secolului al XIV-lea):
• - 1350 – regele maghiar Ludovic I de Anjou –
campanie militară la est de Carpaţi – participă
• şi Dragoş din Maramureş.
• - Regalitatea maghiară întemeiază o marcă de
apărare condusă de Dragoş, cu reşedinţa la
• Baia – Moldova Mică – sub suzeranitate maghiară.
Întemeierea statului medieval Moldova
• A doua etapă. Al doilea descălecat. Descălecatul lui Bogdan (a
doua jumătate a secolului
• al XIV-lea):
• - 1359 – dependenţa de coroana ungară determină revolte –
participă şi Bogdan din Cuhea,
• Maramureş – „descalecă la est de Carpaţi”; consecinţa:
independenţa Moldovei.
• - 1364 – este atestată Moldova – stat independent.
• • Teoria descălecatului – este susţinută de istoricul Gheorghe
Brătianu, în „Tradiţia istorică
• despre întemeierea statelor româneşti”.
Întemeierea statului medieval Moldova

• A treia etapă: Alipirea sudului Moldovei

(sfârşitul secolului al XIV-lea).
• • Sub urmaşii lui Bogdan – consolidarea
statului prin acţiuni de organizare
instituţională şi
• desăvârşire teritorială.
 4. Întemeierea statului medieval Dobrogea

• • Teritoriu între Dunăre şi Marea Neagră –

aflat sub autoritatea Imperiului Bizantin.
• Prima jumătate a secolului al XIII-lea:
• - Este atestată Ţara Cavarnei (1230) – nucleul
viitorului stat dobrogean
4. Întemeierea statului medieval Dobrogea

• Secolul al XIV-lea:
• - Balica – este atestat conducător, în prima
jumătate a secolului al XIV-lea.
• - Dobrotici – titlul de „despot” – unifică
teritoriul dintre Dunăre şi Mare.
• - Ivanco (1386 – 1388).
• • 1388 – Dobrogea inclusă, de Mircea cel
Bătrân, Ţării Româneşti, până în 1417.
 C. Semnificaţia întemeierii statelor medievale

• Statele medievale au constituit cadrul politic în care s-a perpetuat şi dezvoltat civilizaţia
românească.
• Alături de majoritari au contribuit la crearea şi dezvoltarea civilizaţiei din spaţiul românesc
şi alte grupuri etnice:
- Armeni – oraşe autonome: Armenopolis, azi Gherla, judeţul Cluj;
- Bulgari – stabiliţi în judeţele Timiş, Arad, Dâmboviţa;
- Evrei – erau comunităţi evreieşti în oraşele Roman, Bacău şi Galaţi;
- Germani – secolul al XII-lea – grupul saşilor; secolul al XVIII-lea – grupul şvabilor în
Banat şi Satu Mare;
- Greci – prezenţi în Dobrogea în secolul al VII-lea î.Hr. şi aduşi ca domni fanarioţi în secolul
al XVIII-lea;
- Maghiari – stabiliţi în Câmpia Panonică din secolul al IX-lea, fiind cea mai numeroasă
etnie din Transilvania;
- Ţigani/ romi – sunt atestaţi prima dată în spaţiul românesc în secolul al XIV-lea; au fost
robi ai statului, ai boierilor sau ai mănăstirilor până în 1855-1856;
- Sârbi – primele atestări – secolul al XII-lea, în vestul României;
- Ucraineni – populaţie slavă aşezată în zona Maramureşului şi Bucovinei, în secolul al VI-lea.
 IV. INSTITUTIILE STATELOR MEDIEVALE

A. Context istoric• Transfer de putere politică a

cnezilor şi voievozilor locali către un
conducător ales (titlul de mare voievod);
acesta are nevoie de instituţii pentru
stabilitate – Sfatul Domnesc, Biserica etc.
B. Formarea şi evoluţia instituţiilor –este
influenţată de spaţiul occidental (prin Regatul
maghiar), slav şi bizantin (modelul politic al
monarhiei absolute).
 B. Principalele instituţii medievale
româneşti
• 1. Domnia
• 2. Sfatul domnesc
• 3. Adunările de Stări
• 4.Organizarea judecătorească
• 5. Armata
• 6. Administraţia
• 7. Biserica
 1. Domnia

• • Principala instituţie centrală în Ţara

Românească şi Moldova.
• • Forma de organizare politică: la fel ca în
Europa Occidentală – monarhia de tip feudal
–, dar cu trăsături specifice (feudalismul
românesc).
 1. Domnia

• Succesiunea: ereditar-electivă, uneori prin

asocierea la tron a fiului.
• • Titlul domnesc: - originea divină a puterii
domneşti (titulatură: Io, uns şi încoronat de
mitropolit),
• „mare voievod”, „domn”, „singur stăpânitor”.
• • Atribuţiile domniei: politică internă şi externă
(militare, administrative, financiare,
• judecătoreşti, funciare, religioase, legislative).
 1. Domnia

• Evoluţia instituţiei domniei:

• - la sfârşitul secolului al XVI-lea - începutul secolului al XVII-lea –
Imperiul Otoman
• asociază domnia unei funcţii administrative;
• - politica domnitorilor este controlată prin intermediul boierilor greci;
• - creşte influenţa marilor familii boiereşti, instituindu-se regimul
boieresc (nobiliar).
• - în 1711, în Moldova şi 1716, în Ţara Românească – Regimul fanariot
= domnii numiţi direct
• de către Poartă (greci sau români), fără asentimentul ţării; numirile şi
confirmările în
• domnie se făceau prin plata unor sume de bani către Poartă.
 1. Domnia

• În Transilvania – voievodatul se menţine până în secolul al XVI-lea;

Până în 1541
• - Voievod (atribuţii miltare, judiciare, administrative) numit de
regele Ungariei.
Din 1541
• – Principe – ales de Dietă şi confirmat de sultan.
Din 1699
• - Transilvania – provincie a Imperiului Habsburgic, condusă de
împărat prin intermediul
• unui guvernator; acesta era ales de Dietă şi confirmat de Curtea din
Viena.
 2. Sfatul domnesc
• În Ţara Românească şi Moldova
• Domnul era ajutat în exercitarea autorităţii de Sfatul
domnesc, instituţie centrală de guvernare
• cu rol consultativ.
• Statul – alcătuit din dregători, boieri cu funcţii specifice:
vornic, logofăt, vistiernic, spătar,
• postelnic, Banul Olteniei (Ţara Românească), Portarul
Sucevei (Moldova).
• De la sfârşitul secolului al XVI-lea, Sfatul domnesc se va
numi Divan.
 2. Sfatul domnesc
• În Transilvania
• În timpul dominaţiei habsburgice exista
Guberniul – instituţie administrativă, organizată
• la sfârşitul secolului al XVII-lea.
• Imperiul Habsburgic creează la Viena Cancelaria
aulică a Transilvaniei – atribuţii executive
• (guvern).
 3. Adunările de Stări

• În Ţara Românească şi Moldova

• • Marea Adunare a Ţării, alcătuită din marii boieri, din clerul înalt, din boierimea mică şi
• mijlocie şi din curteni.
• • Caracter consultativ, convocată sporadic.
• • În timpul regimului fanariot a scăzut semnificativ rolul acestei instituţii.
• În Transilvania
• • Degradarea statutului politic al românilor – consolidarea poziţiei categoriilor
privilegiate:
• nobilimea maghiară, patriciatul săsesc şi fruntaşii secuilor formează congregaţiile
generale,
• cu rol de adunări reprezentative.
• • 1288 – ultima congregaţie la care au participat şi românii.
• • Din secolul al XVI-lea, problemele importante de politică externă se discutau în Dietă.
 4.Organizarea judecătorească

• În Ţara Românească şi Moldova

• „Obiceiului pământului” (jus valahicum).
• În secolele XIV-XV apar scrieri cu caracter
juridic.
• În Transilvania
• Codul de legi Tripartitum-ul lui Werboczy
(1517).
 5. Armata

În Ţara Românească şi Moldova

Domnitorul – „mare voievod” – comandantul armatei.
Armata – alcătuită din „oastea cea mare” şi „oastea cea mică”.
Secolul al XV-lea – armele de foc şi mercenarii.
Rol important în sistemul de apărare al Ţării Româneşti şi Moldovei – cetăţile.
Exemple:
Neamţ, Suceava, Hotin, Cetatea Albă, Chilia, Turnu, Giurgiu, Cetatea de Baltă,
Ciceu etc.
După instaurarea regimului fanariot, oastea cea mare nu a mai fost chemată
sub arme,
ţărilor române fiindu-le interzis să mai deţină oştire.
În Transilvania
• Voievodul comanda armata ca reprezentant al regelui Ungariei.
 6. Administraţia

În Transilvania
• Comitatul regal maghiar (unitate administrativă şi militară).
• Scaune secuieşti – unităţi judiciar-administrative.
• Scaune şi districte săseşti – conduse de juzi.
• Districte româneşti – conduse de cnezi, juzi.
• Oraşele – „burgurile” – erau conduse de un sfat orăşenesc şi un
jude.
• Organizaţiile săseşti au constituit Universitas Saxorum – teritoriu
cu autonomie confirmată la sfârşitul secolului al XV-lea.
În Ţara Românească – judeţe.
În Moldova – ţinuturi.
 7. Biserica

În Ţara Românească şi Moldova

• Susţinută de domnitor.
• Mitropolitul – numit de domnitor;
– îl încorona şi ungea cu mir pe domn.
• În Ţara Românească – Mitropolia înfiinţată de Nicolae Alexandru
(1359) la Curtea de Argeş.
• În Moldova – Mitropolia creată de Petru Muşat la Suceava;
recunoscută de Patriarhia de la
Constantinopol (în perioada domniei lui Alexandru cel Bun, în 1401).
• Biserica subordonată – Patriarhiei de la Constantinopol – influenţe
culturale bizantine,care, alături de influenţele slave, formează o
cultură originală
 7. Biserica

• În Transilvania
• Predomină ortodoxismul, religia majorităţii populaţiei formată
din români – consideraţi„toleraţi”.
• Secolul al XIV-lea, Regatul Maghiar încearcă să impună
catolicismul (1366 – „Diplomeleregale” condiţionau calitatea
de nobil de apartenenţa la catolicism şi posibilitatea de a
deţineo funcţie, de calitatea de nobil).
• Secolul al XVI-lea – cele patru religii recepte (catolică, luterana,
calvină, unitariană)
religia ortodoxă – religie tolerată.
• Începutul secolului al XVIII-lea – o nouă religie: greco-catolică.
 C. Consecinţe

• Afirmarea structurilor politice, administrative,

juridice, religioase româneşti.
• Reglementarea relaţiilor sociale, economice şi
de politică externă.
• Evoluţia unitară a societăţii româneşti prin
instituţiile din Ţara Românească şi Moldova
 Concluzii

• Evoluţia formelor de organizare (de la obşte la

state) perpetuează civilizaţia românească.
• Statele medievale româneşti se integrează în
tiparul feudal european .
• Consolidarea statelor aduce structuri sociale şi
o ierarhie a elitei în frunte cu domnitorul.
• Tipul de feudalism este unul specific românesc.