Sunteți pe pagina 1din 9

În critica literară,acest termen este folosit

pe la sfârșitul secolului al XIX lea, pentru a


defini opera literară care are un evident
caracter inovator, devenind un antonim al
„tradiționalismului”.
El include, în sens larg, toate mișcările
artistice care exprimă o ruptură de tradiție,
negând, uneori în forme extreme,epoca ori
curentul care le-a precedat.
• Modernismul este descris cel mai bine prin
opera poeţilor din a doua jumătate a secolului al
XIX-lea: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur
Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery,
T.S. Eliot.
• Aceştia sunt consideraţi "clasici" ai poeziei
moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul
teoretician al modernismului.
• Poezia modernă se caracterizează prin
ermetism, elitism, sinceritate,
fragmentarism,antimimesis, impersonalizare,
simboluri personale şi, nu în ultimul rând, îmbinarea
în imagini a concretului cu abstractul.
În critica literară românească,cel care a teoretizat
modernismul, suținând teoria imitației și principiul
sincronismului, a fost criticul și istoricul literar,
Eugen Lovinescu.

Prin revista și cenaclul literar „Sburătorul”,


Eugen Lovinescu a contribuit decisiv la intrarea literaturii
noastre într-o nouă fază de evoluție.
Trasaturile modernismului

 trecerea de la literatura rurală la literatura citadină;Trasaturile modernismului


 încurajarea „poeziei noi” și a celei ermetice;
 accentuarea lirismului,lirism care devine, la nivelul limbajului, cea mai importantă
valoare a poeziei moderne;
 cuvintele, provenind din cele mai îndepărtate domenii de specialitate sunt electrizate
liric;
 reflexivizare,intelectualizare, subiectivizare;
 sintaxa se dezarticulează sau se reduce la predicate nominale voit primitive.
Comparația și metafora sunt mânuite într-o manieră nouă, care evită termenul de
comparație și provoacă o contaminare de lucruri obiectiv și logic incompatibile.
Trasaturile modernismului

 apariția unor categorii mai ales negative: absurditatea,


tenebrosul,spaimele,atracția neantului, înstrăinarea,
sfâșierea între extreme, straniul, grotescul, anormalitatea;

 dispariția speciilor lirice consacrate( meditație, elegie,


pastel, idilă), în locul cărora apar formule poetice novatoare
(,,inscripție”, ,,creion”, ,,psalm” etc.);
 conceperea volumului de versuri ca un întreg, prefațat de
cele mai multe ori de o artă poetică, folosirea unui vocabular
insolit (combinarea de termeni argotici, colocviali, abstracți
etc.);
 dispariția rigorilor prozodice (versul liber, alternanța
majusculă/ minusculă la început de vers).
E.Lovinescu definește sincronismul ca „acțiunea
uniformizatoare a timpului asupra vieții sociale și
culturale a diferitelor popoare legate între dânsele
printr-o interdependență materială și morală.”
Cultura și civilizația se dezvoltă prin împrumut
și imitație de la un model mai evoluat.
„Spiritul veacului”este comun unui anumit timp istoric
și acesta determină o anumită configurație a
culturii.Acest spirit reprezintă „ o totalitate de
condiții configuratoare a vieții omenirii.”
E. Lovinescu contrazice „teoria formelor fără fond”a
lui Titu Maiorescu,considerând că formele creează
treptat fondul, ajungându-se de la „simulare” la
„stimulare”.
Sincronismul este însoțit de teoria diferențierii față de „stilul
trecutului” considerând că, odată cu trecerea timpului, operele
își pierd din importanță, deoarece se produce un salt valoric ,o
mutație a valorilor estetice.
Adică, dintr-o operă a trecutului, partea vie dispare, rămâne doar
tiparul ei ideologic de care nu ne putem apropia decât pe calea
studiului. Se petrece deci o mutație a valorilor: odată ce au
depășit granițele epocii, operele pălesc și dispar ca valori
estetice( de ex.„Iliada” și „Odiseea” le putem înțelege, dar nu și
simți).
Procesul de mutație a valorilor înseamnă incapacitatea individului
de a trăi altă viață decât aceea proprie epocii lui,
imposibilitatea de a pătrunde pe cale sensibilă, în formele
estetice ale altor rase și mai ales ale altor timpuri.
Emoțional, nu comunicăm decât cu operele moderne,
apropiate de modul nostru de a gândi și a concepe existența.