Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu

FACULTATEA DE MEDICINĂ GENERALĂ

 
Catedra de Histologie, citologie și embriologie
 
Teza de licență
Hipotalamusul
endocrin.Structura și
funcțiile

Rusu Nicolae  Conducător :

Anul VI, grupa M1566 Dumitraș Grigore
Chișinău, 2021
Dr. ,conf. Univ.
 CUPRINS:

Introducere
Scopul și obiectivele tezei
Istoria studierii hipotalamusului
Structura macroscopică a hipotalamusului
Structura microscopică a hipotalamusului
Structura moleculară a hipotalamusului
Funcțiile hipotalamusului
 INTRODUCERE
 Hipotalamusul este centrul nervos superior care
reglează activitatea viscerală și activitatea endocrină. 
 Hipotalamusul este o structură cerebrală cu o anatomie
foarte conservată în toate speciile de vertebrate datorită
funcției sale esențiale în reglarea aspectelor
fundamentale ale homeostaziei și comportamentului
fiziologic
 Fiziologii au realizat foarte devreme că hipotalamusul
este implicat în exprimarea emoțională, în reacția la
stres și ajustările adaptative.
 Implicarea sa în stările de boală și rezistența la aceasta
și în determinarea naturii comportamentului a fost
acum recunoscută ca o chestiune de mare importanță
 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul Cercetarea datelor Studierea aspectelor

structurii moleculare a
privind istoria studierii
hipotalamusului hipotalamusului

De a cerceta literatura de
Obiective
specialitate pentru a identifica Caracterizarea
structura hipotalamusului la Studierea
hipotalamusului sub histofiziologiei
diferite nivele și a pune în
evidență funcțiile lui principale aspect macroscopic și hipotalamusului
microscopic
 Istoria studierii hipotalamusului
În secolul al II-lea d.Hr. Galen a descris infundibulul hipotalamic și glanda
pituitară în De Usu Partium ca cale de drenaj și respectiv recipientul pentru
mucusul care trece de la structurile ventriculare ale creierului la nazofaringe.
Conceptele galenice au dominat gândirea științifică despre hipotalamus timp
de aproximativ 1200 de ani până în secolul al XIV-lea
În 1893 Wilhelm His introduce termenul „hipotalamus” și oferă prima
subdiviziune anatomică bazată pe ontogeneza creierului uman
Apoi în 1954 Wilhelm His arată că atât răspunsurile hipofizare, cât și cele
autonome sunt reglementate de hipotalamusul anterior (zona tropotropă) și cel
posterior (zona ergotropică).
Iar în 1958 Nauta și Kuypers descriu legăturile hipotalamusului de mamifer
cu restul creierului.
 Structura microscopică a hipotalamusului
Hipotalamusul, parte a diencefalului, este localizat ventral către talamus și
caudal către regiunea optică
Porțiunea anterioară este situată:
-caudal-ventral -SC
-anterior-comisura postoptică , nucleul preoptic parvocelular
-dorsal-zona limitantă, nucleul periventricular al tuberculului posterior
și organul paraventricular

Hipotalamusul

Regiunea Regiunea Regiunea

hipotalamică hipotalamică hipotalamică
ventrală dorsală caudală
 Regiunea hipotalamică ventrală
 Neuronii din zona ventrală a hipotalamusului periventricular(hv)
și nucleul lateral hipotalamic(Hl) se caracterizează prin forma lor
sferică, citoplasma puțin vizibilă
 Nucleii celulari sunt sferici, centrali, conținând un singur nucleol
 În zona ventrală a hipotalamusului periventricular (Hv), neuronii
formează o lamă cu 7 sau mai multe straturi celulare
 Neuronii nucleului lateral hipotalamic(Hl) formează o lamă cu 10
sau mai multe straturi celulare în vecinătatea zonei ventrale a
hipotalamusului periventricular(Hv);
 Neuronii din nucleul tuberal antterior(ATN) sunt sferici, dispersați
și au citoplasmă vizibilă puțin sau deloc și sunt înconjurate de fibre
amielinice
 REGIUNEA DORSALĂ HIPOTALAMICĂ

 Neuronii din regiunea dorsală sunt sferici, cu citoplasmă

mică,cu un nucleu mare. 
 Ele pot fi găsite formând grupuri care înconjoară recesura
laterală a ventriculului diencefalic (LR)
  Spre neuronii recesului lateral a ventriculului diencefalic (LR)
medial se formează 5 straturi celulare crescând la 7
  În recesul lateral a ventriculului diencefalic (LR) lateral se
poate observa și un singur strat de celule în formă de fus,
puternic colorate cu albastru de toluidină.
 REGIUNEA HIPOTALAMICĂ CAUDALĂ

 Neuronii din hipotalamusul periventricular(Hc) sunt sferici, cu

citoplasmă redusă și un nucleu mare
 Acestea se grupează în grupuri strânse atunci când înconjoară
adâncitura posterioară a ventriculului diencefalic (PR),
formând mai mult de 6 straturi de celule
 Spre regiunea nucleilor dorsali, aceste grupuri strânse se
ramifică în mai multe zone de straturi cu 5 celule. 
 Neuronii nucleu tuberal posterior (PTN) sunt sferici cu
citoplasmă limitată, un mare nucleu central și unul sau doi
nucleoli. Se găsesc dispersate în nuclee.
 Hipotalamusul este o partea a diencefalului, care
conține nuclei neurosecretori speciali, ale căror celule
produc și secretă neurohormoni în sânge .
 Aceste celule primesc impulsuri aferente din alte părți
ale sistemului nervos, iar axonii lor se termină în vase  Cel mai mare dintre aceste zone sunt în mod clar
de sânge și se numesc sinapse axo-axonale.
 Celulele neurosecretorii sunt cu un nucleu vezicular
mare, cu un nucleol bine marcat și o citoplasmă
bazofilă care conține un reticul endoplasmatic
granular dezvoltat și un complex Golgi mare din care
sunt separate granulele neurosecretorii
 Granulele sunt transportate la o viteză de aproximativ
1-4 mm / h de-a lungul axonului, mănunchiului central
de microtubuli și microfilamente, iar în unele locuri se
acumulează în cantități mari, întinzând axonul
vizibile sub un microscop optic și sunt numite corpuri
neurosecretorie cumulative sau corp Hering: aceste
corpuri conțin până la 60% din total, doar aproximativ
30% este situat în zona terminală
 Celule Nucleii Celule
mari neurosecretori mici

 Nucleii celulari mari sunt formați din corpuri

 Nucleii de celulor mici produc o serie de factori
celulare, care sunt de 2-3 ori mai mari decât în
hipofizari care cresc sau inhibă producția de hormoni
alte părți ale hipotalamusului acești nuclei sunt
de către celulele lobului anterior, ajungând la acestea
nucleii supraoptici și paraventriculari.
prin sistemul vasculo-portal
 Nucleii supraoptici sunt de 3-4 ori mai
 Axonii celulelor neurosecretorii acestor nuclee
voluminoase decât nuceii paraventriculari
formează rețeaua capilară primară din eminența
 Nucleii paraventriculari numai în regiunea
mediană.
centrală sunt construți de o celulă mare, iar în
 Această rețea este apoi colectată în venele portale ,
regiunile periferice este formată din celule
pătrunzând în lobul anterior al glandei pituitare și
neurosecretorii mici.
 Nucleii cu celule mari secretă hormon antidiuretic dezintegrându-se într-o rețea secundară de capilare
sau vasopresină și oxitocină. între fire de celule glandulare sau adenocite
 STRUCTURA MACROSCOPICĂ A HIPOTALAMUSULUI

 Limita rostrală, vizibilă pe suprafața ventrală a

creierului, este formată de intersecția nervilor optici,
în timp ce corpurile mamilare definesc limita
posterioară
 Tuberul cinereum și eminența mediană formează
marginea inferioară a hipotalamusului
 În cele din urmă, capsula interioară, care este vizibilă
doar în regiunile coronare sau orizontale ale
creierului, formează marginea laterală.
 Zonele hipotalamusului
Zona perventriculară
-conține mai multe nuclee separate, dar două
dintre ele sunt foarte vizibile - nucleul arcuat
și nucleul paraventricular, care sunt
implicate în reglarea neuroendocrină și
autonomă
Zona medială
Nucleii din zona medială sunt implicați
în special în reglarea sistemului nervos
autonom, precum și în reglarea
sistemului neuroendocrin

Zona laterală
-are mai puține nuclee sau repere distincte, dar
conține căi importante de fibre, cum ar fi
pachetul median anterior. Zona laterală este
implicată în reglarea sistemului nervos
autonom
 REGIUNILE HIPOTALAMUSULUI

Regiunea anterioară
Regiunea tuberală
Se întinde de la lamina
terminală la aspectul Regiunea posterioară
caudal al chiasmei optice. Marginile acestei regiuni
Porțiunea regiunii includ zonele care sunt
deasupra și inclusiv Este definită de zona de
anterioare care este mai sus și include
rostrală către chiasma tubercul cinereum
corpurile mamilare
optică este adesea
denumită și regiunea
preoptică
 Nucleii hipotalamusului
• Pornind medial, nucleul paraventricular este situat în zona periventriculară și rulează
rostrocaudal prin anterior în regiunea tuberală, are, de asemenea, un rol important în reglarea
sistemului nervos autonom.
• Nucleul arcuat are, de asemenea, o porțiune situată în zona periventriculară, deși se extinde și
lateral în zona medial
• Nucleul suprachiasmatic implicat în sincronizarea circadiană
• Nucleul anterior implicat în controlul sistemului nervos autonom
• Nucleul preoptic care se extinde și în zona laterală și implicat în controlul autonomiei sistem
nervos.
• Nucleii dorsomediali și ventromediali, care sunt implicați în controlul comportamentului și al
apetitului, greutății corporale și, respectiv, secreția de insulină
 Nucleii din regiunea
posterioară

 Nucleul posterior, care este un alt centru de control al sistemului

nervos autonom
 Nucleii mamilari, care sunt implicate în controlul expresiei
emoționale și al memoriei.

În cele din urmă, complexul

tuberal lateral din regiunea
tuberală a zonei laterale este
implicat în controlul apetitului
 Structura moleculară

 O multitudine de sisteme specializate de comandă neuroendocrină intercalate în

cadrul hipotalamusului controlează cele mai fundamentale nevoi fiziologice
 Codurile moleculare combinatorii care decurg din neurotransmițători,
neuropeptide și factori de transcripție sunt minim necesare pentru a decoda
ierarhia taxonomică a neuronilor hipotalamici.
 Diferențierea neuronilor GABA și dopamină, se bazează pe stări intermediare
cvasi-stabile, cu un grup de predecesor GABA care dau naștere celulelor
dopaminei
 Identificăm principiile moleculare care modelează arhitectura de dezvoltare a
hipotalamusului și arată cum heterogenitatea neuronală se transformă într-o
unitate neuronală multimodală pentru a oferi un potențial de adaptare practic
infinit pe tot parcursul vieții.
Versatilitatea funcțională la nivelul neuronilor individuali de ieșire neuroendocrină
este codificată de prezența coincidentă a neurotransmițătorilor și a neuropeptidelor

Introducerea recentă a secvențierii ARN cu o singură celulă a furnizat informații

moleculare precise cu privire la existența glutamatului, GABA, dopaminei și chiar
a fenotipurilor neuronale „mixte”.

Spre deosebire de o mână de factori de transcripție care sunt suficienți pentru a

marca amprentele anatomice în structurile corticale cu o organizare stratificată,
natura intercalată a nucleelor reprezintă o provocare formidabilă de a stabili un
șablon anatomic în cadrul hipotalamusului.

Folosind serii de timp pentru secvențierea ARN în perioadele critice de dezvoltare a

hipotalamusului intrauterin și postnatal, sa citit codurile combinatorii pentru GABA,
dopamină derivată GABA și neuroni glutamat, rețeaua de reglare a genei catalogate și
tranzițiile lor dinamice în timpul neurogenezei.
 Funcțiile
hipotalamusului

 Leptina servește ca un semnal humeral important care reflectă

depozitele de grăsime corporală și acționând asupra regiunilor
Apetit și discrete din hipotalamus, orchestrează adaptările comportamentale,
sațietate metabolice și neuroendocrine la disponibilitatea nutrienților
 În timpul abundenței nutrienților, secreția de leptină este crescută,
ducând la scăderea apetitului și la eliminarea calorică, , în timp ce
insuficiența nutritivă duce la scăderea secreției de leptină, rezultând
creșterea apetitului, conservarea energiei.
 Un loc major al acțiunii leptinei este în hipotalamusul mediobazal,
în principal nucleul arcuat hipotalamic prin receptori specifici care
influențează activitățile a două grupuri separate de neuroni cu
funcții opuse printr-o serie de căi de semnalizare
 Alăptarea
 Alăptarea duce la răspunsuri neurogene mediate prin măduvă pentru a inhiba secreția de dopamină
în neuronii nucleului arcuat și a stimula secreția de oxitocină în neuroni paraventriculari.
 Prolactina și oxitocina exercită efecte asupra sânului, iar prolactina de asemenea ajunge și în SNC
pentru a afecta comportamentul matern și a inhiba funcția de reproducere acționând asupra
neuronilor preoptici mediali (mPOA) și inhibă în continuare secreția de dopamină din neuronii
ARC.

 Producția de lapte duce la o scădere a nivelurilor

circulante de leptină, determinând o creștere a NPY și
inhibarea POMC în neuronii ARC. NPY este crescută
de semnale neurogene din trunchiul cerebral.
 Efectele inhibitoare ale NPY asupra neuronilor
producători de GnRH în mPOA contribuie la
inhibarea funcției reproductive. NPY exercită efecte
directe asupra PVN pentru a induce creșterea hranei și
pentru a promova conservarea energiei.
 Termoreglarea

 Hipotalamusul este principalul loc pentru coordonarea informațiilor de termoreglare și

integrarea răspunsurilor de termoreglare.
 Deși neuronii termosensibili pot fi găsiți în întregul hipotalamus (475), cel mai important
loc termoreglator este regiunea preoptică, incluzând neuronii în porțiunile mediale și
laterale ale nucleului preoptic, hipotalamusul anterior și inclusiv regiunea perifornicală,
nucleul dorsomedial și regiunile învecinate ale septului.
 Răcirea preoptică crește producția de căldură prin inducerea tremurului sau prin
termogeneză fără frisoane mediată de activarea simpatică a decuplării proteinei-1 (UCP-
1) în țesutul adipos maro care permite mitocondriilor să genereze căldură din ATP
 Încălzirea preoptică reduce producția de căldură și crește răspunsurile la pierderea
căldurii prin vasoconstricție, transpirație, respirație crescută și inhibarea UCP-1 în țesutul
adipos maro.
 Ciclul somn-veghe

Somnul este o stare naturală de conștiință alterată, ușor reversibilă, autoreglabilă și

caracterizată printr-o postură stereotipică.
 Perioadele de somn sunt cuplate ciclic cu perioadele de veghe, dând naștere unui ciclu
de somn-veghe circadian
Centrul primar de somn este localizat în hipotalamusul preoptic și implică neuroni care
conțin GABA și galanină în nucleul preoptic ventrolateral sau VLPO
Inițierea somnului și menținerea somnului profund sunt determinate de nucleul preoptic
ventrolateral prin inhibarea centrelor monoaminergice din hipotalamusul posterior și
formarea reticulară ponto-mezencefalică
Nucleii reticulari pontinici și mezencefalici și celulele colinergice bazale ale creierului
sunt responsabile pentru resincronizarea electrică a creierului, excitare și starea de
veghe, prin căile axonale excitatorii dorsale și ventrale care proiectează axial spre cortex.
 CONCLUZII
O multitudine de sisteme
Hipotalamusul este o parte a specializate de comandă
Hipotalamusul este centrul
encefalului,care conține nuclei neuroendocrină intercalate în
nervos superior cu conexiuni
neurosecretori speciali,ale cadrul hipotalamusului
integrate de dezvoltare și
căror celule produc și secretă controlează cele mai
funcționale cu glanda pituitară.
neurohormoni în sânge. fundamentale procese
fiziologice

Din funcțiile cele mai esențiale
este reglarea aspectelor
fundamentale ale homeostaziei
și comportamentului fiziologic
În plus,hipotalamusul face
conexiuni neuronale prin
sistemul nervos autonom și
alte căi pentru a regla
somnul,temperatura corpului și
alimentarea