Sunteți pe pagina 1din 29

Tehnici de protecţie a mediului

 1. Norme tehnice de conduită


 Una din tehnicile tradiţionale ale reglementării care vizează protecţia
mediului este reprezentată de instituirea de norme ori standarde
ecologice.
 Normele dreptului mediului sunt în marea lor majoritate norme tehnice
sancţionate pe cale juridică, care prescriu conduite şi atitudini bine
conturate.
 În funcţie de natura şi influenţa negativă a unor factori asupra mediului,
reglementările legale conţin, de exemplu, norme tehnice privind
ambalarea, transportul, depozitarea, manipularea produselor şi
substanţelor chimice, norme tehnice de încadrare a produselor şi
substanţelor în raport cu gradul de nocivitate, toxicitate şi/ori
inflamabilitate etc.
 Normele de mediu stabilite de reglementările tehnice sunt :
 - norme de calitate a mediului, care fixează niveluri
maxime admisibile de poluare în aer, apă, sol;
 - norme de emisie, care stabilesc cantitatea de poluanţi ori
concentraţiile de poluanţi care pot fi degajaţi de o sursă;
 - norme de produs, prin care se fixează fie proprietăţi fizice
şi chimice pentru un anumit produs, fie reguli privind
condiţiile, ambalajul ori prezentarea produsului.
 Norme tehnice pot fi prevăzute şi de codurile de bună
conduită stabilite de către organismele profesionale. De
exemplu, la nivel internaţional, ISO (International Standards
Organisation) a elaborat şi standarde de mediu.
 În ţara noastră, în acest context, sunt semnificative
prevederile Ordonanţei nr. 20/2010 privind stabilirea unor
măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii
Europene care armonizează condiţiile de comercializare a
produselor, în legătură cu evaluarea conformităţii
produselor şi supravegherea pieţei.
2. Interdicţii şi limitări de ordin ecologic

 1. Interdicţii
 Un alt instrument de reglementare îl constituie stabilirea de
interdicţii şi limitări atunci când o activitate sau un produs
pot produce prejudicii mediului.
 Drept urmare, se instituie diverse restricţii, care variază în
funcţie de anumite criterii.
 Unul din tipurile cel mai des întâlnite constă în desemnarea
produselor, procedeelor sau activităţilor supuse restricţiilor
ori interzise prin înscrierea lor pe o listă.
 Metoda listei este utilizată frecvent în lupta contra poluării
(precizându-se substanţele care nu trebuie introduse sau a
căror introducere în mediu trebuie controlată) şi în cea a
acţiunilor de conservare a mediului (indicându-se speciile de
plante şi animale ameninţate şi care trebuie special protejate).
 2. Instituirea de zone de protecţie
 Instituirea de zone de protecţie permite repartizarea
activităţilor periculoase pentru mediu în vederea limitării
daunelor şi urmăreşte atingerea unor obiective de protecţie
bine determinate.
 În raport cu destinaţia conferită, fiecărei zone îi este
aplicabil un regim juridic particular.
 Un domeniu de utilizare a acestei tehnici îl constituie
zonarea şi planurile de ocupare a solului, care implică, în
primul rând, interdicţia ori limitarea utilizărilor sau
modificarea celor necorespunzătoare.
 Un alt domeniu al acestei tehnici este reprezentat de
protecţia florei şi faunei sălbatice, prin stabilirea de
interdicţii şi limitări ale capturării şi comerţului, cu caracter
temporar sau permanent.
 De exemplu, Convenţia adoptată la Washington la 3
martie 1973 privind comerţul internaţional cu specii de
faună şi floră sălbatică ameninţate cu dispariţia, ratificată
prin Legea nr. 69/1994, stabileşte, ca mijloace de protecţie
a speciilor aflate în pericol, limitări şi interdicţii
comerciale.
 Alte măsuri de reglementare au un conţinut pozitiv, întrucât
prevăd norme de etichetare pentru a indica ingredientele şi
utilizările autorizate ale produsului, inclusiv „marca verde”.
 De exemplu, Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind
etichetarea alimentelor, precum și Normele metodologice
din 7 februarie 2002 privind etichetarea nutriţională a
alimentelor.
 (Eticheta ecologică - un simbol grafic şi/sau un scurt text
descriptiv aplicat pe ambalaj, într-o broşură sau alt
document informativ, care însoţeşte produsul şi care oferă
informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de
impact asupra mediului – art. 2 pct. 29 din Ordonanţa de
urgenţă nr. 195/2005).
3. Studiul de impact ecologic

 Instituţia studiului de impact exprimă cerinţa ca o persoană


(fizică sau juridică) care solicită eliberarea unei autorizaţii
administrative să asigure efectuarea unei evaluări a
efectelor proiectului său asupra mediului şi a soluţiilor
posibile pentru a reduce ori elimina eventualele
inconveniente.
 În plan internaţional, Declaraţia Conferinţei de la Rio de
Janeiro privind mediul şi dezvoltarea (iunie 1992) a
consacrat studiul de impact ca un instrument esenţial al
politicii de mediu (art.17).
 La 25 februarie 1991, la Espoo (Finlanda), a fost adoptată,
sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, Convenţia
referitoare la evaluarea impactului asupra mediului în
context transfrontieră, ratificată de ţara noastră prin Legea
nr. 22/2001.
 În anul 2004, Ucraina a luat decizia executării fazei I a
construcţiei canalului navigabil de mare adâncime pe
braţele Chilia şi Bâstroe, fără notificarea României,
considerând că proiectul nu are implicaţii cu caracter
transfrontier.
 Mecanismul sesizării Comitetului de Implementare al
Convenţiei Espoo a fost declanşat pentru prima dată de
către România, în ianuarie 2007, în legătură cu proiectul
ucrainean Bâstroe.
 În urma demersurilor României, în mai 2008 statele părţi la
Convenţie au decis că Ucraina a încălcat prevederile
Convenţiei şi au cerut stoparea lucrărilor.
 Reuniunea Părților este organul de decizie al Convenției
de la Espoo și se întrunește o dată la 3 ani.
 Reuniunea din 2008 a Convenției a avut loc la București,
iar cea din 2014 s-a desfășurat în Ucraina.
 În perioada 2-5 iunie 2014, cu ocazia desfășurării celei de
a VI-a Reuniuni a Părţilor la Convenţia privind evaluarea
impactului asupra mediului în context transfrontieră, a
fost adoptată Decizia VI/2 referitoare la proiectul Bâstroe
în forma propusă de Comitetul de Implementare.
 Ucrainei i s-a cerut ca până la sfârşitul anului 2015 să ia
toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea
proiectului Bâstroe cu prevederile Convenţiei.
 În perioada 05-07 februarie 2019, o delegație a României a
participat la lucrările reuniunii părților la Convenția de la
Espoo și la Protocolul privind evaluarea strategică de
mediu, la sediul Organizației Națiunilor Unite ONU de la
Geneva.
 În urma dezbaterilor și negocierilor, statele părți la
Convenție au adoptat mai multe decizii, printre care și
Decizia de conformare a Ucrainei la Convenție, cu privire
la canalul navigabil Bâstroe, situat în sectorul ucrainean al
Deltei Dunării.
 Prin natura sa, studiul de impact are în vedere
următoarele elemente:
 - analiza stării iniţiale a locului şi a mediului;
 - evaluarea efectelor posibile ale proiectului asupra
mediului;
 - justificarea economico-socială şi a oportunităţii
acestuia pentru părţi;
 - măsuri menite să completeze şi să limiteze
vătămările care pot fi completate cu unele cerinţe
suplimentare stabilite prin dispoziţiile speciale ale
unor acte normative.
 Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005 privind protecţia
mediului menţionează, printre modalităţile de
implementare a principiilor şi elementelor
strategice care stau la baza dezvoltării durabile
a societăţii, obligativitatea evaluării impactului
asupra mediului în faza iniţială a proiectelor cu
impact semnificativ asupra mediului, precum şi
efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării
planurilor şi programelor care pot avea efect
negativ asupra mediului.
 Este vorba de semnificaţiile a două principii
esenţiale ale dreptului mediului, şi anume,
principiul precauţiei în luarea deciziei şi cel al
acţiunii preventive.
 Cerinţele acestor principii se reflectă şi în obligaţia
juridică de a lua în consideraţie protecţia mediului,
cu ocazia oricăror acţiuni sau decizii care ar putea
să-i aducă atingere şi care a generat în plan
administrativ procedura de autorizare a
activităţilor economice şi sociale cu impact asupra
mediului.
 Evaluarea impactului asupra mediului reprezintă un
proces care are drept scop să identifice, să descrie
şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în
conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele
directe şi indirecte, sinergice, cumulative,
principale şi secundare ale unui proiect asupra
sănătăţii oamenilor şi a mediului (art. 2 pct. 31 din
Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005).
 Evaluarea impactului asupra mediului este parte
integrantă din procedura de emitere/respingere a
acordului de mediu.
 Evaluarea impactului asupra mediului identifică,
descrie şi evaluează, pentru fiecare caz, efectele
proiectului asupra următorilor factori:
 fiinţe umane, faună şi floră;
 sol, apă, aer, climă, peisaj;
 bunuri materiale şi patrimoniu cultural;
 interacţiunea dintre factorii menţionaţi la lit. a), b)
şi c).
 Evaluarea impactului asupra mediului stabileşte măsurile de prevenire,
reducere şi unde este posibil, de compensare a efectelor
semnificative adverse ale proiectului asupra factorilor enumeraţi şi
contribuie la luarea deciziei de emitere/respingere a acordului de mediu.
 Conform Hotărârii Guvernului nr. 1076 din 8 iulie 2004 privind
stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi
programe, procedura de evaluare a impactului asupra mediului se
realizează în trei etape, după cum urmează:
 etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a
impactului asupra mediului;
 etapa de definitivare a proiectului de plan sau de program şi de
realizare a raportului de mediu;
 etapa de analiză a calităţii raportului şi de luare a deciziei.
4. Categorii de acte de reglementare

 Acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu,


aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie
integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu
efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme
modificate genetic (art. 2 pct. 2 din O.U. nr. 195/2005).
 Avizele de mediu, indiferent de denumire (avizul de mediu
pentru produsele de protecţie a plantelor, respectiv, pentru
autorizarea îngrăşămintelor chimice, avizul Natura 2000)
sunt avize conforme, a căror solicitare şi ale căror prevederi
sunt obligatorii pentru adoptarea/emiterea/aprobarea
documentelor pentru care au fost solicitate.
 Acordul de mediu este actul administrativ emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului,
prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz,
măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie
respectate în cazul realizării unui proiect.
 Potrivit art.11 din Ordonanţa de urgenţă nr.
195/2005, acordul de mediu este obligatoriu pentru
proiectele publice sau private sau pentru
modificarea ori extinderea activităţilor existente,
care pot avea impact asupra mediului.
 Pentru obţinerea acordului de mediu, proiectele
publice sau private care pot avea impact
semnificativ asupra mediului, prin natura,
dimensiunea sau localizarea lor, sunt supuse, la
decizia autorităţii competente pentru protecţia
mediului, evaluării impactului asupra mediului.
 Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care
sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare
ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu
posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la
punerea în funcţiune.
 Emiterea actelor de reglementare se efectuează după
proceduri specifice pentru fiecare categorie dintre acestea,
aprobate prin hotărâre de guvern sau ordin al autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului.
 Actele de reglementare sunt acte administrative ale căror
efecte sunt limitate în timp.
 Avizul de mediu şi acordul de mediu îşi păstrează
valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a planului
sau programului, respectiv proiectului.
 Dacă apar elemente noi cu impact asupra mediului,
necunoscute la data emiterii lor, avizul de mediu, acordul de
mediu şi autorizaţia de mediu se revizuiesc.
 Iniţiativa revizuirii poate aparţine atât titularului actului, cât
şi autorităţilor publice competente.
 În cazul activităţilor cu impact transfrontieră asupra
mediului operează instituţia juridică a reexaminării
deciziei, în urma consultării statelor părţi la Convenţia
Espoo interesate.
 Reexaminarea intervine în situaţia în care apar informaţii
suplimentare privind impactul transfrontieră semnificativ al
unei activităţi, care nu erau disponibile la momentul luării
deciziei privind acea activitate.
 Actele de reglementare, ca acte administrative, pot fi
suspendate potrivit prevederilor art.17 alin. (3)-(5) din
Ordonanţa de urgenţă nr.195/2005.
 Astfel, pentru nerespectarea prevederilor actelor de
reglementare şi ale programelor pentru conformare/
planurilor de acţiune, acordul de mediu şi
autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se suspendă de
către autoritatea competentă pentru protecţia mediului care
le-a emis.
 (Autorizaţie integrată de mediu - actul administrativ emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, cu
informarea prealabilă a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate
sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să
garanteze că instalaţia corespunde prevederilor privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării.)
 Procedura de suspendare presupune o notificare prealabilă
prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile
pentru îndeplinirea obligaţiilor, după care se dispune măsura
suspendării.
 Suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu
mai mult de 6 luni.
 Dacă după acest termen nu se îndeplinesc condiţiile stabilite
prin actul de suspendare, se dispune anularea acordului de
mediu sau a autorizaţiei de mediu.
 Pe perioada suspendării, desfăşurarea proiectului sau
activităţii este interzisă.
 Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau
anularea actelor de reglementare se soluţionează de instanţele
de contencios administrativ competente.

S-ar putea să vă placă și