Clasificarea actelor administrative

 În funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le

produc, delimităm acte administrative normative şi acte
administrative individuale.
 Actele administrative normative conţin reguli de conduită
obligatorii, generale şi impersonale, care se adresează
tuturor, spre deosebire de actele administrative
individuale, care se adresează unor persoane fizice sau
juridice determinate.
 Actele administrative individuale conţin reguli de
conduită pentru o anumită persoană sau pentru un
grup determinat de persoane (de exemplu, procesul-
verbal de constatare a unei contravenţii).
 În funcţie de natura efectelor juridice pe care le produc,
actele administrative se clasifică în :
 a) acte constitutive de drepturi şi obligaţii, adică acele acte
administrative care dau naştere, modifică sau sting drepturi
şi obligaţii juridice (de exemplu, permisul de conducere
auto eliberat de autorităţile competente conferă persoanei
solicitante dreptul de a conduce autoturismul pe drumurile
publice);
 b) acte declarative de drepturi - sunt cele care certifică,
confirmând o anumită calitate a unei persoane sau o
anumită situaţie juridică, cum ar fi, de exemplu, actele de
identitate, paşapoartele, certificate, diplome ş.a.
 c) acte administrative sancţionatorii sunt acele acte prin
care se aplică sancţiuni.
 Exemplul tipic îl constituie actele de constatare a
contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare.
 În raport de întinderea efectelor juridice în spaţiu (de
competenţa teritorială a organelor emitente) se disting:
 acte cu aplicare generală, pe întreg teritoriul ţării, emise de
organele centrale ale administraţiei publice;
 acte cu aplicare locală, în unităţile administrativ-teritoriale
în care funcţionează organul emitent.
 În funcţie de domeniile de activitate în care se aplică (sau
în raport de competenţa materială a organelor administraţiei
publice) actele administrative se clasifică în:
 acte de administrare generală, cu aplicare, în principiu, în
toate domeniile de activitate, cum ar fi, de exemplu, actele
guvernului, hotărârile consiliilor judeţene şi locale;
 acte de administrare specială, cu aplicare numai în anumite
domenii de activitate.
 Pot fi amintite actele ministerelor şi ale altor organe de
specialitate ale administraţiei publice.
Actele administrativ-jurisdicţionale

 De-a lungul timpului, actul administrativ-jurisdicţional a

făcut obiectul numeroaselor cercetări în literatura de
specialitate.
 Este important de reţinut că actul administrativ-
jurisdicţional este recunoscut de toţi specialiştii în
problemele dreptului ca fiind o categorie distinctă de acte
juridice, care se deosebeşte atât de actul administrativ, cât
şi de hotărârea judecătorească, prin anumite trăsături
specifice.
 Actul administrativ-jurisdicţional a fost definit în mod
diferit în literatura juridică de specialitate, însă aceste
definiţii au o serie de elemente comune referitoare la
obiectul actului, autoritatea publică emitentă, procedura de
emitere ş.a.
 Reţinând ca elemente ale actului administrativ
jurisdicţional obiectul acestuia, autoritatea
emitentă, precum şi procedura de emitere, Anibal
Teodorescu considera actul administrativ
-jurisdicţional ca fiind acel act care presupune
existenţa unui conflict de interese între două
administraţii sau între administraţie şi particulari,
conflict care este soluţionat de un organ
administrativ individual sau colectiv printr-o
hotărâre pronunţată după o anumită formă
procedurală.
 Legea nr. 554/2004:
 act administrativ-jurisdicţional - actul emis de o autoritate
administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie
administrativă specială;
 jurisdicţie administrativă specială - activitatea înfăptuită de o
autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în
materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act
administrativ, după o procedură bazată pe principiile
contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei
activităţii administrativ-jurisdicţionale.
 (Obiectul legii organice-art. 73 alin. (2) din Constituție).
 Actele administrativ-jurisdicţionale au următoarele
trăsături:
 sunt emise de autorităţi publice care fac parte din sistemul
administraţiei publice, denumite autorităţi administrative
cu atribuţii jurisdicţionale;
 prin aceste acte se soluţionează litigiile ivite între o
autoritate administrativă şi un particular, ca urmare a
încălcării legii;
 emiterea actelor presupune îndeplinirea unei
anumite proceduri întemeiate pe citarea părţilor,
contra­dictorialitate, motivarea în fapt şi în drept;
 în exercitarea acestei activităţi autoritatea emitentă
este independentă atât faţă de părţi, cât şi faţă de
alte autorităţi publice din cadrul sistemului
administraţiei publice sau din afara lui.
 Între actele administrativ-jurisdicţionale şi actele
administrative de autoritate există următoarele deosebiri:
 dacă actele administrative de autoritate sunt atât acte
normative cât şi individuale, actele administrativ-
jurisdicţionale sunt doar acte cu caracter individual;
 în timp ce actele administrative de autoritate pot fi adoptate
sau emise atât la cerere, cât şi din oficiu, actele
administrativ -jurisdicţionale se emit doar la cererea părţii
interesate sau la sesizarea autorităţii publice competente;
 actele administrative de autoritate sunt adoptate după o
procedură mai puţin reglementată, pe când actele
administrativ-jurisdicţionale se emit în conformitate cu
procedura prevăzută în legea de înfiinţare a autorităţii
publice cu atribuţii jurisdicţionale;
 dacă actele administrative de autoritate sunt emise pentru a
naşte, modifica ori stinge raporturi juridice administrative
sau sunt translative de drepturi, actele administrativ-
jurisdicţionale sunt declarative de drepturi, constatând
aceste drepturi.
 Actele administrativ-jurisdicţionale devin executorii fie din
momentul în care au devenit definitive, fie la termenul fixat
de autoritatea administrativă emitentă.
 Potrivit Legii nr. 101/2016 privind privind remediile şi căile
de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie
publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de
concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, Consiliul
Național de Soluționare a Contestațiilor este un organism
de jurisdicție administrativă, deciziile sale de soluționare a
contestațiilor împotriva actelor emise de autoritatea
contractantă în materia achizițiilor publice fiind acte
administrativ-jurisdicționale.
 Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, procedura
de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea
principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii,
asigurării dreptului la apărare, imparţialităţii şi
independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale.
Condiţiile de valabilitate ale actelor administrative

I. Legalitatea actelor administrative

 Legalitatea actelor administrative reprezintă o condiţie
esenţială pentru valabilitatea acestora.
 Actul administrativ care intervine în vederea realizării
activităţii executive trebuie să fie conform cu legea pe care
o pune în aplicare şi cu celelalte acte normative.
 Noţiunea de lege este utilizată într-un sens larg,
înţelegându-se nu numai conformitatea actului administrativ
cu dispoziţiile legii, ci şi cu cele ale Constituţiei şi ale
actelor normative cu forţă juridică superioară actului
administrativ respectiv, precum şi cu principiile juridice
care, fie sunt prevăzute expres în acte normative, fie sunt
deduse pe cale de interpretare.
 Uneori legea prestabileşte condiţiile necesare pentru
emiterea actelor administrative, legând competenţa
organelor administraţiei publice de aceste prevederi.
 Se poate vorbi, în astfel de situaţii, de o competenţă legată
la emiterea actelor administrative.
 În unele cazuri, legea conferă organelor administraţiei
publice posibilitatea, mai largă sau mai restrânsă, de a
aprecia condiţiile în care vor emite actele administrative.
 În aceste cazuri ne aflăm în faţa unei competenţe cu drept
de apreciere pe care o au organele administraţiei publice de
a emite acte administrative.
 Cele mai multe dintre actele administrative sunt emise de
organele competente folosindu-se dreptul lor de a aprecia
oportunitatea acestor acte.
 Art. 240 alin. (2) din Codul administrativ
 Aprecierea necesităţii şi oportunitatea adoptării şi emiterii
actelor administrative aparţine exclusiv autorităţilor
deliberative, respectiv executive. Întocmirea rapoartelor
sau a altor documente de fundamentare prevăzute de lege,
contrasemnarea sau avizarea pentru legalitate şi semnarea
documentelor de fundamentare angajează răspunderea
administrativă, civilă sau penală, după caz, a semnatarilor,
în cazul încălcării legii, în raport cu atribuţiile specifice.
 Observaţia care se impune este aceea că nu trebuie
identificate condiţiile de legalitate cu condiţiile de
oportunitate.
 Oportunitatea este definită ca fiind „aplicarea cu cele mai
bune rezultate a dispoziţiilor legii, realizarea maximului de
eficienţă în satisfacerea intereselor generale ale
cetăţenilor”.
 De ex. „Aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii
actelor administrative ale Guvernului aparţin
Guvernului” (art. 50 alin. (2) din Codul administrativ).
II. Emiterea actului administrativ de către autoritatea
competentă şi în limitele competenţei sale
Pentru ca actul administrativ să fie legal, el trebuie să fie
emis de către autoritatea publică competentă, în limitele
stabilite de lege (legalitatea competenţei).
O altă caracteristică a competenţei constă în caracterul
obligatoriu al acesteia.
Exerciţiul competenţei nu este un privilegiu pentru cel care o
exercită, ci drept şi obligaţie în acelaşi timp.
 Competenţa are caracter permanent, continuu, în sensul că nu se
epuizează prin exercitarea acesteia.
 Aceasta înseamnă că autorităţile administraţiei publice vor putea să
emită/adopte acte administrative ori de către ori sunt întrunite cerinţele
legii.
 O trăsătură caracteristică a competenţei se referă la faptul că titularii
acesteia nu pot renunţa la competenţa respectivă şi nu o pot
încredinţa în vederea exercitării altor persoane.
 Cu toate acestea, în practică, pot interveni cauze diverse, care-i
împiedică pe titularii competenţei să-şi exercite atribuţiile specifice.
 Legea prevede posibilitatea delegării de atribuţii.
 Delegarea de atribuţii constă în desemnarea unei
persoane care să exercite anumite atribuţii din cadrul
competenţei titularului.
 De exemplu, în baza dispoziţiilor Codului administrativ
[art. 157 alin. (1)], primarul poate delega, prin dispoziţie,
atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative
viceprimarului, secretarului general al unităţii/subdiviziunii
administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor
funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate,
administratorului public, precum şi conducătorilor
instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie
de competenţele ce le revin în domeniile respective.
 „(2) Dispoziţia de delegare trebuie să prevadă perioada,
atribuţiile delegate şi limitele exercitării atribuţiilor
delegate, sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţia de delegare nu
poate avea ca obiect toate atribuţiile prevăzute de lege în
sarcina primarului. Delegarea de atribuţii se face numai cu
informarea prealabilă a persoanei căreia i se deleagă
atribuţiile.
 (3) Persoana căreia i-au fost delegate atribuţii în condiţiile
alin. (1) şi (2) exercită pe perioada delegării atribuţiile
funcţiei pe care o deţine, precum şi atribuţiile delegate; este
interzisă subdelegarea atribuţiilor” [art. 157 alin. (2)-(3)].
Condiţii de formă şi procedură

 1. Forma scrisă a actelor administrative este considerată ca

fiind o garanţie a respectării legii, oferind, totodată,
comparativ cu actele emise în formă orală, multiple
avantaje, deoarece dă posibilitatea autorului competenţei
să-şi formuleze cât mai clar voinţa juridică şi facilitează
efectuarea controlului de legalitate.
 Uneori, legea prevede că lipsa anumitor menţiuni dintr-un
act administrativ atrage nulitatea acestuia.
 De exemplu, lipsa din procesul-verbal de contravenţie a
menţiunilor privind numele şi prenumele contravenientului,
fapta săvârşită şi data comiterii acesteia ori a semnăturii
agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal
(art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, modificată şi
completată, privind regimul juridic al contravenţiilor).
 Sunt și situații în care actul administrativ nu se regăsește în
formă scrisă.
 De exemplu, potrivit art. 7 alin. (1) din Ordonanța
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, „avertismentul constă în atenţionarea
verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului
social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a
respecta dispoziţiile legale”.
 În esenţă, actele administrative sunt structurate pe trei părţi:
partea introductivă (care cuprinde denumirea actului,
numărul şi data emiterii, organul care l-a emis sau adoptat,
forma de lucru a organului respectiv); considerentele
actului (motivul de fapt şi de drept); partea dispozitivă
(care conţine conduita pe care o prescrie actul respectiv şi
persoanele cărora li se aplică).