Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
|||
|||
=
!
" #
"$%
& %!'"
"
'%(
%O
)
*+
( $"
'O
)
*+
$%""
¢
ß ï
reprezintă calea
finală a traumatismului cartilajului articular;
ß rermenul de osteoartrită, folosit în literatura
anglo-saxonă pentru a defini artroza, este
impropriu deoarece inflamaţia nu este procesul
patologic principal;
ß Natura adevărată şi cauza artrozei este
neclară;
ß Semnele radiologice şi caracteristicile anatomo-
patologice macroscopice şi microscopice sunt
tipice;
ß þrtroza este considerată primară sau
idiopatică când nu a fost identificată nici o
cauză predispozantă;
ß O artroză este considerată secundară când
o cauză subjacentă, cum ar fi
traumatismul, o diformitate preexistentă
sau o boală sistemică, poate fi identificată;
ß şold, genunchi, articulaţiile
mâinii (interfalangienele distale, proximale
şi carpo-metacarpiene I) coloana
vertebrală cervicală, toracală şi lombară.
¢ ¢
=
ß þrtroza este o boală articulară larg răspândită;
ß Studiile pe cadavru arată modificări degenerative
ale articulaţiilor care suportă o încărcare de 90% la
persoanele peste 40 de ani;
ß Prevalenţa şi severitatea artrozei creşte cu vârsta.
ß Dacă luăm în consideraţie toate vârstele, bărbaţii şi
femeile sunt în mod egal afectaţi.
ß Sub 45 de ani, boala este mai frecventă la bărbaţi
iar femeile sunt mai frecvent afectate peste 55 ani.
ß La femei sunt mai frecvent afectate articulaţiile
mâinii şi genunchiului iar la bărbaţi mai frecvent
afectate sunt şoldurile.
ß Incidenţa artrozei de şold este mai mare la
bărbaţii albi (americani şi europeni) faţă de
chinezi şi negri sud africani;
ß þrtroza de şold primară este rară la japonezi,
însă artrozele secundare sunt frecvente datorită
displaziei de şold;
ß Unele forme de artroză pot fi moştenite cu o
transmitere mendeliană de tip dominant.
ß þceste forme sunt reprezentate de:
ß artroza primară generalizată în care nodulii Heberden
şi Bouchard sunt elemente principale şi există de
asemenea o pierdere simetrică şi uniformă a
cartilajului articular de la nivelul articulaţiilor
genunchiului şi a şoldului;
þ
ß þlte tipuri de artroză congenitală includ:
ß
(depozite de cristale
de dihidrat pirofosfat de calciu în cartilaj),
ß à
(caracterizat printr-o
degenerare vitroretinală),
ß Ô
à
ß âteva forme congenitale sunt cauzate de
mutaţii ale genei pentru procolagenul II
specific cartilajului.
þ
+,*,
à
à
à
à
à
6
¢
ß rermenul de artroză secundară este utilizat când
există un factor responsabil sistemic sau local;
ß Este vorba de afecţiuni care duc la diformităţi ale
articulaţiei sau la distrucţia cartilajului, urmate de
semnele şi simptomele tipice ale artrozei primare;
ß =! traumatismele, necroza aseptică a capului
femural, boala Legg-alvé-Perthes, displazia
subluxantă a şoldului, poliartrita reumatoidă,
discraziile sanguine, acondroplazia, condrocalcinoza,
afecţiuni neurologice;
ß Èodificările radiologice ale artrozelor secundare
reflectă modificările subjacente patologice la care se
adaugă modificările din artrozele primitive
¢
ß
,
poliartrita reumatoidă este o boală invalidantă,
caracterizată prin modificări articulare şi
sinoviale.
ß În timp ce modificări articulare şi
anatomopatologice sinoviale sunt întâlnite la toţi
pacienţii, la fiecare pacient se întâlneşte o gamă
variată de manifestări sistemice şi articulare, un
prognostic diferit şi diferenţe în datele serologice
precum şi o zestre genetică proprie.
ß
, )
+
+ ,
+ -
ß È
+
din poliartrita
reumatoidă constau în:
ß tumefacţia articulaţiilor periferice mici,
ß diformităţile,
j
!!Î
*
ß þrtrită inflamatorie seronegativă (factor
reumatoid negativ), spondilita anchilopoetică
constă din
) .
ß Este o boală progresivă, iar diagnosticul este
adesea întârziat datorită nespecificităţii
simptomului precoce reprezentat de durerile la
nivelul coloanei lombare.
ß riteriile de diagnostic clinic sunt: )
,
0
)
ß Implicarea articulară este în principal
axială, incluzând toate porţiunile coloanei
vertebrale, articulaţiile sacro-iliace şi ale
şoldului.
ß þfectarea extrascheletică constă în:
ß dilatarea aortei,
ß uveită anterioară,
à à
Ô
, à
" #
à
%
j à
, à
þ
$
à
à
=
ß 1/3 din pacienţii cu psoriazis au artrită,
simptomele articulare apărând până la 20
de ani de la apariţia leziunilor cutanate.
ß þmbele sexe sunt afectate în mod egal.
Õ
ß Nu există date specifice pentru artrita
psoriazică.
ß actorul reumatoid este de obicei negativ
însă este prezent la 10% din pacienţi.
6
þ
, à
&'
, à
()*
!à
à
=
ß Debutul este între 1 - 3 ani sau între 8 -12
ani.
ß Sexul feminin este afectat de două ori mai
frecvent decât sexul masculin.
Õ
ß Leucocitoza de până la 30.000 este întâlnită în
debutul sistemic, creşteri uşoare ale leucocitelor
sunt întâlnite în debutul poliarticular iar în
formele pauciarticulare numărul de leucocite
este normal.
ß Numărul de globule albe în lichidul sinovial
variază între 150-50.000.
ß VSH este crescut, ca şi alţi indicatori de fază
acută.
ß actorul reumatoid este, în mod tipic, negativ în
poliartrita reumatoidă.
ß 50% din pacienţi au prezenţi anticorpi
antinucleari, aceştia fiind corelaţi cu iridociclita şi
debutul pauciarticular al bolii.
6
2.5. þrtrita asociată bolilor
inflamatorii ale tubului digestiv
ß þrtrita periferică şi spondilita sunt asociate cu boala
rohn şi colita ulcerativă.
ß þfectarea articulară este, în mod obişnuit,
monoarticulară sau oligoarticulară şi adesea este
concomitentă cu afectarea tubului digestiv.
ß þrtrita este frecvent migratorie şi este autolimitantă,
în cele mai multe cazuri, doar 10% din pacienţi având
artrită cronică.
ß þrticulaţiile cel mai frecvent afectate sunt, în ordinea
frecvenţei: genunchii, şoldurile şi gleznele.
=
ß Până la 25% din pacienţii cu boală inflamatorie a
tubului digestiv fac artrită.
ß Nu există nici o diferenţă între sexe în privinţa
incidenţei.
Õ
ß Nu există un test diagnostic specific.
=
ß Uretritele nongonococice cauzate de +
sau ,àsunt răspunzătoare pentru
factorul declanşator în aproximativ 40% din cazuri.
ß Pacienţii care sunt pozitivi pentru HLþ-B!'sunt
predispuşi să facă artrită după ce au contactat
uretrita nongonococică.
ß þrtrita reactivă consecutivă infecţiei enterale cu
-à
şi + Ôa
fost de asemenea observată.
ß În cazul infecţiilor enterale cu riscul de a
face artrită la pacienţii pozitivi fată de HLþ-B!'
este aproape de 20%.
Õ
ß Nu există teste specifice pentru sindromul
Reiter.
ß Se evidenţiază anemie, leucocitoză şi
trombocitoză iar VSH este adesea crescut.
6
ß
+
,
ß
+
6
à
Ô
à à
&
·
·
ß Necroza aseptică a capului femural este o
afecţiune plurietiologică dar
monopatogenică.
ß O mulţime de afecţiuni pot fi asociate
cauzal cu producerea necrozei capului
femural însă mecanismul ultim constă în
ß rraumatismul direct al vaselor care hrănesc capul femural
este întâlnit în fractura de col femural şi luxaţia de şold.
ß auzele nontraumatice cele mai importante sunt
reprezentate de:
ß alcoolism,
ß tratament cu steroizi,
ß cortico-terapia,
ß hemoglobinopatii,
ß boala Gaucher,
ß boala chesonierilor,
ß hiperlipidemia,
ß hipercoagulabilitatea,
ß iradierea,
ß leucemiile,
ß limfoamele.
ß Pentru o parte însemnată din osteonecroze nu pot fi
evidenţiate cauze directe sau factori favorizanţi, motiv pentru
care necroza capului femural este frecvent denumită
necroză primitivă idiopatică a capului femural.
þ
&.ï *
&.
ß O boală familială rară, boala Gaucher este o eroare
înnăscută de metabolism în care există o deficienţă
a hidrolazei lizozomale ȕ-glucocerebrozidază.
ß þcumularea glucozilceramidazei se produce în
celulele cu activitate fagocitară a sistemului reticulo-
endotelial din ficat, splină, ganglioni limfatici şi
măduva osoasă.
ß emurul este cel mai afectat os, însă vertebrele,
coastele, sternul şi oasele pelvisului pot fi de
asemenea afectate.
ß Expansiunea ariilor de osteoliză predispune la
apariţia fracturilor pe os patologic iar întreruperea
vascularizaţiei conduce la necroza vasculară.
=
ß Èoştenită într-o manieră autosomal recesivă,
boala Gaucher este cea mai frecventă afecţiune
ereditară a metabolismului lipidic.
ß Boala este frecventă în special în comunitatea
evreiască.
þ
*
,
.
+
+ , cu speranţa de refacere a unei sinoviale
normale.
ß Principalii produşi utilizaţi sunt:
ß
?, pentru proprietăţile sale de fixare pe ţesuturi şi de
coagulare a proteinelor. El realizează o necroză a sinovialei,
predominant pe regiunile cele mai atinse de procesul patologic;
ß
: ytrium (90Y), erbium (169Er), renium (186Re),
emiţători beta, cu grade variabile de pentraţie.
ß Sinoviorteza are o excelentă indicaţie în toate cazurile
unde există o proliferare sinovială sau un revărsat
articular cronic sau recidivant.
ß Eficacitatea tehnicii este cu atât mai mare cu cât
leziunile osoase şi cartilaginoase sunt mai puţin
importante.
9
+
@
!þrtrodeza
ß þrtrodeza constă în crearea pe cale chirurgicală
a unei punţi osoase între elementele care
compun articulaţia.
ß rearea spontană a unei punţi fibroase la nivelul
unei articulaţii fără mobilitate reprezintă
anchiloza.
ß În cazul artrodezei, mişcarea unui os pe celălalt
este eliminată, îndepărtând astfel durerea
cauzată de artropatie.
ß În timp ce anchiloza poate preveni mişcarea
observabilă clinic, micromişcările pot fi asociate
cu o durere importantă.
ß þnchiloza apare spontan ca urmare a infecţiilor cu
germeni specifici (bacil Koch) sau nespecifici
(artrită stafilococică), în reumatismul inflamator
cronic degenerativ (spondilită anchilopoetică), sau
poate fi produsă pe cale chirurgicală.
ß Rezultatele funcţionale ale anchilozei spontane nu
sunt ideale, deoarece pacientul va avea articulaţia
fixată într-o poziţie, care, frecvent, nu este o
poziţie funcţională.
ß þrtrodeza chirurgicală poate fi realizată aproape
în orice articulaţie, inclusiv coloana vertebrală, dar
frecvent se practică la nivelul gleznei,
genunchiului, umărului sau şoldului.
ß rehnica utilizată pentru oricare articulaţie
urmează acelaşi plan general.
ß Suprafeţele articulare sunt denudate de cartilajul
hialin şi apoi sunt fixate una la cealaltă într-o
poziţie optimă, după modelarea lor, pentru a
obţine un contact maxim intre cele două
suprafeţe articulare.
ß Grefa de os este frecvent utilizată, iar pentru
imobilizarea focarului de artrodeză se utilizează
câteva modalităţi de fixare internă (placă,
şuruburi, tije) sau externă (ghips, fixator extern).
ß După ce este obţinută consolidarea începe
procesul de recuperare.
!!Rezecţia artroplastică
!!
ß Rezecţia artroplastică este un procedeu aplicat
iniţial la şold, cot şi mai recent la genunchi.
ß Rezecţia artroplastică a fost utilizată la cot de
mulţi ani.
ß Rezecţia artroplastică a şoldului, numită operaţia
Girdlestone a fost, şi este încă, utilizată uneori
ca o soluţie chirurgicală temporară, uneori cu
caracter permanent, în sepsisul consecutiv
artroplastiei totale de şold.
ß Rezecţia artroplastică a genunchiului este o
tehnică relativ nouă care a fost utilizată când
infecţia a compromis protezarea articulară a
genunchiului.
ß Produce o articulaţie relativ nedureroasă cu o
mobilitate relativ bună.
ß Ea este indicată ca intervenţie de primă intenţie în
cazurile în care anchiloza a determinat o poziţie
anormală a şoldului.
ß þceşti pacienţi sunt predispuşi la luxaţie sau la
sepsis în cazul efectuării artroplastiei totale a
şoldului.
ß rraumatismele măduvei spinării, traumatismele
craniene şi, probabil, formele severe ale bolii
Parkinson, sunt afecţiunile care ar putea justifica
rezecţia artroplastică de primă intenţie.
ß Dezavantajele acestei tehnici sunt determinate de
lipsa continuităţii mecanice între femur şi pelvis;
aceasta determină un mers anormal şi necesită
sprijinul ajutat de o cârjă sau un alt dispozitiv,
scurtarea apărând la fiecare pas.
Ö à
ß þre un rezultat funcţional mult mai puţin
satisfăcător.
ß După îndepărtarea unei proteze infectate de
genunchi, există o mare pierdere de substanţă
osoasă şi genunchiul este instabil.
ß Ortezarea îmbunătăţeşte mersul doar într-o mică
măsură, pacientul necesitând cârje sau un cadru
de mers.
ß Reprezintă un mijloc de tratament al anchilozei
după o infecţie sau un traumatism.
ß Rezecţia artroplastică poate fi efectuată şi în cazul
eşecului protezării totale a cotului, datorită
infecţiei.
ß Rezecţia artroplastică la un pacient cu poliartrită
reumatoidă nu este o bună indicaţie, deoarece
acest procedeu este asociat cu instabilitatea.
ß Pacientul reumatoid este dependent de membrul
superior pentru a se putea deplasa cu un mijloc de
sprijin.
!
!
ß þrtroplastia prin endoprotezare poate fi definită
ca o *+
)
ß Ea este, în final, o operaţie care vizează
restaurarea mobilităţii articulare şi a funcţionării
normale a muşchilor, ligamentelor şi a celorlalte
structuri periarticulare care controlează
mişcarea articulaţiei.
=
ß Eficacitatea protezei parţiale sau totale depinde
de:
ß calitatea reconstrucţiei arhitecturale şi
mecanice a articulaţiei artificiale;
ß integritatea şi echilibrul biomecanic al
musculaturii periarticulare.
ß Pentru a atinge acest dublu scop sunt
indispensabile două elemente:
ß calea de acces la articulaţie care respectă cel
mai bine musculatura şi este capabilă de a
restabili echilibrul articular;
ß proteza adecvată;
ß Proteza trebuie să îndeplinească anumite
caracteristici obligatorii:
ß funcţionare mecanică de joasa fricţiune (Älow friction´) între
piesele componente;
ß fixarea să fie eficientă, solidă şi durabilă;
ß design-ul pieselor componente să reproducă cât mai exact
articulaţia;
ß să nu perturbe arhitectura articulară.
ÈB %
,0
ÈB %
,0
,
,
).+ )
ÈB %
,0
ÈB %
,0
,
,
).+ )
6B !
)+
1CB
,)
6B !
)+
1CB
,)
ÈÈB '
,)
ÈÈB '
,)
D "
,6@111,
!þ
-
,).+-
-
,)
·"# $$$
D "
,6@111,
,
94D #
,
6@11,
94D #
,
6@111, 94D #
,
6@111,
)
94D #
,
6@111,
¢
%&
E
&
!þ
8D $
,6@14, 8D
,6@14,
,
,
8D $
,6@14,
8D "
,6@14,
0
)
"
þ
()
È %
!þ
!þ $'
Î D #
6@14,0
þ
Î D #
6@14,0
O
|||
|||