EVOLUTIE, IMBATRANIRE,

MOARTE

Elev: Nedelcu Malau Rosa – Valentina

Clasa: a XII-a F
 Evolutia de la celula-ou la organismul matur
biologic
 Numărul mare de celule care constituie arhitectura și asigură funcționalitatea
organismelor superior organizate reprezintă de fapt copii ale unei singure
celule: celula-ou (zigotul).
 Celulele rezultate în urma diviziunii sunt identice din punct de vedere genetic.
În stadiile precoce ale dezvoltārii, în urma unor fenomene de inducție și
represie sau supresie, celulele se diferențiază, dând naștere unei diversităi de
tipuri celulare, având caractere fenotipice specifice diferite.
 Această diferențiere fenotipică şi/sau funcțională se explică prin posibilitatea
de activare sau represie a unor gene, ale aceluiaşi genom, in funcție de stadiul
de diferențiere și de tipul celulei diferențiate. Sub acțiunea anumitor
mecanisme de control, diferitele gene sau seturi de gene pot răspunde la
semnale specifice (proteine reglatoare fenotipice). Astfel, diferențierea celulară
constă, în esență, in activarea sau reprimarea secvențială a unor gene, realizată
de factori specifici care reglează și controlează în mod obişnuit activarea lor.
 Cercetările de biologie moleculară au demonstrat că 90-95% din informația
genetică, existentă în genomul unei celule eucariote, este represată (acest fapt
demonstrează că într-un procent covárșitor informația genetică este
netranscriptibilã și nu se exprimă fenotipic). Există gene funcționale comune
tuturor tipurilor de celule dintr-un organism, dar ele sunt în mod selectiv activate
sau reprimate, în funcție de tipul și de stadiul de diferențiere al celulei respective.
Dacă toate genele ar fi transcrise, celulele ar fi identice atât morfologic, cât şi
funcțional. Realitatea nu este aceasta, deoarece deși toate celulele conțin întreg
patrimoniul genetic al celulei-ou, există un mecanism de control care decide și
menține expresia unor gene și supresia altora, în funcție de necesități. În cursul
evoluției, organismele s-au dezvoltat în mărime, în numărul de celule
specializate, în complexitatea structurală și funcțională și în precizia exercitării
funcțiilor. Astfel, la om există peste 200 de tipuri celulare (populații celulare) care
stau la baza organizării nivelurilor supracelulare ale individului biologic.
Indiferent de numărul tipurilor celulare, la organismele eucariote pluricelulare a
fost necesară apariția distinetă a celulelor somatice (celule diploide) și a celor
germinale (celule haploide). Foarte sumar procesul de dezvoltare al unui
organism pluricelular eucariot poate fi schematizat astfel:
Concluzie: Creşterea și diferențierea celulară se desfășoară după un
program genetic bine stabilit.
 Imbatranire si moarte celulara
 Pe lângă proliferare și diferențiere în organism, celulele a căror funcție este epuizată sunt
inlăturate și înlocuite de celule tinere. Procesul de inlăturare este un proces fiziologic și a fost
denumit apoptoză. Termenul de apoptoză este considerat sinonim cu cel de moarte celulară
programată, ceea ce implică existența unui program genetic letal (set de gene letale). Unii
autori considerä că termenul de deleție programată a celulelor ar fi mai potrivit pentru a
descrie acest fenomen.
 În țesuturile vertebratelor s-au descris douã modele de moarte celulară cu morfologie distinctă:
apoptoza și necroza, insă mecanismele lor la nivel molecular nu sunt încă complet înțelese.
 Necroza poate fi descrisă că și colapsul metabolic celular și apare când celula nu-şi mai poate
menține homeostazia ionică. Pe măsură ce nivelurile de ATP se epuizează și gradientul ionic
transmembranar se disipă, celulele se umflă și organitele intracelulare se dilată. Inițial se
observă înmuguriri reversibile ale membranei, modificări timpurii în conformația și funcția
mitocondriilor şi celula devine rapid incapabilă de a menține homeostazia. Depăşind un prag,
procesul devine ireversibil. Membrana celulară poate deveni situsul major al alterărilor;
pierzându-și astfel capacitatea de reglare a presiunii osmotice, celula se umflă și crapå.
Deteriorările membranelor interne permit eliberarea enzimelor lizozomale, conținutul celulei
este împrăștiat în spațiul tisular înconjurător și provoacă un răspuns inflamator nespecific.
 Apoptoza este forma de moarte celulară în care procesul este mult mai subtil.
Este adesea echivalată cu moartea celulară programată, dar este bine să
menținem cele două concepte distincte.
 Apoptoza se referă la o serie modificări morfologice pe parcursul procesului de
moarte celulară, modificari diferite de cele observate în necroză, fiind asociată
cu procesul normal de reglare a tesuturilor. La vertebrate, moartea celulară
este acceptată ca un proces obişnuit și chiar accentuat previzibil, dar
programarea" ei nu se face în sensul acceptat la nevertebrate, ca o moarte a
celulelor individuale, care in anumite cazuri poate fi apreciată, cu mare
acuratețe, ca fiind programată. În ultima vreme suntem fortați să acceptăm
observația, aparent paradoxală, ca moartea celulară este atât programată, cât
și stohastică.
 De exemplu, pe parcursul dezvoltării populațiilor de celule B, aproximativ 95%
dintre ele vor muri dintr-o varietate de motive (rearanjament genic imperfect
sau absența stimulării), dar este imposibil de prevăzut dinainte care dintre ele
se va produce.
 Moartea celulară fiziologică este esențială pentru dezvoltarea și funcționarea
normală a organismelor multicelulare. Celulele nonnecesare, deteriorate și
potențial nocive, trebuie înlăturate din microclimatul celular sånătos pentru
asigurarea homeostaziei structurale și funcționale a Exemple ale morții
fiziologice au fost observate la aproape toate tipurile celulare pe parcursul
dezvoltării și maturării. Pe parcursul dezvoltării embrionare, modelarea celulară
specifică și organogeneza sunt asigurate de un program spațiotemporal definit
genetic de proliferare și moarte celulară.
 Moartea celulară a fost considerată la început un proces haotic. Totuşi, aşa
cum o celulă işi poate echilibra metabolismul, pendulând intre anabolic și
catabolic, tot astfel un organism multicelular trebuie să echilibreze ratele de
proliferare celulară și de moarte celulară pentru menținerea homeostaziei. De
asemenea, un organism trebuie să indepărteze celulele senescente, dete-
riorate sau anormale care ar putea să interfereze cu buna funcționare a unui
organ sau s-ar putea transforma malign. Ca urmare, alterările survenite in
domeniul reglării morții celulare ar putea contribui la patogeneza bolilor
degenerative neoplazice.
Bibliografie
 Manual de Stiinte, editura ALL, pentru clasa a
12- a.