RELAȚII ȘI

INTERACȚIUNI ÎN
CLASA DE ELEVI.
Elaborat- Grosu Alina grupa 101
Verificat- Stratan Victoria
Cuprins:
◦ Difiniția:
◦ Condițiile de definire a relațiilor interpersonale.
◦ Interacțiunea educațională!
◦ BIBLIOGRAFIE!
Difiniție!
◦ Existenţa umană ar fi greu de
conceput în afara relaţiilor sociale,
variate, multiforme și care actionează
în planuri diferite. Un caz aparte al
relaţiilor sociale îl ocupă relaţiile
interpersonale, definite de profesorul
Mielu Zlate ca: ,,legături psihologice,
conştiente și directe între oameni.”
Condițiile de definire a relațiilor interpersonale sunt, după opinia
aceluiași autor:

◦ Caracterul psihologic atestă faptul că la înfăptuirea actului respectiv participă întregul sistem de
personalitate al indivizilor implicați în vederea obținerii reciprocității.
◦ caracterul conștient, presupune implicarea în actul respectiv a persoanei constientă de sine și de celălalt, de
nevoile și de așteptările reciproce.
◦ Caracterul direct atestă importanța sau necesitatea unui minim contact perceptiv între parteneri, contactul
‘față în față’.
De la ce vârstă copilul stabileşte relaţii interpersonale?
◦ Copilul stabileşte relaţii interpersonale, încă din fragedă copilărie, cu mama, cu familia
sa, în timp ce pe măsura dezvoltării sale procesul de socializare (acceptată ca sporire a
capacităţii de adaptare la mediul social şi de stabilire a unor relaţii diversificate cu
mediul social) se amplifică.
◦ Relaţiile copilului cu grupurile
sociale în care se va integra de-a
lungul existenţei sale (în cazul
nostru clasa de elevi) vor exercita o
importanţă deosebită, atât asupra
evoluției sale, ca persoană în
permanentă devenire, cât și asupra
randamentului activității
desfășurate (în cazul de față,
învățarea).
 Interacțiunea educațională!
◦ Activitățile instrucționale, presupun atât o organizare de tip secvențial
(întrebări, răspunsuri, evaluare) cât și o organizare de tip ierarhic
(deschidere, desfășurare, încheiere) în a căror dinamică elevul se integrează
prin strategii interacționale diferențiate. Structura de adaptare dezvoltată de
elevi în asemenea situații este competența socială a elevului acceptat ca o
capacitate a acestuia de a surprinde logica socială din clasă, în mod diferit
față de logică didactică strategia elevului, profesorului. Originile
competenței sociale se regăsesc în familie, când se pun bazele inteligenței
sociale, însă consolidarea acesteia este validată în contextul socio-relațional
al clasei de elevi.
În opinia mea, această formă grupală oferă tinerilor ce o
compun posibilitatea de a stabili relații și interacțiuni
atât în plan școlar cât și extrașcolar. În aceste contexte
elevul se comportă diferit sau constant față de membrii
grupului pe care are ocazia să-i cunoască și să-și
formuleze elementele unei posibile judecăți de valoare
asupra acestora.
◦
BIBLIOGRAFIE!
◦ Bursuc, B. (2007). Managementul clasei. Ghid pentru profesori şi învăţători. EdituraAlpha MDN,
Buzău. Disponibil online lahttp://www.unicef.ro/wp-content/uploads/ghid-managementul-clasei-pt-
pdf.pdf; dataconsultării: 06.11.2012.
◦  Cury, A. (2005). Părinţi străluciţi. Profesori fascinanţi. Editura For You, Bucureşti.Disponibil online
la http://ro.scribd.com/doc/53939244/Augusto-Cury-Parinti-Straluciti-Profesori-Fascinanti; data
consultării : 06.11.2012.
◦  Iucu, R. (2006). Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilorde criză
educaţională. Editura Polirom, Iaşi.
◦  Joiţa, E. (2000). Management educaţional. Profesorul-manager: roluri şimetodologie. Editura
Polirom, Iaşi.
◦  Neamţu, C. (2003). Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor decomportament ale
elevilor. Editura Polirom, Iaşi.
◦  http://www.scritube.com/profesor-scoala/PARTICULARITATILE-
Vă mulțumesc pentru atenție!