GARGANTUA ŞI PANTAGRUEL

FRANÇOIS RABELAIS
Rabelais (1494-1554)
îşi face intrarea în
lume ca novice în
ordinul călugărilor
franciscani. Se
împacă însă greu cu
teologia scolastică şi
învăţământul de
factură feudală.
Învață grecește și vine așa în răspăr cu superiorii săi. Trece la călugării
benedictini; se interesează și de studiile medicale. Dar o face în maniera
timpului, adică trece de la o universitate la alta: Poitiers, Montpellier, Paris.
Ține o prelegere, ca obligație de student, despre Aforismele lui Hippocrat. Dar
lucrul de căpetenie în acest timp de peregrinări: își face numeroși prieteni.
Ca medic la spitalul din Lyon abia își duce zilele. Și lectura unei cărți populare
îl salvează. E vorba de Marile și neprețuitele cronici ale marelui uriaș
Gargantua. „S-au vândut în două luni la bâlciuri mai multe exemplare decât
Biblia în nouă ani”, constată el. Își promite să scrie ceva asemănător luând
drept erou pe Pantagruel, fiul lui Gargantua. Acesta era prea cunoscut din
misterele ce se jucau la petrecerile populare ca cel care arunca cu sare în
gura bețivilor, personificând astfel setea.
Gargantua e mâncăcios, Pantagruel e
însetat – amândoi sunt uriași. Aceștia sunt
eroii lui Rabelais, croiți să placă în primul
rând poporului simplu. Locul de
desfășurare a acțiunii: mânăstirea
Thélème, unde nu au acces călugării (sic!)
și ipocriții. Cartea apare în 1532, semnată
cu o anagramă a numelui său, Alcofribas
Nasier, ca să nu-și strice reputația de
doctor. Are un succes răsunător. Exegeții
au căutat și alte explicații: au susținut că s-
a inspirat din satirele poetului grec din
Antichitate Lucian și din Elogiul nebuniei al
lui Erasmus.
Rabelais face o călătorie în Italia și, în 1534; reîntors la Paris, își reia
postul de medic și publică al doilea volum intitulat Gargantua. Scrise
cu intenția de a face bani, cele două cărți, care curând vor ajunge
capodopere ale literaturii franceze renascentiste, reprezintă o
chintesență a temelor ce preocupau societatea. Sunt povești, unele
decoltate, glume, calambururi, istorioare năstrușnice despre țări
imaginare. Dar aceasta e doar o parte a cărții. Scene din mânăstiri,
procese nesfârșite, conflicte pentru o moară zăgăzuită samavolnic,
învățământul rigid de la Sorbona, manifestațiile de stradă împotriva
Papei, a cardinalilor, a slujbei catolice în general – toate defilează prin
fața cititorului ca o cronică fantastică a lumii franceze. Sorbona a
condamnat cărțile și doar relațiile excepționale pe care a știut să și le
facă l-au scăpat pe Rabelais de ștreang sau de arderea pe rug.
Scriitorul rămâne în literatura europeană prin cinci cărți. A treia i-a fost inspirată
de o temă frecvent discutată cu prietenii: condiția femeii. E inferioară bărbatului?
Ironizează viața călugărească, celibatul impus de dogma catolică, dar dă naștere
și la ceea ce s-a numit „gâlceava femeilor”. Subiectul face vâlvă până târziu în
vremea lui Corneille și a lui La Fontaine. A patra evocă, voalat, dar cu aceeași
vervă, evenimente majore din istoria Franței. Ultima, apărută în 1562, îl pune într-
o postură tranșantă: înțelept și nebun.
Sursa geniului lui Rabelais: a iubit viața din instinct, cum n-o făcuseră antecesorii,
cum n-aveau s-o facă urmașii. Trăiește într-o epocă de umanism dezlănțuit, vrea
tot și fără măsură, să știe, să simtă, să acționeze. Opera lui oglindește tocmai
această dragoste de viață, concretă, sensibilă, palpitantă, cu părți urâte și
frumoase, nobile sau reprobabile. Este fundalul pentru recomandarea lui
predilectă: Fă ce vrei!
STRUCTURA
Ideea de a scrie o asemenea carte i-a fost sugerata de aparitia la Lyon in
1532 a unei carti populare cu autor anonim, "Marile si nepretuitele cronici
despre marele si imensul urias Gargantua". Preluand elemente din
traditia bretona a romanelor cavaleresti, cartea aceasta relata despre
ispravile unei familii de uriasi, creati prin magie de catre vrajitorul Merlin
pentru a-i fi sprijin regelui Arthur in luptele sale.
Succesul acestei carti ce parodia romanele cavaleresti medievale l-a
determinat pe Rabelais sa intrebuinteze o astfel de formula pentru
transmiterea unor idei mai profunde si in acelasi an, 1532, el concepe ca
un fel de continuare a cartii populare, Grozavele si inspaimantatoarele
fapte si ispravi ale preavestitului Pantagruel, regele dipsozilor, fiul marelui
urias Gargantua.
Iesit printr-o minune din urechea stanga a mamei sale care il purtase unsprezece luni, tanarul
urias se arata a fi plin de calitati si de vitalitate. Este supus apoi, acasa, si pe urma la Paris, unui
invatamant abrutizant de tip medieval :
"I-au adus, intr-adevar, un dascal vestit, pe magistrul Thumbal Holofern, doctor in teologie, care
l-a invatat atat de bine abecedarul, incat stia sa-l spuna intreg pe de rost, de la inceput pana la
sfarsit, si de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit cinci ani si trei luni. I-au dat apoi sa citeasca
pe Donatus si pe Facetus, Teodoletul si Alanus in Parabolis, ceea ce i-a mai luat treisprezece ani,
sase luni si doua saptamani.
Sa tineti seama ca, in acet rastimp, a mai invatat si scrierea gotica, copiindu-si singur toate
cartile, fiindca pe vremea aceea tiparul nu fusese nascocit inca. [.]
A citit dupa acea Modis significandi (Cum sa cugeti), cu toate insemnarile lui Hurtebise, Fasquin,
Troptideaux, Gualehaul, Jehan zis Vitelul, Billonic, Brelinguandus si multi altii ; invatatura aceasta
i-a mai luat inca optsprezece ani si sase luni, la capatul carora stia carte atat de bien, incat o
spunea pe deasupra, de-a-ndaratelea, cu ochii inchisi, dovedind maica-si, pe degete, ca De modi
significandi non erat scientia." (Gargantua si Pantagruel, Editura Albatros, Bucuresti, 1980,
Un pedagog umanist il supune apoi unei educatii moderne, care tine elevul ocupat de la ora patru
dimineata si pana noaptea, imbinand exercitiile intelectuale si cele fizice. Istoria educatiei lui
Gargantua dezvaluie, asadar, opozitia dintre vechea metoda pedagogic, scolastica, si cea noua,
umanista.
 Aceasta opera, semnata cu pseudonimul Alcofribas Nasier, anagrama a lui François
Rabelais, care va fi ulterior a doua carte a romanului, s-a bucurat de un imens succes,
mentinandu-se aproape de schema romanelor medievale. Prudentul pseudonim sub care
se ascunde autorul indica faptul ca era constient ca opera sa ar putea fi condamnata la
Sorbona si ca el insusi ar putea fi considerat eretic si ars de viu
Rabelais urmeaza, deci, modelul romanelor cavaleresti, stabilind mai intai genealogia
eroului sau, povestindu-i copilaria si ispravile vitejesti. Uriasul Pantagruel, fiul lui
Gargantua, ezita intre studiile de medicina si de drept, de aceea face un tur al universitatilor
din Franta, calatorie ce se termina la Paris, acolo unde el face cunostinta cu un personaj
uimitor, Panurge. I se cere sa se pronunte intr-o disputa intre doi mari seniori, ocazie in
care el isi bate joc de justitie si de vocabularul acesteia.Panurge, care pare sa vorbeasca
treisprezece limbi dar poate la fel de bine sa discute si simplu, facand gesturi, devine
adevaratul erou al cartii, capabil de orice. Pantagruel e rechemat in tara sa pentru a lupta
contra invadatorilor si invinge.
PANTAGRUELISMUL
Morala crestina sfatuia omul sa se indeparteze de la cele lumesti, sa-si considere trupul drept
salas al ispitelor satanice, sa-si impuna, in timpul vietii, tot felul de privatiuni pentru ca, dupa
moarte, sa se poata bucura de o ipotetica fericire perpetua. Pentru Rabelais nu exista viata de
apoi.
Cand Gargantua, in scrisoarea catre fiul sau aflat la Paris, vorbeste despre imortalitate,
acceptia pe care o da acestui termen e total diferita de cea religioasa: poate fi vorba de
nemurire doar in sensul ca viata copiilor o continua pe cea a parintilor, iar celor dintai le
revine obligatia morala de a implini nazuintele pe care cei ce le-au dat nastere nu au avut
timp sa le realizeze.
Credinta scriitorului francez este in atotputernicia naturii. Corpul uman, creatie a naturii, nu
mai face parte dintre lucrurile odioase si, ca atare, despre cele trupesti se poate vorbi fara
ocolisuri.
Rabelais numeste atitudinea sa si a eroilor sai pantagruelism. Stapanire de sine, cumpatare,
dreapta judecata, capacitatea de a lua in considerare numai partea buna a lucrurilor,
seninatate si detasare, curiozitate si sete de cunoastere, totul pe fondul unei netarmurite
bucurii de a trai - iata trasaturile fundamentale ale pantagruelismului, filozofie intemeiata pe
increderea in posibilitatile nelimitate ale omului.
IDEILE PEDAGOGICE
Educatia uriasilor se desfasoara conform orientarii fundamentale a autorului. De aceea se
acorda un loc atat de important cunoasterii naturii, atat in mod direct cat si mediat, prin
intermediul autorilor clasici care au lasat studii despre ea. In vreme ce sistemul scolastic,
orientat cu precadere catre problematica metafizica impusa de religie, era inchis si exclusiv
livresc, instruirea primita de uriasi, desfasurata sub imperativul "NIMIC SA NU-TI RAMANA
NECUNOSCUT !", ofera o deschidere maxima spre ceea ce este nou, spre viata.
Educatia intelectuala trebuie dublata de cea fizica, intrucat echilibrul interior, simtamintele
alese, vioiciunea spiritului nu se pot manifesta decat intr-un trup armonios dezvoltat, care
functioneaza in concordanta cu cerintele naturii. Acest deziderat este comun intregii Renasteri.
In Curteanul, de pilda, Baldesar Castiglione enumera printre insusirile omului de curte
desavarsit, necesitatea ca acesta, pe langa aptitudinile politice, filozofice, literare, pe langa
stiinta manuirii armelor si dexteritatea in exercitiile fizice, sa stie sa cante la instrumente
muzicale, sa fie o prezenta agreabila in societate, cunoscand apologuri, anecdote si snoave cu
care sa contribuie la buna dispozitie a grupului in care se afla.
Prin educatia multilaterala pe care o primesc, uriasii corespund exigentelor cerute de
Castiglione curteanului perfect, constituind o replica franceza a idealului italian de uomo
universale.
Filiatia dintre cei 3 uriasi ar putea avea (in opinia criticului francez Jean Paris) o
insemnatate culturala, fiecare dintre ei reprezentand cate un stadiu al culturii:
GRANDGOUSIER - stadiul narativ-oral al culturii populare
GARGANTUA - trecerea la cultura realizata prin texte, dar numai
PANTAGRUEL dobandeste o atitudine creatoare fata de cultura (prin calatoria
pantagruelistilor care e de fapt o incercare de a da sens lumii si de a cauta
adevarul ultim, dobandind astfel caracterul creator al unui fapt nou de cultura).
Grandgousier este omul trecutului, rudimentar, naiv, dar cu intelegere fata de
stiinta. Gargantua intruchipeaza Renasterea incipienta, preocupata de reguli de
conduita morala; este prudent, cu bun simt, are o inteligenta intuitiva si este
receptiv la nou. Pantagruel este omul Renasterii, asa cum il visa Rabelais, in
personalitatea caruia stiinta se aliaza cu intelepciunea, si a carui existenta se
implineste armonios in natura.
IDEILE POLITICE. UTOPIA SOCIALA (Manastirea Telema)
Rabelais e cucerit de noile idei ale secolului sau, pe care le apara cu entuziasm. El condamna
metodele medievale de educatie, care faceau apel mai degraba la memorie decat la spiritul critic.
Pentru uriasii sai, el viseaza o cunoastere enciclopedica si vreau sa faca din ei niste eruditi care
cunosc pe cat de perfect posibil limbile si textele antice. Desigur ca ei mai au multe de invatat pe
de rost, dar Rabelais se dovedeste novator cand cere educarea corpului dupa principii sanatoase
de igiena.
Din punct de vedere politic, Rabelais este un monarhist dupa parerea caruia regele nu trebuie sa
fie un tiran, ci un parinte pentru supusii sai, cautand pacea pentru a garanta prosperitatea
generala. Episodul razboiului dus de Grandgousier contra lui Picrocol ilustreaza opiniile politice ale
scriitorului. Tolerant si pacifist, el condamna razboaiele de cucerire si politica monarhilor feudali
bazata pe forta brutala. Gloria armelor, in viziunea sa, nu reprezinta decat tari devastate si tarani
ruinati. In persoana lui Grandgousier se contureaza idealul de conducator politic, bun, drept,
pasnic, urmarind bunastarea poporului.
Rabelais doreste, de asemenea, o justitie mai echitabila si o Universitate mai libera. Morala sa se
inspira din intelepciunea antica, pe care o admira pentru ca respecta natura, adica viata. Ea e
bazata pe libertatea individuala si nu pe constrangere.
Clerul si cultul catolic sunt criticate cu insistenta, dezvaluindu-se ipocrizia si
bigotismul. Consecvent convingerii ca inclinatiile firesti calauzesc fiinta umana
catre ceea ce este frumos si bun, Rabelais imagineaza o societate ai carei
membri trebuie sa se supuna unei singure legi: FA CE-TI PLACE ! Autorul
numeste manastire un palat a carei arhitectura poarta amprenta Renasterii
italiene, caci aici locuiesc laolalta barbati si femei care au schimbat austera rasa
monahala cu vesmintele somptuoase de la curtile principilor; in programul
cotidian rugaciunile, slujbele si celelalte activitati religioase sunt inlocuite cu
reuniuni mondene, jocuri, curse pe hipodrom, intruniri muzicale. Toate randuielile
traditionale ale vietii manastiresti apar rasturnate, fiind proclamat exemplar un
mod de viata total opus.
Este imaginea unei oranduiri din care tensiunile de orice natura au disparut, unde
domneste armonia, unde oamenii conlucreaza intru frumos, eliberati de patimi si
ganduri egoiste, adica o utopie. Este descrierea unei cetati perfecte, rezervate
unei elite, barbati si femei care primisera o educatie umanista.