Curenţii electrici de medie frecventa (MF)

Baze fizice şi fiziologice

MF (iniţial) "pură" a fost introdusă pentru prima oară la

sfârşitul secolului XIX - începutul secolului XX de către J.
D'Arsonval şi respectiv, la jumătatea sec. XX de către
Gildmeister şi apoi Wyss.

Curenţii de MF sunt curenţi alternativi sinusoidali cu

frecvenţe cuprinse între 1.000 şi 100.000 Hz, limite stabilite
de către Gildmeister în anii ’50 şi apoi de către Wyss (1962-
1963); de la frecvenţa de 1.000 Hz în sus nu se mai aplică
principiul excitaţiilor sincrone din J.F. , ci cel al sumaţiei
temporale (efectul Gildmeister)
 La frecvenţe de peste 1.000 cicli/sec nu mai constituie un
obiectiv redresarea curentului electric alternativ - anume a
semiundelor sale negative, astfel încât să rezulte numai im-
pulsuri (semiunde pozitive) de curent, ca în joasa frecvență (JF).

La MF înclinaţia semiundelor/ bruscheţea lor (datorată

frecvenței superioare - excitabilitatea neuro-musculară crește,
ajungând maximă la 2500 Hz) coraborată cu o bună toleranţă
(consecutivă) cutanată, conferă posibilitatea de a utiliza
curentul (alternativ) sinusoidal în condiționări parametriale de
intensitate, cu efecte electrostimulatorii, convenabile
 Caracteristici ale propietăţilor şi acţiunilor fizice şi
fiziologice ale curenţilor de MF:

1. Absenţa efectelor polare: excitaţia, dacă electrozii

sunt aplicaţi simetric, se produce echivalent la cei doi/
patru electrozi, fără nici o componentă de curent
continuu = excitaţie apolară (Wyss 1962-63), fără
polarizare tisulară; au acţiune simetrică asemenea unui
dipol perfect echilibrat.
În plus, pt. realizarea proprietății de excitație apolară,
mai trebuie ca variaţia (modularea) în amplitudine a
curentului să fie relativ lentă şi durata de acţiune să fie
suficientă - caracteristici tehnice relativ dificil de realizat
2. D'Arsonval şi Gildmeister au observat că, cu cât frecvenţa
unui curent sinusoidal ↑, impedanţa (Z) tegumentului (este
termenul corect pentru curentul sinusoidal) scade ↓ conform
formulei: Z =
(deci, Z =1/Kf (ʋ) → cu cât f crește, Z scade și invers)

unde:
- Z (impedanta) = o rezistivitate electrică complexă a
tegumentului, rezultat al rezistivităţilor sale inductive +
capacitive = o opunere la fluxul de curent exogen a fluxurilor
tisulare endogene, ce tind să-l "arunce înapoi în circuit“ ...
 - C = capacitatea de membrană ≈ 1 µ Farad/cm² faţă de
suprafaţa de contact cu tegumentul = proiecţia suprafeţei
electrod, reprezintă capacitatea tegumentului care, pentru
suprafaţa (standard) de 100 cm² a electrodului (=100 µF)
- K = constanta = 2π (1)
- f (ʋ) = frecvenţa curentului.
Astfel, pt. f = 5.000 Hz (MF), rezistența electrică opusă
de tegument este de 100x < decât la o f de 50 HZ (JF) !

Mare avantaj: curenţii MF pot astfel penetra în

profunzimea ţesuturilor cu uşurinţă faţă de cei de
joasă ʋ → irita mult mai puţin ţesuturile → toleranţă
bună, superioară comparativ cu JF, datorită impedanţei
scăzute a tegumentului faţă de aceşti curenţi și
consecutiv, fenomenelor iritative cutanate mai reduse
 3. La curenţii de MF nu se mai aplică principiul excitaţiilor sin-
crone (1 impuls = 1 răspuns/ o excitaţie, 100 impulsuri = 100
excitaţii), pentru fibrele nervoase mielinice - din JF.
De aceea, apariţia excitaţiei , respectiv a unui potenţial de
acţiune este posibilă numai după sumaţia, în timp, a efectului
depolarizant subliminar al mai multor oscilaţii (perioade de
stimulare - înșiși cicli sinusoidali ai curentului) de MF: acesta
este principiul/ efectul Gildemeister al "sumaţiei temporale".
Numărul de perioade de stimulare cu stimuli subliminali nece-
sare a se suma pentru a realiza o depolarizare (un potenţial
de actiune) nu variază însă liniar cu frecvenţa curentului, ci
după o curbă (Schwartz), aplicându-se totodată principiul
exprimat prin curba de pararezonanţă Coppee-Monier (între
frecvența electrostimulului sinusoidal și intensitatea liminară a
curentului excitator)
 Cei 4 parametri fizici esenţiali pentru întrunirea criteriilor de
prag, rămân aceiaşi: intensitatea (reobazica), timpul util, brus-
cheţea şi frecvenţa - cu parametrii biologici corespunzători de
la nivelul STPE: intensitatea excitaţiei; cronaxia; acomodarea;
viteza de inactivare a mediatorior în fantele sinaptice + sumaţia
temporală și respectiv, relația de principiu (curba de para-
rezonanță) dintre intensitatea liminară a curentului excitator și
frecvența electrostimulilor sinusoidali.
Bruschețea minimă a unui curent (cu panta de creștere modulată
după o curbă exponențială) de intensitate reobazică, care mai
excită, se numește prag de climaliză; dacă se reduce
bruschețea sub acest prag nu se mai poate obține excitație
decât dacă se crește intensitatea).
Praguri fizice: de curent continuu; al timpului minim util absolut
0,02 msec); de climaliza; al inexcitabilității neuro-musculare
(Nernst). Curba I/t poate utiliza pentru electrodiagnostic şi MF.
4. S-a observat că până la frecvenţa de 3-4.000 Hz, pragul
sensibilităţii dureroase se află sub pragul excitabilităţii neuro-
musculare și astfel, apariţia durerii precede apariţia excitaţiei
neuro-musculare.

Ca atare, începând de la frecvenţa de 3.000 Hz, între 3.000-

5.000-8.000 Hz, are loc fenomenul de "inversare a pragurilor"
("încrucişarea/ interferența pragurilor"), descris de Djourno:
pragul contracţiei musculare “coboară" (şi rămâne) sub pragul
sensibilităţii dureroase
5. Curba D'Arsonval, a excitabilității neuro-musculare (n-m):
excitabilitatea n-m ↑ creşte, de la 0 cu frecvenţa curentului elec-
tric, atingând un maxim la 2.500 Hz; rămâne staţionară (în pla-
tou) până la 5.000 Hz; după 5.000 Hz şi mai ales după 10.000 Hz,
excitabilitatea n-m scade ↓ progresiv, până la pragul lui Nernst
(300.000-500.000 Hz), al inexcitabilității (absolute) n-m - prag
situat în zona curenților electrici de înaltă frecvenţă - ÎF) .

De la 10.000 Hz până la 300-500.000 Hz, ↑ ʋ și ↓

duratei impulsurilor continuând, I curentului suportată de piele
poate ajunge astfel la valori de aproape 100 ori mai mari
(1.000-3.000 mA - faţă de 15-50 mA) decât cele de la curentul
continuu sau de J.F.)
În prezent curenţii de medie frecventa pură aproape că nu se
mai folosesc; în schimb sunt larg utilizaţi curenţii interferenţiali
de MF sau curenţii Nemec - după numele celui care a realizat
primul aparat pentru producerea lor:
- aceștia rezulta din încrucişarea endotisulară a 2 curenţi de
medie frecvenţa cu amplitudini constante dar cu frecvenţe
puţin diferite (deaclate/ defazate);
- rezultatul este tot un curent de medie frecvenţă dar cu
amplitudine variabilă, ca rezultat al decalajului uşor
dar continuu de fază dintre cei doi curenți ”genitori”, deşi
intensitatea (amplitudinea) acestora este constantă la nivelul
electrozilor;
 - frecvenţa de variaţie a amplitudinii curenţilor
interferenţiali este egală cu diferenţa dintre frecvența celor
doi curenţi ce interferă şi corespunde, în cazul electroterapiei,
unei variaţii de joasă frecvenţă cuprinsă, pentru diferite tipuri
de aparate, între 0,1-200 Hz - de obicei 100 Hz.

În zona de interferență a celor doi curenţi care au frecvenţe

puţin diferite (de obicei 4000 Hz şi 4000±100 Hz), ia naştere
un câmp electric cunoscut din fizica sub numele de
câmp interferenţial.
Amplitudinea şi direcţia curentului interferenţial sunt
determinate de acest câmp
 Particularităţi ale acţiunilor bio-/ fiziologice ale curenţilor
interferenţiali de M.F. :

În cazul curenţilor interferenţiali de M.F. efectele de excitaţie

ar aparţine predominant joasei ʋ - ca rezultat al interferenţei
(conform ac. pct. de vedere- după unii autori- Gillert- cei 2
curenţi de M.F. componenţi ar fi doar :''mijloc de transport" -
purtători ai stimulului de joasă ʋ în profunzimea ţesuturilor
datorită penetraţiei lor facile, şi respectiv bază a formării
acestuia). În realitate se pare că lucrurile nu stau chiar aşa:
...
 Aplicaţiile interferenţiale păstrează caracterele curenţilor de
medie frecventa adăugându-le unele dintre ef. curenţilor de
J.F. ; ex ef. excitomotor al joasei ʋ rezultată din sumarea M.F.
la val. de = 4.000 Hz= ʋ de maximă excitaţie n-m ce
corespunde vârfului curbei de excitabilitate a lui D' Arsonval
la care muşchiul se excită cu maxim de economie şi eficientă,
realizându-se o contracţie fiziologică eficienta, aproape
tetanizanta (fiziologic), curentul nefiind resimţit doar la
nivelul electrozilor = stimulare endogena.

Datorită amplitudinii lor permanent variabile prezintă- ca

fenomen fiziologic reactiv din partea structurilor tisulare P.E.-
efecte de acomodare mai reduse ↓ decât curenţii/
impulsurile de curent de J.F. (mai ales cei nemodulaţi).
 Modalităţi de aplicare ale curenţilor interferenţiali de MF:

- (interferență) stabilă → poziţia electrozilor nu se schimbă pe

piele în cursul procedurii; poate fi plană sau spaţială - vectorul
interf. oscilează în același plan sau în planuri paralele, succesiv,
în spațiu; mai poate fi statică sau dinamică → vectorul interf.
se poate rostogoli chiar şi cu 360⁰ (tot în cicluri 15 sec)

- (interferență) stabilă/ cinetică → prin electrozi ventuză (tip

”ENDOVAC”) asoc. cu masaj prin vid-aspiraţie (de joasă
frecvență mecanică) comandat/ asistat electronic

- cinetică (electrocinezie) → prin electrozi plasaţi pe mănuşile

cu care fizioterapeutul masează zona de tratat
 Moduri de lucru cu aparatură generatoare de curenţi
interferenţiali de MF:

• ”Manual”- se alege pt. interfer. o valoare a ʋ între 0 şi 100

Hz; există de regulă 3 paliere de frecvenţă folosite: 0-10 Hz;
12-35 Hz; 80-100 Hz.

• ”Modulaţie” sau ”Spectru” 0-100 Hz: diferenţa frecv. celor

doi curenţi şi deci ʋ interferentei variază liniar - crescător,
apoi descrescător - în timp de 15 sec de la 0 la 100 Hz (și
înapoi).
• Modulaţie sau Spectru 0-10 Hz: diferenţa frecv. celor doi
curenţi şi deci ʋ interferentei variază liniar - crescător, apoi
descrescător - în timp de 15 sec de la 0 la 10 Hz (și înapoi).

• Modulaţie sau Spectru 90-100 Hz: diferenţa frecv. celor doi

curenţi şi deci ʋ interferentei variază liniar - crescător, apoi
descrescător - în timp de 15 sec de la 90 la 100 Hz (și înapoi).
 Moduri de lucru, cu efectele lor fiziologice şi terapeutice:
A) Cu frecvenţe constante:
1) Manual 1-10 Hz: ef. excitomotor pe fibrele musculare
striate (pred.) normoinervate
2) Manual 12-35 Hz→efecte:
a) excitomotor/ vasosctiv pe struct. vegetative - inclusiv mm.
netezi - de la nivel vascular și modulator la niv. lanţurilor ggl.
ortosimpatice para-vertebrale, ggl. stelat, triunghiul lui Scarpa,
pe zone reflexogene (refl. cutaneo-viscerale) de la nivel de
dermatoame şi (sclero-) miotoame etc.
b) descarcă subst. vasoactive (factori autacoizi: acetilcolină,
histamină, kinine, heparină, serotonină, prostaglandine,
kalicreină) la nivel tisular cu efect relaxant/ vasodilatator
(mediat biochimic) pe musculatura netedă din pereţii vaselor
sanguine şi a unor viscere cavitare.
c) ef. bio şi vasculotrofic, hiperemizant şi resorbtiv
(vasodilatator/ hiperemizant/ biotrofico-metabolic tisular/
resorbtiv/ depletiv/ antiedematos, de ameliorare a nutriției
și clearencelui tisular şi indirect antiinflamator/ antialgic).

3) Manual 80-100 Hz→efecte:

a) vegetativ de ↓ a hipersimpaticotoniei la nivelul plexurilor
vegetative sau/şi ggl. vegetativi (exp. ggl.: stelat, ortosimpatici
paravertebrali)
b) analgetic de scurtă durată - bun pt. ''introducere''
B) Cu frecvenţe variabile:

1) Modulaţie (Spectru) 0-10 Hz→ ef. excitomotor pe fibrele

musculare striate

2) Modulaţie (Spectru) 0-100 Hz→ efecte:

a) decontracturant muscular (prin alternanţă ritmică, lină,
fiziologică de contracţii şi relaxări la intensităţi submaximale,
sub forma unui micromasaj profund al musculaturii striate
(electrogimnastică)
...
b) bio şi vasculotrofic hiperemizant şi resorbtiv prin
mecanism de acțiune indirect asupra circulaţiei, prin efectele
menţionate asupra musculaturii scheletice - respectiv prin
pompa musculară) dar și pe muşchii netezi vasculari
(asemănător CJF: modulaţi, CDD-RS, neofaradici şi
neofaradici modulaţi.

3) Modulaţie (Spectru) 90-100 Hz→ efecte:

a) analgetic (predominant)
b) vegetativ (asemănător cu manual 80-100 Hz)
Indicaţii terapeutice ale c. Interferenţiali

A. Afecţiuni ale aparatului NMAK- idem cu ale c.Träbert (pc.A)

şi CDD (pc.A şi B)

1. Suferinţe post-traumatice -
a) sindroame AND

b) sechele algo-functionale
diverse după: hipotonii sau/şi hipotrofii musculare de
neutilizare (după imobilizări), contracturi musculare,
retracturi, sindr. Volkman, edeme, post-traumatice fracturi,
entorse, luxaţii, contuzii etc. - fără hematoame!
 În cazul AND c. Interferenţialie MF (CIMF) au indicaţie de
elecţie datorită posibilităţilor multiple de interceptare a
verigilor patogenice, cu beneficii complexe, modulatorii
(efecte: pe structurile vegetative la diferite niveluri, analgetic
f. important, ef. vascular şi biotrofic, rezorbtiv,
decontracturant muscular).

2. Afecţiuni articulare de tip degenerativ sau/și inflamator:

artroze sau artrite (C-F, de genunchi, mâini etc.);
spondilartoze, discopatii sau spondilartrite (SA, Sdr. Reiter,
sinovitele artic. intervertebrale post. la nivel cervical din SA
sau PR), algii şi disfuncţii mio-fasciale frecvent asociate,
tulburări de statică vertebrală (scolioze, cifoze, hiperlordoze,
spate plat, sechele după laminectomii, b. Schenerman,
fracturi vertebrale mai ales tasări) inclusiv Sd. Kümmel-
Verneuil = formă de AND la nivel vertebral.
Afecţiuni abarticulare: periartrite (C-F, S-H), bursite,
tendinite, fasciite, fibrozite, etc.

3. Sindroame dureroase diverse, de "origine" nervoasă sau/şi

musculară: nevralgii, nevrite, radiculopatii, polineuropatii,
neuromialgii, mialgii, mioze, contracturi şi retracturi
musculare, hipotonii sau/şi hipotrofii musculare-inclusiv din
sau/şi conexe paraliziilor(-ezelor).

B. Afecţiuni vasculare periferice, tulburări funcţionale sau/şi

organice ale circulaţiei arteriale (sd. AND, angioneuroze
spastice, S. Raynauld, b. Raynauld, trombangeită Büerger,
arteriopatii obliterante aterosclerotice diabetice.
Afecţiuni venoase şi limfatice: b.varicoasă ?, insufic. veno-
limfatică la nivelul membr. inf., sechele flebitice (contestat de
O. Gilbert, care susţine - 1981 - că în toate afecţiunile - risc
trombogen ! în flebotromboze electroterapia este
contraindicată!!), cu sau fără tulb. trofice, edeme vasculogene
sau limfatice localizate (mai ales).

C. Afecţiuni ale organelor digestive: dischinezii biliare,

hepatite cr. persistente(?), pancreatite cr., gastrite şi b.
ulceroasa, distonii funcţionale intestinale, constipaţii spastice
la vârstnici dar şi atone→ cel mai bine în tehnica cinetică
(Gillert), atonii intestinale post-operatorii.
D. Afecţiuni ginecologice: anexite, metroanexite nespecifice,
parametrite, dismenorei, afecţiuni inflamatorii cr. ale micului
bazin (prin efecte spasmolitice, hiperemizante, biotrofice şi
antiinfl./antialgice) pe musculatura netedă a viscerelor şi
vaselor - inclusiv indirect, pe cale reflexă dar şi prin
descărcare de factori antacoizi.
E. Afecţiuni reno-urinare şi prostatice (inclusiv la vârstnici):
tulburări ale secreţiei urinare sau/şi cu retenţii bazinetale sau
vezicale prin deficit al detrusorului sau/și incontinență prin
deficit sfincterului vezical extern, atonii vezicale post-
operatorii, edeme inflam. şi hipertrofii de prostată, stări
disfuncţionale după prostactectomie.

CIMF în vezica neurogena ...

Contraindicaţii ale aplicaţilor de c. Interferenţiali de MF:

Specială: asocierea c. interf. cu masajul prin vid-

aspiraţie comandat electronic în ritm de j.f. mecanică (cu
electrozi ventuza) - în procesele inflamatorii acute şi pe
zonele cu pericol de sângerare: venectazii , varice (+
echimoze, hematoame) precum şi aplicaţiile de Endovac în
regiunile: lombo-sacro-fesiera, abdomino-pelvina - inclusiv
perineal -, peritrohanteriana şi de la rădăcinile coapselor -
premenstrual şi în timpul menstrelor
 Curenţii de înaltă frecvenţă
• Clasic au fost produşi pentru prima oară de Nicola Tesla
(1891) şi introduşi în practică terapeutică (1892) de
fiziologul francez D'Arnsonval (de aici faptul că terapia cu
aceşti curenţi s-a numit iniţial D'Arsonvalizare);

• curenţi alternativi cu ʋ între 100.000 Hz/ 100 KHz (ʎ = 3km -

unde ʎ = viteza curentului electric≈ viteza luminii=
300.000.000 km/s, frecv. în Hz (cicli/ s) și câțiva zeci de
gigahertz (1GHz = 1 miliard Hz) deci cu ʎ de ordiniul
centimetrilor - 2,7 cm: aparat utilizat experimental în b.
Dupuytren → apoptoza fibroblastelor - nu se folosesc totuşi
efectiv în practică terapeutică).
Oscilaţiile de curent electric alternativ cu o ʋ cuprinsă între 10
şi 100 MHz (ʎ între 30 şi 3 m) sunt undele scurte sau
decametrice şi sunt primele şi cele mai utilizate în fizioterapie
dintre curenţii de înaltă frecvenţă.
Oscilaţiile cu ʎ de ordinul decimetrilor sau resp. centimetrilor
se mai numesc şi unde decimetrice - de două feluri: "lungi" şi
"scurte", sau:

1. Unde scurte (decametrice)-HF-high frequency : ʋ = 27, 12

MHz (= 1,106 dam); ʎ = 11,06 m;
2. Unde decimetrice -UHF- ultra high frequency: - propiu-zise
"lungi", ʋ = 433,92 MHz; ʎ = 6,9 dm
- "scurte" ,
microunde ʋ=2,4 GHz; ʎ=12,4 cm=1,24 dm, unde radar-strict
tot decimetrice (zis incorect și centimetrice)

3. Unde centimetrice (vezi mai înainte

Propietăţi fizice şi consecinţe biologice:
1. curenţii alternativi cu ʋ> 10.000 Hz (10KHz) produc în jurul
lor câmpuri electromagnetice alternative cu propagare în
atmosferă la distanţă sub formă de unde (utilizte în
radiofonie, radiolocaţie, televiziune şi telefonie mobilă.
În terapia cu aceşti curenţi nu acţionează aceste câmpuri ci
însuşi curentul electric de înaltă frecvenţăîn circuitul căruia
este introdus bolnavul în cp. condensator, cu excepţia
aplicaţiilor în câmp inductor.

2. produc importante fenomene capacitive (putând străbate

uşor capacităţi pe care curenţii de joasă ʋ nu le pot srabate),
dar şi fenomene inductive importante- pe această bază se
poate induce curentul în organismul individului - aşezat în
interiorul unui solenoid sau lângă acesta
3. într-un câmp electromagnetic de înaltă ʋ se produce o
importanţă transformare a energiei electrice/magnetice în
energie calorică→ una din principalele prop. pt. care aceşti
curenţi sunt folosiţi terapeutic: endotermizarea tisulară.

4. propag. curenţi de înaltă frecvenţă într-un mediu heterogen

nu urmează legile valabile pt. curentul continuu sau de j.f; deci:
5. nu produc fenom. electrochimice de ionizare, electroliză,
electroforeza, fiind lipsite de ef. de polarizare în ţesuturi.

6. inexcitabilitate n-m dar şi senzitivă. (fen. Nernst)- vezi M.F;

nu au timpul util necesar: la o durată a stimulului < de 0,01-
0,02 msec nu se mai poate produce depolarizarea
(electrostimularea)/ excitația, oricât ar ↑ I.
Încălzirea profundă a ţesuturilor (endotermia) se deosebeşte
de încălzirea ţesuturilor prin alte proceduri de termoterapie
(bai calde- în cazi sau ţip sauna- termofoare, aplic. de nămol
sau parafina, bai de lumină sau I.R.) prin faptul că în acest caz
temp. tegumentului dar şi gradul de vascularizaţie nu se
modifica sau creşte f. puţin.
Temp. profundă a zonei unde s-a aplicat endotermia locală
sau a întregului corp (endot. gen.) rămâne ridicată 48-72 ore
spre deosebire de alte proceduri de termoterapie unde
temperatura revine la normal la scurt timp după procedură.
Corolar al ac. ef. fizice-biologice→ ef. pe unele aparate şi
sisteme:

a) pe ap. circulator→ reacţii vasomotorii (în special

vasodilatator) cu hiperemie activa şi în teritoriul arteriolar şi
limfatic (↓TA!!! bun şi la bătrâni) şi segmentara→ ef.
antispastic pe mm. netezi din pereţii vaselor prin endotermie
+ descărcare de fact. antacoizi. Efectul de încălzire apare prin:
ef. local/ef. condus regional, transmis la distanță/ eventual ef.
sistemic

b) relaxant muscular prin efect direct pe fibrele musculare al

căldurii (inclusiv striaţi)
c) ef. imunobiologice prin: ↑ fagocitozei - prin ↑ circulaţiei
locale și stimulare metabolică, cu ↑ aflux leucocitar→
indirect act. bactericidă a acestor curenţi + ↑ temperat.
locale.

d) pe SN analgetic şi sedativ (central) şi ↑ vitezei de

conducere (în nn. periferici).

e) biotrofic- metabolic- tisular, resorbtiv, de ameliorare a

clearancelui tisular, cu ef. oxitdative de ↓ a acidozei local
(însă conform legii Van't Hoff ↑ metab. → ↑neces. de O2, de
substrat nutritiv şi ↑ cânt. de deşeu inclusiv unele ef.
proteolitice şi chiar fibrinolitice.
f) efect complex de stimulare selectivă a funcţiei elementare
mezenchimale a ţes. conjunctiv - nelegat neapărat de
endoterm. tisulară- ef. ce se semnalează şi la undele scurte
decametrice în cp. inductor- întrerupte - care nu au ef.
termice: ar acţ. cp. electromagnetic al c↑/UIF

g) asupra gonadelor fenom. dependent de doză.

Din pct. de vedere al mecanismelor intime de acţiune
biologice au fost verificate: -teoria dielectricului (Maxwell-
Wagner) pt. CIF şi teoria dipolului (Debye) pt. CUÎF.

Teoria lui Maxwell-Wagner explica posibilitatea generării de

efecte biologice, inclusiv la nivel molecular de către un curent
electric de IF- asupra dielectricului omogen: în medii
stratificate apar curenţi de conducere şi de deplasare (în
medii mai dielectrice) iar la suprafaţă de delimitare se
realizează potenţiale electrice (valabil mai ales la gama
frecvente de unde scurte decametrice) → periodic un schimb
de sarcini moleculare echivalent conducerii electrice.
Curenţii de conducere (conducţie) sunt prin conductori (c.
electronici), prin dielectric nu se poate propaga c. electronic
(de aia este dielectric!) şi apare sub influenţa câmpului
alternativ al curentului de î.f. un schimb periodic de sarcini
echivalent curent. alternativ ↑f.;
acest schimb (deplasare) este cauza transferului şi
deplasărilor (moleculare) ale sarcinilor electrice = c. de
deplasare (Maxwell): sunt "replică" c. de conducţie din
conductori ; se mai poate spune că apariţia unui c. de
deplasare într-un dielectric ca urmare a acţ. unui curent
electric alternativ de ↑f. -străpungerea (cel puţin parţială) a
dielectricului respectiv de către c. de ↑f.
În zona undelor decametrice predomina dispersia de tip
Maxwell-Wagner, ca model conceptual al interacţiei c.↑. f. cu
sarcinile din ţesuturi- Gillert.

Curenţii de IF/UIF trec prin aer ca şi curenţi de conducţie, iar

prin membrane biologice ca şi curenţii de deplasare, şi
deoarece c. de deplasare apar datorită câmpului altern al c.
de ↑f.→ nu este necesar contactul direct al electrozilor cu
tegumentul → la 2-3-4 cm distanţă.
 În substatele biologice predomină moleculele polare, care se
comportă ca un dipol. Acestea execută mişcări pendulare mici
(→vibraţii→ frecări prin care energia cp. electromagnetic se
transformă în căldura) în câmpul alternativ dependent de
faza de oscilaţie a c. UIF şi de propia polaritate - conform
teoriei dipolului a lui Deybe, ce explică procesul primar
de interacţie fizico-biologică al CUIF.
Extrem de important!: diferenţa de mec. de acţiune şi implicit
de utilizare terapeutică, la CÎF, dintre emisia în câmp
condensator şi inductor este faptul că: la primul se încălzesc
în special structurile tisulare cele mai dielectrice (transf.
energ. electrice în căldură este proporţional cu rezistivitatea
electrică a ţesutului respectiv); la cp. inductor se încălzesc în
principal tes. mai bune conductive de electricitate (transf.
energiei electromagnetice în căldura se face proporţional cu
conductibilitatea electrică!
Legea Joule - pt. cp. condensator: Q = I²Rt ; Q= conduct. el. x
(forţa magn.)² x ʋ;
- pt. cp. inductor: Q=Fm² x C x ʋ

Rezistenţa electrica a grăsimii si măduvei osoase ≈ de 10 ori

mai mare decât a mm. şi organelor interne→ încarcare
termică > a grăsimii şi măduvei osoase şi eventual a pielii.

Pentru incălzirea selectivă a musculaturii se preferă metoda

de câmp solenoid-inductor deoarece formula fizică
(procedeul fizic) dupa care are loc transformarea energiei
câmpului magnetic în căldură este diferită de cea dupa care
se transformă în căldură energia câmpului electric.
 Tratamentul cu unde scurte (CÎF)

Metodă în câmp condensator/ inductor- continuu/ întrerupt

Undele scurte sunt produse prin oscilaţii periodice de î.f.

produse într-un circuit oscilant. Ac. circuit oscilant este
format dintr-un circuit oscilator primar şi unul secundar
(rezonator) - în care este plasat bolnavul - acest circuit preia
oscilaţiile şi energia de la primul circuit printr-un dispozitiv de
acordare electronic;
circuitul secundar (rezonator) poate fi un dispozitiv tip
condensator sau tip bobină (solenoid) - prin intermediul
căruia în interiorul pacientului introdus în solenoid (sau plasat
în vecinătatea acestuia) se induce un curent de î.f. prin
inducţie electromagnetică.
Deosebirea dintre un condensator şi o bobină (cp. inductor
sau solenoid) este că între plăcile condensatorului se
formează pred. un câmp electric, iar în bobină un câmp
magnetic.
Terapia cu unde scurte - există 3 modalităţi de aplicare:

1) câmp condensator : bolnavul se introduce direct în

circuitul rezonator, între 2 plăci ale unui condensator; există
mai multe tipuri de electrozi:
a) metalici cu izolaţie de sticlă (sau plastic)-rigizi-
Schliephake (sau denumiţi st. "cu distanţe de aer")→ tip
discuri sau cilindrici→ pt. reg. axilară sau vaginală/anală
b) flexibili- plasă flexibilă din sârmă de cupru acop. cu
un strat de cauciuc vulcanizat
c) semiflexibili- acop. un strat de pâslă groasă
2) în câmp inductor → tratarea bolnavului prin inducţia
curentului de î.f. în interiorul organismului cu ajutorul unui
solenoid adaptat la aparat în locul celor 2 plăci
condensatoare. Din pct. de ved. tehnic electrozii pot fi:

a) cablu de câmp inductor- învelit într-un

buzunar de pâslă

b) electrozi (bobine) de curent turbionar - cu

variantele constructive: monoda, minooda sau mai modern -
diploda, tripoda - posibilităţi geometrice variabile.
 c) cabina hipertermică (“pantostat") pt.
hipertermie generală.

3) în câmp inductor "întrerupt" (pulsatil) = Diapulse= aparat

de producere de unde scurte cu ʋ = 27,12 MHz; ʎ = 1,106
dam (decametrice) pulsatile (impulsuri de curent de înaltă
frecvenţă); circuitul secundar este emiţător-localizator.
Legea Joule - pt. cp. condensator: Q = I²Rt ; Q= conduct. el. x
(forţa magn.)² x ʋ;
- pt. cp. inductor: Q=Fm² x C x ʋ

Rezistenţa electrica a grăsimii si măduvei osoase ≈ de 10 ori

mai mare decât a mm. şi organelor interne→ încarcare
termică > a grăsimii şi măduvei osoase şi eventual a pielii.

Pentru incălzirea selectivă a musculaturii se preferă metoda

de câmp solenoid-inductor deoarece formula fizică
(procedeul fizic) dupa care are loc transformarea energiei
câmpului magnetic în căldură este diferită de cea dupa care
se transformă în căldură energia câmpului electric.
Energia transmisă printr-o bobină străbătută de un curent de
î.f. provoacă prin intermediul câmpului său variabil (inductor)
o inducţie electro-magnetică în segmentul de tratat.

În câmpul inductor din jurul solenoidului predomină

componenta magnetică faţă de cea electrică .

Câmpul magnetic caracterizat prin forţa electromagnetică ce

induce curenţi turbionari (c. Foucault) cu deplasare (circulară)
în ţesuturi- unde aceştia se transformă în căldură (ef. Joule).
Energia transformată în căldură ≈ cond. electrică x (forţa
magn)² x ʋ.

Ţesuturile cu conducere electrică bună (bogate în apă →

sânge, muşchi) se încălzesc mai bine, căci la nivelul lor se
constituie o densitate mai mare a câmpului magnetic!
Pielea, ţes. adipos (conductibilitate <) se încălzesc <.
b) pentru curenţii de ultra înaltă frecvenţă (unde decimetrice)
→ circ. oscil. prim.→ generatori de oscilaţii cu fenomene de
autoexcitaţie (pt. undele decimetrice) şi respectiv, tip
Magnetron (pt. microunde).
Pt. undele decimetrice generatorul de oscilaţii electrice de U.
Î.F. → cablu coaxial → emiţător (antenă): câmpul de ultra
înaltă frecvenţă este proiectat spre partea de tratat dintr-o
parte (direcţie).
 Pt. undele decimetrice, circultul rezonator:
b) emiţător de câmp longitudinal (cilindric)
b) emiţătorde câmp circular (rotund)
c) emiţătorde câmp scobit (cavitar) → dipol capacitiv echilibrat

Pt. microunde, circultul rezonator:

a) emiţător de câmp longitudinal (câmpul electromagnetic
realizat vibrează în planuri paralele cu undele emise de antenă
→ ef. pe suprafaţă întinsă
b) Emiţător de câmp circular (rotund - câmpuri rotative,
omogene, pe suprafețe mai mici)
 Raportul caloric = coeficientul de încălzire tisulară pe
unitatea de volum: f.important- concret: repartizarea căldurii
(captare de către ţesuturi) între stratul adipos şi cel muscular
→ raport caloric- coef. de încălzire tisulară/unitatea de volum,
este astfel:

1) la metoda în câmp condensator : raportul=10/1

2) la metoda în câmp inductor: raportul=1/1
3) la undele decimetrice ("lungi"): raportul= 1/4→ penetraţia
(transmisia) în profunzime (≈ invers proporţional cu
absorbţia); totodată au cea mai adâncă penetraţie ≈ 5 cm în
total - cu emiţătorul de câmp scobit (cavitar) .
4) la microunde: raportul=1/1
 Comportamentul substratelor biologice sub influenţa
(interacţiunea cu) undele decimetrice este determinat de 3
procese:

1) dispersia: conform teoriei dipolului (Debyl- frecvenţa

c.u.î.f-proporţională cu energia transportată) apare o
dispersie la nivelul moleculelor (apă, proteine) polare din
componenţa substanţelor biologice - macromolecule ce
execută oscilații, prin orientări polare, câmp de u.î.f→ energia
este sustrasă din câmp prin frecare→ căldură.
Cu cât dispersia este > cu atât şi absorbţia e >, deci între
dispersie şi absorbţie există un anumit sinergism la nivel
tisular.
2) absorbţia: prin absorbţia undelor el-magn de către
ţesuturi, energia de u.î.f. este transformată în căldură.
Cu cât coeficientul de absorbţie este mărit, puterea/
adâncimea de pătrundere este <, dar energia este > (în ţes.
adipos-apă puţină, pătrund mai uşor decât în cel
muscular→coeficient de absorbţie mic → adâncime >).
Deci undele decimetrice pătrund ceva mai profund, trecând
de stratul adipos; apare relaţia inversă între puterea/
adâncimea de penetraţie (mai mică în muschi) şi absorbţie -
efect caloric de încălzire tisulară.
La ʎ din zona microundelor, puterea de pătrundere în ţes.
muscular≈ 1 cm < ca la u.s. decimetrice, în total max.3,5 cm
deci practic= ca la u.s în câmp inductor: se încălzesc cu >
muşchii superficiali.
3) reflexia: refl. parţială a radiaţilor la limitele dintre diferite
structuri, exp. grăsime-muşchi, este descrisă cantitativ de
factorul de reflexie = 0,2-0,3;
pt. undele de 6,9 dm (decimetrice "lungi") max. 30% din
intensitatea energiei undelor este reflectată→ la u.u.s.
decimetrice "lungi" cu emiţătorul de câmp scobit (cavitar)
profunzimea penetraţiei totale ≈ 5 cm, dintre care în muşchi
1-1,5 max 2 cm.
Pt. microunde factorul de reflexie > peste 0,3 (> 30%) → în
zona undelor de 1,24 dm pot apare efecte de supraîncălzire.
 Indicaţii ale diatermiei cu unde scurte (după Gillert):

A) Patologia aparatului locomotor- rel. restrânse (Nu

manifestări acute!)

1) Afecţiuni reumatice articulare - degenerative şi

inflamatorii în afara puseelor: artroze (nu pe şold-Gillert),
spondiloze, suferinţe algice şi disfuncţionale vertebrale de tip
disc-artrozic; PR şi SA în afara puseelor inflamatorii, redori
numai pe o articulaţie, eventual mai ales în vecinătatea unor
retracturi şi semianchiloze.

2) Afecţiuni reumatice peri şi abarticulare: tendinite,

tenovaginite, bursite, epicondilite, mioze, miofibroze, PSH-
fără fenomene inflamatorii acute!- cu capsulite retractile.
 3) Afecţiuni post-traumatice (mai ales sechele):
entorse, luxaţii - fără hematoame -, redori articulare,
retracturi şi contracturi musculare sau/şi tendinoase; AND -
st.II şi mai ales III.

B) Afecţiuni neurologice periferice: nevralgii diverse (în unele

forme de sindrom trigeminal)- inclusiv sciatică (nu acută, cu
fenom. inflamatorii)

C) Afecţiuni vasculare periferice - tulburări funcţionale ale

circulaţiei periferice de tip angiospastic (fără componentă
organică – acțiune reflexă, la distanță ! - nu local !)
D) Afecţiuni digestive: fisuri anale, perirectite, periviscerite,
sdr. aderenţiale

E) Afecţiuni ginecologice şi urologice: mastită puerperală,

anexite, parametrite, salpingite, hipertrofiile de prostată

F) Unele tulburări endocrine, în special hipofizare

(insuficienţă)

G) Afecţiunu ORL: angine, laringite, otite externe şi medii,

sinuzită cronică (mai ales)

H) Afecţiuni ale pielii (şi ţesut conjunctiv subcutanat):

furuncule, panariţii, hidrosadenită, infecţiile acute sau
subacute cu dermite, sau celuluite fesiere post-injecţie.
 Indicaţii terapeutice ale DIAPULSE:

Sunt foarte multe şi variate, după cum va reieşi din trecerea

lor în revistă. Singura contraindicaţie: peace-makerul cardiac.
A)Aparatul locomotor: 1) Afecţiuni posttraumatice:

-Calusarea fracturilor este net favorizată, scurtând procesul

de consolidare osoasă cu peste 50% din timpul obişnuit
necesar (în unele cazuri, chiar de 2-3 ori);

- Fenomenele locale restante după imobilizarea fracturilor

calusate, cu sau fără prezenţa sindromului algoneurodistrofic,
se ameliorează mai repede;
-Osteoporozele posttraumatice Sudeck;

-Stări posttraumatice ale părţilor moi (contuzii,

hematoame etc.): vindecarea este accelerată cu 30-50%
din timp şi se reduce consumul de medicaţie
postoperatorie cu 50-100%;

2) Afecţiuni ortopedico-chirurgicale postoperatorii:

- Durioane plantare şi digitale operate;

- Osteomielite;
Indicaţii relativ specifice ale Diapulse:

1) calusare
2) durioame (plantare şi digitale) operate
3) hematoame
4) herpes zoster
5) aplicaţii pe zone (osoase subiacente) cu contenţie
metalică
6) topire calcificări părţi moi
7) arsuri/escare/ulcere varicoase/plăgi atone (rezorbţie)
8) numeroase tipuri de afecţiuni dento-gingivale şi buco-
maxilare
 Contraindicaţii ale CÎF/ CUÎF:

1) situaţiile în care există probleme de agregare, procese

patologice prin încălzire locală (exp: supuraţii acute
profunde).
2) arteriopatii grave- ţes. foarte ischemice,
3) hemoragi viscerale (hemoptizii, ulcer g-d activ, hematurii),
tromboflebite, tromboze
4) TBC
5) neoplazii, metastaze sau suspiciune!
6) graviditate, menstruaţie
7) tulburări de sensibilitate
8) corpi străini metalici (peace-maker, tije, broşe)
9) epifizele şi metafizele osoase (în general proeminenţe
osoase la copil şi la adolescent- răsp. de creştere); sunt c.i
relativ specifice atât pentru c.î.f cât şi pentru c.u.î.f.
10) globii oculari - risc de cataractă (ca la infraroşii); relativ
specifice pt. undele decimetrice şi microunde!

Atenţie! singura contraindicaţie pentru undele scurte

(decametrice) pulsatile în câmp inductor (DIAPULSE): peace-
maker-ul cardiac.
 Terapia prin câmpuri magnetice de joasă frecvenţă

Noţiuni minimale de fizică a câmpurilor magnetice:

-Un câmp magnetic poate fi produs fie de către un curent
electric variabil, fie de către un câmp electric (al unui curent
electric) variabil.
-Cel mai adesea, un câmp magnetic se poate produce (obţine)
cu ajutorul unei bobine (solenoid) prin spiralele căreia circulă
un curent electric variabil.
- Câmpul magnetic produs de un curent electric are aceiaşi
parametrii fizici ca şi curentul respectiv: dacă curentul este
alternativ, şi câmpul este alternativ, având aceiaşi frecvenţă
de variaţie; dacă curentul este sub formă de impulsuri câmpul
magnetic corespunzător este tot sub formă de impulsuri şi tot
cu aceiaşi frecvenţă.
-Câmpul magnetic este caracterizat prin liniile de câmp sau
de forţă magnetică, densitatea şi alinierea acestor linii de
câmp determinând intensitatea câmpului magnetic,
împreună cu diametrul.
-Densitatea maximă a liniilor de forţă magnetică este în
interiorul bobinei (vezi figura).
-În interiorul bobinei, câmpul magnetic este şi cel mai
omogen: liniile de forţă magnetică sunt relativ paralele şi
echidistante.

- Densitatea liniilor de forţă magnetică reprezintă inducţia

magnetică = elementul de exprimare a intensităţii câmpului
magnetic.
-Totalitatea liniilor de forţă magnetică magnetică ce trec prin
suprafaţa de secţiune a unei bobine formează fluxul magnetic.
-Acesta se calculează prin produsul dintre inducţie magnetică
şi suprafaţa secţiunii bobinei.

-În sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI),

intensitatea/ inducția se măsoară în tesla (T), cu subunitatea:
militesla (mT); faţă de vechea unitate de măsură a inducţiei
magnetice (Gauss), militesla reprezintă de 10 ori mai mult (se
află în următorul raport: 1 Gs = 0,1 mT).

-În terapia cu câmpuri magnetice de joasă frecvenţă se

utilizează valori ale inducţiilor magnetice de ordinul zecilor de
mT, în jur de 10mT-20mT.
-Revenind la fluxul magnetic, un astfel de flux variabil
generează în spaţiu un câmp electric variabil, care produce
într-un conductor o tensiune electrică.
-Dacă conductorul formează un circuit închis (fig. 2), în
acesta, ca urmare a tensiunii electrice, ia naştere un curent
electric.
-Fenomenul se numeşte inducţie electromagnetică, legea
fizică după care acesta se desfăşoară fiind stabilită de către
fizicianul englez M.Faraday.
-Acest fenomen, al inducţiei electromagnetice, poate explica
unele dintre fenomenele ce se produc în interiorul
organismului, atunci când acesta este plasat într-un câmp
magnetic variabil: tensiunile electrice care iau naştere în
ţesuturi pun în mişcare ionii din mediile tisulare, în ritmul
variaţiilor câmpului magnetic.
Principalele acţiuni bio-/fiziologicel ale câmpurilor magnetice
de joasă frecvenţă

Aceste câmpuri au efecte diferite în funcţie de forma de

aplicare a lor asupra organismelor vii:

-câmpul magnetic emis în regim discontinuu/ întrerupt

produce efecte predominant catabolice determinând spre
exemplu: ieşirea potasiului din celulă, creşterea glicolizei şi ↑
proteolizei, eliberarea până la epuizare a vitaminei C şi a
fosfatazei alcaline din celulele corticosuprarenalei, stimularea
↑ secreţiei adrenergice medulosuprarenale, stimularea
activităţii hipofizei şi ↑ tiroidei;
...
...
totodată câmpurile magnetice pulsatile ar determina o
utilizare ameliorată a oxigenului în celule cu activarea ATP-
azei , ↑ aldolazei musculare , inhibarea activității citocrom-
oxidazei şi peroxidazei (enzime prooxidante din lanţul
respirator), cu rezultate favorabile în tratamentul tumorilor ?
(↓ producţiei de radicali liberi toxici de oxigen).

- câmpul magnetic emis în regim continuu induce

predominant reacţii inverse de tip anabolic→ efecte sedative
("trofotrope") - de stabilizare a bioplasmei celulare + acțiuni
spasmolitice pe musculatura somatică hipertonă (inclusiv prin
leziuni la nivelul SNC în sindroame de neuron motor central).
Aparatele generatoare de câmpuri magnetice de joasă
frecvenţă – Magnetodiaflux - trebuie amplasate în cabinete
(săli) separate ! de alte aparate de electroterapie, ce pot fi
influenţate de /pot influenţa câmpurile magnetice discutate.
Metodologia de poziţionare: bobină cervicală, bobină
lombară, eventual bobinele localizatoare care se poziţionează
corespunzător polilor însemnaţi cu simbolurile respective:
N→S pe regiunea tratată.

Indicaţii:

a) Afecţiuni reumatice (reumatisme degenerative , articulare

şi abarticulare, inflamatorii acute şi cronice, axiale şi
periferice dar în practică nu este prea frecventă această
indicație
b) Sechele posttraumatice (plăgi, contuzii, stări după rupturi
musculo-tendinoase, AND, pseudartroze , trat. de stimulare a
calusării focarelor de fractură prin:

1) penetrarea vaselor de neoformaţie dinspre marginea

osoasă→ efect biotrofic asemănător osificării osteocondrale
normale.

2) stimularea cineticii calciului din condrocite→ calcif.

ţes. fibrocartilaginoase în zona de pseudartroză

3) un efect osteogenic direct - obs. al cp. magnetic de

joasă frecvenţă.
c) Afecţiuni neuropsihice : nevroze, distoniile neuro-
vegetative, hipertonia piramidală (emisie continuă) ,
rigiditatea extrapiramidală, hemiplegii, tetraplegii, b.
Parkinson, leuconevraxite, sindroame excitomotorii, diskinezii
somatice (spasmul facial, torticolisul spasmodic, ticurile) IMC-
paralizia spastică ifantilă.

d) Afecţiuni circulatorii periferice de tip angiospastic

funcţionale (boala Raynaud, acrocianoza) şi organice (sd.
Raynaud, trombangeita obliterantă, ateroscleroza obliterantă,
arteriopatia diabetică).
 Contraindicaţii:
- purtătorii de peace-maker
- tulburări/ boli hematologice (anemii, leucocitoze,
trombocitopenii etc), stări hemoragice, sd. hemoragipare
- contenţie de metal (proteze dentare metalice, proteze de
şold/genunchi bilateral)
- insuficienţă hepatică/ insuficienţă renală marcate
- sd. endocrine majore (acromegalie, b.Basedow, sd. Cushing,
Simmonds, b.Addison, feocromocitom etc).
- TBC pulmonară şi extrapulmonară
-psihoze decompensate
- epilepsie (specifică !)
-Sarcina

rTMS ...
În plus:

1)utilizarea rTMS în scop antalgic- în durerea neuropată!- prin

mecanism oarecum asemănător cu cel al inhibiţiei zonei
indemne din stroke.

2) utilizarea stimulării magnetice transcraniene în scop

diagnostic - în culegerea de potenţiale evocate motorii prin
ENMG, pentru a se vedea dacă există continuitate de influx
cortico-spinal.

FMF ...
Sonoterapia = subdomeniu fiziatric, cu un conţinut încă
incomplet conturat: unele grupaje metodologice precum
ultrasonoterapia fac deja parte integrată din medicina
clasică, altele (vibroterapia) sunt la limită, iar altele
(meloterapia) fac parte din medicina alternativă.

- se utilizează oscilaţiile (vibraţiile) pendulare mecanice

longitudinale cu o plajă totală de frecvenţă de 1Hz-1Mhz.

Domeniul audibil = 16-20.000 Hz, în care unele sunete (unde

sonore) au valenţe terapeutice: meloterapie,
neuromuzicologie.
Sub 16 Hz = infrasunete →vibroterapie cu vibromasaj.
Peste 20.000 Hz = ultrasunete- cele utilizate în fizioterapie au
ʋ ≈ 800.000 Hz - 1 Mhz.
În scop diagnostic se folosesc ultrasunetele cu ʋ ≈ 2-10 Mhz.
În medicină ultrasunetele se mai utilizează în stomatologie şi
în producerea de aerosoli (inhaloterapie/ aerosoloterapie).

Precedee de producere a ultrasunetelor:

1)mecanice - cu diapazonul (eventual cu corzile vocale?)

2) procedee magnetice - efect magnetostrictiv- modificarea

dimensiunilor unor metale sau aliaje (Fe, Co, Va) prin
magnetizare periodică cu ajutorul unui curent alternativ.
3) proced. piezoelectric

a) direct (1880, fraţii Pierre şi JaquesCurie) în

ecodiagnostic se folosesc ambele efecte piezoelectrice (şi
invers şi direct) → se emit ultrasunete şi respectiv se
recepţionează ecourile care se (re)transformă (traduc) în
impulsuri de curent electric.

b) invers = Langevin ≈ 1916 (la aplicarea curentului

electric alternativ → deformări ale cristalului piesoelectric pe
o direcţie perpendiculară pe cea de propagare a curentului
electric → ultrasunete.
Ultrasunetele utilizate în terapie - modalităţi de lucru:

a) emisie continuă- majoritatea aparatelor

b) emisie cu impulsuri (sau modulată) - pt.↓ ef. termic şi ↑ a

celui mecanic: ↓ fenom. de acomodare , ↑ ef. de acoperire
(antalgic), ↑ ef. miorelaxant.

De obicei impulsuri rectangulare (mai pot fi şi triunghiulare

sau trapezoidale exponenţiale), regulate, se succed cu ʋ=50-
70-100/sec la intervale de 20, 15 sau 10 msec.
Durata impulsului- variabilă: 2,1 sau 0,5 msec.
Propietăţi fizice ale US:

-sunt unde mecanice longitudinale/transversale →

propagarea particulelor din mediu se face în direcţia
propagării lor.

-de la locul de propagare se transmit ritmic alternativ →

condensări şi dilatări ale mediului material.
-Zonele de condensare şi dilatare se propagă cu viteza
sunetului în mediul material respectiv : apă = 1487 m/s, aer =
331 m/s, ţesutul gras = 1450 m/s, organe = 1530-1600 m/s.

- produc un câmp energetic neomogen de formă cilindrică,

dispus în zone de min. şi maximă intensitate.
Bazele celor două acţiuni fizice (iniţiale) ale ultrasunetelor
asupra ţesuturilor:

A. Acţiunea mecanică directă - ef.mecanic

La doze terapeutice apar efectul de comprimare şi dilatare la

nivelul câmpului de iradiat, ca un microvibromasaj respectiv
micromasaj de ↑ frecvenţă (acţiune pulsatoare asupra
ţesuturilor: Pohlman)→ micromasaj tisular int. cu răsunet la
nivel tisular, celular şi chiar molecular.
Amplitudinea oscilațiilor la locul de aplicare este de ordinul a
100 de ori diametrul molecular!: la ţesuturile sensibile la
efectul mecanic al US (ex: SN). Chiar dacă sunt deformări mici
pot da naştere totuşi la o supra sau subpresiune (risc de
cavitaţie!) considerabile, situată în jurul a ± 2,6 atm.
Aceste vibraţii oscilatorii de 800.000 de cm/sec pot ajunge la
valori de acceleraţie mari, de 0,8X10⁸ cm/sec² - la doze
neterapeutice- corespunzătoare accelerărilor obţinute cu
centrifuge foarte puternice → aşa se explică creşterea ↑
permeabilităţii, creşterea ↑ schimbului de subst. la aplicarea
chiar şi a dozelor terapeutice; efectul fibrolitic tot prin
tracţiuni-dilatari şi tixotropic: gel→sol precum și şi eliberare
de factori antacoizişi excitoblocanţi.

La supradozaj- leziuni→ ruperea membranelor celulare şi a

particulelor de lichid, fenomen de cavitaţie datorat forţelor
de tracţiune-dilataţie!
- la bază: a) procese de cavitaţie şi formarea de cavităţi în
interiorul corpului în direcţia forţelor de tracţiune-dilataţie!
b) suprapresiune (presiuni de peste 10.000
atm)→cavităţile formate se prăbuşesc odată cu dispariţia
forţelor de tracţiune-dilataţie.

Pseudocavitaţia: apare când există gaze dizolvate în lichidele

pe care se aplică US: particulele de gaz dizolvate se eliberează
din lichid şi se urcă sub formă de bule la suprafaţă: acţiunea
degajantă a US.

Pentru evitarea efectelor mecanice distrugătoare: doza şi

tehnica - adecvate!
B. Acţiunea termică - prin absorbirea energiei US în ţesuturi
mai ales la limita de separaţie a mediilor tisulare diferite
structural în care viteza de propagare e diferită→prin
fenomene de reflexie/unde staţionare şi transformare prin
efect Joule a energiei mecanice în căldură.
La doze >, cap emiţător imobil → excitaţie termică a fibrelor
senzitive din periost→ durere periostală .
Acţiune mai importantă pe vase şi nervi: prin efectul de
încălzire mai important la acest nivel, ce determină la dozajul
adecvat efecte de hiperemie şi hiperlimfie cu ↑ creşterea
metabolismului local tisular, iar pe ţesutul nervos ↑ viteza de
conducere, ameliorează troficitatea (eventual foarte discret, a
vitezei de regenerare/recreştere a fibrelor periferice + efect
miorelaxant prin încălzire blândă şi modularea buclei gamma
+ efect mecanic al micromasajului + analgetic.
Acţiuni ale ultrasunetelor la nivel molecular:

Efecte bio-fizico-chimice :

a) ef. oxidante şi reducătoare

b) modificarea stării ionice!

c) ↑ proceselor de difuziune (prin permeabili. membr. cel.

efect fibroolitic - acceler de 0,8X10⁸ cm/sec² ; tract. - dilatări)
d) combaterea acidozei cu schimbarea ph spre alcalin

e) eliberarea de substanţe biologic active (fact. autacoizi)

f) facilitarea introducerii transcutanate de substanţe cu
acţiune farmaco-dinamică (ultrasonoforeză)
f) transformarea coloizilor din starea de gel în cea de soluţie
(gel→soluţie, efect tixotropic-inclusiv cu ruperea unor legături
moleculare exces. actină-miozină

g) modificări în raportul fracţiunilor proteice.

Sub influenţa celor două acţiuni bio-fizice primare: cea

mecanică şi cea termică şi prin combinarea (toate
dependente/influenţate şi de metodologia de lucru/aplicare)
a diferitelor efecte bio-fizice + bio-chimice + biologice la nivel
intim→ efecte fiziologice şi efecte biologice complexe
(rezultante, intricate, corolare) ambele categorii valorificabile
terapeutic:
- ↑ viteza de conducere în fibrele nervoase
- ef. analgetic prin acţiunea pe terminaţiile senzitive din
tegument
- ef. decontracturant antispastic muscular (inclusiv prin
acţiune pe bucla ɣ inclusiv importanţa sensibilităţii vibratorii
pentru propiocepţie) + ef.termic
- ef. vasoactive prin acţiunea pe diverse structuri neuro-
vegetative: receptori din pereţi vasculari şi din plexurile
perivasculare, nerva vasorum, ggl. ortosimpatici
paravertebrali, ggl. stelat, din trigonul Scarpa, de la nivelul
dermatoame, sclero-miotoame- cu rezultate , la doze
terapeutice, de vasodilataţie loco-regională (hiperemie
arteriolară) şi de ↑ a întoarcerii veno-limfatice
(hiperlimfemie). Ef. vasoactive sunt
realizate/potenţate/întreţinute şi prin factorii antacoizi
descărcaţi din piele de US!
- ef. vasculo-biotrofico-metabolic local/regional, resorbtiv, de
ameliorare a clearence-ului tisular
- ef. antalgic şi antiinflamator (consecutiv)
- ef.''permeabilizant'' la nivel membranar celular şi fibrolitic
tisular
- ef. permisiv de facilitare a pătrunderii/introducerii
transcutanate de substrate farmacologic active
- microîntinderi prin ef. inclusiv vibrator al micromasajului
tisular intens (=succesiuni de tracţionări/dilatări/întinderi
respectiv comprimări ale muşchilor asemanător vibraţiei din
masajul clinic cu efect decontracturant dar și procontractil).
Indicaţii :

A)Patol. NMAK

1)Aparatul locomotor (artrite cronice, artroză reactivată - faza

subacută), reumatism abarticular subacut de obicei;

2) Patologia SN somatic periferic: nevralgii/nevrite (l.sciatică)

acute/subacute cu excepţia nevralgiei de trigemen (Gillert)

3) SNV→AND→st.I, II, (dar și III - prt ef. fibrolitice, inclusiv

termice)

4) alte afecţiuni posttraumatice (fără hematoame)

B) Dermatologice: cheloidele ca sechele cicatriciale
postoperatorii, ulcere (trofice), Dupuytren, Lederhose,
procese pruriginoase

C) Aparatul circulator: arteriopatii cronice - inclusiv

obliterantă→pred. prin aplicaţii în zone reflexogene, deci cu
efect indirect, mediat prin SNV, venoase - sechele
postflebitice ?
Contraindicaţii:

-afecţiuni cardiace tip anginos?

-anevrisme, arteriopatii grave, fragilitate capilară, zonele

varicoase

-procese inflamatorii acute (supurative?) de orice fel

-zona cartilajului de creştere (metafiză) şi în general pe zonele

unde oasele sunt situate mai superficial la copii (la fel ca la
undele scurte!)

- nevralgia de trigemen (Gillert)