ANTIBIOTICOTERAPIA

• Antibioticoterapia: practica tratamentului cu antibiotice şi

chimioterapice antibacteriene.

Antibioticele : medicamente capabile să

distrugă/stânjenească multiplicarea microorganismelor
patogene implicate în etiologia unor boli şi sindroame
infecţioase; la doze terapeutice ele nu lezează celulele
organismului gazdă.
 Infecţie

Microorganism Organism uman

Sp
ec r se
ac tr ve
tiv ul d ad
i ta e ţi i
Re te e ac ă ţi ce
zi R ie t ti
ste
pr ine
nţ ro oc
ă P ac
a rm
f
Antibiotic
Acţiunea antibacteriană
• Poate să fie:
- bactericidă,
- bacteriostatică

• Dependentă de 3 factori:
· stadiul de dezvoltare al bacteriei,
· modul de acţiune al AB asupra metabolismului
bacterian,
· concentraţia de AB. realizată la locul infecţiei.
Mecanismul propriu-zis de acţiune:

1. Inhibarea sintezei peretelui bacterian: beta-

lactamine, glicopeptide. Efectul se exercită numai în
faza de multiplicare activă a bacteriilor.

2. Acţiune distructivă asupra membranei

citoplasmatice: colimicină (acţiune bactericid
absolută).

3. Acţiune asupra sintezei de proteine bacteriene:

se exercită atât în faza de multiplicare activă cât şi în
faza de latenţă.
Efectul poate fi:
- bacteriostatic: tetracicline, cloramfenicol,
macrolide
- bactericid: aminoglicozide
4. Inhibarea sintezei de acizi nucleici şi acţiune
directă asupra ADN-ului bacterian:

a)acţiune toxică directă asupra ADN-ului bacterian, efect

bactericid (metronidazolul),

b)inhibitori ai gyrazei (chinolone şi fluorchinolone), efect

bactericid,

c)inhibarea RNA-polimerazei implicată în sinteza ARN-ului

mesager după matricea de ADN, efect bactericid
(rifampicină).

5. Intervenţia competitivă a unor metaboliţi

analogi: efect bacteriostatic (sulfamidele) sau
bactericid (asocieri de 2 sulfamide=
sulfametoxazol+trimetoprim)
A. Spectrul antibacterian:

=totalitatea microorganismelor sensibile la un antibiotic.

Sensibilitatea unui AB se determină în laborator prin:
- metoda antibiogramei difuzimetrice,
- metoda diluţiilor binare în mediu lichid/solid; exprimă
CMI şi CMB.

© CDC / Gilda
L. Jones
- metoda E-testului
B. Rezistenţa microbiană faţă de antibiotice

= capacitatea unor germeni patogeni de a supravieţui şi de a

se multiplica în prezenţa antibioticelor.

• Pseudorezistenţă: germenii rămân sensibili la AB dar nu se

realizează concentraţii eficiente de AB la locul infecţiei.

• Rezistenţa poate fi:

- naturală: toţi membrii unei specii sunt rezistenţi la un AB,

- dobândită: apare prin 2 mecanisme:

 a). mutaţii cromozomiale (spontane sau induse).
Sunt fixe şi se transmit vertical la descendenţi.

b). mutaţii extracromozomiale, mult mai frecvente,

realizate prin intermediul plasmidelor şi transpozonilor.
• Plasmidele = fragment de ADN bacterian extracromizomial,
automom, purtător al unei informaţii, care se poate
autoreproduce.

• Ele pot fi pierdute, dobândite sau transmise la alte specii

bacteriene, de obicei între reprezentanţii aceleiaşi specii dar şi
între 2 specii diferite însă cu un habitat comun (de ex:
intestinal).

• Transpozonii sunt fragmente de ADN extracromozomial care

nu se pot autoreplica.
• Apariţia mutantelor rezistente a făcut ca populaţia
bacteriană să devină heterogenă.

• AB acţionează asupra bacteriilor ca un presor de selecţie,

distrugând tulpinile sensibile şi selectându-le pe cele
rezistente.

• Consecinţa este apariţia de infecţii severe, cu germeni

rezistenţi, de spital, şi riscul devalorizării unor antibiotice
eficiente.
• Rezistenţa la AB:

- monorezistenţă/plurirezistenţă (MDR → XDR → PDR)

- ca viteză de instalare:
• într-o singură treaptă=rifampicina,
• intermediară=streptomicina,
• în mai multe trepte=penicilina G.
 MECANISME DE REZISTENȚĂ LA AB

1. Scăderea
permeabilității 2. Mecanisme
peretelui bacterian la de eflux
AB (porine)

Beta-lactamaze 3. Modificarea „țintei”

4. Secreția de enzime de acțiune
care inactivează AB
 Germeni cu probleme de rezistenţă:
(implicaţi şi în etiologia infecţiilor nosocomiale)

Enterococcus faecium
Staphylococcus aureus
Clostridium difficile
Acinetobacter baumanii
Pseudomonas aeruginosa
Enterobacteriacee spp.

Anterior În prezent

E E
S S
K (K. pneumoniae) C
A A
P P
E (Enterobacter) E

Atenţie şi la Str. Pneumoniae !!

C. Farmacocinetica antibioticelor:
• Biodisponibilitate: concentraţia şi timpul în care AB ajunge
sub formă activă la locul infecţiei.
• Absorbția: vezi clasificare după absorbția orală.
• Concentrația serică: CMI X 4
• T50
• Legarea de proteine plasmatice
• Difuziunea: vezi clasificare după difuziune
• Metabolizare: la nivelul ficatului, rinichilor sau în plasmă.
Rezultă metaboliţi inactivi sau activi (mai rar-rifa). Mecanismele de
degradare sunt variabile; cel mai cunoscut este
glucuronocunjugarea pentru cloramfenicol şi unele sulfamide.

• Excreție: se face prin rinichi, bilă şi scaun (cantități mici: lapte,

salivă, transpiraţie).
• În funcţie de afinitatea unor AB pentru diferite ţesuturi se
descriu:

- AB biliare: ampicilina, rifampicina, tetraciclina,

eritromicina, cefamandola, cefoperazona, ceftriaxona,
ciprofloxacina, tigeciclina,

- AB urinare: CTX= sulfametoxazol/trimetoprim, ac.

nalidixic, nitrofurantoina, aminoglicozide

- AB difuzabile în LCR: sulfamide, CTX, HIN,

rifampicină, cloramfenicol, metronidazol, cefalosporine
din gen. III-IV, meropenem, linezolid.
D. Toxicitatea antibioticelor
• Un medicament lipsit de toxicitate este o "absurditate
farmacologică". În urma administrării de AB pot surveni
numeroase reacţii adverse de intensitate şi gravitate
variabilă, de la o simplă intoleranţă locală până la şoc
anafilactic mortal.

• O parte dintre aceste reacţii sunt ireversibile.

• În administrarea unor AB trebuie să se ţină seama de:
- starea fiziologică a organismului (sarcină),
- stări patologice (influențează metabolizarea şi
eliminarea unor AB, facilitând apariţia unor efecte adverse).

• În caz de insuficienţă hepato-celulară, AB metabolizate

hepatic trebuie evitate căci adaptarea posologiei nu se poate
face decât empiric.
• În I. renală se pot utiliza AB metabilizate hepatic sau
AB cu eliminare renală dar cu posologie adaptată,
funcție de Cl creatininei serice

• Clcreatininei={[140-vârstă] x greutate (Kg)} : {72 x

creatinină serică (x 0,8 la femeie)}

• Alegerea dozei și a intervalului dintre administrări se

face cu ajutorul diagramelor de specialitate.
Posologie normală:

• Macrolide
• Sinergistine
• Doxiciclină
• Cloramfenicol
• Metronidazol
• Rifampicină (anti-TB)
Posologie moderat redusă:
• Betalactamine
• Lincosamide
• Tetraciclină
• Sulfamide
• Cotrimoxazol
• Fluorchinolone
• Rifampicină (anti-stafilococic)
• HIN
• Etambutol
Posologie mult redusă:

• Aminoglicozide,
• Glicopeptide,
• Polimixine

• La prematur şi nou-născut nu se recomandă utilizarea de:

- procainpeniciline,
- cloramfenicol,
- tetracicline (până la vârsta de 8 ani),
- chinolone (până la 15 ani),
- sulfamide
- CTX
 AB în sarcină

AB TRIM I TRIM II TRIM III

Peniciline + + +
Cefalosporine + + +
Macrolide + + +
Glicopeptide + + +
Tetracicline - - -
Aminoglicozide - - -
Cloramfenicol - - -
Rifampicină - - +
Sulfamide - - -
Chinolone - - -
Nitrofurani - ++ -
Farmacodinamia

Cmax

AUC

CMI
PAE; PALE
t > CMI
AB timp-dependente:
betalactamine, macrolide

Cmax

CMI
t > CMI

T(C>CMI) >50% (infecţii cu severitate redusă şi medie;

risc scăzut de selectare a mutantelor rezistente)
AB timp-dependente:
betalactamine, macrolide

Cmax

CMI
t > CMI

T(C>CMI) =100 % (infecţii cu severitate mare; risc

sporit de selectare a mutantelor rezistente)
 AB doză-dependente: FQ, AG, glicopeptide

infecţii cu severitate redusă şi medie; risc scăzut de

selectare a mutantelor rezistente

Cmax

AUC
CMI

PAE; PALE
FQ:
AUC/CMI>40-CGP AG:
AUC/CMI>125-BGN Cmax/CMI >8-10
 AB doză-dependente: FQ, AG, glicopeptide

infecţii cu severitate mare; risc sporit de selectare a

mutantelor rezistente

Cmax

AUC
CMI

FQ: PAE; PALE

AUC/CMI>40-CGP
AG:
AUC/CMI>125-BGN
Cmax/CMI >12
T(C>CMI) =100 %
 I. Antibiotice care inhibă sinteza peretelui
bacterian

• Betalactamine
• Glicopeptide
• Fosfomicina
 1.
FAMILIA BETALACTAMINELOR

Mecanism de acţiune:

• AB bactericide care inhibă sinteza peptidoglicanilor peretelui

bacterian prin legarea de PBP (=proteine care leagă
penicilinele).

• Bacteriile lipsite de perete bacterian îşi pierd rezistenţa şi

stabilitatea la presiunea osmotică şi mor.
 BETALACTAMINE

1. Peniciline:
5. Monobactami:
• de biosinteză=G
• Aztreonam
• anti-stafilococice= M
• aminopeniciline=A
• carboxipeniciline=C 4. Betalactamine + IBL:
• ureidopeniciline=U • ac. clavulanic
• sulbactam
• tazobactam
• avibactam
2. Cefalosporine: • relebactam
• gen 1 3. Carbapeneme:
• gen 2 • Imipenem (+cilastatina)
• gen 3 • Meropenem
• gen 4 • Ertapenem
• gen 5 (anti-staf) • Doripenem
1.Peniciline

1.1.Peniciline de biosinteză
– Sunt primele peniciline obţinute pe scară industrială:
penicilina G (benzilpenicilina), penicilina V
(fenoximetilpenicilina), procain-penicilina (24h),
dibenzatin-penicilina (7-21 zile).

Sunt active pe:

– CGP aerobi şi anaerobi
– BGP aerobi şi anaerobi
– CGN
– Leptospira, Borrelia, Treponema
– Rămân cele mai active AB pe germenii care au rămas
sensibili.
 Spectrul de acțiune al penicilinei G

CGP CGN BGP BGN Spirili M

infracel
Aerobi Anaerobi Aerobi Anaerobi Aerobi Anaerobi Aerobi Anaerobi

Streptococ Streptococ Meningo- Veillonella Listeria Clostridii, Enterobac- Prevotella Borellia, Mycoplas-
Pneumococ și stafilococ Gonococ Corynebac- Actino- teriacee Bacteriodes Leptospira ma,
Enterococ anaerobi terium myces Alți: Fusobacte- Treponema Chlamy-
Stafilococ Bacillus Piocianic, rium dia,
cărbunos Acineto- Rickettsia
bacter

Cocobacili:
H. Inf,
Bordetella,
Legionella

+ +++ ++ +++ +++ +++ - +/- +++ -

numai pe
Pasteurella multocida
 Indicații (peniciline naturale):

• Infecții streptococice: angine, scarlatină, erizipel etc

• Septicemii, endocardite cu streptococi sensibili
• Erizipel
• Angina Plaut Vincent (fuso-spirilară)
• Infecții cu clostridii: tetanos, gangrenă gazoasă
• Sifilis, Leptospiroză
• Actinomicoză
• Profilaxie RAA

Doze la adult:
• Penicilina G: 2-30 MU/zi, în 4-6 prize/zi
• Penicilina V: 3-6 MU/zi, în 3-4 prize/zi, a jeun
1.2.Peniciline antistafilococice:

– Grupează penicilinele rezistente la acţiunea penicilinazelor

produse de marea majoritate a stafilococilor patogeni:
meticilina, nafcilina, izoxazolilpenicilinele (oxa-,
cloxa-, dicloxa-, flucloxa-).

– Ele sunt active asupra stafilococilor meticilino-sensibili

(SAMS) şi mult mai puţin asupra celorlalţi germeni din
spectrul penicilinei.

– în ultimii ani au fost izolate numeroase tulpini rezistente la

aceste AB=SAMR. Incidenţa lor este în creştere; sunt
rezistenţi şi la cefalosporinele din gen. 1-4 precum şi la
alte AB .
 Indicații penicilinele „M”

• Infecții severe/sistemice cu stafilococ Meti-S (sepsis,

endocardita, osteoartrite)
• Infecții cutanate/părți moi cu SAMS

Doze la adult: 2-12g/zi, în 4 prize

Eurosurveillance_ Report 2017
1.3.Aminopeniciline (peniciline „A”)

• Au un specru lărgit faţă de cel al penicilinei G, fiind active şi

pe unii BGN: Bordetella, H. Influenzae, Helicobacter pylori,
Salmonella, Shigella, E. coli, unele tulpini de Proteus.
Spectrul = Pen G+ unii BGN + enterococ

• Principalii reprezentanţi:
- ampicilina
- amoxicilina

Crește % de tulpini rezistente la Ampi: antibiogramă!!

Indicații peniciline „A”:

• pneumonie cu pneumococ penicilinosensibil

• meningita meningococică
• endocardite/septicemii cu streptococi/enterococi sensibili
(+aminoglicozide)
• infecții cu Listeria
• infecția cu H. Pylori,
• boală Lyme

Doze la adult: 3-12 g/zi, în 3-4 prize

1.4. Carboxipeniciline (peniciline „C”)

Spectru:
- spectrul Ampicilinei+ BGN (piocianic, Enterobacter,
Proteus indol+, Morganella, Serratia, Providencia spp.)
- activitate mediocră asupra CGP

Reprezentanți: carbenicilina, ticarcilina, temocilina

Crește % de tulpini rezistente la Ticarcilină:

antibiogramă!!
1.5. Ureidopenicilinele (peniciline „U”)
• Reprezentanți: piperacilina, derivată de la molecula de
ampicilină

• Spectru = peniciline „C”+ BGN aerobi si anaerobi (B.

fragilis)

• Crește % de tulpini rezistente la peniciline „U”:

antibiogramă!!

Indicații:
• Infecții medii/severe cu germeni sensibili: biliare, abdomino-
pelvine, pulmonare/ORL, urinare, sepsis
• AB-profilaxie în chirurgia colorectală/ginecologică

Doze la adult: 100-200 mg/kg/zi, în 3-4 prize/zi

2. Cefalosporine (cefeme)

Pentru cefalosporinele de uz parenteral s-a păstrat

clasificarea în 4 generaţii:

2.1.Cefalosporinele din gen I-a

– Sunt active pe germenii penicilino-sensibili, stafilococii
producători de penicilinază, unii bacili gram- aerobi (H.
inf, E. coli, Salm, Shigella, unele specii de Proteus).
– Spectrul de activitate corespunde asocierii
pen.G+oxacilină+ampicilină.
– Principalul reprezentant: cefazolina.
2.2.Generaţia a II-a

– Cuprinde AB ameliorate, cu activitate crescută asupra

BGN. În afara germenilor penicilino + oxacilino +
ampicilino-sensibili, ele sunt active pe germeni
gentamicino-sensibili.

– Nu sunt active pe piocianic.

– Reprezentanți: cefuroxima și cefoxitina (BGN anaerobi-

B. fragilis).
 2.3.Generaţia a III-a

– Grupează cefalosporine cu spectru ultralarg, active pe

BGN, inclusiv pe piocianic şi pe alţi germeni de spital.

– Spectrul lor corespunde asocierii:

penicilinăG+oxa+ampi+ticarcilină+metronidazol.

– Principalii reprezentanţi sunt: ceftriaxona,

cefoperazona, ceftazidima.
– Active in special pe:
• CGP: ceftriaxona
• BGN, inclusiv piocianic: ceftazidima, cefoperazona

Sunt inductori puternici de betalactamaze cu spectru

extins (ESBL) – stimulează selectarea rezistenței la
betalactamine!
2.3.Generaţia a III-a - indicaţii clinice:

– Infecţii severe localizate sau generalizate cu germeni

sensibili (meningite, infecţii respiratorii, urinare, cutanate
şi de părţi moi, ORL, endocardite, infecţii cu pneumococ)
– Gonoree
– Boală Lyme
– Febră tifoidă
Eurosurveillance report 2017
Eurosurveillance report 2017
2.4.Generaţi a IV-a

– Cuprinde AB cu un spectru superior celor din gen a III-a.

– Caracteristica majoră este buna lor activitate asupra BGN,
inclusiv a celor producători de cefalosporinaze.
– Active pe Pseudomonas, Citrobacter, Enterobacter.

– Principalii reprezentanţi sunt cefepima (Maxepim) şi

cefpiroma.
Ţinând cont de spectrul de activitate trebuie reţinut că:

- cef din gen I sunt de preferat în infecţiile cu stafilococ,

- cef din gen II sunt de preferat în infecţiile mixte

aerobi+anaerobi,

- cef din gen III sunt de preferat în infecţiile cu BGN

aerobi, în special cu piocianic,

- cef din gen IV sunt rezervate pentru infecţiile cu germeni

producători de cefalosporinaze.
2.5. Generaţia a V-a, cu activitate anti-SAMR

• Ceftarolina: cefalosporină cu spectru larg (bacterii

gram-pozitive şi bacterii gram-negative neproducatoare
de ESBL-uri), inclusiv SA-MR şi Pneumococ-PR.

• Utilizată la pacienţi cu pneumonii şi infecţii cutanate

complicate cert/probabil determinate de SAMR.

• Doza la adulti: 1,2 g/zi, la 12 ore interval

– În ceea ce priveşte cefalosporinele de administrare orală
ele se clasifică în vechi şi noi (cefixim, cefpodoxim,
ceftibuten).
3. Carbapeneme

– Au o structură chimică particulară care le conferă un

spectru antibacterian ultralarg: bacterii GP şi GN aerobe şi
anaerobe.

– Principalul reprezentant este imipenemul, care a fost

asociat cu cilastatina (substanţă fără activitate
antibacteriană dar care inhibă dehidropeptidaza renală
(DHP1) inactivatoare) = Tienam.

– Are un spectru ultralarg:

• Sensibili:
– CGP, inclusiv enterococ
– CGN
– BGP, inclusiv Listeria
– BGN aerobi, inclusiv piocianic
– Anaerobi, inclusiv B. fragilis

A crescut pondera tulpinilor de P. aeruginosa si de Acinetobacter

rezistente la carbapeneme!!!
– Meropenemul și Doripenemul au o activitate
antibacteriană superioară imipenemului, fiind active pe
piocianic şi alţi BGN. Sunt stabile la acţiunea inactivatoare
a DHP renale; meropenemul are o bună pătrundere în LCR.

– Ertapenem (Invanz) se administrează într-o priză unică/zi

(1g). Comparativ cu Tienamul are o activitate mai redusă
pe Piocianic, enterococ şi Acinetobacter dar este mai activ
asupra BGN producători de betalactamaze cu spectru lărgit
(ESBL-uri).

– Imipenemul şi Meropenemul sunt active şi pe Nocardia.

– Inductori puternici de betalactamaze.

– Larga lor utilizare a indus apariția tulpinilor de BGN

producătoare de carbapenemaze (KPCs, NDM1=New Delhi
metalo-betalactazame 1, OXA); de asemenea a crescut
rezistența piocianicului si a Acinetobacterului la
Indicații carbapeneme:
• Infecții la neutropenicul febril, inclusiv cu risc de piocianic
• Sepsis, inclusiv nosocomial
• Pneumonii, inclusiv nosocomiale
• Infecții polimicrobiene
• Infecții intra-abdominale complicate
• Infecții severe piele/părți moi
• Infecții urinare complicate
• Infecții ginecologice complicate
• Meningite cu BGN (meropenem)
• Infecții cu Acinetobacter spp. (tulpini sensibile)
• Infecții cu BGN secretori de ESBL-uri (ertapenem)

Doze la adulți:
• Tienam: 2-4 g/zi, IV în 3-4 prize/zi
• Meropenem: 2-6 g/zi, IV, în 3 prize/zi
• Ertapenem: 1g/zi, IV, priză unică
• Doripenem: 1,5 g/zi, IV în 3 prize/zi
Eurosurveillance report 2017
Eurosurveillance report 2017
Eurosurveillance report 2017
Eurosurveillance report 2017
4. Combinaţii de betalactamine cu IBL

– Principala cauză de rezistenţă la BL este producerea unor

enzime care scindează legătura betalactamică inactivând
astfel AB.

– Aceste enzime se numesc betalactamaze şi, după AB

pentru care prezintă afinitate sunt considerate penicilinaze,
cefalosporinaze şi cu spectru larg (=ESBL).

– Majoritatea inhibitorii de betalactamaze sunt AB cu

structură betalactamică care acţionează ca partener de
sacrificiu, legându-se ireversibil cu betalactamazele,
protejând astfel penicilinele din asociere.
a. Acidul clavulanic a fost asociat cu:

- Amoxicilina + ac. clavulanic = Augmentin, activ pe

CGP (inclusiv stafilococ producător de penicilinază), CGN,
BGP, BGN producători de betalactamaze (nu
Enterobacter, Citrobacter, şi Pseudomonas).

- Ticarcilină + ac. clavulanic =Timentin este activ în

plus şi pe piocianic.
b. Sulbactamul
– a fost asociat cu ampicilina, cu spectru similar cu al
Augmentinului (Ampi-Plus). S-a mai asociat cu
piperacilina, ceftazidima, cefoperazona.
c. Tazobactamul
– derivat de sulbactam, este un IBL cu proprietăţi superioare
fiind mai activ asupra betalactamazelor produse de BGN.
Este asociat cu piperacilina în produsul Tazocin.
– ceftolozan+tazobactam=Zerbaxa
d. Avibactamul
- Nu este un compus betalactamic. Asociat cu ceftazidima și
(în studiu) cu ceftarolina.
- Asocierea cu ceftazidimă este activă pe BGN secretori de
ESBL și carbapenemaze; este activă inclusiv pe piocianic.
Produsul se numeste Zavicefta
e. Relebactam
- Nu este un compus betalactamic. Compusul
imipenem/cilastatina+relebactam=Recarbrio cu spectru
ultralarg.
Indicații:
• infecţiile ORL, pulmonare, intraabdominale (BGN aerobi +
anaerobi, enterococ), cutanate şi de părţi moi, infecţii
urinare şi genitale
• infecţii la neutropenicul febril, inclusiv cu risc de Ps
aeruginosa
• infecții cu SAMS
• Infectii urinare sau intraabdominale produse de tulpini
multirezistente de Ps. aeruginosa (ceftolozan +
tazobactam, ceftazidin+avibactam) sau de alti BGN
producatori de carbapenemaze
(imipenem/cilastatina+relebactam).
 5. Monobactamii

– Aztreonam este primul monobactam introdus în

practica terapeutică.

– Activ asupra bacteriilor GN aerobe, inclusiv pe

piocianic.

Indicații:
• Infecții severe cu BGN sensibili: biliare,
urinare, pulmonare, abdomino-pelvine, sepsis.
Reacţii adverse:

– Principalele reacţii adverse sunt de natură alergică, prin

mecanism de hipersensibilizare.

– Tipuri de manifestări: şoc anafilactic, urticarie, sd. Stevens-

Jonson, febră medicamentoasă, eozinofilie, erupţii
purpurice, buloase.

– Apar încrucişat la toate penicilinele.

– Riscul estimat al reacţiilor alergice încrucişate cu cef. I

variază între 5-10%, cu cef. III acest risc nu depăşeşte
3%.

– Daca iniţial se considera ca există o importantă activitate

încrucişată între peniciline şi carbapenemi, studii recente
indică un risc mai redus de alergie încrucişată între aceste
betalactamine(5%).
Reacţii toxice:

– nervoase: la doze mari de pen G, imipenem→convulsii,

comă
– hepatică: oxacilină, BL+IBL, cefalosporine, carbapeneme
– pseudocolecistită prin sluge biliar după ceftriaxonă
– tulburări de coagulare: cefoperazona
– renală: meticilină, cefaloridină→nefrită interstiţială
– hematologice: eozinofilie, anemii, neutropenii,
trombocitopenii (rar)
– digestive: greţuri, vărsături, diaree (inclusiv cu Cl.
difficile)
– Fen. Herxheimer
– Reacţii iritative la locul de administrare: durere, flebite
– Modificarea florei normale: suprainfecţii cu Candida,
BGN, enterococ, stafilococ, Cl difficile.
 2. Glicopeptide

2.1. Glicopeptide:
Vancomicina

2.2. Lipoglicopeptide:
Dalbavancin: 1 doză/săptămână, iv.
- Bactericid pe SAMR și S. epiderimidis-MR
Oritavancin: 1 doză/zi
Telavancin: 1 singură doză injectabilă
Teicoplanin: larg utilizat în Europa
 VANCOMICINA

Mecanism de acţiune:
– inhibă sinteza peretelui bacterian prin legare de un situs
diferit față de betalactamine.
Spectrul de activitate:
- CGP: streptococi, pneumococi Peni-R, enterococi Ampi-
R, stafilococi MS şi MR
- BGP: b. difteric, b. cărbunos, listerii
- bacterii GP anaerobe, inclusiv Cl. Difficile

- bacteriile GN sunt rezistente natural datorită

impermeabilităţii peretelui.

- Au apărut tulpini de enterococ Vanco-R, tulpini de

stafilococ Vanco-I şi, mai recent, Vanco-R.

Se administrează în perfuzie iv lentă.

Nu pătrunde f bine în LCR (prin meningele inflamat
realizează concentraţii active, reprezentand 5-19% din
concentratiile serice concomitente). Pătrundere relativ
redusă în ţesutul pulmonar (20-30% din concentraţia
serică).
Se elimină renal.
Reacţii adverse:

– flebită la administrarea iv,

– reacţii alergice (rar),
– neutropenie (după administrare prelungită de vanco
– peste 14 zile, reversibilă), trombocitopenie (mai
frecvent după teicoplanină)
– neurotoxicitate: afectează nervul auditiv cu
scăderea → pierderea ireversibilă a auzului sau
vestibulara.
– nefrotoxicitatea este rară, apare la doze mari, este
reversibilăă la intreruperea tratamentului.
– "sd. omului roşu“: eruptie si prurit pe gat si umeri,
angioedem si hTA (apare prin eliberarea de histamină
în cazul perfuziilor iv rapide).
– creşterea enzimelor hepatice.
Indicaţii clinice:
- infecţii severe cu SAMR: sepsis, endocardite, osteo-artrite,
peritonite, meningite
- infecții cu SAMS numai la pacienții alergici la
betalactamine
- infecții enterococice şi pneumococice cu tulpini rezistente
la antibioticele clasice sau la pacienti alergici la beta-
lactamine
- neutropenia febrilă
- Infectii cu Cl. difficile, se administrează oral

Doza: 30-60 mg/Kgc (0,5-1g la 6 ore în infecţiile severe) în

2-4 prize/zi

În infecţiile severe care necesită tratament prelungit se

monitorizează nivelurile serice de vancomicină şi se
ajustează dozele corespunzător!.
Teicoplanina:
– prezintă acelaşi mecanism de acţiune şi spectru
antibacterian ca vancomicina.
– nu pătrunde în LCR dar are o pătrundere mai bună decât
a vancomicinei în os.
– reacţiile adverse sunt mai rare şi mai puţin severe.
– se adm: 6-12mg/kg la 12 ore X 3 prize, apoi 6-12 mg/24
ore
 3. Fosfomicina

• Inhibă sinteza peretelui bacterian într-o fază anterioară

beta-lactaminelor.

• Spectru de activitate larg:

– CGP, inclusiv SAMR,
– CGN,
– BGN aerobi(Enterobacteriacee, Serratia);

In Romania este disponibila numai forma orala (fosfomicina

trometamol=Monural), utilizată numai în infecții urinare joase cu
bacterii sensibile.
 II. Inhibitori ai sintezei de proteine

• Aminoglicozide
• Grupul MLSK (Macrolide, Lincosamide,
Streptogramine, Ketolide)
• Tetracicline
• Glycylcycline
• Cloramfenicol
• Oxazolidinone
• Ansamicine
 II.1. AMINOGLICOZIDE

• Sunt molecule mari, policationice, polare

Mecanism de acţiune
• Sunt AB bactericide.
• Inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin interacţiunea
cu subunităţile 30S ribozomale.
Spectrul de acţiune:
– sunt active în special de BGN
– CGP (stafilococi, enterococi, streptococi viridans)
– Mycobacterii (M. tuberculosis și M. atipice)

Rezistenţa la AG:
- producţia de enzime care inactivează AG
- reducerea pătrunderii intrabacteriene +/- mecanisme de
eflux
- mutaţii la nivelul situsului de acţiune.
Clasificare:
Gen I: streptomicina, neomicina, paromomicina,
kanamicina, spectinomicina (2g/zi în gonoree)
Gen II: gentamicina, tobramicina, sisomicina. Active pe
BGN (E. coli, Enterobacter, Klebsiella, Citrobacter,
Salmonella, Ps. aeruginosa), stafilococ, streptococ,
enterococ. Sunt cele mai folosite AG
Gen III: (AG de semisinteză).
– Kana  amikacină
– Sisomicină  netilmicină
– isepamicina
– sunt rezistente la acţiunea enzimelor inactivatoare, devin
active pe BGN rezistenţi la genta, tobra;
– au toxicitate mai redusă decât gen II
Reacţii adverse
– Paralizii neuromusculare când se realizează concentraţii
mari la nivelul joncţiunii neuromusculare (adm. IV rapidă
sau prin absorbţia de la nivelul seroaselor). Se manifesta
prin hipotonie ventilatorie, paralizii flasce, abolire ROT,
midriaza. Se combate prin adm de calciu gluconic.
– Ototoxicitatea: se manifestă prin leziuni cohleare şi
vestibulare (kana, genta, amika), ireversibila si
cumulativa, poate sa apara in timpul terapiei sau la 1-2
sapt. interval.
– Nefrotoxicitatea (2-10%): strepto, genta = amikacină >
tobramicina = netilmicină. Afectează celulele tubulare
proximale cu acumularea în corticală (concentraţii de 5-10
ori mai mari decât cele plasmatice). La întreruperea
tratamentului leziunile sunt reversibile. Impune
monitorizarea creatininei serice la 1-3 zile.
– Reacţii alergice: febră, erupţii cutanate, şoc anafilactic
(rare)
 Indicaţii:
– infecţii cu BGN şi CGP (acţiune sinergică)

Doze:
– strepto:1g/zi,
– tobra şi genta: 3-5mg/Kgc/zi,
– amikacină:15mg/Kgc/zi,
– netilmicina: 4-7mg/kgc/zi
• Se va evita administrarea IV, în bolus.
II.2. GRUPUL MLSK
 a. MACROLIDE

• Sunt AB complexe alcătuite dintr-un inel lactonic de

dimensiuni variabile (14,15,16 atomi).
• Sunt stocate în multe ţesuturi realizând concentraţii mari
intracelulare (în special în granulocite şi macrofage).
• Reprezentantul inițial este eritromicina.

Mecanism de acţiune:
• Se leagă reversibil de subunităţile 50S ribozomale inhibând
sinteza de proteine.
• Acţiunea eritromicinei este bacteriostatică la concentraţii mici
şi bactericidă la concentraţii mari de antibiotic.
Spectrul de acţiune:
• CGP: streptococi grup A (40-60% rezistenţi), strep. viridans,
enterococi, pneumococi (15% rezistenţi), stafilococi
(rezistenţă în creştere).
• CGN: meningococ şi gonococ (cel rezistent la penicilină este
rezistent şi la eritromicină)
• BGP: Listeria, b. cărbunos, b. difteric
• BGN:
– Bordetella,
– H. influenzae,
– Campylobacter jejuni,
– Helicobacter pylori,
– Legionella spp.
• anaerobi
• Alte: treponeme, Chlamydii, Mycoplasme (de 50 de ori mai
activă decât tetraciclinele), unele Rickettsii.
Farmacocinetică:
• Se absorb de la locul de administrare şi se concentrează
în diferite ţesuturi şi PMN.
• Nu pătrund în LCR.
• Se concentrează în bilă.
• Este metabolizat în mare parte la nivelul ficatului.
Reacţii adverse:

• reacţii iritative:
- dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree- mai ales
la copil şi adultul tânăr (nc. lactomic stimulează
motilitatea gastrică)
- tromboflebite la adm. iv.

• reacţii alergice: erupţii, febră, eozinofilie

• toxicitate hepatică – hepatită colestatică mai frecventă la

femeia gravidă

• suprainfecţii cu Candida şi BGN

 Macrolide – indicaţii clinice

1. Principala alternativă terapeutică pentru cei alergici la

peniciline în infecţii uşoare-moderat severe
2. Acnee
3. Infecţii cu mycobacterii atipice
4. Eradicare H pylori
5. Infecţii ORL, infecţii respiratorii (asocieri cu BL în pneumonii)
6. Uretrite negonococice

Doza: 30-50mg/Kgc/zi - 2g/zi (max.) la adulţi

 Macrolide de semisinteză: azitromicina, claritromicina

• Au o activitate superioară pe Mycoplasme, Chlamydii,

Legionella, Mycobacterii atipice şi Toxoplasma gondii.

• Claritromicina este mai activă de 4 ori de Str. pyogenes,

pneumococ şi H. pylori.

• Azitromicina este mai activă pe M. pneumoniae şi H. inf.

• Au proprietăţi farmacocinetice superioare: bună distribuţie

tisulară, cu realizarea unor niveluri ridicate intracelular, T50
lung, fapt care permite adm. în 2 prize/zi sau chiar o singură
priză/zi.

• Sunt mai bine tolerate.

Fidaxomicina
• Este un macrolid non-peptidic
• Mecanism de acțiune: inhibă ARN polimeraza
• Spectru: f îngust: Clostridium difficile
→ produce dismicrobisme minime la niv tub digestiv.
• Farmacocinetica:
– Nu se absoarbe din tubul digestiv.
– Nu necesită ajustare în insuficiența renală.
– T1/2: 11 ore.
• Indicații: infecții cu Clostridium difficile
• Posologie: 200mg/12 ore po
• Reacții adverse:
– Greață, vărsături
– Dureri abdominale
– Anemie
• Există în România
 b. Ketolidele (pseudomacrolide):
• Telitromicina este activă pe bacteriile care şi-au câştigat
rezistenţa la macrolidele clasice (mai ales pneumococ și
streptococ). Asociată cu toxicitate hepatică.
 c. LINCOSAMIDE

• Sunt AB chimic distincte de macrolide dar foarte apropiate

de acestea prin mecanismul de acţiune, spectru şi
proprietăţi farmacocinetice. Sunt reprezentate de
clindamicină.

• Au acelaşi mecanism de acţiune ca şi macrolidele, fiind

bacteriostatice sau bactericide (la concentraţii mari de
antibiotic).
Spectrul de acţiune:
- bacterii gram-pozitive: stafilococi (mai ales
tulpini MS), streptococi, pneumococi, bacili
difterici
- bacterii anaerobe, inclusiv B. fragilis
- sunt lipsite de activitate pe BGN aerobi,
- active pe Mycoplasma, Chlamydia,
- clindamicina este activă și pe Toxoplasma
gondii
Reacţii adverse:

• hepatotoxicitatea: rareori determină hepatite

colestatice (clinda)

• colita pseudomembranoasă- determinată de tulpini

toxigene de Cl. difficile (rezistent la lincosamide). Apare
în timpul tratamentului sau la câteva săptămâni după o
cură. Pentru tratament se administrează vancomicină
sau metronidazol, po.
 Indicaţii:

1. Infecţii osteoarticulare
2. Infecţii de părţi moi
3. Pneumonia de aspiraţie
4. Infecţii cu anaerobi
5. Toxoplasmoza cerebrală
6. Înlocuieşte peniciline la alergici (ex: infecţii ORL, profilaxia
endocarditei)
 d. SINERGISTINE

• Sunt AB apropiate macrolidelor atât prin aspectul chimic cât şi

prin spectrul de activitate.

• Se află în uz terapeutic pristinamicina şi quinupristin-

dalfopristina.

• Mecanismul de acţiune este identic cu al macrolidelor.

• Nu există în prezent în România și sunt foarte puțin utilizate

la nivel mondial.
Spectrul antibacterian:
- CGP: streptococi gr. A, B, C, G, stafilococi, pneumococi,
enterococi
- CGN: meningococi, gonococi
- BGP: Listeria,
- BGN: H. influenzae, Legionella
- anaerobii sunt sensibili în marea lor majoritate,
- Mycoplasme, Chlamydii, Rickettsii şi unele specii de
Mycobacterii

Quinupristin-dalfopristina este activă şi pe enterococii

Vanco-R, stafilococii Meti-R, pneumococii Peni-R.
 II.3. OXAZOLIDINONE

• Familie de antibiotice care inhibă sinteza de proteine având

efect bacteriostatic.

• Primul reprezentant este Linezolidul.

• Activ pe bacteriile GP aerobe şi anaerobe (inclusiv stafilococ

MR, enterococ Vanco-R, pneumococ Peni-R), precum şi pe
tulpini de M. tuberculosis rezistent la antituberculoasele
clasice.
 OXAZOLIDINONE

• PK: bună difuziune în parenchimul pulmonar, os, ţesut

adipos, muşchi, LCR.

• Administrare pe cale orală şi parenterală (600 mg x 2/zi).

• Reacţii adverse:
- tulburări digestive (diaree, greţuri),
- citoliză hepatică,
- trombocitopenie (2,4%)
- leucopenie
- neuropatii
 LINEZOLID – clinica

De regulă – antibiotic de salvare !

Indicaţie de primă intenţie:

• Pneumonii nosocomiale cu risc de SA-MR.

Indicaţii etiologice:
• Infecţii sistemice cu enterococi VR, stafilococi MR/VR
• Pneumonii, meningite cu MRSA
 OXAZOLIDINONE

• Tedizolid: gen.II-a de oxazolidinone, de 4-16 ori mai

activ pe stafilococi și enterococi decât linezolidul.
• Se adminstrează în doză de 200 mg/zi, timp de 6 zile.
• Reacții adverse: digestive, hematologice, nevrită
optică.
 II.4. TETRACICLINE

Sunt AB cu spectru larg, cu o structură tetraciclică

Mecanism de acţiune: acţionează prin legarea reversibilă

la nivelul subunităţilor 30S ribozomale – inhibă sinteza
proteinelor având acţiune bacteriostatică

Spectrul de acţiune:
- CGP: streptococi, pneumococi, stafilococi
- CGN: gonococi, meningococi
- BGP aerobi şi anaerobi
- BGN aerobi şi anaerobi,
- spirochete, leptospire,
- mycoplasme, chlamydii, rickettsii

Reprezentanţi:
– tetraciclina (T50 de 8 h),
– minociclina şi doxiciclina (T50:18-22 h)
Reacţii adverse:

Reacţii de hipersensibilizare: şoc anafilactic,

urticarie, erupţie fixă, fotosensibilizare.

Se acumulează în ţesuturile calcificate unde

formează chelaţi de tetraciclină:
- colorarea în brun a dinţilor, cu hipoplazia smalţului
dentar. Afectează dentiţia de lapte dacă a fost adm
în sarcină şi în primele 6 luni de viaţă; afectează
dentiţia permanentă dacă se adm până la 8 ani.
- depunerea în cartilajele de creştere poate inhiba
ireversibil creşterea oaselor lungi; apare în cazul
copiilor trataţi cu doze mari, prelungite.
Fenomene de iritaţie gastrică şi intestinală:
- esofagită ulcerativă pentru doxi,
- influenţează flora intestinală- diaree, rareori colită
pseudomembranoasă.

Hepatotoxicitatea: degenerescenţa grasă a ficatului cu

mortalitate mare.

Suprainfecții.
Indicaţii clinice:
– sunt rareori folosite ca AB de primă alegere din
cauza frecvenţei mari a rezistenţei bacteriene.

– Rămân AB de primă alegere în rickettsioze, bruceloză,

holeră, infecţii cu Chlamydii şi Mycoplasme.

– Alte indicaţii: infecţii ORL, BPOC acutizat, dizenterie,

antrax.

Doza: 50mg/Kgc/zi-2g tetraciclină; 200 mg, apoi 100mg/zi

pentru doxi şi minociclină.
 II.5.TIGECYCLINA

• Este prima glicilciclină (înrudită cu tetraciclinele) cu

activitate asupra bacteriilor GN (inclusiv Acinetobacter spp. şi
BGN producători de ESBL) şi a SA-MR.

• Nu acționează pe piocianic!

• Difuziune tisulară excelentă; se excretă hepato-biliar.

• În urină nu realizează concentrații eficiente.

• Eficienţă similară cu a Tienamului în infecţiile intra-

abdominale şi cu a vancomicinei + aztreonam în infecţiile
ţesutului cutanat şi subcutanat.
 TIGECYCLINA

• Reacţii adverse: greţuri şi vărsături, citoliză hepatică,

pancreatită.

• Se administrează numai parenteral: 100 mg doză de

încărcare, apoi 50 mg x 2/zi.
 II.6. CLORAMFENICOLUL

– Este un AB cu acţiune bacteriostatică care inhibă sinteza

proteinelor prin legarea sa reversibilă la subunităţile 50S
ribozomale.

Spectrul de activitate:
- bacterii GP şi GN aerobe şi anaerobe (NU piocianic!),
- Mycoplasme, Chlamydii, Rickettsii.
Reacţii adverse:
Toxicitatea medulară
– CL afectează măduva osoasă în 2 modalităţi:
a). depresie reversibilă a măduvei osoase printr-
un efect direct al CL. Apare frecvent în timpul
tratamentului, este legat de doză. Apare la cei care
primesc 4g/zi sau când nivelurile serice sunt mai
mari de 25ug/ml (IH). Este reversibilă la oprirea
tratamentului.
b). anemia aplastică, de tip idiosincrezic apare rar
dar este fatală. Apare la săptămâni sau luni după
terminarea terapiei şi nu este dependentă de doză.
Sindromul cenuşiu: distensie abdominală, vărsături,
cianoză- cenuşiu, colaps circulator şi deces. Se datoreşte
incapacităţii n-născutului de a conjuga CL şi de a excreta
forma activă în urină. Doza:25 mg/Kgc/zi la prematuri şi
n-născuţi.

Nu mai este folosit în România !

 II.7. Rifamicine

Mecanism de acţiune:

• Inhibă sinteza de ARN bacterian prin legare de ARN-

polimeraza ADN-dependentă, în final inhibă sinteza de
proteine bacteriene.

• Selectivitate ridicată pentru ARN bacterian.

Reprezentanţi:
• rifampicina
• rifabutina
• rifaximina
Spectru:
- CGP: streptococi, stafilococi (inclusiv MR),
enterococi
- CGN: meningococi, gonococi
- BGN: H. inf, Legionella, Brucella
- anaerobi: clostridii, B. fragilis.
- Chlamidii,
- M. tuberculosis, unele M. atipice

PK:
• Are o f. bună biodisponibilitate (datorită
liposolubilităţii sale), pătrunzând în LCR, plămân,
ficat, lacrimi, salivă, ascită, ţesuturi moi, articulaţii şi
os.
• Pătrunde în abcese, PMN şi distruge bacteriile
intracelulare.
Reacţii adverse:

• Alergice: erupţii → dermatită exfoliativă

• IR acuta: prin apariţia de Ac anti-rifa, de obicei în curele
intermitente.
• Toxicitatea hepatică: hepatite cu icter colestatic, în
asociere cu HIN şi pe ficat suferind (alcool).
• Colita pseudomembranoasă- rar.
Indicaţii clinice:
Rifampicină:
1. Tuberculoză
2. Legioneloză
3. Infecţii osteoarticulare (în asocieri)
4. Infectii stafilococice pe corp strain (proteze valvulare,
articulare; catetere)
Rifabutina: tuberculoză, mycobacterioze atipice
Rifaximina: diaree turişti, decontaminare digestivă
(preoperatorie, ciroză)
 III. Inhibitori ai funcției membranei
citoplasmatice

1. Polimixine: Colimicina
2. Lipopeptide ciclice: Daptomicina
 POLIMIXINE

– Sunt AB cu structură lipopeptidică. Sunt active faţă de BGN

cărora le alterează membrana celulară provocându-le
moartea; au acţiune bactericid absolută.

Principalii reprezentanţi:
- colimicina de adm parenterală şi colistina de adm orală.

Se foloseşte în infecţiile grave cu BGN rezistenţi la alte AB:

infecţii urinare, sepsis, endocardite cu piocianic. Doza: 3-4-
9MU/zi (adult).
În cazul BGN rezistenți: 9MU doză de încărcare, apoi 3MU la
8 ore!!.

Reacţii adverse: nefro şi neurotoxicitatea.

 DAPTOMICINA

Lipopeptid ciclic, bactericid.

Activitate:
• S aureus (inclusiv meti-R, vanco-I/R),
• Enterococcus spp (inclusiv ampi-R sau vanco-R),
• S pneumoniae (inclusiv penicilino-R),
• Nu are activitate asupra BGN.

Indicaţii clinice:
- Infecţii severe de părţi moi,
- Endocardită cu germenii menţionaţi,
- Infecții cu germenii de mai sus.
 IV. Anti-metaboliți

• Sulfamide
• Sulfametoxazol-trimetoprim (CTX)
 COTRIMOXAZOLUL

– Reprezintă asocierea dintre sulfametoxazol+trimetoprim

– Se prezintă:
- comprimate: SS: 80 mg trimetoprim + 400 mg
sulfametoxazol ; DS:160 mg trimetoprim + 800 mg
sulfametoxazol
- fiole pentru adm iv

– Cele 2 substanţe se potenţează reciproc realizând o dublă

blocadă în metabolismul folat bacterian; rezultă un efect
bactericid.
Spectrul antibacterian:

- CGP: streptococi, stafilococi (inclusiv SAMR-

comunitar), pneumococi, enterococi
- CGN: meningococi
- BGP
- BGN: H. inf, Bordetella, Salmonella, Shigella, E. coli,
Proteus, V. holeric, Yersinia.
- Nu este activă pe piocianic şi B. fragilis
- Toxoplasma gondii
- Pneumocystis jirovecii
Reacţii adverse:

• De hipersensibilizare: urticarie, eritem polimorf, sd.

Stevens-Johnson.

• Tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri

abdominale.

• Reacţii hematologice: leucopenie, trombopenie, anemie

hemolitică (deficit de G6PDH), anemie megaloblastică-
rareori, în tratamentele prelungite.

• Hepatită, nefrită interstiţială

Indicaţii clinice:

- infecţii urinare,
- infecţii digestive, febră tifoidă, dizenterie
- infecţii respiratorii: otită, bronşite
- infecții transmisibile sexual
- bruceloză
- infecţii biliare, osteomielite, sepsis cu BGN,
meningite
- Pneumocistoză: 5 mg trimetoprim/Kgc la 6-8 ore,
timp de 21 zile +profilaxie PCP.
- Toxoplasmoză cerebrală + profilaxie
 V. Inhibitori ai sintezei acizilor nucleici

• Nitroimidazoli
• Nitrofurani
• Fluorchinolone
 NITROIMIDAZOLI

Mecanism de acţiune:
• se acumulează intrabacterian şi prin reducerea grupului
nitro (sub acţiunea nitroreductazei) rezultă compuşi
intermediari puternic citotoxici care rup ADN-ul bacterian

Spectru:
- Protozoare: Trichomonas vaginalis, Entamoeba
histolitica, Giardia
- Bacterii anaerobe
– Se poate administra per os (absorbţie de 80%), iv,
intrarectal.
– Larg distribuită în ţesuturi şi organe, are o bună
penetraţie în LCR, ţesutul nervos, plămân, biliar.
– Doza: 1,5-2-4g/zi.

Reacţii adverse:

• Tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri

abdominale,
• Flebite la adm. IV,
• Tulburări neurologice: neuropatie periferică, convulsii
• Neutropenie reversibilă,
• Reacţii alergice, rar
• Suprainfecţii
• Efect teratogen în trim I de sarcină.
 Indicații:

1. Infecţii cu implicare anaerobi digestivi – cost redus!

2. Diaree postantibiotică (Clostridium difficile,)
3. Eradicare H pylori (boală ulceroasă),
4. Tetanos,
5. Giardioză, trichomoniază.

Alţi derivaţi:
• tinidazol, ornidazol, cu toleranţă mai bună.
 NITROFURANI

– Au acţiune bactericidă şi un spectru antibacterian

cuprinzând germeni GP şi GN.

– Principalii reprezentanţi sunt:

- furazolidona: nu se absoarbe pe cale digestivă. Este
indicat în dizenteria bacteriană şi în alte infecţii intestinale
cu germeni sensibili. Doza: 400mg/zi.
- nitrofurantoina: este singurul compus care se absoarbe
mulţumitor pe cale digestivă, fiind indicat în infecţii urinare
cu E. coli, Enterobacter, Klebsiella, Proteus. Doza: 200-
400mg/zi.
 CHINOLONE

– Capul de serie este acidul nalidixic, cu acţiune pe BGN,

activ doar în infecţiile urinare şi boli digestive cu BGN.

– Ulterior s-au descoperit chinolone din gen a II-a.

– Introducerea unui/mai multor atomi de fluor la nucleul

chinolonic a condus la obţinerea fluorchinolonelor.
Clasificare:

- gen I (FQ urinare): norfloxacina, enoxacina,

- gen II (FQ sistemice): ofloxacina, pefloxacina,

ciprofloxacina

- gen III (FQ noi):

- levofloxacina, cu acţiune sistemică (de 8 ori mai
active decât ciprofloxacina pe stafilococi şi de 15 ori
pe pneumococi PR),
- moxifloxacina, specializată ca FQ anti-pneumococică
(inclusiv PR).
Mecanism de acţiune:
• bactericid, inhibă DNA-gyraza și topoizomeraza IV

Spectrul antibacterian:
- CGP: streptococi, pneumococi, stafilococi, enterococi,
- CGN: meningococi, gonococi,
- BGP: listeria, b. cărbunos
- BGN: inclusiv piocianic; activitate redusă pe B. fragilis
- Mycoplasme, Chlamydii
- M. tuberculosis, M. atipice
– Disponibile ca preparate pentru adm orală şi parenterală
(IV);
– T50 prelungit - se administrează în 1-2 prize/zi.
– Au o bună distribuţie tisulară: plămâni, ficat, rinichi, os,
LCR, prostată.

Reacţii adverse:
• Acţiunea pe cartilajul de creştere la copii, tendinite la
bătrâni,
• Tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri abdominale
• Tulburări neurologice: cefalee, iritabilitate
• Reacţii alergice- rar.
Indicaţii clinice:

- infecţii urinare cu germeni rezistenţi, complicate,

- infecţii digestive
- pneumonii şi bronhopneumonii, mucoviscidoză
(piocianic, stafilococ)
- sepsis, endocardite,
- infecţii intraabdominale şi genitale: angiocolite,
peritonite, febră tifoidă, sterilizarea purtătorilor de B. tific
- infecţii ale SNC: meningite otogene
- osteomielite şi artrite septice
Tehnica instituirii şi conducerii tratamentului
cu antibiotice

1). Diagnosticul clinic: anamneză + ex. clinic; poate fi

de certitudine sau de probabilitate.

Implică şi:
- precizarea formei clinice,
- a complicaţiilor,
- a gradului de integritate a funcţiilor diferitelor organe,
- sensibilizarea la diferite antibiotice.
2). Diagnostic bacteriologic:
- teste de orientare,
- dignostic bacteriologic de certitudine, de probabilitate.

3). Aprecierea oportunităţii terapiei cu AB: infecţie

virală, patogenie toxică, urgenţa cazului sau
temporizare.

4). Alegerea antibioticului:

- spectrul de acţiune,
- să difuzeze la locul infecţiei,
- cât mai puţin toxic,
- preţ de cost,
– Se preferă monoterapia.
Asocierile de AB:
- tratament de urgenţă al unor boli infecţioase grave,
- boli extrem de grave: pesta,
- boli greu de sterilizat: endocardite,
- boli polimicrobiene,
- infecţii la imunodeprimaţi,
- prevenirea apariţiei rezistenţei (TBC),
- creşterea activităţii antimicrobiene,
- Nu se asociază bacteriostatic+bactericid, 2 AB cu toxicitate
similară, 2 AB cu spectru ultralarg.
5). Stabilirea schemei terapeutice:
a). fixarea dozei (gravitate, localizare, toxicitate, funcţie
renală),
b). cale de administrare,
c). ritm de administrare,
d). durata tratamentului

6). Controlul tratamentului: clinic şi paraclinic

7).Cauze de eşec:
a). organismul gazdă,
b). microorganismul patogen,
c). antibioticoterapie