IMPACTUL CARENȚEI INSULINEI ASUPRA

GLICOLIZEI LA NIVELUL
DIFERITOR ORGANE

Efectuat: Vișan Dana, gr.M2013

Verificat: Globa Pavel

■ Insulina este un hormon peptidic, secretat de
celulele beta ale insulelor Langerhans (grupuri
distincte de 3000 până la 4000 de celule) din
pancreas. Este sintetizat inițial în reticulul
endoplasmatic și în aparatul Golgi sub formă de
proinsulină (forma inactivată a insulinei).
Proinsulina este apoi decompusă în două lanțuri
proteice - insulina și Peptidul C (indică gradul de
producere al insulinei), care, după sinteză, se
depozitează în celulele beta pancreatice și intră
ulterior în circulație. Astfel, când o persoană
consumă alimente, aceste celule beta “simt” zahărul
din sânge și eliberează cantitatea potrivită de
insulină necesară pentru menținerea nivelului
normal de glucoză din sânge.
 ■ Reglarea secreției
Glicemia este factorul reglator principal al secreției de insulină.Glicemia à jeun
(80–100 mg/dl) este suficientă pentru a declanșa secreția de insulină. Eliberarea
insulinei crește odată cu glicemia, răspunsul maxim obținându-se la 300–500 mg/dl.
În afară de glucoză mulți alți factori influențează secreția de insulină:
 alte monozaharide ușor metabolizabile ca fructoza, manoza au efect stimulator;
 aminoacizii, în special arginina, lizina și leucina, stimulează puternic secreția de
insulină;
 agoniștii α-adrenergici inhibă secreția de insulină; adrenalina prin α-recepție este
un inhibitor fiziologic al secreției de insulină;
 somatostatina, produsă de celulele D din pancreas, prin acțiune paracrină, inhibă
secreția de insulină;
 ■ Metabolism
Timpul de înjumătățire al insulinei este de 3-5
minute.Insulina este inactivată în principal în ficat, prin
două mecanisme:
a) desfacerea legăturilor disulfidice interlanț printr-o
reacție de schimb cu glutationul, catalizată de glutation-
insulin transhidrogenază. Lanțurile A și B sunt
degradate rapid prin proteoliză;
b) o protează specifică atacă molecula de insulină ca
atare.
 ■ Funcții:
Insulina permite celulelor din mușchi, ficat și țesutul
adipos să preia glucoza și să o utilizeze ca sursă de
energie pentru a putea funcționa corect.
Fără insulină, celulele nu pot utiliza glucoza drept
combustibil și vor începe să funcționeze defectuos.
Concret, fără insulină, nu putem supraviețui, iar
decesele asociate Diabetului Zaharat erau ceva
obișnuit până când insulina a fost descoperită la
începutul anilor 1900 de Frederick Banting și Charles
Best.
 Metabolismul glucidelor
 Insulina este cel mai important hormon în
metabolismul glucidelor. Insulina contribuie în
primul rând la micșorarea concentrației glucozei
în sânge.
 Aceasta mărește permeabilitatea membranei
celulare pentru glucide. Insulina are o acțiunea
antagonistă glucagonului.
 Insulina de asemenea participă la transformarea
glucozei în glycogen (substanță de rezervă).
 Hipersecereția insulinică care are loc pe cale
vagală, duce la o creștere a consumului tisular
periferic de glucoză. Din această cauză în
citoplasmă are loc o sinteză excesivă de lipide.
 Metabolismul lipidelor
■ Insulina participă la sinteza acizilor grași în ficat, stimulând lipogeneza.
Aceasta de asemenea poate inhiba descompunerea lipidelor din țesutul adipos,
prin inhibarea lipazei intracelulare.
 Metabolismul proteinelor
■ Insulina are un rol important în sinteza proteinelor, prin creșterea transportului
de aminoacizi în cadrul celulelor. Poate astfel accelera sinteza proteinelor în
cadrul mușchilor.
 Acţiunea în celulă
■ Atunci când insulina intră în contact cu celulele de stocare, ea se leagă de un
receptor specific şi traversează mem¬brana celulară.
Acolo, ea stimulează enzime, care:
■ Accelerează combustia glucozei, pentru a produce energie sub formă de ATP.
■ Unesc moleculele de glucoza, pen¬tru a forma glicogen.
 Metabolismul proteinelor
■ Insulina are un rol important în sinteza proteinelor, prin creșterea
transportului de aminoacizi în cadrul celulelor. Poate astfel accelera
sinteza proteinelor în cadrul mușchilor.
 Acţiunea în celulă
■ Atunci când insulina intră în contact cu celulele de stocare, ea se leagă
de un receptor specific şi traversează mem¬brana celulară.
■ Acolo, ea stimulează enzime, care:
■ Accelerează combustia glucozei, pentru a produce energie sub formă
de ATP.
■ Unesc moleculele de glucoza, pen¬tru a forma glicogen.
 ■ Glicoliza

Glicoliza este un proces metabolic catabolic-

enzimatic de oxidare (ardere) a monozaharidelor (cel
mai adesea D-glucoza) cu eliberare treptată și
cumulată a energiei
Glicoliza reprezintă etapa inițială și comună a
respirației și a fermentației;
-Glicoliza este procesul de descompunere a glucozei;
-Poate avea loc cu sau fără oxigen;
-Înfăptuiește legătura între substratul respirator și
ciclul Krebs;
 ● Stimularea Glicolizei și inhibarea Gluconeogenezei

Insulina este esentiala pentru realizarea glicolizei datorita exercitarii activitatii sale reglatoare asupra
mai multor enzime implicate in degradarea glucozei.
● Aceste enzime sunt:
➢ Glucokinaza – catalizează fosforilarea glucozei citosolice, reprezentând prima reacție ireversibilă
la care este supusă glucoza în procesul de degradare. Activată de insulină, inhibată de glucagon.
➢ Proteinfosfataza 1 – catalizează defosforilarea unor enzime metabolice.
➢ Fosfofructokinaza 2
■ Astfel, echilibrul metabolic celular este deplasat în favoarea glicolizei, gluconeogeneza
fiind inhibată.
■ Insulina își exercită acțiunea stimulantă asupra intensității glicogenogenezei prin
amplificarea activității enzimei glicogen sintaza, prezentă în ficat și în mușchi.
Afectiuni asociate cu niveluri anormale de insulină
Diabetul Zaharat este cea mai frecventă cauză a nivelurilor
anormale de glucoză.
 În cazul diabetului zaharat de tip 1, organismul produce o
cantitate insuficientă de insulină sau nu produce deloc
insulină. Acest lucru poate provoca hiperglicemie.
 În cazul diabetului zaharat de tip 2, este posibil ca
organismul să fie capabil să producă insulină, dar celulele
din corp nu raspund bine la această insulină și nu-și pot lua
cu usurință suficientă glucoză din sânge. În acestă situație,
avem de-a face cu rezistența la insulină. 
Rezistența la insulină se dezvoltă adesea înainte de instalarea diabetului zaharat de
tip 2. Inițial, rezistența la insulină determină organismul să producă insulină
suplimentară, pentru a compensa insulina ineficientă. Insulina suplimentară din
sânge poate provoca hipoglicemie.
Pe masură ce nivelul insulinei scade, nivelul zaharului din sânge crește.
Nivelurile prea mari de insulină sunt asociate cu:
o Diabetul zaharat de tip 2
o Rezistența la insulină
o Hipoglicemie
o Sindromul Cushing, o tulburare a glandelor
suprarenale
o Insulinom, o tumoră pancreatică

Nivelurile scăzute de insulină sunt asociate cu:

o Hiperglicemie (nivel ridicat de zahăr din sange)
o Diabetul zaharat de tip 1
o Pancreatită, o inflamatie a pancreasului
 BIBLIOGRAFIE
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Insulin%C4%83#Func%C8%9Bii
2. (19.11.2021. 19:00)
2. https://prezi.com/26fx5vmvtbo7/reglarea-secretiei-de-insulina/
(20.11.2021. 20:00)
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Glicoliz%C4%83#Importanta_glicolizei
(20.11.2021. 21:00)
4. https://
www.reginamaria.ro/articole-medicale/insulina-si-rolul-ei-vital-pentru-organism
(20.11.2021. 21:30)
5. https://
viatacudiabet.ro/diabetul/ce-este-insulina-si-cum-influenteaza-glicemia-2/diferenta-di
ntre-diabet-de-tip-1-si-diabet-de-tip-2-4