Descrierea biomorfologică a plantelor medicinale

Cuprins

• Scurt istoric
• Caracteristici morfologice
• Recoltarea
• Răspândirea
• Compoziția chimică
• Întrebuințări
• Forme farmaceutice
• Bibliografie
Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compoziția lor chimică au proprietăți 
farmaceutice și sunt folosite în terapeutica umană și veterinară.

Valoarea terapeutică a plantelor medicinale are la bază relația dintre structura chimică a substanțelor active, numite și
principii active, și acțiunea lor farmacodinamică pe care o exercită asupra elementelor reactive ale organismului. Faptul
că majoritatea plantelor medicinale au o compoziție chimică complexă începând de la 2-3 compuși până la 30-40
substanțe chimice identificate în unele plante, cum ar fi speciile genurilor Digitalis, Vinca, Claviceps, Papaver etc.,
explică și proprietățile farmacodinamice multiple ale uneia și aceeași plante. Lucrurile se complică atunci când avem de-
a face cu amestecuri de plante cunoscute sub denumirea de "ceaiuri medicinale" sau "specii medicinale" sau amestecuri
de tincturi, de pulberi de plante, sau alte forme farmaceutice complexe.
Top 5 Plante medicinale care cresc în Moldova
Mulți dintre noi preferăm modalitățile «tradiționale» de tratament, fără pastile, siropuri și fel de fel de antibiotice. În acest
articol vă propunem să aflați despre cele 5 cele mai bune plante medicinale pe care le puteți crește sau culege pe meleagurile
Moldovei.
1. Urzicile
Urzicile sunt plante medicinale, folosite încă din antichitate. Interesant e faptul că «pișcătura» de urzică este în același timp
«neplăcută» dar și lecuitoare. Urzicile au proprietăți antiinflamatorii. De asemenea, foarte utile sunt ceaiurile din urzici, care se
recomandă în special spre consum primăvara. Acesta are un efect tonifiant pentru stomac și laxativ, lecuiește pancreasul și
scade considerabil glicemia din sânge.
2. Coada șoricelului
Coada șoricelului este o plantă medicinală destinată, în special femeilor. Se folosește frecvent ca ceai. Aceasta contribuie la
reglarea echilibrului hormonal și reduce riscul de afecțiune a ovarelor, uterului sau sânilor. Planta mai are poprietatea de
armonizare a ciclului menstrual și chiar reduce durerile menstruale. Ceaiul din coada șosricelului contribuie la păstrarea
sănătății dinților, protejează gingiile și reduce sângerarea acestora.
3. Aloe Vera
«Aloe Vera» — este o plantă suculentă, cu adevărat «magică». Aceasta nu doar are proprietăți medicinale dar și cosmetice. Din
punct de vedere medicinal prin aplicare directă sucul de Aloe este foarte util pentru dezinfectarea rănilor și tratamentul
arsurilor. De asemenea aceasta este mărește sănătatea cardiovasculară reducând densitatea excesivă a sângelui.
4. Menta
Este una din cele mai vechi plante medicinale folosite pe continentul european. Cu siguranță ați băut vreodată ceai de mentă.
Aceasta rezolvă cu brio orice probleme intestinale, de la arsuri până la probleme de balonare sau grețuri. Menta tratează
acneea, migrena iar uleiul de mentă reduce tensiunea cardiovasculară. De asemenea, ceaiul de mentă poate fi un substitut
fiabil pentru prafurile uzuale «anti-răceală».
5. Măceșul
Măceșul se află pe primul loc în topul nostru fiindcă este o plantă capabilă să trateze în jur de 100 de boli.
Numele științific al plantei este «Rosa Canina» — această denumire a obținut-o datorită capacității sale
uimitoare de a vindeca mușcăturile de câine turbat. Măceșul poate trata: alergiile, artrita, afecțiunile
digestive, unele afecțiuni cardiovasculare, viroze etc. Măceșul se administrează ca ceai sau în formă de
pulbere. De altfel ceaiul de măceș are și funcția «cafelei» — acesta revigorează și vă oferă un «boost» pe o
perioadă lungă.
 Armurariu (Silybum marianum, Carduus marianus)

Descriere
Armurariul este o plantă care creşte sub formă de tufe, atingând 2 metri înălţime, preferă solurile mai puţin
nisipoase, mai ales terenuri pietroase.
Planta a fost folosită pentru tratarea diverselor afecţiuni cu mai bine de 2000 de ani în urmă şi este de
origine Mediteraneana, fiind răspândită în toată Europa şi Asia Centrală. În România se găseşte pe zone
necultivate. În scop terapeutic se folosesc seminţele care se zdrobesc.

Compoziţie
Seminţele de armurariu conţin silimarină (silibină, silicristină, silidianină), bioflavonoide, aminoacizi
(glicină, leucină, cisteină, tiramină), acid glutamic, acid fumaric, saponine, steroli, tocoferol.

Acţiune
Fitoterapia cu produse pe bază de armurariu are acţiune  hepatoprotectoare, de reconstrucţie a celulei hepatice, în hepatitele
virale tip A, B, C inhibă replicarea viruşilor hepatici, reglarea digestiei, creşterea tensiunii arteriale, puternic efect antitoxic,
împiedică pătrunderea substanţelor toxice la nivelul ficatului şi favorizează eliminarea acestora (combate efectul nociv al
alcoolului asupra ficatului), stimulează activitatea vezicii biliare şi combate riscul apariţiei calculilor biliari.
Seminţele zdrobite se folosesc sub formă de comprese umede în tratamentul ulcerului varicos şi al varicelor, acţiune
antitumorală (stopează evoluţia şi proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, prostatei, cervixului, colonului),
stimulează lactaţia, scade nivelul colesterolului sanguin, scade rezistenţa la insulină fiind eficientă în diabetul zaharat de tip II.
Recoltarea armurariului
Epoca optimă de recoltat se consideră a fi atunci când 80% din antodii sunt uscate, însă înainte ca acestea
să elibereze sămânţa, care, din cauza prezenţei papusului, este uşor împrăştiată. În această fază plantele
încep să se usuce, iar frunzele se scutură (Crăciun şi colaboratorii). Recoltarea se face pe vreme uscată şi
senină.
Modul de recoltare - armurariul poate fi recoltat cu bune rezultate cu combine de mare capacitate reglate
corespunzător. Zalecki şi Gorna nu recomandă aplicarea desicanţilor, deoarece aceştia influenţează
negativ producţia de fructe, conţinutul în silimarină, precum şi germinaţia seminţelor. Autorii au obţinut
cele mai bune rezultate prin recoltarea într-o singură fază, atunci când 30% din inflorescenţe au ajuns la
maturitatea fiziologică. La armurariu se poate obţine o producţie de fructe cuprinsă între 8 şi 15
qintale/hectar.
Boli, dăunători, combatere
Boala cea mai frecventă este putregaiul rădăcinilor, produs de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary. La plantele
infectate, pe colet apare o pâslă deasă, apoi ţesutul se brunifică, planta întreagă prezentând un aspect de ofilire; aceasta se
frânge uşor. Pentru prevenirea bolii se recomandă respectarea asolamentului şi a măsurilor de igienă culturală. Făinarea,
produsă de ciuperca Erysiphe cichoracearum DC. Ex Merat este, de asemenea, frecvent întâlnită în culturile de armurariu
(Hornok). Nagy şi Voros au identificat la armurariu ciuperca Botrytis cinerea Pers. ca fiind cel mai frecvent agent patogen
care produce ofilirea pedunculului floral. Ciupercile Rhizoctonia solani Kuhn şi Phyllosticta spp. influenţează mai puţin
producţia de fructe. Pentru prevenirea bolilor se recomandă tratarea seminţei de armurariu cu produsele recomandate de
specialiştii fitosanitari judeţeni. Dăunătorii cei mai frecvenţi sunt viermii-sârmă (Agriotes spp.) şi răţişoara sfeclei
(Tanymecus spp.). Viermii-sârmă se combat prin tratarea solului înainte de semănat, iar răţişoara sfeclei se combate prin
aplicarea de tratamente cu substanţele indicate prin buletinul de avertizare, aplicate la răsărirea plantelor.
Indicaţii terapeutice
Preparatele cu armurariu sunt indicate în hepatite cronice, ciroze, insuficienţe hepatice, protejează
ficatul de efectele nocive ale chimioterapiei, eficient in intoxicaţii accidentale cu ciuperci otrăvitoare,
adjuvant în intoxicaţii cu diverse substanţe toxice (medicamente hepatotoxice, plumb, etanol,
tetraclorură de carbon), adjuvant în alcoolism, digestie dificilă, constipaţie, hipotensiune arterială,
adjuvant în caz de cancer, în tratarea bolilor de piele în general (psoriazis, vitiligo), deficite imune,
hiperolesterolemie.
Administrare:
Decoctul se prepara dintr-o linguriţă cu vârf din seminţe zdrobite la o cană cu apă clocotită; se lasă să
dea o dată în clocot, apoi se strecoară şi se beau două cani pe zi.
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de seminţe măcinate peste care se toarnă o cană de apă clocotită; se
lasă la infuzat 10 – 15 minute.
Pulberea de seminţe măcinate din care se iau 1-2 grame pe zi cu o jumătate de oră înainte de mesele de
prânz şi de seară; pulberea se ţine sub limbă 5-10 minute după care se înghite cu apă.
Tinctura de armurariu se administrează câte o linguriţă dizolvată într-un pahar de apă timp de trei
săptămâni cu 2 săptămâni pauză.
Precauţii şi contraindicaţii
Armurariul este lipsit de efecte secundare, putând fi folosit atât pe timpul sarcinii cât şi al alăptării.
Foarte rar, la doze mari, s-au semnalat scaune diareice şi hipertensiune arterială.
 Bibliografie:
HTTPS://WWW.AGRIMEDIA.RO/ARTICOLE/TEHNOLOGIA-DE-CULTURA-PENTRU-
ARMURARIU-SILYBUM-MARIANUM-L-GAERTN

https://www.google.com/search?q=armurariu&hl=ro-MD&prmd=ivmn&sxsrf

https://www.csid.ro/plante-medicale/armurariu-silybum-marianum-carduus-marianus-
11522571/

https://www.agrimedia.ro/articole/tehnologia-de-cultura-pentru-armurariu-silybum-
marianum-l-gaertn