FRACTURI

PROF. AS. FIERARU SORIN

 FRACTURILE
Definitie: Numim fractura intreruperea
continuitatii unui os. Ea se produce prin
actiunea directa sau indirecta a unui agent
traumatic asupra osului.
Etiologie: In marea majoritate a cazurilor, actiunea
agentului traumatic trebuie sa fie foarte violenta
pentru a produce o fractura. La persoanele in varsta,
la care exista un proces de rarefiere a structurii
osoase – osteoporoza – rezistenta osului scade
foarte mult, astfel incat fractura se poate produce si
dupa traumatisme foarte mici.
 Clasificarea fracturilor
Dupa mecanismul de producere deosebim doua
tipuri de fracturi: directe si indirecte.
indirecte

Fracturile directe = sunt mai frecvente in
zonele unde oasele sunt acoperite de piele
decat acolo unde oasele sunt acoperite de o
masa musculara bine delimitata.
Fractura directa se produce la locul unde a
actionat agentul traumatic vulnerant.

Fracturile indirecte = se produc la distanta
de locul de actiune a fortei traumatice. Ele iau
nastere prin:
- indoire, cand traumatismul se exercita pe o anumita zona a
osului, iar fractura se produce in alta parte, de obicei acolo
unde osul are zone mai slabe sau la punctul de curbura
maxima.
- rasucire, atunci cand un segment de membru este fixat pe loc si
restul membrului rasucit. In acest caz fractura are loc la
distanta si are un aspect helicoidal-spiroidal. Tipica pentru
astfel de fracturi este fractura oaselor gambei din accidentele
de schi, cand calcaiul ramane fixat pe loc, iar corpul continua
actiunea de rasucire.
- tractiune (smulgere), in acest tip de fractura se produc de obicei,
fracturi mici, parcelare, ale protuberantelor osoase pe care se
insera tendoanele sau ligamentele.
 Clasificarea fracturilor dupa
aspectele acestora
Aspectul fracturii fata de tesuturile care
acopera osul:

 Fracturi inchise
 Fracturi deschise
 FRACTURA INCHISA
= este orice fractura in care segmentele
osoase sunt acoperite cel putin de piele
 FRACTURA DESCHISA
= este aceea in care pielea a fost lezata ( de
agentul vulnerant sau de un segment al
osului fracturat ) si osul ajunge in contact
cu exteriorul. In cazul fracturilor deschise,
osul se poate infecta, poate aparea un
proces septic de osteita sau chiar
osteomielita, care intarzie vindecarea sau
poate da nastere si altor complicatii:
distrugeri osoase, calus vicios.
 Sediul fracturii
Acesta poate fi, pentru oasele lungi la
extremitatile osului (epifizar), la mijlocul
acestuia (diafizar) sau in zonele
intermediare (diafizoepifizar).
 Fracturile epifizelor pot fi adesea
intraarticulare, eventualitate grava intrucat
prezenta de fragmente osoase
intraarticular tulbura structura si
integritatea articulatiei, creand dificultati in
functionarea ei, chiar daca s-a produs o
vindecare corecta a fracturii.
 Dupa tipul fracturii
 Fracturi incomplete ( in care linia de fractura
nu intereseaza toata circumferita osului ) si in
consecinta nu se produce deplasarea de
fregmente osoase:
- fisura este tipul cel mai simplu de fractura, este vorba de
o simpla plesnitura limitata a osului;
- fractura “ in lemn verde “, se numeste asa pentru ca
seamana cu modul incomplet in care se rupe o creanga
verde atunci cand este indoita puternic. Acest tip de
fractura apare la copii, la care oasele sunt foarte elastice.
Ca si fisura, se vindeca repede si nu este urmata de
tulburari functionale ulterioare.
- infundarea apare, de obicei, la oasele craniului .
 Fracturi complete
Sunt fracturile grave, pentru ca de cele mai multe
ori segmentele osoase sunt mai mult sau mai
putin indepartate intre ele. In consecinta, pentru
ca segmentele oaselor sa fie repuse si mentinute
in pozitie normala, trebuie sa se aplice o
terapeutica specializata si foarte activa. Sunt mai
multe tipuri de fracturi complete: fracturi
transversale, oblice, longitudinale, spiroide, etc.
 Fracturile complete au cel mai frecvent doua
segmente, dar pot avea mai multe fragmente,
rezultate dintr-o zdrobire masiva a osului.
 Fractura cu mai multe fragmente se numeste
fractura cominutiva.
 Fracturi cu si fara deplasare

Cand fracturile osoase sunt inca bine angrenate intre ele
spunem ca avem de-a face cu fracturi fara deplasare.
Posibilitatea de vindecare si de refacere functionala a
fracturilor fara deplasare este mare. Cand fragmentele
osoase sunt deplasate intre ele, avem de-a face cu o
fractura cu deplasare. In astfel de cazuri, posibilitatile de
vindecare corecta sunt mult mai mici si pentru realizarea
vindecarii este necesar un tratament ortopedic sau
chirurgical foarte corect, care are scopul de a reduce
deplasarea si de a repune fragmentele osoase daca nu
integral in pozitia lor initiala, cel putin intr-o pozitie cat mai
corecta – asa numtia pozitie fiziologica – intr-un ax corect
si intr-un contact cat mai bun pentru a favoriza formarea
calusului osos si in consecinta consolidarea corecta si
rapida a osului fracturat.
 Leziunile partilor moi
 Adeseori, in timpul sau dupa fracturarea unor oase,
se produc leziuni ale partilor moi, fie prin agentul
cauzat, fie prin fragmentele ascutite ale oaselor
fracturate.
 Pot fi lezati: muschii, tendoanele, vasele, nervii si
pielea.
 Lezarea muschilor si a tendoanelor duce la tulburari
de miscare; lezarea vaselor produce hematoame
locale sau chiar necroze, prin neirigarea teritoriilor
asigurate de artera respectiva.
 Leziunile nervoase pot provoca aparitia unor paralizii
sau tulburari senzoriale. Lezarea pielii si iesirea prin
placa a unui capat osos fracturat creeaza o fractura
deschisa.
 Simptomatologie

Fractura, impreuna cu leziunile ce se produc
in partile moi, inclusiv hematomul local sau
difuz – la distanta – constituie focarul de
fractura.

Acest focar de fractura este locul de unde
pleaca toate tulburarile care dau tabloul clinic
al fracturii.

Deosebim in acest tablou clinic: semne
generale si semne locale.
 Semne generale

Bolnavul traumatizat, cu fractura, are o stare
generala mai mult sau mai putin alterata, de
obicei o indispozitie generala, poate prezenta
frisoane si temperatura ce poate ajunge chiar
la valori de 39 C.

Aceste fenomene dispar dupa imobilizare la
scurt timp, fara sa fie nevoie de un tratament
special.
 Semne locale

Durerea este un semn constant si valoros.
Este o durere puternica, intr-un punct fix si
care se intensifica mult atunci cand miscam
fragmentele osoase. Durerea poate localiza
destul de exact locul fracturii.

Echimoza apare la scurt timp dupa ce s-a
produs fractura in cazul fracturilor oaselor
superficiale si mult mai tarziu atunci cand
fractura se gaseste intr-un segment de os
acoperit de mase musculare mari, in care caz
difuzarea sangelui spre suprafata se face mai
greu.
 Hematomoul, este de obicei, redus. Daca s-a
produs ruperea unui vas mare, el poate fi si
extrem de voluminos, declansand un soc
hemoragic.

Deformarea regiunii este un semn extrem de
important. Se pot constata defecte in
continuitatea normala a celor doua fragmente
osoase. Aceasta deformare este foarte usor
vizibila la oasele care se gasesc in contact
direct cu pielea, cum ar fi: clavicula, radiusul,
oasele mainii, coastele, oasele piciorului,
rotula si creasta tibiei. Deformarile iau uneori
aspecte tipice, pe baza carora se pune cu
usurinta diagnosticul de fractura.

Inreruperea continuitatii osului, poate fi
constatata odata cu deformarea osului sau
fara sa fie deformare evidenta si, practic, la
aceleasi oase enumerate mai sus.

Scurtarea regiunii este de cele mai multe ori
insesizabila. Este evidenta pentru unele oase
lungi unice – cum ar fi femurul sau humerusul,
cu deosebire in cazul femurului in cazul in
care se produce o fractura oblica.

Impotenta functionala se datoreaza lipsei de
continuitate a parghiei osoase. Impotenta
functionala in cazul fracturilor incomplete sau
cu fragmente bine angrenate, este mai putin
evidenta.

Frecatura osoasa ( crepitatia ) - miscarea
fragmentelor osoase produce un zgomot
caracteristic care daca se poate percepe
poate fi un indiciu foarte important. Frecatura
este un semn usor de pus in evidenta si
extrem de util in cazul fracturilor costale.
 Temperatura locala ridicata – tegumentele
din jurul focarului de fractura au o temperatura
mai ridicata, semn al vasodilatatiei locale
crescute.
 Edemul local se explica prin vasodilatatie ca
si prin tulburari circulatorii locale care apar fie
reflex, fie patologic prin compresiuni pe vasele
de intoarcere venoasa.
 Examenul radiologic

In orice suspiciune de fractura este obligatoriu
sa se execute un examen radiologic. Acesta
precizeaza diagnosticul, arata cu exactitate
sediul si aspectul fracturii, daca exista sau nu
deplasare a fragmentelor osoase, daca
fractura este comunutiva, daca exista scurtare
osoasa. Pe baza radiografiei se poate face si
prognosticul fracturii si mai ales se poate
stabili atitudinea terapeutica. Este examenul
care conforma sau infirma existenta unei
fracturi ca si aspectul acesteia.
 Leziuni concomitente cu
fracturile

Fracturile craniene pot fi insotite de leziuni
grave cerebrale, cele ale coloanei vertebrale
de leziuni medulare, cele toracice de leziuni
pleurale sau pulmonare, cu insuficienta
circulatorie sau respiratorie.

Concomitent cu fracturile costale sau
vertebrale pot exista si rupturi de ficat, de
splina, de rinichi, de stomac sau intestin, de
vase si nervi.
 Evolutia

Evolutia normala a unei fracturi este catre
formarea unui tesut de reparatie de tip osos
care se numeste calus si care va suda intre
ele fragmentele osoase, realizand refacerea
continuitatii osului, deci vindecarea biologica
si functionala.

Constituirea calusului osos si consolidarea
definitiva se fac intre 30 si 90 de zile.

Calusul osos se modeleaza cu timpul si ia in
final aspectul osului normal.