Peștera Emil Racoviță

Peștera Emil Racoviță este cea mai mare peșteră din

Republica Moldova și a 26-a cea mai lungă peșteră în lume.
[1] Este recunoscută, de asemenea, ca a treia cea mai lungă
peșteră de ghips din lume. Ocupă o suprafață de 51 ha.

Peștera este situată în regiunea est-europeană, în locul

unde se intersectează granițele a trei state: Ucraina,
Republica Moldova și România. Una dintre granițe - cea
moldo-ucraineană - parcurge direct deasupra peșterii.
Singura intrare în peșteră se află pe teritoriul Republicii
Moldova, în apropierea satului Criva, raionul Briceni, pe
partea dreaptă a traseului Chișinău–Cernăuți.
 Descriere
Peștera este caracterizată prin prezența unor săli grandioase care ating
lungimi de 60–100 m, lățimi de 30–40 m și înălțimi de până la 11 m. Plafoanele
se sprijină pe coloane de dimensiuni mari.

În golurile carstice ale peșterii se află peste 20 de lacuri (unele surse indică
peste 60, cu adâncimea nu mai mare de 2 m și temperatura constantă de 8-11
°C. Apa lacurilor, după cum au arătat analizele hidro-chimice,care are un
conținut bogat de săruri minerale, care au un efect curativ asupra
organismului uman. Sunt prezente și „fântâni” naturale cu adâncimea de 16–
20 m. Fiecare sală și galerie subterană este căptușită cu argile fine de diverse
nuanțe de culori, datorate mineralizării aleatorii: verde, albastru, roșu, negru,
alb etc. Speologii amatori au plămădit din argilă, pe anumite trasee subterane,
niște figurine, care folosesc drept indicatoare spre diferite săli și labirinturi.
Remarcabile sunt stalactitele calcito-argiloase care acoperă tavanele și pereții
unor galerii, draperiile cu grosimea de 2–20 cm. Rezultatul multor ani de
muncă a savanților a fost descoperirea și studiul coloniilor unice de
microorganisme feruginoase.
 Geneză și proprietăți geologice
Peștera este relativ tânără, formându-se la sfârșitul perioadei
pleistocene. După caracteristicile morfologice și morfometrice au fost
identificate 15 regiuni ale peșterii.

După geneza sa, peștera Emil Racoviță se datorează eroziunii de

dizolvare (coroziune), tipul rețelelor ei fiind determinat de regimul de
curgere al apei în subteran, un rol secundar avându-l prăbușirile și
sedimentarea speleală. O asemenea proveniență o au cele mai
importante și variate peșteri din lume. Dimensiunile (dezvoltarea)
rețelei speologice depășind 50 km fac ca peștera, în conformitate cu
clasificația adoptată, să fie considerată foarte mare sau chiar
gigantică. Peștera se află la adîncimea de la 5 până la 50 m, distanța
între punctele extreme ale rețelei speologice depășește 1.250 m. Inițial
deschiderea peșterii a apărut în pereții carierei datorită exploatării
zăcământului de ghips, ulterior a fost amenajată o intrare artificială.
Din punct de vedere al direcției generale de dezvoltare, rețeaua
speologică este orizontată pe plan vertical și are două direcții
preferențiale în plan orizontal (20-50° NE și 290-310° NV)
determinate de factorul tectonic – poziția rețelei tridimensionale
a litoclazelor, respectiv fisurilor și diaclazelor care afectează
stratul carstificabil.

În caverne au fost stabilite prezența depozitelor neogene și

cuaternare, dar și ale Badenianului superior, care sunt constituite
dintr-un strat de ghips de calitate superioară cu grosimea de 20–
25 m. Deasupra ghipsului se află 12 niveluri de argile de diferite
culori și compoziții, în funcție de fauna de foraminifere,
briozoare, ostracode și moluște care a stat la bază. Secțiunea
stratigrafică se termină cu un strat de aluviuni pleistocene, în
care au fost descoperite resturi scheletice de mamut, bizon și cal.
Una din salile principale
Zona Colorado
Formatiuni speologige
Stalactite argiloase
Cristal de ghips
Statui