TESUTURILE VEGETALE

Elaborat de studenta Nacladcevscaia Anastasia

Grupa 13
 TESUTUL ESTE O GRUPARE PERMANENTA DE CELULE DE ACEIASI
FORMA SI ORIGINE, SAU DIFERITE FORME, SAU DIFERITE ORIGINI,
CARE INDEPLINESC DE OBICEI ACEIASI FUNCTIE.CELULELE SUNT
UNITE INTRE ELE ALCATUIND O UNITATE ANATOMICA PERMANENTA
CU NIVEL DE ORGANIZARE SI EFICIENTA SUPERIOARE CELULEI.

                                                                              Clasificarea ţesuturilor vegetale

• După forma celulelor ţesuturile sunt de două feluri: parenchimatice (celulele sunt sferice şi prezintă numeroase spaţii
intercelulare si prozenchimatice (celulele au formă dreptunghiulară şi nu există spaţii intercelulare între ele).
• După funcţiile pe care le îndeplinesc ţesuturile se împart în ţesuturi de apărare, ţesuturi fundamentale, ţesuturi
speciale şi ţesuturi conducătoare.
     

• După gradul de diferenţiere a celulelor ţesuturile sunt meristematice (embrionare) şi definitive. Diferenţierea

celulei reprezintă fenomenul prin care o celulă se specializează pentru îndeplinirea unei anumite funcţii, prin
unele transformări morfologice, citologice etc. Meristemele, denumite şi ţesuturi embrionare, sunt ţesuturi
ale căror celule nu sunt diferenţiate, fiind primele ţesuturi apărute din celula-ou. După formarea sa, celula-ou
începe să se dividă, formând primele ţesuturi, meristemele primordiale sau promeristemele. Celulele
meristematice au o mare capacitate de diviziune. Din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni, iau
naştere meristemele primare. Cu timpul, celule acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, începând să
îndeplinească anumite funcţii. Astfel se formează ţesuturile definitive. Ţesuturile definitive sunt ţesuturi ale
căror celule s-au diferenţiat pentru exercitarea unei anumite funcţii şi şi-au pierdut capacitatea de diviziune.
Dar meristemele primare nu dispar complet, ele  continuă să existe în vârfurile rădăcinii şi tulpinii ajutând la
creşterea în lungime a plantei. Pentru creşterea în grosime a plantelor există meristemele secundare.
Meristemele secundare se formează printr-un proces de rediferenţiere a celulelor ţesuturilor definitive. Aceste
celule se rediferenţiază redobândind capacitatea de diviziune şi astfel ajută la creşterea în grosime a plantei.
Meristemele primare sunt dermatogenul din care se formează epiderma, periblemul din care se formează
scoarţa primară şi pleromul din care se formează cilindrul central.
 ŢESUTURILE DE APĂRARE

• Ţesuturile de apărare îndeplinesc, după cum sugerează şi numele lor, funcţia de apărare.

Epiderma este un ţesut de apărare format dintr-un singur strat de celule, care acoperă tulpina şi
frunzele. Celulele epidermei au pereţi groşi, cutinizati (prezintă o cuticulă care îi întăreşte), uneori
cerificaţi, impregnaţi cu SiO2 (cuarţ) etc. Aceste particularităţi ale pereţilor celulari le permit acestora
să asigure o protecţie sporită împotriva factorilor de agresiune din mediu. Datorită faptului că sunt
certificati (impregnaţi cu ceară), pereţii celulari sunt impermeabili, protejând astfel planta de
pierderile mari de apă prin transpiraţie. Dar pereţii celulari nu sunt impermeabili doar pentru apă ci şi
pentru gazele respiratorii. Pentru a realiza cele două funcţii extrem de importante, transpiraţia şi
schimbul de gaze plantele au pe suprafaţa epidermei formaţiuni denumite stomate, care le permit
îndeplinirea acestor funcţii. Cele două celule din care este formată stomata poartă numele de celule
stomatice, iar orificiul dintre ele de ostiola.
     

Rizoderma este epiderma rădăcinii, dar spre deosebire de aceasta are funcţia de absorbţie a
sevei brute (apă şi săruri minerale). Absorbţia sevei brute se face prin intermediul perişorilor
absorbanţi prezenţi pe suprafaţa acesteia.

Velamen radicum este un tip de rizodermă specifică plantelor epifite (căţărătoare), precum

orhideele. Spre deosebire de rizodermă, acest înveliş este multistratificat.

Exodermul şi endodermul sunt două ţesuturi de apărare specifice rădăcinii. Endodermul

poartă la unele plante numele de strat amilifer datorită faptului că celulele sale sunt bogate în
amidon.

Cambiul suberofelodermic este un meristem secundar care ajută la creşterea în grosime a

plantei. El produce spre exterior suber (plută), alcătuit din celule moarte ai căror pereţi
celulari sunt sunt impregnaţi cu o substanţă numită suberină. Suberul oferă protecţie plantei.
 ŢESUTURILE FUNDAMENTALE

Ţesuturile fundamentale au diverse funcţii: de asimilaţie, de absorbţie, de depozitare a  substanţelor organice

de rezervă etc.

Rizoderma şi velamen radicum sunt ţesuturi de absorbţie a apei. Velamen radicum absoarbe apa sub forma vaporilor
de apă din atmosferă şi o depozitează.

Parenchimul acvifer este un ţesut de depozitare a apei. El este specific plantelor xerofile (care trăiesc în zonele aride)
şi halofile (care trăiesc în medii sărăturoase). Parenchimul aerifer depozitează aer, fiind specific plantelor acvatice.

Clorenchimul este parenchimul specializat pentru asimilaţie. El conţine celule cu cloroplaste, care realizează
fotosinteza.

Celulele verzi reprezintă celule asimilatoare, dotate cu cloroplaste. După dispunerea lor, ţesutul asimilator este de
două feluri palisadic, unde celulele sunt dispuse pe straturi şi lacunar, unde celulele prezintă mari spaţii între ele.

Ţesuturile de susţinere au rolul de a susţine planta. Aceste ţesuturi sunt reprezentate de sclerenchim şi colenchim.
Sclerenchimul este alcătuit din celule cu pereţii uniform îngroşaţi, iar colenchimul este alcătuit din celule a căror
pereţi sunt îngroşaţi doar la capete. Colenchimul oferă plantei atât plasticitate cât şi elasticitate.
 TESUTURILE CONDUCATOARE

• Ţesuturile conducătoare sunt ţesuturile care asigură circulaţia sevelor brută şi

elaborată în corpul plantelor. Vasele conducătoare sunt de două feluri liberiene
şi lemnoase. Vasele lemnoase sunt folosite pentru circulaţia sevei brute (apa şi
sărurile minerale) iar vasele liberiene sunt folosite pentru circulaţia sevei
elaborate (produşii fotosintezei). Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase şi
liberiene, parenchim vascular şi celule anexe.

Cambiul vascular este un meristem secundar care produce ţesut liberian şi

lemnos secundar, determinând astfel creşterea în grosime a plantelor.
 TESUTURILE SPECIALE

Tesuturile senzitive sunt ţesuturile care în permit plantei să recepţioneze excitaţiile produse de anumiţi
factori de mediu precum atracţia gravitaţională, lumina şi factorii mecanici. Plantele prezintă celule şi
ţesuturi speciale pentru recepţionarea acestor stimuli din mediu şi dezvoltă reacţii specifice.

Ţesuturile de detaşare ajută la detaşarea unor organe care nu mai sunt necesare plantei, de exemplu
frunzele toamna.

Printre ţesuturile speciale se încadrează şi tesuturile secretoare, care secretă uleiuri volatile, mucilagii,
latex, nectar etc. Glandele digestive ale plantelor carnivore sunt considerate tot ţesuturi secretoare.

Cârceii plantelor agăţătoare prezintă organe denumite  punctuaţiuni senzoriale, care au rolul de
recepţiona excitaţiile tactile. La întâlnirea unui suport solid, cârcelul, recepţionând informaţia la nivelul
punctuaţiunilor, se răsuceşte pe suport.
      

• Țesuturile senzitive pentru excitanți mecanici sunt reprezentate de papile senzitive şi peri senzitivi.

• Papilele senzitive se găsesc pe cârceii plantelor din familia Cucurbitaceae (castravete, dovleac). Acestea sunt
celule dispuse printre celulele epidermei cârceilor, cu pereții externi foarte îngroşați şi prevăzuți cu o
scobitură. În această scobitură pătrunde citoplasma, în care se găseşte un cristal de oxalat de calciu. La
atingere sau prin lovire, citoplasma primeşte un stimul, cârcelul curbându-se pe suport, executând o mişcare
de rotație. Papile senzitive se mai întâlnesc la baza filamentelor staminelor de la dracilă - Berberis vulgaris.
La atingerea staminelor de către insecte, filamentele se curbează brusc, antera loveşte stigmatul,
realizându-se polenizarea.

• Perii senzitivi se întâlnesc la plantele carnivore, având rol în prinderea insectelor (la Drosera rotundifolia –
Roua cerului). Când insectele ating unul din perii senzitivi, situați pe fața superioară a frunzei, frunza se
pliază. La Mimosa pudica, zona sensibilă este baza pețiolului, datorită unor peri rigizi situați la baza pețiolului
pe partea inferioară. Atingerea bazei pețiolului, determină imediat aplecarea frunzei, mişcare numită
seismonastie.
     

• Țesuturi senzitive față de gravitație - rădăcina are o creştere în sensul forței gravitaționale,
având un geotropism pozitiv, în timp ce tulpina creşte de jos în sus, având un geotropism negativ.
Tulpinile care nu au țesuturi mecanice dezvoltate, cresc la orizontală, numindu-se plagiotrope.

• Țesuturi senzitive față de lumină - sunt reprezentate de papile şi ocele. Papilele senzitive sunt
celule epidermale, cu pereții externi bombați, funcționând pe principiul unei lentile, care
focalizează razele luminoase în interiorul celulei. Ocele reprezintă celule epidermice inegale şi
suprapuse, în care celula mică este cea care primeşte excitația în momentul în care frunza îşi
schimbă poziția față de lumină, favorizând redresarea ei.