CURS 1

ORGANELE GENITALE ALE FEMEII

Vulva

  
 Vulva este formată din organele genitale externe ale femeii:
 1.Muntele lui Venus (muntele pubelui) 
 2. Labiile mari și mici 
 3. Vestibulul vaginal
 4. Clitorisul.
 Muntele pubelui (Muntele lui Venus) este o proeminenţă situată anterior de
simfiza pubiană. El prezintă superior hipogastrul, de care se delimitează
printr-un şant orizontal ,iar inferior se continuă cu labiile mari.
 Este format din piele şi țesut adipos.
 Labiile (mari și mici) sunt două perechi de plici
tegumentare care delimitează vestibulul vaginei.
 Labiile mari se întind de la muntele pubelui până la corpul
perineal, delimitează fanta vulvară și sunt unite la
extremităţi prin comisuri( anterioară şi posterioară) .
 Labiile mici sau nimfele, sunt două plici cutanate,
acoperite de labiile mari de care sunt delimitate prin
şantul nimfo-labial. Feţele lor mediale se ating în mod
obişnuit şi delimitează împreună un spaţiu virtual, numit
vestibulul vaginei.
 În structura lor labiile prezintă pielea , bogată în glande
sebacee şi sudoripare și țesutul celular subcutanat .
 Vestibulul vaginei este regiunea profundă vulvară şi este
delimitată anterior de comisura labiilor, posterior de clitoris şi
lateral de feţele mediale ale labiilor mici unde se deschid:
orificiul extern al uretrei, vaginul şi o serie de glande
vestibulare.
 Orificiul extern al uretrei (meatul urinar), este situat la
extremitatea anterioară a vestibulului, posterior de clitoris şi
anterior de vagină. Pe părţile laterale ale acestui meat se
deschid canalele glandelor Skene.
 Orificiul vaginei reprezintă deschiderea la exterior a căilor
genitale feminine. La femeia virgină acest orificiu este mult
îngustat de către himen. La femeia care a avut raporturi sexuale,
orificiul devine ovalar, mărginit de resturile himenale
(carunculi).
 Himenul este o membrană dispusă ca o diafragmă peste orificiul vaginal.
Himenul poate fi neperforat, producând,după apariția menarhăi, retenţia
sângelui menstrual în vagin (hematocolpos). Himenul se rupe la primele
raporturi sexuale prin deflorare. După prima naștere are loc ruptura completă
a acestuia cu formarea carunculilor.
 Glandele vestibulare. La nivelul vestibulului se deschid numeroase glande cu
o secreţie mucoasă lubrifiantă pentru vulva în cursul actului sexual.
 În porţiunea anterioară a vestibulului, periuretral se găsesc glandele
vestibulare mici ( Glandulae vestibulares minores), a căror secreţie,
împreună cu cea a glandelor sebacee şi cu celulele epiteliale descuamate,
formează un depozit albicios – smegma.
 Glandele lui Bartholin, au un duct excretor care se deschide în şanţul
nimfohimenal, dintre labiile mici şi himen.
 Organele erectile feminine sunt reprezentate de clitoris şi de bulbii
vestibulului.
 Clitorisul (Clitoris) este un organ median, nepereche, asemănător cu corpul
cavernos al penisului. Este situat în partea anterioară a vulvei, posterior de
comisura labială anterioară. Clitorisul este format din două rădăcini, corp şi
gland.
 Fiecare rădăcina a clitorisului se găseşte în loja bulboclitoridiană a perineului,
fiind însă inserată pe coxal (ramura ischiopubiană). Cele două rădăcini se unesc
pe linia mediană, imediat sub simfiza pubiană, formând corpul clitorisului.
Acesta are un traiect cotit, formând genunchiul clitorisului şi se termină cu o
extremitate rotunjită, uşor bombată, glandul clitorisului. Doar glandul este
vizibil, parţial acoperit de preputiul clitorisului.
 Clitorisul este format din doi corpi cavernoşi cu o structură de ţesut erectil. La
nivelul corpului clitorisului, ei sunt separaţi de septul corpilor cavernoşi şi sunt
înveliţi în fascia clitorisului. Glandul este format dintr-un nucleu conjunctiv,
acoperit de un epiteliu ce conţine numeroşi corpusculi senzitivi, genitali .
 Bulbii vestibulului sunt două formaţiuni erectile situate simetric pe părţile
laterale ale vestibulului vaginei, în loja bulboclitoridiană a perineului
 Vascularizaţia şi inervaţia vulvei.
 Arterele provin din artera femurală şi din artera ruşinoasă
internă.
 Venele vulvei conduc sângele spre venele femurală şi
ruşinoasă internă.
 Limfaticele conduc spre nodurile inghinale superficiale,
spre nodurile inghinale profunde şi spre nodurile iliace
externe.
 Inervaţia senzitivă este asigurată prin ramurile genitale
ale nervilor ilio-hipogastric, ilioinghinal, genito-femural şi
de nervul ruşinos. Componenţa vegetativă provine din
plexul hipogastric inferior.
Vaginul

 Vaginul este un organ tubular, musculo-conjunctiv, median, nepereche care se inseră superior
pe colul uterin şi se deschide inferior în vulvă.
 Vaginul este organul copulaţiei. Are forma unui conduct cilindric, turtit antero-posterior, iar
superior apare ca o cupolă, cu ostiumul uterin situat central.
 Este un organ extrem de elastic, putându-se dilata foarte uşor.
 Conformaţia interioară. Suprafaţa mucoasei este neregulată, cu numeroase plici transversale.
Pe ambii pereţi se găseşte câte o coloană longitudinală de pe care pleacă de o parte şi de
cealaltă o serie de plici vaginale transversale ( Rugae vaginales).
 Coloanele şi plicele vaginului nu se suprapun, ci se alatură, formând astfel, în condiţii
fiziologice, într-un spaţiu virtual
 Vaginul este situat în partea inferioară a excavaţiei pelvine, în planul median, străbătând
planşeul perineal. Are raprturi anterior cu vezica urinară şi uretra, posterior cu rect, lateral cu
muşchii ridicători anali. Este orientat oblic, de sus în jos şi postero-anterior
 Vaginul se inseră superior pe colul uterin, anterior aderă la vezica şi uretra, posterior la rect,
iar lateral este fixată de lamele fibroase ale spaţiului pelvisubperitoneal. Principalul mijloc de
fixare este centrul tendinos al perineului. Deasupra acestuia, vaginul este fixat şi de către
muşchii ridicători anali, fără a se insera pe ei.
 Extremitatea superioară a vaginei se inseră pe colul uterin. În jurul zonei de
inserţie se formează un spaţiu, o boltă, numită fornixul vaginei (Fornix
vaginae) sau domul vaginal.
 Extremitatea inferioară se deschide la exterior în vulvă.
 Structura vaginei. Peretele vaginal cuprinde în structura sa trei tunici :
conjunctivă, musculară şi mucoasă, conţinând fibre colagene, elastice şi
musculatură netedă.
 Tunica externă conjunctivă sau adventicea este de tip conjunctivo-elastic,
conţinând numeroase vase sanguine.
 Tunica musculară este constituită dintr-o reţea de celule musculare netede în
care se găseşte ţesut conjunctiv, bogat în fibre elastice. Tunica mucoasă sau
mucoasa vaginală are o culoare roz-pal, până la rosu-violaceu, în timpul
menstruaţiei. Ea este groasă elastică, rezistentă şi aderentă la musculară.
 Epiteliul este de tip pavimentos stratificat necheratinizat şi este lipsit de
glande.
Organele sexuale interne

 Vagin
 Uter
 Trompele uterine
 Ovarele
Vascularizaţia şi inervaţia vaginei.

 Arterele provin din artera vaginală, ram al arterei uterine,

din artera vezicală anterioară, ram al arterei hipogastrice şi
din artera rectală mijlocie, precum și ramuri din artera
ruşinoasă internă.
 Venele formează pe laterale plexurile vaginale, care
comunică cu plexurile vecine şi apoi se varsă în vena iliacă
internă.
 Limfaticele se îndreaptă spre nodurile iliace interne, spre
nodurile sacrate sau spre nodurile inghinale superficiale.
 Inervaţia vaginei provine din plexul utero-vaginal, iar în
partea inferioară primeşte şi fibre somatosenzitive de la
nervul ruşinos.
Uterul

 Uterul este un organ unic, muscular, cavitar, aşezat median.

 Este locul de implantare și dezvoltare a embrionului.
 Forma, dimensiunile şi raporturile lui variază în funcţie de vârsta femeii, diferitele stări funcţionale şi
graviditatea.
 Uterul are formă de pară, turtit antero-posterior, orientat cu vârful în jos. În porţiunea sa medie există o
îngustare circulară denumită istm, care îl împarte într-o porţiune superioară – corpul uterin şi o porţiune
inferioară – colul uterin.
 Corpul uterului este turtit antero-posterior şi prezintă : două feţe (vezicală şi intestinală), două margini
(dreaptă şi stângă), fundul şi două coarne tubare.
 Colul uterin (Cervix uteri) este cilindric, uşor bombat la mijloc. Extremitatea superioară a vaginei se
inseră pe col de-a lungul unei linii circulare, oblice de sus în jos şi postero-anterior. Prezintă un orificiu
extern, punctiform la virgine, devenind o despicatură transversală la multipare. Consistenţa uterului este
fermă, elastică. În timpul sarcinii ele devine moale, pastos.
 Uterul se află în centrul cavităţii pelviene, posterior de vezica urinară, anterior de rect, deasupra
vaginei şi sub planul strâmtorii superioare a pelvisului, pe care nu o depăşeşte decât în sarcină sau în
unele procese tumorale mari.
 Direcţia uterului se descrie pe baza a 3 elemente de referinţă : raportul dintre colul şi corpul uterin ;
raportul dintre uter şi vagină ; raportul dintre uter şi excavaţia pelvină.Este situat astfel în ante-verso-
flexie.
Uterul
 Uterul este un organ cavitar,
musculos, contractil, ce servește
ca recipient și hrănitor al oului în
tot cursul sarcinii, iar apoi prin
contracțiile sale din travaliu
expulzează produsul de concepție.
 Forma acestuia este de pară răsturnată sau mai exact de trunchi de con cu vârful orientat
inferior şi baza superior. În partea sa mijlocie prezintă o îngustare semicirculară numită
istmul uterului care împarte uterul în două porţiuni diferite: corpul uterin şi colul uterin.
 La nivelul corpului are loc inserţia tubelor uterine prin cornul uterin. Cornul uterin
reprezintă un orificiu prin care trompele uterine pătrund în uter.
 Colul uterin are formă de butoiaş şi prezintă, spre vagin, orificiul uterin care diferă în
funcţie de femeie; la cele care nu au mai avut o sarcină este punctiform, iar la femeile care
au mai fost însărcinate și au născut pe cale vaginală are formă de fantă transversală cu
diametrul de 1 cm.
 Tot la nivelul colului se inseră și vaginul, la un unghi de aproximativ 90-100 grade.
 Uterul este fixat în poziţia sa din centrul pelvisului prin mai multe structuri: peritoneu,
liagmente, fascii, aponevroze.
 Mijloacele de fixare ale uterului. Mobilitatea uterului este asigurată de un dublu sistem de fixare : prin
mijloace de suspendare, care îl ancorează de peretele excavaţiei pelviene şi prin mijloace de susţinere
care îl sprijină de jos în sus.
 Mijloacele de suspendare sunt : peritoneul cu ligamentele largi şi ligamentele rotunde.
 Ligamentele largi sunt două cute peritoneale de forma patrulateră, situate între pereţii laterali ai uterului
şi pereţii laterali ai excavaţiei pelvine. Ele cuprind, la limita lor superioară, în interiorul lor tubele
uterine.
 Ligamentul rotund este un cordon conjunctivo-vascular pereche, care pleacă de la unghiul tubar al
uterului, trece prin ligamentul larg, canalul inghinal şi se termină în ţesutul grasos al muntelui pubelui şi
al labiilor mari. Este constituit dintr-un ax conjunctivo-elastic, care este înconjurat de numeroase fibre
musculare netede şi striate.
 Mijloacele de susţinere sunt reprezentate de aderenţele la organele învecinate, prin lamele
sacrorectogenitopubiene şi conexiunile cu perineul.
 Aderenţele la lamele sacrorectogenitopubiene. Aceste lame sunt condensări ale ţesutului conjunctiv,
organizate pe traiectul vaselor hipogastrice. Ele aderă la rect, la porţiunea cervico-istmică a uterului, la
domul vaginal şi la baza vezicii, apoi se inseră pe oasele pubiene.
 Porţiunea lor posterioară formează ligamentele uterosacrate, în a căror constituţie intră şi o serie de fibre
musculare netede care constituie muşchiul rectouterin. Cele două ligamente uterosacrate formează plicile
rectouterine.
 Porţiunea anterioară a lamelor leagă porţiunea cervico-istmică de bază vezicii şi de oasele pubiene,
formând ligamentele pubo-uterine.
 Perineul este cel mai important mijloc de susţinere al uterului. Uterul se sprijină pe planșeul format de muşchii
ridicători anali şi de centrul tendinos al perineului. Integritatea şi acestuia menţine poziţia normală a uterului.
 Raporturile uterului :
 Faţa anterioară (vezicală), vine în raport cu faţa posterioară a vezicii urinare de care este separată prin fundul de sac
vezico-uterin.
 Faţa posterioară (intestinală) vine în raport cu faţa ampulei rectale, de care este separată prin cavumul retrouterin, în
care se pot găsi ansele intestinului subţire, tubele cu ovarele şi uneori colonul sigmoid.
 Marginile laterale sunt în raport tubele uterine. La acest nivel se inseră ligamentele largi.
 Fundul uterului vine în raport cu ansele intestinului subţire şi cu colonul sigmoid.
 Colul uterin are o porţiune supravaginală şi o porţiune vaginală.
 Porţiunea supravaginală prezintă raporturi anterior cu vezica urinară, iar lateral cu ureterele şi cu artera uterină.
 Porţiunea intravaginală proemină în interiorul vaginului, în jurul lui formându-se fornixul vaginal.
 Uterul prezintă la interior o cavitate virtuală care ocupă atât corpul cât şi colul uterin.
 Cavitatea uterului este divizată printr-o strangulare la nivelul istmului, rezultând doua regiuni: cavitatea uterină şi
canalul cervical.
 Pe secţiune frontală, cavitatea uterină are formă triunghiulară, cu baza spre fundul uterin şi vârful spre canalul
cervical. Ea are doi pereţi (anterior şi posterior), trei margini (una superioară şi două laterale) şi trei unghiuri.
Unghiurile superioare corespund ostiumurilor tubare, iar unghiul inferior reprezintă orificiul intern al canalului cervical.
 Canalul cervical are aspect fusiform şi prezintă două orificii: un orificiu superior spre cavitatea uterină şi un orificiu
inferior care se deschide în vagin
 Peretele uterin este alcătuit din 3 tunici:
 Tunica seroasă sau perimetrul, constituită din foiţa viscerală a peritoneului care îmbracă uterul.
 Tunica musculară sau miometrul ,este format din fibre musculare netede. Miometrul este format
din trei straturi:
 Stratul extern este format din fibre longitudinale
 Stratul mijlociu plexiform
 Stratul intern este reprezentat din fibre longitudinale.
 Tunica mucoasă sau endometrul care aderă strâns la miometru.
 Mucoasa uterină este supusă unor importante modificări ciclice, ea fiind puternic
hormonodependentă.Sub influenţa hormonilor ovarieni, mucoasa uterină se pregăteşte lunar în
vederea nidării zigotului. Daca nidaţia nu are loc, stratul superficial al endometrului se elimină
împreună cu o cantitate de sânge, sub forma menstruaţiei. Regenerarea endometrului se face din
glandele situate la nivelul membranei bazale.
 Mucoasa canalului cervical este formată din epiteliu cilindric cu numeroase glande cervicale care
secretă glera cervicală.
 Mucoasa exocolului este de tip pavimentos. Celulele straturilor superficiale sunt bogate în
glicogen. Mucoasa exocolului suferă împreună cu mucoasa vaginală, o descuamare permanentă.
Vascularizaţia şi inervaţia uterului :

 Vascularizația uterului este realizată de artera uterină (ramdin artera iliacă

internă), artera ovariană şi artera ligamentului rotund.
 Din plexurile venoase uterine sângele ajunge fie în venele uterine, apoi
venele iliace interne, fie în venele tubare şi ovariene, apoi în vena cavă
inferioară în dreapta şi în vena renală în stânga.
 Limfaticele se strâng reţeaua subseroasă, apoi ajung la nodurile limfatice
iliace, la nodurile sacrate şi lombare şi nodurile lombare.
 Inervaţia uterului este simpatică şi parasimpatică. Aceasta provine din plexul
aortico-abdominal şi coboară alături de artera ovariană aducând fibre
simpatice pentru tubă şi ovar. Unele din aceste fibre ajung şi la uter. De
asemenea, o mică parte a nervilor provine şi din plexul ovarian.
 Principala contribuţie la inervaţia uterului o are însă plexul uterovaginal,
acesta provenind din plexul hipogastric inferior (sau plexul pelvian).
Trompa uterină

 Trompele uterine sunt un conduct musculo-membranos cu rolul de a capta şi de a transporta ovulele de la ovare la uter; la
nivelul acestora, în treimea laterală, se produce fecundaţia. Tot aici, după fecundaţie, au loc primele diviziuni ale
zigotului, acesta migrând apoi spre cavitatea uterină pentru a se implanta.
 Fiecare trompă uterină are o lungime de aproximativ 10 cm şi diametru de 0,7 cm și prezintă 4 segmente:
 Infundibulul
 porţiunea ampulară
 istmul
 porţiunea uterină.
 Infundibulul este segmentul incipient, cu formă de pâlnie care se deschide în cavitatea peritoneală. Această deschidere este
marginită de 10-15 fimbrii. Fimbria ovariană mai lungă, formează o conexiune între terminaţia trompei şi ovar.
 Ampula este segmentul cel mai lung, cu o lungime de 7-9 cm, şi un diametru de 6-10 mm lângă infundibul, îngustându-se
spre istm.
 Istmul este o porţiune mai îngustă care pătrunde în cornul uterului, între ligamentul rotund şi ligamentul propriu al ovarului.
 Porţiunea uterină sau interstiţială, este cea mai îngustă porţiune a trompei situată în interiorul peretelui uterin, la nivelul
ostiului tubar. Are cca 1 cm lungime şi 1 mm diametru.
  
 Peretele trompei este format din 3 tunici :
 mucoasă (epiteliul de tip cilindric ciliat care conține celule secretorii )
 musculară (celule musculare netede dispuse în mai multe straturi – longitudinal, circular, longitudinal)
 seroasă.
Ovarul

 Ovarul, organ pereche, este principala glandă sexuală a femeii, fiind cea care
determină caracterele sexuale primare. El prezintă un rol dublu: produce
ovulele şi are un important rol de glandă endocrină, prin secreţia hormonilor
sexuali.
 Alături de tube şi ligamentele largi, ovarele sunt numite de clinicieni anexele
uterului.
 Forma ovarului este ovoidă, puţin turtită. Este dispus vertical, prezentând
două feţe (medială şi laterală), două margini (liberă şi mezovariană) şi două
extremităţi (tubară şi uterină).
 Ovarul e suspendat de ligamentul larg. El este fixat prin pediculul sau
vasculo-nervos şi prin patru ligamente: ligamentul suspensor, ligamentul
propriu al ovarului (utero-ovarian), ligamentul tuboovarian şi mezovarul.
Laxitatea acestor formaţiuni imprimă o mare mobilitate ovarului. Astfel, el se
poate deplasa împreună cu uterul antero-posterior, sau faţă de ligamentul
larg în sens medial-lateral.
 Ovarul prezintă două feţe, două margini şi două extremităţi:
 Faţa laterală priveşte spre peretele excavaţiei pelviene corespunde fosei
ovariene, sub bifurcaţia arterei iliace comune.
 Faţa medială, tubară este acoperită de trompa uterină şi mezosalpinge.
Această faţă se află în raport cu ansele ileonului, în dreapta şi cu cecul şi
apendicele vermiform, iar în stânga cu colonul sigmoid.
 Marginea mezovariană , îndreptată anterior, este legată prin mezovar de foiţa
posterioară a ligamentului larg. Aici se gaseşte hilul ovarului pe unde trec
elementele vasculo-nervoase ale ovarului.
 Marginea liberă sau posterioară vine în raport cu ansele intestinului subţire.
 Extremitatea tubară sau superioară este rotunjită, pe ea înserându-se
ligamentele suspensor şi tuboovarian.
 Extremitatea uterină sau inferioară este ascuţită. Pe ea se inseră ligamentul
propriu al ovarului.
  
Ovarele

 Acesta reprezintă glanda sexuală feminină şi realizează două funcţii:

1. Ovogenetică
2. Endocrină

 Ovogeneza este reprezentată de formarea ovocitelor (celule sexuale

feminine) aflate la nivelul foliculilor ovarieni.
 Femeile se nasc cu un număr de aproximativ 2 milioane de ovocite, la
pubertate rămânând cu numai 400.000.
 Aceasta pentru că, din numărul inițial de ovocite şi automat, de
foliculi ovarieni, doar 480 vor deveni foliculi de Graaf (folicul ajuns la
maturaţie, capabil să elimine ovocitul în ziua 14 a ciclului menstrual);
 Restul, adică 99,9%, vor suferi un proces numit ,,atrezie’’, ceea ce
înseamnă că involuează și nu ajung să ovuleze niciodată.
 Ovarul este constituit din două zone : medulara şi corticala. Aceste zone sunt
acoperite la suprafaţă de un epiteliu, sub care se găseşte un înveliş
conjunctiv.
 Corticala ovarului are o culoare galben-cenuşie şi conţine foliculi ovarieni în
diferite faze de evoluţie sau involuţie. Forma iniţială o reprezintă foliculii
primordiali. Urmează o serie de forme evolutive: foliculii primari,; foliculii
secundari plini şi apoi cavitari şi în fine foliculii terţiari maturi de Graaf.
 Dezvoltarea şi măturarea foliculilor ovarieni este reprezentată de
transformările succesive pe care la suferă ovogoniile (celule sexuale) şi celule
foliculare (celule satelite), până la eliberarea unui ovul prin ovulaţie.
 După ovulaţie evoluţia foliculului ovarian este încheiată. În cavitatea
foliculară se va organiza o nouă structură numită corpul galben .Atât foliculul
ovarian cavitar cât şi corpul galben au şi o importantă funcţie endocrină.
Foliculul ovarian cavitar elaborează prin unele structuri ale sale estrogenii,
iar corpul galben produce progesteronul.
Ovarele

 Începând cu pubertatea, lunar sunt recrutaţi mai multi foliculi care

încep să creascaă, din care doar 5-25 o să se poată matura şi doar
unul o sa fie selectat pentru ovulaţie.
 Ovulația reprezintă procesul de eliminare a ovocitului din folicul în
ziua a 14-a unui ciclu menstrual normal de 28 zile.

 Funcția endocrină ovariană este reprezentată de secreția de

hormoni ovarieni, principalii fiind estrogenii și progesteronul cu
roluri importante la nivelul întregului organism.
 Dezvoltarea şi maturarea foliculilor ovarieni şi apoi constituirea în locul lor a corpilor
galbeni sunt procese periodice, care în mod normal se desfăşoară într-un interval de 28 de
zile şi constituie în totalitatea lor ciclul ovarian. Fenomenele care caracterizează ciclul
ovarian (creşterea şi maturarea foliculilor, formarea şi evoluţia corpilor galbeni) se găsesc
sub control hipotalamo-hipofizar.
 Constituirea corpului galben se desfăşoară de obicei în trei zile. La aproximativ zece zile
de la ovulaţie începe involuţia lui, iar la 14 zile activitatea sa endocrină încetează brusc.
Fostele celule foliculare şi tecale se dezintegrează. În locul lor apare un ţesut de
granulaţie. Acesta, la rândul lui se hialinizează, devine albicios, formând corpul albicans .
 Această evoluţie scurtă a corpului galben survine în împrejurările obişnuite, în care
fecundaţia nu a avut loc şi deci nu s-a instalat sarcina (corpul galben menstrual).
 În cazul când ovulul este fecundat, se formează corpul galben de sarcină) .
Structuralizarea lui este completă în luna a III-a, iar involuţia lui începe din luna a IV-a,
cand funcţiile lui sunt preluate de placentă.
 Funcţia endocrină a ovarului se instalează la pubertate şi durează până la climacteriu.
Această funcţie se desfăşoară sub dependenţa hormonilor gonadotropi adenohipofizari
(FSH si LH), aceştia la rândul lor fiind controlaţi prin factorii eliberatori hipotalamici.
Hormonii secretaţi de ovar sunt estrogenii şi progesteronul.