C4.

Metode si tehnici de lucru in

consiliere

Consiliere educaţională
2012
1. Metodele de consiliere nu sunt identice cu
metodele de predare-învăţare
2. Descrierea unor metode şi procedee de
consiliere psiho-pedagogică
1. Metode de lucru în grupuri mici
2. Metode bazate pe imagistică
3. Metode metaforice
4. Metode art-creative
5. Metode de mişcare
6. Metode combinate
3. Ce rezultate au aceste metode folosite cu
elevii ?
4. Metode de facilitare a interacţiunii şi
comunicării dintre elevi
5. Jocul ca metoda de consiliere
1. Metodele de consiliere nu sunt identice cu
metodele de predare-învăţare
• Notele specifice activităţilor de consiliere şi orientare
 formarea de atitudini, convingeri, interese, abilităţi care să influenţeze
pozitiv conduita elevilor,
 dezvoltarea personalităţii lor sau
 funcţionarea optimă a grupului de studiu.

• Alegerea metodelor de lucru la nivelul acestei arii curriculare trebuie

să asigure cât mai multe interacţiuni copil-copil, copil-consilier şi
consilier-grup, să accentueze învăţarea de comportamente, atitudini,
să ocazioneze activităţi plăcute.

• Nicio metodă nu este perfectă, aplicabilă în orice situaţie,

• Combinarea metodelor, a tehnicilor în funcţie de obiectivele

urmărite, de particularităţile de vârstă şi de sintalitatea grupului, de
preferinţe­le/competenţele educatorului.
 2. Metode de lucru în grupuri mici
• amortizează efectele competiţiei
• permit interacţiuni mai complexe între
copii
• o mai bună intercunoaştere
• sunt optime pentru rezolvarea de
probleme sau confruntarea de opinii
(Cocoradă, 2003).
Tehnica triunghiurilor sau cvartetelor
• Copiii se grupează câte 3, respectiv 4, după
diverse criterii
• Consilierul distribuie fiecărui grup sarcini variate,
dar care vizează acelaşi obiectiv, solicitând un
raport final al grupului, parte a sintezei colective.
• Grupurile lucrează câteva de minute
• Prezintă, în 2-3 minute, produsul activităţii, pentru
grupul reunit.
• Consilierul realizează sinteza, corectând şi
întregind răspunsurile.
• Dati exemplu de activitate in care puteti folosi
tehnica triunghirilor!
 Turul de masă

 consilierul explică modalitatea sau o anunţă dacă a mai

fost folosită; fiecare copil va prezenta scurt, dar cât mai
complet, opinia sa momentană în legătură cu tema
anunţată;
 stabileşte locul de unde se începe emiterea mesajelor
(dreapta, stânga, faţă, spate etc.);
 veghează ca toţi copiii să se exprime indicând chiar
ezitări, incertitudini, contradicţii sau sentimente nu
numai opinii;
 comentariile şi reacţiile celorlalţi nu sunt permise la
“turul de masă”;
 discuţia se reia, ulterior, cu orice altă metodă.
 Metode bazate pe imagistică –
Posterul/ Colajul
• analiza temei de către grupul care va realiza
posterul;
• selectarea materialelor necesare (ilustraţii, litere,
culori, hârtie);
• organizarea grafică a materialelor într-un întreg
pentru a exprima concepţia grupului asupra temei
date;
• prezentarea posterului realizat în grupul reunit;
• realizarea unor expoziţii de postere.
• Identificati avantaje si dezavanataje pentru
folosirea acestei metode!
 Metoda fotografiilor

• se foloseşte pentru aprofundarea înţelegerii

unor situaţii, atitudini, stări sufleteşti
(Niculescu, 2000).
• se caută fotografii relevante pentru tema
aleasă;
• se stabilesc sarcinile grupurilor şi sarcinile
copiilor în grup;
• se aleg şi se ordonează fotografiile în funcţie
de temă, dacă există un singur set, fotografiile
se lasă pe suport şi se ordonează doar
numerele lor, în funcţie de opţiunile fiecărui
grup.
 Descrierea unei imagini

• gruparea copiilor, după o tehnică

oarecare;
• prezentarea imaginii de către consilier
• construcţia în grup a relatării, precedată
de analiza imaginii, emiterea de ipoteze
şi testarea lor;
• finisarea povestirii/ legendei/poveştii şi
redactarea ei;
• prezentarea produselor în grupul reunit.
 Exemplu – Tufa de flori (Gheorghe & Mastan, 2005)

• Este nevoie de un spaţiu bine aerisit, muzică de relaxare. Apoi, copiii sunt
rugaţi să închidă ochii , să se proiecteze în propriul spaţiu (univers) şi să-şi
imagineze că sunt tufe de flori.
• Pe fondul unei muzici de relaxare, le oferim copiilor mai multe situaţii, ei
alegând ceea ce li se potriveşte mai bine. De exemplu: "Ce fel de floare eşti
tu? Eşti una foarte mică? Eşti una mare? Eşti înflorit`? Sau poate doar
îmbobocit`? Ai frunze? Ce fel de frunze? Cum arată rădăcinile tale? Sau
poate nu ai rădăcini? Dacă ai rădăcini, acestea sunt lungi, drepte? Sunt
foarte adânc înfipte? Ai spini? Unde te afli? Într-o curte? Într-un parc? Într-un
oraş? în mijlocul oceanului? Eşti într-un ghiveci sau creşti în pământ? Ce
este în jurul tău? Mai sunt alte flori sau eşti singur`? Cum este să fii o tufă
de flori? Cum supravieţuieşti? Cine are grijă de tine? Cine te sperie/ De ce
anume ţi-e teamă?
• Copiii nu vor verbaliza răspunsul la aceste întrebări. Apoi, le cerem copiilor
să deschidă ochii când sunt gata. Le oferim câte o foaie de hârtie şi
creioane colorate ş sunt rugaţi să deseneze propria tufă de flori. După
terminarea desenelor, copiii sunt rugaţi să-şi prezinte tufa de trandafiri şi să
povestească despre ea. Se pot utiliza întrebările de mai sus pentru a ajuta
copilul în expunerea sa. Jocul poate fi folosit atât în şedinţele de consiliere
individuală, dar şi de grup.
 Metode metaforice -
Fabula, povestirea şi basmul

• fabula/ povestirea este relatată de către

consilier;
• se solicită copiilor explicarea finalului, a
comportamentului personajelor, a relaţiei
dintre acţiuni, a efectelor unor acţiuni;
• se găsesc analogii cu viaţa grupei de
copii;
• se stabilesc asemănări şi deosebiri;
• se transpune acţiunea în desen ori se
ilustrează anumite părţi.
Avantajele folosirii basmelor si metodelor
metaforice

• Sunt interactive
• Sunt atractive
• Reuşesc sa distrugă rezistenţele
• Stimulează creativitatea
• Dezvoltă abilităţile de rezolvare a
problemelor
• Stimulează luarea deciziilor
• Transmit valori şi oferă modele de
comportament (Burns, 2005)
Recomandări pentru folosirea basmelor şi
povestirilor în consiliere
• alegeţi mesajul cel mai potrivit al basmului;
• selecţia basmului se face în funcţie de mesajul pe care doriţi să-l
transmiteţi copilului (creşterea încrederii în sine, autoevaluarea
pozitivă);
• este bine să transformaţi titlul, conţinutul basmului, personajele,
anturajul personajelor, vârsta, sexul pentru a fi cât mai
asemănători copiilor pentru care îl folosiţi;
• profitaţi de momentele în care copilul vă ascultă, este atent la
dumneavoastă, pentru a-i spune basme;
• urmăriţi reacţia imediată a copiilor (faţa, gesturile, tresăririle,
comentariile, atenţia, tăcerile), astfel veţi observa care basm i s-a
părut mai semnificativ;
• observaţi ce efecte a avut în timp basmul;
• reluaţi basmele care le-au plăcut copiilor după un interval de timp,
printre alte povestiri;
• nu comparaţi copiii în mod direct cu eroul basmului (după
Gheorghe & Mastan, 2005).
Gândiţi-vă la una dintre poveştile care au avut o imprtanţă majoră
pentru voi. Analizaţi
■ ce informaţii v-au oferit
■ ce valori v-au transmis
■ ce experienţe au favorizat
■ cum au stimulat rezolvarea unei probleme
■ au facilitat schimbarea unui comportament
(Scutul de aparare)
Exemplificaţi 1-2 modalităţi prin care puteţi folosi poveştile în
consilierea educaţională.
Burns,
2005
Metoda comparaţiei (metaforei)

• consilierul determină domeniul, tema de aprofundat;

• prezintă problema de transpus într-o metaforă (ca
exemple: de ilustrat generozitatea, într-ajutorarea, de
transpus metaforic confliftul între copii, între copii-
părinţi etc.);
• grupează copiii, după un procedeu adecvat;
• se găseşte de fiecare grup o comparaţie, însoţită de
explicaţia, comentariile necesare;
• fiecare grup mic prezintă în grupul reunit comparaţia
produsă;
• se analizează comparaţiile, se extrag elementele
comune, viabile.
 Metode art-creative

• Folosirea acestor metode este o invitaţie

adresată copilului de a crea, conduce o
piesă în care jucăriile sunt personaje.
• Copiii proiectează propriile trăiri, temeri,
impresii asupra păpuşilor, dându-le
personalitate, comportament,
împrumutându-le propriile trăsături sau
ale persoanelor semnificative pentru el.
 Marionete, păpuşi, animale…
Obiective
• provocarea unor amintiri din viaţa
copilului;
• dezvoltarea capacităţii de
rezolvare a problemelor;
• îmbunătăţirea abilităţilor de
comunicare şi sociale;
• dezvoltarea insight-ului
(înţelegerea cauzelor unor
evenimente, a semnificaţiei unor
comportamente);
• retrăirea unor experienţe din
viaţa copilului;
• Identificarea copilului cu anumite
persponaje.
Tipuri de jucării folosite:
• figuri reprezentând membrii ai
familiei;
• animale sălbatice sau
domestice;
• jucării deghizate: clovni,
persoane mascate.
Moduri de folosire
• folosirea spontană a jucăriilor;
• a-l invita pe copil să creeze o
scenă, un spectacol de
păpuşi;
• a combina folosirea păpuşilor
cu poveşti;
• a folosi păpuşile în dialogul cu
consilierul.
 Modelajul

• Modalitate în care copiii îşi pot spune povestea

atât prin figurinele modelate cât şi prin
cuvintele, expresiile verbale care acompaniază
activitatea de modelaj.
• Exerciţiul cu lut oferă atât o experienţă tactilă,
cât şi una kinestezică.
• Copiii pot fi ajutaţi să-şi cunoască sentimentele
exersându-şi simţurile.
• Figurinele tridimensionale create pot debloca şi
facilita comunicarea verbală a copilului despre
cele petrecute şi despre trăirile lui.
 Pictura, desenul
• copilul devine conştient de
sine şi de existenţa sa în
lume.
• copilul îşi exprimă
sentimentele, trăirile, nevoile,
se exprimă pe sine însuşi şi
îşi descoperă astfel
identitatea.
• pot deveni un mijloc de
comunicare.
• un mod de a descrie
povestea care nu poate fi
spusă în cuvinte.
• .
• Culorile, hârtia, creta pot
stimula pe copii să
povestească cele întâmplate,
să scoată la iveală scene din
viaţa lor, probleme cu care se
confruntă
• Desenul poate fi folosit:
 ca mijloc de comunicare
 ca mijloc de explorare al
afectivităţii copilului;
 ca mijloc de cunoaştere al
propriului corp şi al orientării
în spaţiu (Gheorghe şi
Mastan, 2005).
Exemplu: ROTATIA DESENELOR!

 Copiii stau în jurul unei mese.

 I se dă fiecărui copil o coală de hârtie şi o cutie de
creioanecolorate sau pensule şi acuarele.
 Fiecare copil poate desena/picta pe foaia lui ce doreşte până când
conducătorul grupului/animatorul spune “STOP JOC!”.
 După aceea fiecare copil îi va da desenul său, colegului din
dreapta. Timp de 5 minute vor desena pe foaia colegului lor ce
doresc, apoi când conducătorul de grup/animatorul spune “STOP!
SCHIMB!”, vor da foia pe care o au în faţă, colegului din dreapta.
 Desenele merg doar în aceiaşi direcţie dreapta sau stânga, cum
decideţi, astfel încât un desen să ajungă pe la toţi cei prezenţi în
grup.
 Este un exerciţiu care poate aduce copilul şi implicit grupul într-o
situaţie delicată. După acest exerciţiu grupul poate trece în etapa
“furtunii”. Dacă la început, copiii sunt încântaţi de ideea
schimbului de desene, pe parcurs pot să apară conflicte între ei.
Propuneti o alta variantă pentru metoda
rotaţiei desenelor.
(Scutul de aparare)
Formulaţi obiectivele acestei activităţi!
 Metode de mişcare
• Dansul şi mişcarea creativă
• Dansul este o modalitate de exprimare a
trăirilor.
• modalitate de comunicare care-l face pe copil
să se simtă în siguranţă, diminuându-i
anxietatea.
• procedeu prin care copilul poate fi ajutat să-şi
cunoască propriul corp şi să se simtă
confortabil în el.
• copilul îşi poate expune toate sentimentele şi
îşi poate lăsa libere resentimentele (Gheorghe
şi Mastan, 2005).
 Exemplu 1
• Toţi copiii sunt aşezaţi în zona de joc a grupei.
Consilierul solicită un număr şi un obiect. Copiii
formează spontan grupuri care cuprind numărul
solicitat de consilier, şi realizează o statuie pentru
a simboliza obiectul solicitat, folosindu-şi doar
corpul.
• De exemplu: 2 balanasoare!
• După realizarea primei cerinţe, se solicită alte
obiecte amuzante. De exemplu: maşină de
spălat, pian, cascadă, elefant, etc. Regula este
ca de fiecare dată să se formeze grupuri cât mai
diferite şi copiii să îşi schimbe poziţia şi
coechipierii.
• Se poate termina într-o manieră amuzantă: Toată
lumea, un carusel!
 Ex. 2: CĂUTĂTORII DE COMORI

• Copiii sunt împărţiţi pe grupuri (4-5 copii). Toate

grupurile primesc ca sarcină să găsească în 10 minute
cât mai multe obiecte care se găsesc pe o listă. Lista
poate fi reprezentată prin simboluri sau desene, pentru
ca toţi copiii să o poată urmări. Se poate alege un lider
în fiecare grup care are sarcina să monitorizeze
progresul şi să taie de pe listă obiectele găsite. Este
declarată câştigătoare echipa care găseşte cele mai
multe obiecte.
• In funcţie de locul de desfăşurare a jocului (în sala de
grupă, în curte sau în parc), lista poate conţine obiecte
precum: o floare cu petale roşii, o frunză în formă de
inimă, un obiect alb, o cheie, o piatră, o pană, un creion,
un ambalaj de bomboană etc.
 Exemplul 3:
GHEMUL ŞI PLOAIA / PÂNZA DE PĂIANJEN
OBIECTIVELE URMARITE
• Dezvoltarea abilităţilor de
comunicare şi cooperare in grup;
• Cunoaşterea interpersonala;
• Integrarea în grup;
• Cunoaşterea numelui fiecărui
coleg de grup;
• Spargerea blocajelor emoţionale,
de relaţionare intra-grupala;
• Dezvoltarea atenţiei şi a
memoriei;
• Respectarea regulilor de grup;
UTILIZARE
• Realizarea unei prime cunoaşteri a
grupului;
• Eliminarea inhibiţiilor şi conflictelor
datorate primului contact inter-
relaţional;
• Facilitarea libertăţii de manifestare,
încurajare a exprimării;
• Reducerea anxietăţilor, eliminarea
inhibiţiilor, descărcarea tensiunilor;
• Realizarea unui contact verbal şi
nonverbal între membrii grupului;
• Integrarea fizică şi emoţională în
grup.
 Înainte de începerea jocului copiii sunt aşezaţi în cerc. Se ia un ghem
destul de mare, apoi fiecare îşi spune numele şi îi unui alt coleg ghemul.
Capătul sforii rămâne la copilul care a început jocul. Ghemul va fi dat mai
departe până ce toţi copii si-au spus numele, fiecare copil păstrează
partea din aţă care îi revine astfel încât la final se formează o reţea.
 O alta variantă este ca fiecare copil să îi spună celui căruia ii dă ghemul,
ce apreciază cel mai mult la el. (De aceea, jocul mai poarta denumirea
Plasa iubirii) Copiii se ridica apoi în picioare şi ţinându-se de sfoară se vor
învârti, în sensul acelor de ceasornic şi invers, apoi se vor opri şi se vor
aşeza pe scăunele sau pe salteluţe.
 A doua fază a jocului este refacerea ghemului. Ghemul este în mâna
ultimului membru al grupului, apoi îl dă celui care a început jocul. Acesta
va lua ghemul, va spune numele celui de la care l-a primit, apoi va
spune : “Am primit ghemul de la…”, “Pe mine mă cheamă…”, “Mie îmi
place…”.Ultimul copil ajunge să spună numele întregului grup.
 Înainte de a rula ghemul, sunt puşi să-şi imagineze că a venit o ploaie
mare şi că sunt nevoiţi să intre pe rând sub un “acoperiş”, protejând foarte
bine ghemul de ploaie. Cine rămâne afară este în mare pericol, aşa că
trebuie să se ajute unii pe alţii şi să-şi facă loc sub acest “acoperiş”.
Metode combinate – Jocul de rol

• consilierul descrie situaţia în care se află actorii,

• se prezintă o schiţă de scenariu, care va fi completată, concretizată prin
jocul copiilor, absenţa precizării unor detalii favorizând “personalizarea
rolului”;
• se distribuie rolurile: de regulă o parte dintre copii sunt actori, alta
spectatori (cu rol de potenţiali observatori), alta observatori declaraţi;
• se asigură decorul specific situaţiei alese;
• se joacă “piesa” în faţa spectatorilor;
• se analizează derularea jocului de rol de către: actori (relativ la dificultăţi,
probleme, percepţia rolului etc.), de către observatori, eventual, de către
spectatori;
• se realizează o dezbatere finală cu întreaga grupă, condusă de consilier
pe baza unui plan, propus de acesta sau construit cu copiii, privind
problema vizată de jocul de rol; dezbaterea finală poate fi înlocuită de o
masă rotundă sau de analiza pe grupuri mici ale căror rapoarte se
prezintă în grupul reunit;
• se extrag concluzii de către consilier.
Ce rezultate au aceste metode folosite cu
elevii?
 Dezvoltarea capacităţilor de exprimare verbală şi nonverbală a
dorinţelor, sentimentelor, trăirilor;
 Respectul faţă de sine şi încrederea în sine;
 Strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra- şi
inter-personale;
 Spargerea blocajelor emoţionale;
 Perfecţionarea capacităţii de autocunoaştere şi autoacceptare;
 Dezvoltarea valorilor morale şi spirituale;
 Dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gândire
etc.) şi a creativităţii;
 Eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres, frustrări şi sentimente
negative;
Cresterea capacitatii de integrare în grupuri.
 Metode de facilitare a interacţiunii şi
comunicării dintre elevi (Baban, 2001)
• Jocul cu portocala: toţi elevii se aşează în cerc. Se trece pentru început
portocala sau mingea din mână în mână; ulterior portocala se trece de la
elev la elev, prinzând-o cu ajutorul gâtului.
• Ionel a spus să ...: un elev voluntar dă comenzi celorlalţi elevi. Ei trebuie
să răspundă numai dacă elevul conducător spune "Ionel a spus să ...".
Intre comenzile obişnuite ("Ionel a spus să staţi într-un picior!") voluntarul
va spune şi una sau două comenzi neobişnuite, neacceptabile ("Ionel a
spus să-i dai o palmă colegului.").
• Ghicirea unui cuvânt: un elev se gândeşte la un cuvânt, iar colegii lui
trebuie să-1 identifice prin întrebări închise şi deschise.
• Picasso: un voluntar desenează o figură abstractă pe tablă. Fiecare elev
trebuie să spună care este semnificaţia figurii pentru el.
• Încrederea: fiecare elev îşi alege o pereche; una dintre persoane
conduce perechea şi cealaltă se lasă condusă timp de câteva minute prin
clasă. Persoana condusă este legată la ochi cu o eşarfă. După o perioadă
de timp rolurile se schimbă.
 Metode de facilitare a interacţiunii şi
comunicării dintre elevi (Baban, 2001)
• Cutremurul: se dă elevilor o problemă - "la radio s-a anunţat că va fi
un cutremur puternic peste 10 minute". Fiecare persoană trebuie să
îşi aleagă maxim 5 lucruri de valoare pentru el/ea. Fiecare elev îşi
prezintă lista cu lucrurile alese.
• Oglinda: elevii formează perechi; în pereche unul dintre elevi se
mişcă în timp ce celălalt are rolul de oglindă, trebuie să facă exact ce
face perechea lui.
• Bomboane: fiecare elev este rugat să ia bomboane dintr-un bol;
după ce elevii s-au servit cu bomboane fiecare trebuie să spună
atâtea lucruri pozitive despre sine câte bomboane a luat.
• Surpriza: elevii sunt aşezaţi într-un cerc şi li se spune că într-o cutie
este un lucru deosebit şi special. Fiecare elev este invitat să vadă
acel lucru "secret" astfel încât "el să se reflecte în oglinda care este
aşezată în cutie. Elevilor li se spune să nu spună colegilor care este
lucrul special pe care l-au văzut în cutia magică.
 Metode de facilitare a interacţiunii şi
comunicării dintre elevi (Baban, 2001)
• Pantomima: se scriu pe câte o hârtie 4 roluri. Elevii sunt împărţiţi în 6
grupe şi li se oferă o hârtie cu un rol. Ei vor trebui să încerce să
exprime rolul prin limbajul nonverbal (fără cuvinte) pentru ca celelalte
grupe să poată identifica despre ce rol este vorba. Rolurile trebuie să
fie amuzante şi complexe - de exemplu, "Nu am apă caldă de trei
zile!".
• Zodiile: elevii sunt rugaţi să stea într-un cerc şi să se aşeze în
ordinea lunii şi zilei de naştere fără să comunice verbal, utilizând
numai limbajul nonverbal.
• Desenul: unui elev voluntar i se oferă o imagine cu o figură
geometrică (vezi fişa 2 la anexe). Ceilalţi elevi nu au văzut figura.
Sarcina elevului voluntar este să descrie numai verbal figura, în timp
ce ceilalţi elevi încearcă să o reproducă pe hârtia lor. Ceilalţi elevi nu
au voie să pună întrebări, doar să încerce să redea prin desen cât
mai exact figura descrisă. în final figurile desenate se compară cu
figura iniţială.
Jocul ca metoda de consiliere
• În timpul jocului putem
observa aspecte despre
maturitatea, inteligenţa,
imaginaţia şi creativitatea
copilului, organizarea
cognitivă, orientarea în
spaţiu, volumul atenţiei,
abilităţile de rezolvare a
problemelor.

• Jocul poate fi chiar o

formă de auto-terapie, prin
care copilul lucrează
adesea asupra confuziilor,
anxietăţilor şi conflictelor
sale.
 Motivaţii pentru utilizarea
jocului ca metodă de consiliere
• Jocul este pentru
copii activitatea
fundamentală. Este
un prilej pentru
exprimarea
sentimentelor,
pentru explorarea
relaţiilor, descrierea
experienţelor,
mărturisirea
dorinţelor şi
împlinirea de sine.
• Copiii îşi dezvăluie sentimentele interioare
prin intermediul jucăriilor şi al materialelor pe
care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea
sau cum se joacă cu ele.

• Procesul de consiliere prin joc poate fi văzut

ca o relaţie între consilier şi copil, relaţie în
care copilul utilizează jocul pentru a explora
lumea sa personală şi pentru a realiza
contactul cu consilierul într-un mod care
asigură siguranţa emotională a copilului.
Situaţii de consiliere in care poate fi folosit jocul:

 Explorarea experienţelor ce ţin de viata reala;

 Explorarea unei game variate de sentimente;
 Testarea limitelor;
 Explorarea si examinarea unor situaţii fără
verbalizare;
 Îmbunătăţirea aptitudinilor de comunicare şi a
aptitudinilor sociale;
 Construirea conceptului de sine şi a stimei de
sine;
 APLICAŢII
1. În grupuri mici, imaginaţi o secvenţă dintr-o activitate
de consiliere în care să folosiţi 2-3 metode prezentate
în curs. Prezentaţi secvenţa unui alt grup, care va
evalua prestaţia dumneavostră didactică pe baza unei
liste de control.
2. Explicaţi modul în care puteţi folosi un basm sau o
poveste anume accesibile elevilor într-o activitate de
consiliere. Precizaţi obiectivele pe care le urmărţi şi
argumentaţi valenţele formative ale poveştii alese.
3. Comparaţi metodele de consiliere cu metodele de
predare-învăţare.
4. Identificaţi o altă modalitate de clasificare a metodelor
prezentate.
 Bibliografie
1. Băban, A. (coord.). 2001. Consiliere educaţională. Cluj-Napoca :
Editura Imprimeria Ardealul.
2. Burns, G. (2005). 101 Healing Stories for Chlidren and Teens Using
Metaphors in Therapy. New Jersey: John Willey and Sons.
3. Cocoradă, E. (coord). 2004. Consilierea în şcoală. O abordare psiho-
pedagogică. Sibiu: Editura Psihomedia.
4. De Peretti, A., Legrand, J.-A., Boniface, J. (2001). Tehnici de
comunicare. Iasi: Editura Polirom.
5. Gheorghe, D.M., Mastan, B. (2005). Ghid de bune practice. Tehnici
creative. Bucureşti: Editura Vanemonde.
6. Jigău, M. (coord). (2001). Consiliere şi orientare. Ghid metodologic.
Bucureşti: Editura Sigma.
7. Lemeni, G., Mihalcea, L., Mih, C. (2005). Consiliere şi orientare.
Ghid de educaţie pentru carieră. Cluj: ASCR.
8. Niculescu, R.M. (2000). Formarea formatorilor. Bucureşti: Editura
All.
9. Santagostino, P.(2008). Cum sa te vindeci cu o poveste. Bucuresti:
Editura Humanitas.